Mandatul manciurian

Imagine articol

China isi cauta noua generatie de muncitori-model, care sa reinvie Manciuria, zona industriala a tarii, acum aflata in ruina.

Cale de intoarcere nu mai exista. De atat lucru isi da seama si Omul de Fier. Autobuzul se pune in miscare pe drumul plin de fagase din Dongfa, ducandu-i pe tanarul muncitor si pe sotia sa departe de oraselul-fantoma de langa granita cu Rusia. Cei doi se inghesuie pe locurile din spate, ea carand o geanta sport, el – greaua povara a istoriei. In urma cu 26 de ani, parintii l-au numit Wang Tieren, sau Omul de Fier Wang.

Era un omagiu adus omului nou, a carui truda plina de abnegatie simboliza forta industriala a Nord-Estului Chinei, unde fabricile si furnalele alimentau visul comunist al Republicii Populare. Noul Om de Fier din autobuz – tacut, sfrijit, cu fruntea pistruiata brazdata de griji – este intruchiparea aceleiasi regiuni, insa intr-o era noua, marcata de alte provocari: in timp ce alte zone din China infloresc in goana lor nebuneasca spre o economie de piata, Manciuria (cum este cunoscuta regiunea peste hotare), altadata mandria tarii, traieste acum timpuri grele; asemenea Omului de Fier Wang, Manciuria cauta cu disperare o cale de salvare.

Cand autobuzul porneste, Wang priveste drept inainte, in gol, in timp ce sotia lui, Sun Jing, isi lasa capul pe brate. Niciunul nu indrazneste sa priveasca pe geamul din spate la ceea ce lasa in urma: fetita lor de doi ani, pe nume Siting, cuibarita in bratele tatalui lui Wang. Nu trecuse nici un an de cand, la doar zece zile dupa ce Sun o intarcase, cei doi se despartisera pentru prima data de fetita. Cand s-au intors acasa, in urma cu doua saptamani, au desfacut cu mandrie un sul gros de bancnote – aproape 2.000 de dolari, economiile lor pe un an.

Banii le vor ajunge bunicilor si copilului tot anul viitor, insa Siting nu intelege acest lucru. Ferindu-se de cei doi straini din fata ei, fetita s-a strecurat in spatele bunicii, privind tematoare printre picioarele ei. Vreme de doua saptamani, Wang si Sun s-au straduit sa castige increderea propriului copil cu imbratisari si dulciuri. in cele din urma, ea a invatat sa-i strige “mama” si “baba”, insa atunci cand s-au suit din nou in autobuz ca sa plece pentru inca un an, fetita nu a manifestat nici o emotie.

“E greu de suportat” – spune Wang, punand o mana pe bratul sotiei, in timp ce ea isi sterge o lacrima de pe obraz. “Insa nu avem o alta posibilitate pentru a-i asigura fiicei noastre un viitor.”

Drumul spre un viitor mai bun ii poarta pe Omul de Fier si pe sotia lui prin cele trei provincii nord-estice – Heilongjiang, Jilin si Liaoning – care alcatuiesc regiunea candva proslavita drept “leaganul industrializarii”. Odiseea lor, inceputa in Nordul indepartat si saracit al Manciuriei si incheiata in apropiere de stralucitorul oras-port Dalian, din sudul mai dinamic, reflecta, din multe puncte de vedere, planurile ambitioase ale guvernului pentru “salba de rugina” din Nord-Est.

In 2003, la scurt timp dupa preluarea mandatului, presedintele Hu Jintao si premierul Wen Jiabao au lansat un program de transformare a Nord-Estului intr-un nou motor de dezvoltare a Chinei. In mainile unor specialisti americani in marketing, sloganul campaniei, “Sa revitalizam Nord-Estul” ar fi putut foarte bine sa fie “Mandatul manciurian”. Calea spre salvare cere insa sacrificii din partea regiunii si a familiei Omului de Fier: ruperea de trecut, o calatorie in necunoscut – si nicio garantie a succesului.

De ce si-ar risca oare liderii chinezi reputatia pentru perspectiva nesigura a resuscitarii unei regiuni coplesite de istorie? In parte, raspunsul sta cu siguranta in simbolismul istoric al Manciuriei. Desi initial dezvoltarea regiunii s-a datorat colonistilor japonezi si rusi, Nord-Estul Chinei a fost promovat de presedintele Mao drept inima revolutiei industriale comuniste.

In primii ani ai Republicii Populare, armate intregi de muncitori au fost trimise in noile mine si fabrici ale statului, ca sa scoata carbune si titei si sa produca otel pentru masini, camioane, vapoare si rachete – toate acele produse care vor transforma, in cele din urma, China, pana atunci preponderent agrara, intr-o putere industriala. La inceputul anilor '80, Nord-Estul dadea 16 la suta din productia industriala a tarii, avand doar 8 la suta din populatie, ceea ce o facea una dintre cele mai prospere regiuni intr-o societate asa-zis egalitara. Era timpul Omului de Fier.

Totusi, in numai doua decenii, Nord-Estul a devenit, din locomotiva, remorca, urmand practic o traiectorie opusa regiunilor sudice de coasta, mult mai prospere. Cresterea economica frenetica ce a propulsat Shanghaiul si provincia sudica Guangdong spre economia globala a depasit-o cu mult pe cea din tinutul Omului de Fier. Aici, productia industriala a scazut la mai putin de 9 la suta din totalul national, in timp ce stransa dependenta de intreprinderile de stat – altadata o binecuvantare, acum insa un blestem – a facut ca reformele economiei de piata sa fie resimtite numai ca soc, nu si ca terapie.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*