Puterea la feminin

Vioara unei fete de 13 ani, Rebeca da Silva, sună promițător într-o mahala (favelă) din Rio, datorită unui program școlar numit Ação Social pela Música. Accesul la educație se îmbunătățește, 85% dintre adolescentele din Brazilia fiind înscrise în prezent la liceu. Foto: John Stanmeyer

 

Cum au contribuit emanciparea femeilor și telenovelele pasionale la reducerea ratei fertilității în Brazilia și la stimularea economiei sale dinamice.

Text: Cynthia Gorney

José Alberto, Murilo, Geraldo, Angela, Paulo, Edwiges, Vicente, Rita, Lucia, Marcelino, Teresinha. Sunt 11, nu? Fără a mai socoti copilul născut mort, cele trei sarcini pierdute și bebelușul care a trăit mai puțin de o zi. Dona Maria Ribeiro de Carvalho, o braziliancă răgușită de 88 de ani, își enumeră cele 16 sarcini și îl privi pe José Alberto, fiul ei cel mai mare, care venise într-o vizită de duminică și fuma o țigară pe canapeaua ei. „La câți copii am avut, acum ar trebui să am peste o sută de nepoți“ – spuse Dona Maria cu blândețe și cu o mică notă de reproș.

José Alberto, care toată dimineața fusese la pescuit la balta de la ferma lui, era încă în pantaloni de trening. Camera de zi a mamei lui, din orașul brazilian São Vicente de Minas, situat în centrul țării, abia avea loc pentru trei fotolii înghesuite, un televizor, multe poze de familie, desene înrămate cu Isus și Sfânta Fecioară și canapeaua din vinilin negru pe care stătea întins el, profesorul Carvalho, decanul în curs de pensionare al Facultății de Economie a universității sale și unul dintre cei mai eminenți demografi brazilieni din ultima jumătate de secol. Își întinse picioarele și zâmbi. Desigur, știa numărul total al nepoților: 26. O mare parte din cariera lui a înregistrat, analizat și a scris despre remarcabilul fenomen demografic brazilian, reprodus în miniatură chiar în familia sa, care în două generații și-a redus rata fertilității la 2,36 de copii per familie, îndreptându-se spre media națională de 1,9.

Această nouă rată a fertilității din Brazilia se află sub nivelul la care o populație se înlocuiește. Este mai mică decât rata de doi copii per femeie din Statele Unite. În cea mai mare națiune din America Latină – o țară cu 191 de milioane de locuitori dominată de Biserica Romano-Catolică, avortul este ilegal (cu rare excepții) și nicio politică guvernamentală oficială n-a promovat vreodată controlul nașterilor – mărimea familiei a scăzut atât de accentuat și de susținut în ultimele cinci decenii, încât graficul ratei fertilității seamănă cu un tobogan.

Și în Brazilia nu doar femeile de carieră și înstărite au încetat să nască mai mulți copii. Există impresia generală că zona rurală și favelele, cum numesc brazilienii mahalalele, sunt încă pline de femei care fac copil după copil – dar nu este adevărat. La centrul demografic al cărui cofondator este Carvalho, aflat la patru ore depărtare în orașul Belo Horizonte, cercetătorii au urmărit declinul în fiecare clasă socială și regiune din Brazilia. Recent, în câteva săptămâni de discuții cu brazilience, am cunoscut învățătoare, sortatoare de deșeuri, arhitecte, jurnaliste, vânzătoare, femei de serviciu, sportive profesioniste, liceene și femei care își petrecuseră adolescența pe stradă; aproape toate au spus că o familie braziliană modernă ar trebui să cuprindă doi copii, ideal o casal (pereche), un băiat și o fată. Trei era puțin plauzibil. Unul ar putea fi de ajuns. Într-o seară, într-un cartier muncitoresc de la periferia orașului Belo Horizonte, o tânără de 18 ani, necăsătorită, își privea cu tandrețe copilașul în timp ce acesta își împingea camionul de jucărie spre noi; îl iubea foarte mult, dar a terminat cu sarcinile – a spus tânăra. Expresia folosită de ea era una pe care o mai auzisem înainte de la alte brazilience: „A fábrica está fechada. Fabrica s-a închis .

Reducerea accentuată a fertilității nu este un fenomen doar brazilian. În ciuda grijilor legate de populația tot mai numeroasă a planetei, aproape jumătate din aceasta trăiește în țări unde ratele fertilității au scăzut de fapt sub rata de înlocuire, nivelul la care doi soți au doar atâți copii cât să le predea ștafeta – puțin peste doi per familie. Același lucru se întâmplă și în cea mai mare parte a restului lumii, cu excepția notabilă a Africii Subsahariene.

Pentru demografii care încearcă să înțeleagă cauzele și urmările acestei tendințe îngrijorătoare, ce s-a petrecut în Brazilia din anii ’60 încoace oferă unul dintre cele mai grăitoare studii de caz din lume. Brazilia se întinde pe un teritoriu vast, cu deosebiri imense de geografie, rasă și cultură între regiuni, însă datele ei demografice sunt, în mod tradițional, deosebit de detaliate și credibile. Unele aspecte ale experienței braziliene au fost văzute în zeci de alte țări, inclusiv acolo unde majoritatea populației este romano-catolică, dar nicio altă țară din lume pare că nu s-a descurcat ca Brazilia.

„Ce în Anglia a durat 120 de ani, aici a durat 40 – mi-a spus Carvalho într-o zi. S-a întâmplat ceva.“ Atunci, el vorbea despre ce s-a întâmplat în São Vicente de Minas, orașul copilăriei sale, unde nimeni sub 45 de ani nu mai avea atâți frați cât să încropească o echipă de fotbal. Dar putea la fel de bine să descrie întreaga populație feminină a Braziliei. Pentru că, deși există multe motive ale scăderii atât de rapide și de drastice a ratei fertilității, principalul îl reprezintă femeile energice și încăpățânate, care au hotărât în urmă cu câteva decenii, fără încurajarea guvernului și ignorând declarațiile episcopilor lor, să înceapă să-și închidă fabricile prin orice mijloace.

În Brazilia e ceva obișnuit să întâlnești femei sub 35 de ani care au trecut prin operații de sterilizare, iar ele par să n-aibă rețineri să vorbească despre asta. „Aveam 18 ani când s-a născut primul copil. Am vrut să mă opresc atunci, dar al doilea a venit neplanificat și am terminat – mi-a spus o vânzătoare de 28 de ani, de la un magazin de artizanat din orașul nord-estic Recife, în timp ce îmi arăta cei doi pași ai dansului regional forró. La 26 de ani, și-a făcut ligatura trompelor uterine, iar când am întrebat-o de ce a ales contracepția ireversibilă la o vârstă atât de fragedă – e căsătorită, ce se întâmplă dacă ea și soțul ei se răzgândesc? –, mi-a amintit de al doilea fiu, accidentul. Pilulele contraceptive o îngrășau și îi provocau greață – a spus ea. Și, în caz că nu fusesem atentă mai înainte: terminase.

Deci, de ce doi? De ce nu patru? De ce nu opt, cum a avut bunica? Mereu același răspuns: „Imposibil! Prea scump! Prea mult efort!“ Cu acea expresie facială, ochii mari și zâmbetul surprins, pe care ajunsesem să le cunosc bine: suntem în secolul al XXI-lea, senhora, sunteți nebună?

Specialiștii în demografie, precum José Carvalho, au discuții aprinse legate de componentele multiple ale scăderii fertilității în Brazilia. („Nu crede pe nimeni care îți spune că știe sigur ce anume a cauzat declinul – m-a sfătuit un demograf la Cedeplar, centrul de studiu de la Universitatea din Belo Horizonte. Nu vom găsi niciodată cea mai bună explicație.“) Dar dacă ar fi să încercăm să alcătuim o formulă pentru distrugerea ratei fertilității unei națiuni fără intervenția oficială a guvernului – fără politica chinezească „un copil per familie“, fără efortul indian de a impune sterilizarea populației –, iată un plan în șase etape, adaptat la specificul Braziliei moderne:

1. Industrializează spectaculos, urgent și târziu, făcând ca țara să treacă în viteză în 25 de ani printr-un exod rural-urban care ar fi trebuit să țină un secol, conform economiștilor. Conducătorii militari ai Braziliei, care în 1964 au preluat puterea printr-o lovitură militară și au menținut-o timp de două decenii printr-un regim autoritar uneori brutal, au împins țara într-un nou tip de economie, care a concentrat munca în orașe, unde locuințele sunt înghesuite, străzile din favele sunt periculoase, copiii sunt considerați mai degrabă noi poveri decât viitoare mâini de lucru utile, iar slujbele pe care femeile trebuie să le accepte pentru supraviețuirea familiilor le obligă să lipsească de acasă câte zece ore continuu.

2. Menține medicamentele în cea mai mare parte nereglementate și sistemul farmaceutic fără rețete, astfel încât atunci când pilulele contraceptive vor fi lansate la începutul anilor ’60, femeile din toate clasele sociale să poată pune mâna pe ele, chiar și fără recomandare medicală, dacă pot face rost de bani. Insuflă-le o atitudine foarte indiferentă față de punctul de vedere al Bisericii Catolice cu privire la contracepția artificială. (Vezi etapa 4.)

3. Îmbunătățește statisticile privind mortalitatea în rândul copiilor și nou-născuților până când familiile nu se mai simt obligate să mai aibă copii de rezervă, în ipoteza că vor fi câțiva care vor muri de timpuriu. Combină acea siguranță cu un program național de pensii, înlăturând convingerea părinților din clasa muncitoare că o familie mare va fi singurul lor sprijin la bătrânețe.

4. Denaturează stimulentele financiare din sistemul de sănătate publică timp de o generație sau două, pentru ca doctorii să afle că pot conta pe salarii mai mari și programe de lucru mai previzibile când efectuează cezariene, în loc să aștepte nașterile pe cale naturală. Apoi răspândește vorba printre femei că un doctor care a început deja o operație de cezariană ar putea fi convins să adauge discret și o legare de trompe, asigurând astfel o piață gri prosperă, susținută public decenii la rând, pentru această metodă de contracepție definitivă. Sistemul sanitar al Braziliei nu a recunoscut oficial sterilizarea feminină voluntară până în 1997. Dar prima oară am auzit expresia „a fábrica está fechada“ de la o învățătoare pensionară de 69 de ani care își legase trompele în 1972, după nașterea celui de-al treilea copil al ei. Femeia avea trei surori. Fiecare trecuse printr-o operație de ligatură. Da, erau toate catolice. Da, ierarhia bisericii nu era de acord. Nu, nici uneia nu i-a păsat prea mult; erau femei credincioase, dar poate că, în unele probleme, clerul format din bărbați nu e suficient de înzestrat ca să distingă adevărata voință a lui Dumnezeu. În timp ce vorbeam, femeia turna ceaiul în cești de porțelan chinezești la masa ei din sufragerie, iar vocea ei nu trăda niciun fel de emoție. „Toată lumea o făcea“ – a adăugat ea.

5. Introdu electricitatea și televiziunea simultan, într-o mare parte din interiorul țării, o dublă subminare a modelului de viață al familiei tradiționale, apoi inundă undele cu o imagine originală, vie, ambițioasă a familiei braziliene moderne: bogată, cu pielea deschisă la culoare și mică. Cercetătorii au identificat vizibila influență în micșorarea familiei pe care o au novelas, variantele în portugheză ale îndrăgitelor seriale de seară, telenovelele, difuzate luni de zile în toată America Latină, ca o serie nesfârșită de filme siropoase. Unul dintre studii observă că răspândirea televizoarelor a depășit accesul la educație, care s-a îmbunătățit mult în Brazilia, dar într-un ritm mai lent. În anii ’80 și ’90, toată Brazilia era dominată de rețeaua Globo, ale cărei novelas, difuzate la ore de maximă audiență, erau adesea subiecte principale de conversație; chiar și acum, în era transmisiei prin satelit, vezi în cafenele televizoare la care se urmărește serialul Globo al sezonului.

Nu orice brazilian își poate permite haine scumpe. Dar o economie prosperă înseamnă mai multă putere de cumpărare pentru toți. Foto: John Stanmeyer

Cât  am fost acolo se difuza Passione, despre familia de industriași Gouveia, chinuită de secrete, ai cărei membri erau foarte frumoși și de invidiat: aveau motociclete, candelabre, biciclete de curse, bilete de avion, pantofi franțuzești cu tocuri înalte. Văduva Gouveia, hotărâtă și admirabilă, avea trei copii. De fapt, patru, dar unul era secret pentru că era din flori și fusese trimis în Italia în copilărie pentru că… mă rog, n-are importanță. Ideea este că nu existau mulți Gouveia și nici nu erau  familii mari în intriga complicată la nesfârșit.

„I-am întrebat odată: «Încearcă rețeaua Globo  să introducă intenționat planificarea familială?» – spune Elza Berquó, o demografă braziliană veterană care a studiat efectele telenovelelor. Știți ce au răspuns? «Nu. Doar că e mult mai ușor să scrii telenovele despre familii mici.»“

Și, în sfârșit, etapa 6: Toate femeile tale să fie brazilience.

Brazilia și femeile sunt un teren controversat. Machismo înseamnă același lucru în portugheza din Brazilia ca și în spaniola de pe restul continentului și a fost asociat cu nivelul ridicat al violenței domestice și al altor atacuri fizice împotriva femeilor. Dar țara a fost profund schimbată de movimento das mulheres, mișcarea feministă din anii ’70 și ’80, iar americanii nu ar avea de ce să considere Brazilia retrogradă la capitolul egalitatea sexelor. Când președinta Dilma Rousseff candida anul trecut, cele mai aprige dezbateri naționale erau legate de ideile și afilierile ei politice, nu dacă țara era pregătită pentru prima femeie-președinte. Chiar unul dintre cei mai puternici concurenți ai lui Rousseff – o probabilă rivală în alegerile viitoare – era de fapt o senatoare.

Brazilia are femei ofițeri militari de rang înalt, secții de poliție speciale conduse de femei pentru femei și pe cea mai cunoscută jucătoare de fotbal feminin din lume (unica, impresionanta magiciană a mingii, Marta). Când am petrecut o seară în orașul Campinas cu Aníbal Faúndes, un profesor chilian de obstetrică imigrat cu decenii în urmă în Brazilia și participant la studiile naționale asupra sănătății reproductive, acesta revenea mereu la ceea ce el consideră principala forță care determină modificarea fertilității în țara lui adoptivă. „Rata fertilității a scăzut deoarece femeile au hotărât că nu mai vor copii – a spus el. Femeile din Brazilia sunt extraordinar de puternice. N-a trebuit decât să hotărască și apoi să aibă mijloacele de a obține ce-și doreau.“

Episodul Cytotec oferă dovezi serioase, edificatoare. Cytotec este numele de marcă al unui medicament numit misoprostol, care a fost conceput ca tratament pentru ulcer, dar la sfârșitul anilor ’80 a devenit cunoscut în lume ca pastilă pentru provocarea avortului timpuriu, în combinație cu medicamentul cunoscut drept RU-486. Însă chiar înainte ca restul lumii să afle despre avortul provocat cu pastile – a intrat pe piața franceză și pe cea chineză în 1988, cu mari controverse, și a fost apoi aprobat în S.U.A. pentru întreruperea sarcinii – femeile din Brazilia își dăduseră seama singure. Nicio campanie publicitară nu a explicat misoprostolul; și nu uitați că asta era înainte de internet, iar legea braziliană interzice avortul, cu excepția cazurilor de viol sau de periclitare a vieții femeii.

Dar acea lege este ignorată la toate nivelurile societății. „Femeile își spuneau unele altora care era doza – spune demografa braziliană Sarah Costa, directoarea Comisiei pentru Femei Refugiate, cu sediul în New York City, care a scris despre fenomenul brazilian Cytotec pentru jurnalul medical Lancet. Vânzătorii ambulanți îl vindeau în gări. Majoritatea clinicilor și spitalelor de atunci nu ofereau servicii de planificare familială, iar dacă ești motivată să-ți controlezi fertilitatea, chiar cu servicii proaste și informații puține, vei întreba «Ce pot să fac?», iar informațiile vor curge.“

Accesul liber la Cytotec n-a durat mult. În 1991, guvernul brazilian deja îl restricționase; astăzi este disponibil doar în spitale, deși femeile m-au asigurat că încă puteau fi obținute cutii de Cytotec pe internet sau în anumite talciocuri. Dar acum serviciul de sănătate publică plătește sterilizările și alte metode de control al nașterilor. Avortul ilegal este în floare, în condiții medicale de la sigure la înfricoșătoare. N-o fi chiar ușor sau sigur pentru o braziliancă să-și mențină familia mică, dar nu duce lipsă de mijloace pentru a o face. Și în toate privințele – cum mi-au spus femei de toate vârstele –, asta vor acum și asta pare să aștepte de la ele și Brazilia contemporană.

„Uitați-vă la apartamente – a spus Andiara Petterle, o directoare de marketing de 31 de ani din Rio de Janeiro. Sunt proiectate pentru maximum patru persoane. Două dormitoare. În supermarketuri, chiar și etichetele de pe alimentele congelate – mereu pentru patru persoane.“

Compania fondată de Petterle este specializată în sondaje privind vânzările în rândul femeilor braziliene, ale căror obiceiuri de cumpărare și priorități în viață par să fi fost răsturnate chiar după ce s-a născut Petterle. Abia în 1977 – mi-a amintit ea – s-a legalizat divorțul în țară. „Ne-am schimbat atât de rapid – a spus ea. Am descoperit că acum pentru multe tinere prima pe listă este educația. A doua, profesia. Iar a treia, copiii și o relație stabilă.“

Așadar, creșterea copiilor n-a dispărut dintre prioritățile moderne– a spus Petterle –, se află doar mai jos pe listă și e ceva mai greu de manevrat. Ea nu are copii, deși speră să aibă într-o zi. În timp ce Petterle vorbea, auzeam un refren care-mi devenise familiar: viața braziliană contemporană este prea costisitoare pentru a-ți permite mai mult de doi copii. O mare parte din sistemul public de învățământ este ruim – inutil, o catastrofă –, așa îți vor spune oamenii, iar familiile economisesc pentru orice educație privată pe care și-o pot permite. Sistemul sanitar național este și el ruim, după cum susțin mulți, iar familiile strâng bani pentru serviciile medicale private pe care și le pot permite. Îmbrăcăminte, cărți, ghiozdane, telefoane – toate acestea sunt scumpe și trebuie procurate cumva. Și orice ar trebui unei tinere familii este disponibil – după cum le amintesc necontenit vitrinele din malluri clienților – cu financiamento, pe termen scurt sau lung.

Vrea copilul tău să aibă acel cățel de pluș uriaș, setul de păpuși în cutia elegantă, acel SUV lung de 1,5 m cu baterii? Cumpără-l în rate – cu dobândă, desigur. Creditele de consum au explodat în toată Brazilia, ajungând la familiile din clasa mijlocie și cea muncitoare, care acum 20 de ani nu aveau acces la asemenea achiziții luxoase achitate în rate. În timp ce eram în Brazilia, revista de afaceri Exame a publicat un articol despre noul consumerism din toate clasele sociale ale țării. Autoarea, Fabiane Stefano, o jurnalistă din São Paulo, descria agitația dintr-o agenție de turism deschisă recent într-un cartier sărac. „Din cinci în cinci minute, intra altă persoană – povestea ea. 80% dintre oameni mergeau în Nord-Est ca să-și viziteze rudele. Drumul cu autobuzul durează trei zile, cu avionul doar trei ore.“ Pentru fiecare client, era prima dată când mergea cu avionul. „Tipul trebuia să le explice că în avion nu aveau să-și vadă bagajele pentru o vreme.“

Dacă am sugera că brazilienii fac mai puțini copii doar pentru că vor să cheltuiască mai mulți bani pentru fiecare, am simplifica prea mult lucrurile. Dar aproape toate femeile braziliene pe care le-am întâlnit erau interesate și tulburate de aceste întrebări privitoare la achizițiile materiale –  cât costă acum fiecare și cât de multe dorește toată lumea astăzi. Micșorarea familiei a contribuit la creșterea economiei țărilor aflate în dezvoltare rapidă, mai ales a celor cinci giganți botezați BRICS: Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud. Creșterea economică națională nu aduce însă garanții ale bunăstării familiale decât dacă acea prosperitate este administrată cu grijă și investită în generațiile viitoare. „M-am gândit la asta, la felul în care reducem rata fertilității în Brazilia și în celelalte țări BRICS, dar nu văd niciun efort real de a deveni mai etici – spune Andiara Petterle. Chiar dacă am fi doar un miliard de oameni în lume, cu mentalitatea noastră de acum, am consuma la fel de multe resurse.“

În dimineața în care am fost la o cafea cu un grup de tinere profesioniste din São Paulo, am stat la o terasă aflată vizavi de un magazin care avea opt reviste glossy despre creșterea copiilor. Toate erau pline de reclame: cărucior convertibil Bébé Confort Modulo Clip; „analizorul electronic al plânsului“, pentru a identifica de ce plânge bebelușul; DVD playerul de perete care proiectează imagini în mișcare deasupra pătuțului („Distrage atenția mai bine decât un mobil!“). Am studiat fotografiile de modă cu copilași frumoși în tricotaje, cu ochelari de soare pentru aviatori, și blănuri false. „Uitați-vă la copiii ăștia“ – spunea Milene Chaves, o jurnalistă de 33 de ani, a cărei voce oscila între admirație și disperare. A dat pagina. „Și se pare că trebuie să ai și o cameră decorată. Eu n-am nevoie de o cameră ca asta.“

Chaves a avut un prieten stabil, dar nu are copii, nu încă. „Și când voi avea, vreau să simplific lucrurile“ – a spus ea. Cele șase prietene din jurul ei erau de acord, uitându-se la revistele încă deschise pe masă în fața noastră: obiecte atrăgătoare – spuneau ele –, dar atât de excesive, deranjant de multe. Aceste femei din São Paulo aveau între 20 și 40 de ani, doi copii, unul sau niciunul. Se potriveau întocmai tiparelor pe care mi le-au descris specialiștii în demografie națională. Când le-am întrebat dacă deveneau vreodată nostalgice după viața mai puțin materialistă a părinților lor, cu două generații în urmă – opt copii aici, zece dincolo, fără ca nimeni să se aștepte ca decoratorii să le împopoțoneze dormitoarele –, am distins, printre vociferări, cuvântul portughez presa. Adică „prizonieră“.

Dar răspunsurile erau aproape acoperite de râsetele lor



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*