Restaurarea unei profesii

Imagine articol

De la obiectul portabil la colosul american cu 33 de mii de tuburi, din Atlantic City, orgile au tulburat mereu prin sunetul lor vibrant. Regina instrumentelor, potrivit lui Mozart, sau instrument mistic – indezirabil, dupa opinia comunistilor – aceasta colectie de tuburi sonore este intotdeauna un unicat.

Arta construirii unei asemenea masinarii de precizie se deprinde de-a lungul unei vieti. Acum, si Romania – gazda unei colectii de orgi vechi inca nepuse in valoare – poate forma profesionisti in domeniu, la scoala deschisa de o fundatie elvetiana la Harman, langa Brasov.

Partea intai: Allegro ma non troppo

O femeie cu alura sportiva ma intampina in gara din Brasov. Se numeste Barbara Dutli si e constructor de orgi, iar acum e foarte grabita. Instrumentul pe care il restaureaza urmeaza sa fie inaugurat peste o saptamana si mai are multe de facut. Nici nu stiu cand ajungem la Halchiu (Heldsdorf, cum o numeau sasii care au intemeiat localitatea), trecem pe sub portalul de la 1280 al Bisericii Evanghelice, urcam in balconul transformat in santier, apoi pe o schela si, inainte sa ma dezmeticesc, ma aflu in maruntaiele orgii.

O lume cu totul nebanuita mi se dezvaluie, pe de o parte, explicandu-mi cum se naste acea maree de sunete incomparabile din muzica de orga si, pe de alta parte, declansand o avalansa de intrebari. “Anul acesta, orga implineste 200 de ani si totusi peste 80% dintre tuburi sunt cele originale. E un procent foarte bun” – imi spune Barbara. Inteleg de la aceasta elvetianca stramutata in Romania de dragul orgilor ca restaurarea unui instrument istoric e chiar mai complicata decat constructia unuia nou si cere o uriasa munca de documentare.

“Uneori, te duci sa vezi alte orgi lucrate de acelasi mester, ca sa intelegi sistemul lui. Fiecare are o «marca» proprie, un fel de semnatura” – spune Barbara. In jurul meu, mesteri si ucenici se impart intre bancul de tamplarie, bufetul orgii si claviatura, unde se fac primele teste de sunet. Lucreaza repede, dar fara graba, pentru ca detaliile si milimetrii conteaza. Nu toate cele 909 tuburi au fost montate: cele de lemn, unele mici cat niste penare, altele groase cat niste hornuri si lungi de aproape patru metri, stau culcate pe banci sau sprijinite de balustrada. Ma aplec si suflu din rasputeri in mustiucul unui astfel de “dulap” – si sunt surprinsa cat de muzical e sunetul, ca de corn pierdut undeva printre dealuri.

Tuburile de metal stau in stative, ca niste eprubete sonore: “Cele noi trebuie sa sune exact ca tuburile originale, iar asta este partea cea mai grea” – spune Ferdinand Stemmer, un maestru constructor de orgi sosit din Elvetia pentru “a da voce” instrumentului. Ca sa fii un bun “intonator”, trebuie sa fii tamplar de precizie, putin fizician si un fin muzician, pentru ca diferenta de calitate a sunetului poate fi uriasa – ca dintre o sticla de bere ori un fluier de trestie si un flaut de abanos. La tuburile metalice, timbrul e influentat de material, un aliaj de cositor si plumb.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*