Celalalt fotbal

Imagine articol

O poveste despre fata nevazuta si lipsita de stralucire a sportului-rege. 13 fete joaca din suflet, in conditii mizere, si pierd.

E aproape 6 dimineata. Intr-o sala de asteptare pustie, tulburata de mistourile grosolane ale unor gardieni, fetele din echipa Smart Bucuresti isi asteapta antrenorul. Loredana s-a tras mai la o parte, picotind, mijindu-si ochii mari, albastri. E sculata de la 2.

Cu gandul la meci, s-a foit in pat pana a trezit-o si pe “Profesoara” – cum ii spun Mihaelei colegele din echipa. Loredana are 18 ani, e din comuna Clinceni, Ilfov, si face naveta zilnic la un liceu din Bucuresti. Ieri, ca sa poata prinde trenul de 6 spre Constanta, a ramas peste noapte la Profesoara.

Au plecat amandoua la 5 fix de la Trafic Greu, s-au luat dupa ele niste caini, au alergat o statie, apoi, cand au inceput sa circule autobuzele, s-au urcat in primul spre Gara de Nord. Antrenorul Gheorghe Marinescu apare, imbratisandu-si jovial fetele, declarand hotarit: “Batem!” – desi stie ca ii lipsesc 6 titulare si ca adversarele, Santierul Naval Constanta, s-au intarit serios in ultima vreme.

Nea Marin – cum il alinta jucatoarele – e un joker de vreo 60 de ani, optimist in eternul trening albastru, palavragind si zambind non-stop cu dintii lui noi de portelan. Dupa ce a asteptat pana in ultima clipa doua fete care n-au mai venit, grupul se indreapta cu pasi resemnati spre vagonul 6 al acceleratului 1681. Echipa Smart s-a sculat cu noaptea in cap pentru deplasarea la Constanta fiindca n-are bani de autocar sau de hotel.

“Cat oi mai avea putere, voi razbate” – spune Rodica Siclovan, fumand ganditoare sub un ficus prea mare pentru ghiveciul in care a crescut, in insorita Casa a Fotbalului de la FRF. Matriarha de 80 de ani a fotbalului feminin are ochi scaparatori si miscari elegante. Ea a inventat Campionatul national de fotbal feminin din Romania. Prima editie, din 1990/1991, a fost precedata de “Cupa Libertatii” – un turneu la care au participat echipe din toate judetele tarii. In functie de clasamentul final, au fost repartizate in Divizia A (12 formatii) si Divizia B (30, grupate in 3 serii).

Romancele incepusera sa joace fotbal in echipe ale marilor intreprinderi de stat inca de prin anii '70, dar nu oficial, ci partide amicale demonstrative la nivel judetean sau in deschidere la meciurile de baieti. “Fetele noastre sunt rezistente, semifondiste excelente. Avem potential biologic, vor veni si banii” – spune ea, sperand sa apuce – spre deosebire de Moise – sa vada Tara Fagaduintei. Conform FIFA, fotbalul feminin a devenit sportul cu cea mai rapida crestere din lume. La noi insa putinii sponsori care investesc in el falimenteaza sau abandoneaza, desfiintand echipele dupa 2-3 ani. Problemele s-au acutizat de prin '94, cand au inceput sa se inchida fabricile de stat care sustineau echipele.

Azi, campionatul – impartit, tot din motive economice, in doua serii geografice – a ramas cu opt echipe. In Seria Sud joaca Smart Bucuresti, Pandurii Targu Jiu, Santierul Naval Constanta si Targoviste. In Seria Vest evolueaza Clujana, Motorul Oradea, Resita, Targu Mures. Smart e una dintre echipele sarace. La polul opus, Clujana nu are decat doua jucatoare din localitate, restul fiind aduse – cu contract, casa si bani – din toata tara.

Meciul e la 11. Bucurestencele, ajunse la Constanta mult mai devreme, urca ezitand intr-un bar din incinta garii. Cateva dintre mesele negre, patrate sunt acum in stapanirea lor. Dupa o bucata buna de vreme petrecuta in letargie, razbite de foame, fetele incep sa-si scoata sandviciurile. Dupa masa, limbile incep sa se dezlege, manelistii din difuzoare sa cante, dar antrenorul da semnalul de plecare. Terenul e dincolo de calea ferata si pentru a ajunge la el trebuie traversate de-a curmezisul toate liniile. Ca sa nu mai ocoleasca randurile de garnituri de tren care le barau calea, echipa trece pe sub ele.

Daniel Robe face bani din fotbal: in sala, pe teren redus si pe plaja. Nu si din fotbal feminin. E membru in Comitetul Executiv al FRF, responsabil cu mediatizarea Campionatului national de fotbal in sala, presedinte al Subcomisiei de fotbal pe plaja si patron al echipei de fotbal feminin Smart Bucuresti. In 2000, Capitala avea doua echipe de fotbal feminin: F. C. Regal si C. S. IMGB. Regal, campioana en titre la acea vreme, era alcatuita din jucatoare profesioniste, aduse din toata tara. Patronii din Republica Moldova bagau bani multi in echipa.

Unele dintre jucatoare erau crescute la IMGB de antrenorul Gheorghe Marinescu, a carui echipa devenise un fel de pepiniera pentru Regal. Cand patronii moldoveni au plecat din tara, Daniel Robe a preluat majoritatea jucatoarelor de la Regal, infiintand echipa Smart Sport.

Pentru el, echipa e un hobby in care baga cateva sute de milioane de lei pe an si din care nu se asteapta sa scoata bani. Meciurile se joaca aproape fara spectatori, iar sumele de transfer pentru jucatoare – in rarele cazuri cand exista – sunt foarte mici. “Beneficii pot aparea indirect, la capitolul imagine, fiindca firma prin care organizez competitii are nevoie de publicitate” – spune el.

In lotul extins al echipei Smart sunt aproape 20 de fete, dar numai vreo 10 vin in mod regulat la cele trei antrenamente pe saptamana de la baza Soimii INUC, inchiriata cu 100.000 de lei pe ora. Meciurile oficiale de acasa le joaca, de regula, pe stadionul Universitatii Spiru Haret, inchiriat cu 100 de euro pe ora. Echipamentul e cumparat din angroul chinezesc “Europa”.

Asezata pe garduletul de linga intrarea in vestiar, Pitica plange inciudata. E convinsa ca Sabina va fi titulara in locul ei. Fotbalistele mai dure au ciuda pe cele cateva “fotomodele” din lot, despre care spun ca nu joaca nimic si nea Marin le cheama “doar de frumusete”. Pitica e mezina lotului, are 16 ani si seamana cu un arici indesat cu tepii in dezordine. Antrenorul o vede si-o mustruluieste, retrimitand-o in vestiar.

Aici, bancile sunt albastre langa peretii albastri, iar in mijloc e o masa mica, doar cat sa incapa pe ea geanta cu echipamente. Nea Marin da intr-o parte geanta, compunand pe masa, din carnetele fotbalistelor, tactica de joc. Pe caloriferul fierbinte langa care s-au schimbat fetele cade o raza aurie de soare, ca in zilele toride de vara. Soarele de afara e insa cu dinti si bate un vant taios.

In lume, fotbalul feminin, sub egida FIFA si a UEFA, tinde sa devina un fenomen social. La finala ultimului campionat mondial, din SUA, in 2003 – arbitrata de romancele Cristina Ionescu (la centru) si Irina Mart (la tuse) – au asistat 90.000 de spectatori. Meciul dintre Smart si S. N. Constanta e urmarit din tribune de 7 pusti, 4 domni si 2 domnisoare.

Desi la prima vedere nea Marin pare un adept al filozofiei laisser faire, la incalzirea dinaintea meciului se vede ca Smart stie sa joace. Elena, capitanul echipei, isi asaza fetele in falange amenintatoare, repeta cu gratie miscarile de trupe invatate la antrenament; e o placere sa le privesti jocul rapid, cu schimbari de locuri si pase scurte. Insa dupa ce arbitrul fluiera, terenul incepe sa devina prea mare.

Un spectator exigent, obisnuit cu jocul in viteza al baietilor, ar fi cascat de plictiseala ca in fata unui acvariu urias, aproape verde, in care inoata domol pestisori colorati, cu rare zvacniri de rechin ce mai tulbura din cand in cand apele in atac. De pe banca de rezerve, meciul se vede altfel. Desi e doar in tricou si sort, “fotomodelul” Gabi fierbe in frigul patrunzator. E trup si suflet alaturi de colege, se zbate, fenteaza, suteaza in gol, comenteaza cu antrenorul.

Meciul a fost animat, s-a marcat, au fost suturi reusite, lufturi, faulturi, mingi bubuite, driblinguri frumoase, un penalti si un cartonas rosu. Antrenorul gazdelor a zbierat ca un apucat tot meciul – impotriva arbitrilor, a adversarelor, a propriilor jucatoare… Nea Marin a strigat si el in prima repriza fara incetare, de parca ar fi transmis meciul la radio, ba amenintand, ba implorand. In a doua parte a amutit si fetele lui n-au mai jucat nimic. In final s-a terminat cu 2-1 pentru Constanta. Fetele n-au avut unde sa faca dus si au luat trenul inapoi spre Bucuresti. Pe peron, inainte de urcarea in tren, delegatul clubului a impartit banii pentru joc: cate 200 de mii de lei vechi.

“De ce n-oi fi stat eu azi acasa?” – s-a intrebat obosita in tren Luminita, veterana de 38 de ani a echipei. Fotbalul lefter poate fi romantic, dar ramane un fotbal al jumatatilor de masura. Desi fetele joaca din suflet, nu se poate face totusi performanta fara disciplina, resurse, alimentatie corespunzatoare si multa munca. Atunci cand inteleg asta, multe abandoneaza.

Cele foarte tinere joaca de placere si viseaza sa ajunga la echipa nationala a Romaniei, sa le vada cineva si apoi, cine stie, sa prinda un contract in strainatate. Cele mai bune fotbaliste au plecat din tara si joaca pe mii de euro in Germania, Spania, Turcia sau in tarile nordice.

In Gara de Nord, echipa s-a despartit, plecand care incotro. Doua fete au coborat la metrou, carand geanta mare si rosie, burdusita cu echipamentul echipei. S-au oprit pentru o secunda in fata unei vitrine cu lenjerie intima, dupa care au plecat mai departe cantand-scandand: ta-ta-ta-da-da-ta-ta, ta-da-ta-ta-ta-da-da – melodia formatiei Scooter care rasuna pe Stadionul Ghencea cand da Steaua gol.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*