Când a fost cucerită Sarmizegetusa Regia?

Foto: Eugen Pescaru

De ce oamenii mari își pierd timpul cu întrebări la mintea copiilor? Ia orice școlar și o să-ți spună ca romanii i-au învins pe daci în două războaie succesive, în anii 101-102 și 105-106, cînd, în sfîrșit, au reușit să cucerească Sarmizegetusa Regia, desființînd statul dac.

Scrie negru pe alb în manualele de istorie. Dar în acest caz tocmai asta e problema… Unul dintre primii „eretici“ care au contestat dogma oficială este istoricul Coriolan Opreanu, care susține că Sarmizegetusa regală a fost cucerită încă de la sfîrșitul primului război. De fapt, întîietatea i se cuvine lui Cassius Dio (c. 155-c. 236), care spune că, în 102, împăratul Traian s-a întors la Roma, lăsând în capital dacilor o garnizoană romană.

Săpăturile arheologice au scos la iveală numeroase urme de construcții romane în situl de la Sarmizegetusa Regia, celebru azi în special pentru incinta lui sacră „Tot ce știm despre primul război dacic, direcțiile atacului roman, sarcinile tactico- strategice ale legiunilor, inclusive realitățile anterioare anului 101 arată că Sarmizegetusa a fost ocupată în 102“ – spune istoricul Iancu Moțu. În anul 102, romanii cuceriseră Banatul, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Ţara Hațegului.

E puțin probabil ca reședința lui Decebal să fi rămas liberă în spatele liniilor inamice. Așezarea unei armate în capitala dacilor și amenajările romane, în special lărgirea cetății, aveau rost numai pentru a garanta respectarea păcii din 102 și ar fi fost oarecum ilogice după Victoria finală. „Școala Daicoviciu a preferat o interpretare speculativă: Cassius Dio nu s-ar fi referit la Sarmizegetusa regală dacică, ci la Sarmizegetusa din Țara Hațegului – viitoarea Ulpia Traiana.

Numai că și în acest caz arheologia arată altceva: acolo nu s-au găsit urme dacice, care să justifice dispunerea unor trupe romane în acel loc în 102. Motivația tezei care contravene scrierilor istorice și datelor arheologice este mai curînd una de orgoliu patriotic și regional“ – spune prof. dr. Mircea Babeș.

Text: Cătălin Gruia

Publicat in revista National Geographic, Noiembrie 2004



4 Comments

  1. Oricare ar fi istoria Sarmisegetusei, este impresionanta, plina de mister si uluitoare! Ma bucur sa aflu mereu cate ceva nou despre ea!

  2. se pare ca distrugerea SACTUARULUI de trupele romane a fi motivul pentru care DECEBAL a sechestrat garnizoana romana.
    si pretext pentru Traian de a incepe un nou razboi cu dacii

  3. Teza e suspecta din alt punct de vedere…presupunand ca a ocupat-o in 102, se intelege ca si restul cetatilor din jurul acesteia, Blidaru, Costesti, Banita, Piatra Rosie erau deasemenea ocupate…cum ar fi ajuns Traian la capitala, eludand pe celelalte.De ce mai avea nevoie Traian de pace in conditiile in care ar fi ocupat capitala si toate cetatile din jur? De ce n-a trasformat-o direct in provincie? Cum se explica atunci ca dupa primul razboi, in care se pare ca romanii aveau mai putine forte, au ocupat inima statului dac? de ce atunci in 3 ani Decebal era in stare sa isi refaca armata, intariturile la un asa nivel incat romanii sa aiba nevoie de masini de lupta, si sa il oblige pe Traian in a veni cu o noua expeditie, mmult mai puternica.
    ilogic mi se pare ca romanii, odata instalati la Sarmizegetusa in 102 sa intareasca cetatea, in conditiile in care Dio Cassius ne spune ca Decebal trebuia sa darame cetatile. ce sens avea ca romanii sa intareasca cetatea capitala, stiind ca ea e un simbol pentru daci, si ar fi fost tentati s-o recucereasca. de bun simt era s-o darame, iar garnizoana s-o mute altundeva.///care cetati????in afara de astea cunoscute??mai avea altele?
    si mai e ceva…exista vreo imagine pe columna care sa sugereze aceasta teza?
    exista dovezi arheologice, monede, urme de distrugeri, etc in sarmiz sau in cetatile din preajma?

    sincer, pare o teorie ilogica din punctul de vedere al desfasurarii ulterioare a lucrurilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*