Iosif Berman

Fiica fotografului spune ca Iosif Berman avea in jur de 46 de ani cand a fost facuta fotografia si nu exclude sa fi fost vorba de un autoportret. Portretul tatei cu tigara – scria pe plicul in care se afla placa de sticla.

Un fotograf roman in National Geographic.

Text: Domnica Macri

Cei care l-au cunoscut si-l amintesc asa: cu doua genti de clisee si una din camerele sale preferate (o Contessa Nettel sau o Machina) mereu la gat, cu tigara si cu un zambet in coltul gurii. Ii avea drept prieteni pe scriitorul Geo Bogza, pe sociologul Dimitrie Gusti, pe jurnalistul Brunea Fox, pe istoricul Nicolae Iorga.

Era fotograf, in adevaratul sens al cuvantului: un martor-cheie al perioadei interbelice, aflat mereu in centrul evenimentelor, manat mereu de curiozitate si de microbul jurnalistic de a fi primul la locul faptei, dar in acelasi timp capabil sa se dematerializeze, lasandu-si subiectii sa se prezinte curat, nejucat in fata camerei. In 1934, cand autoarea unui articol despre Romania, publicat de National Geographic, editia americana, era in cautare de imagini, adjunctul diviziei de ilustratii a revistei ii scria: “Am descoperit ilustratii excelente semnate de un fotograf I. Berman.

As vrea sa stiu daca ati auzit de el si daca ati vrea sa luati legatura cu el, ca sa ne trimita un portofoliu pentru a va ilustra articolul.” Henrieta Allen Holmes, autoarea articolului The Spell of Rumania, publicat in aprilie 1934, era sotia unui diplomat american acreditat la Bucuresti si auzise, in mod inevitabil, de Berman, pe atunci deja un profesionist reputat in Romania.

Din setul de 120 de fotografii expediate de Berman in interval de o luna, NG a achizitionat 34, dintre care 17 au insotit articolul din aprilie. „Excelentele ilustratii“ fusesera descoperite intr-un album intitulat Peasant Art in Rumania, publicat in 1929 la Londra, ca supliment al revistei The Studio, de istoricul de arta George Oprescu.

Ce nu stia adjunctul diviziei de ilustratii era ca fotografii semnate I. Berman se aflau deja in arhivele revistei inca din 1928, donate de un anume F. Collins – opt imagini cu scene rurale –, pentru care nu erau datorate niciun fel de drepturi. Incercarile de a afla cine a fost domnul Collins si cum a ajuns el sa duca munca lui Berman la Washington au ramas fara rezultat.

Un exemplar al revistei i-a fost trimis lui Berman, alaturi de complimentele societatii, de un cec de 85 $ si de invitatia de a supune oricand imaginile sale atentiei NG. Fotografii semnate de romani nu s-au mai regasit in revista americana pana in 1995, cand actualul redactor-sef al NG Romania, Cristian Lascu, publica doua imagini de la Pestera Movile.

Dupa 74 de ani, National Geographic se bucura sa gazduiasca pentru a doua oara fotografii de Iosif Berman, unele dintre ele inedite – de data aceasta in editia romaneasca. Aceasta a fost mica aventura a unor fotografii romanesti, care au ajuns in publicatia exclusivista de la Washington (reusind chiar sa sparga tiparul hieratic, decorativ al imaginilor surprinse de fotografi americani in teritorii considerate „exotice“).

Ea nu e insa nimic fata de marea aventura care a fost viata lui Iosif Berman. Ultimul martor al acestei existente este fiica fotografului, Luiza Berman, un martor pretios, dar subiectiv si singular (cu exceptia mentiunilor din carti si din presa vremii).

Asa cum povesteste ea, tatal ei este eroul unui roman de aventuri – viata lui, sfarsita prematur si nerept, parcurge trei epoci, abunda in situatii-limita, intretaie multe meridiane, se intersecteaza cu destine ale multor personalitati celebre si e plina de suspans, coincidente, haz, dar si drama autentica.

Din aceasta anecdotica, avand insa o singura sursa, am selectat aici doar faptele, firul care l-a condus pe fotograf din Burdujeni pana la Palatul Regal si apoi la o moarte prea timpurie. Iosif Berman s-a nascut in 1892, intr-o familie de evrei din Burdujeni (locul „Muzei“ lui Alecsandri).

In mod exceptional, familia a primit nationalitatea romana si a fost improprietarita, dupa ce bunicul, David, s-a distins in Razboiul de Independenta. Iosif isi descopera vocatia devreme si, pe la 15-16 ani, dupa ce face liceul la Suceava, pleaca la Bucuresti sa-si urmeze chemarea.

Fiica lui nu stie cum si unde a invatat meserie, dar curand castiga primii bani si reuseste sa-si cumpere aparatura foto. Debutul e consemnat intr-un articol al vremii: in 1913, in ziarul Dimineata, cu imagini din lazaretul holericilor de la Turtucaia. In iunie 1918, Gazeta ilustrata scrie ca fotoreporterul sau I. Berman „si-a riscat viata ca sa faca fotografii in Bucovina, in timpul retragerii austriecilor“.

In 1917, pleaca pe frontul Primului Razboi Mondial si ajunge pana in Caucaz, dar fotografiile ii sunt confiscate cand de Albi, cand de Rosii, care il aresteaza pe rand. Dar tot acolo isi cunoaste viitoarea sotie, in casa unui student din Novorossiisk, care il culege, mort de foame si falit, dintr-o cafenea si il gazduieste. Se casatoreste, apare primul copil, dar familia adoptiva il roaga sa-si duca sotia si fata in Romania, la adapost de teroarea revolutiei bolsevice.

Pleaca prin Constantinopol, unde ramane pana in 1924, trimitand fotografii la reviste ilustrate din tara si la New York Times, cu care va colabora pana la sfarsitul vietii („Ultimul cec sosit dupa moartea lui a fost de la NYT si ne-a ajutat sa-l inmormantam“ – isi aminteste fiica lui, Luiza Berman).

La finele anilor 1920, Berman e deja un nume in bransa fotografilor de presa, lucrand pentru Adevarul, Dimineata, Realitatea ilustrata si NYT. Este fotograf oficial al Curtii Regale si colaboratorul preferat al lui Gusti pentru cercetarile Scolii Sociologice de la Bucuresti, alaturi de care petrecea luni intregi pe teren, prin tara.

„Spre deosebire de predecesorii lui, Berman ofera o imagine mult mai completa a satului romanesc. Este vorba de un sat viu, populat si cu sarmani, si cu tigani, si cu prostul satului, nu de o imagine national-festivista – explica Ioana Popescu, director de cercetare la Muzeul Taranului Roman (MTR).

Dar dincolo de valoarea documentara, conteaza talentul, calitatea vizuala (Berman era la curent cu miscarea artistica din Europa), faptul ca ofera perspective si incadraturi indraznete, ca imaginea te trage de maneca si nu poti trece indiferent pe langa ea.“

Printre fotografiile solicitate de NG in 1934 se numarau si imagini cu Garda de Fier, pe atunci o organizatie ilegala. „Ma intreb daca exista imagini ale recentei demonstratii a Garzii de Fier, care ar fi potrivite si la zi“ – scria reprezentantul NG. Autoarea articolului a considerat insa ca asemenea imagini ar fi inoportune, pentru ca ar leza imaginea Romaniei si i-ar dauna si ei, ca sotie de diplomat.

In mod ironic, Miscarea Legionara va fi cea care ii va interzice lui Berman sa lucreze in 1940 (cu toate ca, prevenit de prieteni, isi schimbase numele evreiesc si semna I. B. Ursianu). „Tatal meu a incetat sa mai iasa, sa se mai ingrijeasca, practic a murit de inima rea pentru ca nu a mai fost lasat sa fotografieze“ – povesteste fiica lui. Iosif Berman moare in 1942.

Dupa ce comunistii incearca, fara prea mare succes, sa recicleze fotografiile lui in scopuri propagandistice („Taranii lui erau prea autentici“ – spune Ioana Popescu), numele lui cade in uitare. E redescoperit intamplator si doar pentru ca arhivele de la Muzeul PCR sunt mostenite, odata cu cladirea, de MTR.

Ajunse intr-o expozitie, imaginile lui sunt recunoscute de fiica autorului („Le-am reprosat ca fac o expozitie asa frumoasa fara sa mentioneze numele fotografului. «Nu stim cine e – mi-au spus –, ne-am dat seama ca sunt valoroase, dar nu stim cine le-a facut.» Le-am aratat ca intr-una dintre fotografii aparea tata, dar se vedea si umbra mea, caci tata instalase camera pe trepied si ma pusese sa declansez“ – relateaza Luiza Berman momentul redescoperirii).

Urmeaza o monografie completa, in seria Martor, editata de MTR si semnata de Ioana Popescu, articole in presa, o expozitie la Palatul Sutu si un film documentar in regia lui Alexandru Solomon, „Omul cu o mie de ochi“, care il scot pe Iosif Berman din uitare.

Istoria a fost pe punctul de a anihila complet opera unui fotograf marcant al Romaniei. Colectiile de imagini pierdute pe front, embargoul legionar (gazetele aveau interdictie sa-l mai publice), iar apoi confiscarea arhivelor de catre comunisti si punerea lucrarilor lui la index aproape i-au pulverizat numele.

Doar sansa a adus-o pe mostenitoarea lui fata in fata cu ceea ce s-a mai pastrat din colectiile Berman, care au capatat astfel, pe langa chip, si o poveste.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*