De ce facem colivă

Imagine articol

Hrană dulce pentru cei vii și imbold la înălțare pentru sufletele morților, vechiul ritual ortodox se modernizează.

Cine nu s-a înghesuit măcar o dată, cu mâna întinsă, la o pomană a mortului, că să primească și să se bucure de acest „desert” ritual? Care sunt însă semnificația și rostul colivei? Biserica din Orbeasca de Jos, Teleorman, e plină de colive – zeci de platouri frumos împodobite se înșiră pe mese.

Este Joia Mare, dis-de-dimineață, dar lumina zilei abia pătrunde în lăcaș, căci și pervazurile ferestrelor înguste sunt pline de coșuri pregătite pentru sfințire. La lumina lumânărilor, atmosfera pare mai pioasă decât este; în așteptarea preotului, conversația este animată și socială. După slujbă, femeile se vor întoarce cu colivele sfințite la cimitir, unde au petrecut deja toată noaptea aprinzând lumânări și curățând mormintele.

Tot acest efort al comunității celor vii („Biserica luptătoare”, în terminologia ortodoxă) e menit să salveze sufletele morților („Biserica biruitoare”), care nu mai pot repara singuri răul făcut în timpul vieții – explică Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, din Bucureșți. Mâncând colivă și aprinzând o lumânare pentru morți, le dăruim gânduri bune și lumină. Ele îl vor determina pe mort să aspire spre Dumnezeu (care, în accepțiunea creștină, este tocmai iubire și lumină), iar acesta este scopul pomenilor.

Colivele de la Orbeasca sunt foarte gustoase. Este o chestiune de prestigiu să-ți iasă bine: grâul zdrobit, apoi fiert îndelung (pentru a trece prin ceea ce se numește „chinul plantelor”, un proces de prelucrare regăsit și în textul Plugușorului și care e asimilat calvarului lui Isus) se îndulcește puternic, devenind o hrană sățioasă, energizantă. Nuca din belșug face din amestec o prăjitură incomparabilă, la care gospodinele adaugă mirodenii, pesmet pe deasupra și un praf de cacao.

Copiii se adună ciopor la înmormântări pentru a primi, într-o bucată de hârtie, o grămăjoară de colivă, din care se înfruptă direct, cu gura. Coliva este specifică ortodoxiei – lumii creștine a Mediteranei Orientale. Ea se face din grâu curat, semănat numai într-o anumită perioadă a anului, și nu din făină, ci din bobul purtător al tainei vieții – simbol al reînvierii.

Potrivit Sabinei Ispas, care a avut coliva că temă de cercetare pentru doctorat, aceasta este și simbol euharistic – la fel ca pâinea și vinul de împărtășanie, ea este substanță vegetală transsubstanțiată în substanță divină umană. Despre originile colivei (cuvânt de sorginte greacă) există numeroase legende populare, care o datează pe vremea împăraților Dioclețian (245-312 d.Hr.) sau Iulian (361-363 d.Hr.), cunoscuți pentru politică lor anticreștină, și îl prezintă drept „inventator” pe Sfântul Toader, care i-ar fi învățat pe creștini cum să-și prepare hrană din bob de grâu și miere, că să evite produsele de la piață, spurcate din poruncă împărătească, tocmai pentru a-i sili pe creștini să-și încalce postul.

Chiar dacă nu se știe exact când a apărut coliva, o dovadă că obiceiul este foarte vechi – spune Sabina Ispas – este faptul că ea este singurul dar legănat păstrat în tradiția ortodoxă, descins direct din sacrificiul de la templu, care era legănat de preoți spre cer și care se păstrează și azi în balansul evreilor care se roagă la Zidul Plângerii. La Orbeasca, pregătirea colivei este aproape un prilej de competiție estetică sui-generis.

Câte femei, tot atâtea chipuri a luat această hrană destinată pomenirii morților. Și, deși obiect ritual, ea și-a pierdut din componentele simbolice – nuca, de exemplu, purtătoare a semnului crucii –, înlocuite de decorații laice care trimit mai curând la tehnologie: bomboane metalice sau în culori fosforescente. Modernizarea colivei arată că sensul ritualului se diluează, până când formă devine mai importantă decât fondul.

Așa a devenit coliva – și asta nu de azi – obiectul multor superstit îi populare. În Bucovina și Transilvania – scrie Simeon Florea Marian în studiul său despre înmormântare –, se credea că atâtea păcate i se iartă mortului cate fire de grâu mănânci din colivă, rugându-te pentru el. Gheorghe Ciaușanu scria despre folosirea colivei în rituri de apărare împotriva strigoilor.

Coliva făcută de ziua Sfântului Haralambie (10 februarie) sau în perioada Sântoaderilor se păstrează tot anul și se folosește pentru profilaxia ciumei păsărilor. Iar a două zi după slujba de la Orbeasca – în Vinerea Paștelui –, dacă cineva ar fi afumat în cădelniță colivă furată, ar fi obținut un leac imbatabil pentru ploșnițe.

– Domnica Macri

5 Comments

  1. Daca cautam sa respectam randuielile ortodoxe pomenirile mortilor inceteaza in sambata lui Lazar. Asadar numai in anumite locuri si nu generalizat in Joia Mare se mai fac pomeniri, respectiv colive. Si asta pentru ca Saptamana Patimilor ca si Saptamana Luminata sunt dedicate exclusiv Mantuitorului Iisus Hristos – Stapanul vietii si al mortii.

  2. Aveti ,in general,articole atat de interesante…incat ar trebui sa stau toata ziua in fata monitorului…fara a mai lucra nimic in propria gospodarie ,ceea ce nu se poate…din pacate !!!
    Va doresc mult succes in continuare !!!

  3. Ciudat cum in Ardeal nu se face coliva. Cel putin, in Cluj nu stiu pe nimeni sa aiba acest obicei, chiar daca am stat de vorba cu familii ortodoxe.
    Se pare ca acolo altele sunt obiceiurile fata de cele din sudul tarii. In zona fostului Regat se pare ca Ortodoxia este aplicata sau a fost inteleasa mai altfel, lumea aici obisnuieste sa faca fală si pomeni foarte des chiar daca nu isi permit asta, material. Ca si cum ar astepta laude sau admiratie de la ceilalti…

Leave a Reply to Marinela Parvan Cancel reply

Your email address will not be published.


*