Traind cu vulcanii

Vulcanii in eruptie, asemenea varfurilor Semeru si Bromo, sunt porti spre o lume subterana care nu modeleaza doar peisajul Indoneziei, ci si credintele si cultura ei.

In Indonezia, viata se deruleaza in umbra unor piscuri de foc. Zeii sunt probabil nelinistiti.

Text: Andrew Marshall

Iadul este pe cale sa se dezlantuie, dar Udi, un fermier de 60 de ani din satul Kinarejo, de pe insula indoneziana Java, nu se clinteste. Chiar daca numai vreo 4 km si jumatate despart varful mocnind al Vulcanului Merapi de Kinarejo.

Chiar daca spasmele nervoase ale seismografelor si coloanele de gaze nocive semnaleaza o explozie iminenta. Chiar daca guvernul a ordonat evacuarea totala.

“Ma simt in siguranta aici – spune el. Daca Strajerul nu se misca, nu ma misc nici eu.” Merapi e un asasin innascut. Inaltandu-se la aproape 3.000 m deasupra padurilor si campiilor, se numara printre cei mai activi si mai periculosi vulcani ai lumii. Chiar numele sau inseamna “muntele de foc”.

In 1930, o eruptie a ucis peste 1.300 de oameni; chiar si in momente mai putin periculoase, fuioarele de fum se ridica amenintator din varf. O parte a regiunii inconjuratoare – avertizeaza o harta locala a zonelor periculoase – e “afectata frecvent de scurgeri piroclastice si de lava, caderi de pietre, emisii de gaze toxice si fragmente expulzate de roca incinsa”.

Cand agitatia vulcanului s-a intensificat in mai 2006, mii de oameni au parasit versantii fertili si s-au stabilit, fara tragere de inima, in tabere improvizate, la altitudini mai mici, dar mai sigure. Pana si maimutele autohtone au coborat in grupuri. Dar nu si Udi si consatenii lui, care se iau dupa un octogenar cu o dantura uimitoare, caruia ii plac tigarile mentolate: Mbah Marijan, Strajerul de la Merapi.

Marijan are una dintre cele mai bizare slujbe din Indonezia sau, la urma urmelor, de oriunde. Soarta satenilor ca Udi si a celor 500.000 de locuitori din Yogyakarta, oras situat la 32 km spre sud, e in mainile imbatranite ale lui Marijan. E responsabilitatea lui sa tina ritualuri pentru imblanzirea capcaunului despre care se crede ca salasluieste in Varful Merapi.

De data asta, se pare ca ritualurile nu mai fac fata.

Avertizarile sunt tot mai presante. Vulcanologi, comandanti militari, chiar si vicepresedintele indonezian il implora sa plece. El refuza cu incapatanare. „E datoria voastra sa veniti sa vorbiti cu mine – le spune politistilor. E datoria mea sa raman.“ Purtarea lui Marijan ar putea parea sinucigasa in orice alt colt al lumii, dar nu si in Indonezia, un arhipelag de 17.500 de insule, care incaleca in vest capatul Cercului de Foc, hiperactiv.

E o zona violenta geofizic, o intersectie de placi tectonice in coliziune, care se curbeaza pe mai bine de 40.000 km in jurul Pacificului. Cand a facut cartile, geografia i-a dat Indoneziei o mana proasta: nicaieri in lume nu mai traiesc atat de multi oameni atat de aproape de atat de multi vulcani activi – 129, dupa o numaratoare.

Doar pe Java, 120 de milioane de oameni traiesc in umbra a mai bine de 30 de vulcani, o apropiere care s-a dovedit fatala pentru mai mult de 140.000 dintre ei in ultimii 500 de ani. Moartea din pricina vulcanilor are multe forme: lava fierbinte, noroi sufocant sau tsunami-uri care urmeaza adesea unei eruptii.

In 1883, Vulcanul Krakatau (deseori scris gresit Krakatoa), situat in largul Insulei Java, a declansat un tsunami care a curmat peste de 36.000 de vieti. Numele a devenit o metafora pentru un dezastru natural. Dar pentru Marijan, o eruptie nu e atat o amenintare, cat un efort de dezvoltare.

„Regatul lui Merapi se extinde“ – spune el, facand un semn din cap spre varful fumegand. In Indonezia, vulcanii nu sunt doar o realitate a vietii, ci viata insasi. Cenusa vulcanica ingrasa solul; fermierii de pe Java au cate trei recolte de orez intr-un sezon.

Fermierii din insula invecinata, Borneo, care are doar un vulcan, nu au asa ceva. Pe un plan mai putin teluric, vulcanii stau la baza unor credinte mistice complicate, care unesc milioane de indonezieni si influenteaza evenimentele in moduri neasteptate. Craterele atrag asceti si pelerini. Eruptiile prezic schimbari politice si framantari sociale. Se poate spune ca, in Indonezia, vulcanii sunt un recipient cultural in care misticismul, viata moderna, islamismul si alte religii se amesteca – sau nu.

Indonezia, un mozaic de rase, religii si graiuri, e tinuta la un loc de vulcani. Venerarea lor e, practic, o caracteristica nationala. Daca Centrul de Vulcanologie si de Reducere a Hazardelor Geologice, agentia guvernamentala cu opt statii seismice pe Merapi, reprezinta stiinta moderna, Marijan, Strajerul de la Merapi, reprezinta ceea ce are mai mistic Indonezia.

Cand un catarator olandez a disparut pe vulcan in 1996, se spune ca Marijan a risipit ceata deasa si l-a gasit pe excursionistul ranit intr-o rapa. Deseori, e greu sa distingi spasmele vulcanice care duc la eruptie de nelinistea seismica a revenirii la calm. Dar tehnologia de monitorizare a devenit mai sofisticata. Peste noapte, vulcanologii guvernamentali au ridicat alerta la nivelul maxim.

Domul de lava s-ar putea prabusi in orice moment. Marijan nu a auzit nimic despre asta? Staruintele nu-l impresioneaza pe Marijan. Alertele nu sunt decat presupuneri facute de oameni complet detasati de spiritul vulcanului.

Sa se prabuseasca domul de lava? „Asa spun expertii – spune el zambind. Dar un idiot ca mine nu vede nicio schimbare fata de ieri.“

Motto-ul Indoneziei – „Bhinneka tunggal ika – Unitate in diversitate“ – se adreseaza unui numar de aproximativ 300 de grupuri etnice si peste 700 de limbi si dialecte. Oficialitatile guvernamentale recunosc sase religii: islamismul, catolicismul, protestantismul, budismul, hinduismul si confucianismul, dar misticismul se infiltreaza in toate si da la iveala radacinile lor animiste.

Sumatra, insula mare de la nord-vest de Java, adaposteste populat ia batak, convertita la crestinism de misionarii europeni in secolul al XIX-lea. Cu toate acestea, multi mai cred ca primul om a coborat din ceruri pe un stalp de bambus, pe Varful Pusuk Buhit, un vulcan activ de pe malurile Lacului Toba. Populatia tengger, hindusi care traiesc in jurul Vulcanului Bromo, din Insula Java de Vest, urca periodic printre norii sulfurosi inecaciosi, pentru a arunca in crater bani, legume, pui si, din cand in cand, cate o capra.

Pe Flores, populatia nage, catolici, ca majoritatea de pe aceasta insula, isi ingroapa mortii cu capul spre Vulcanul Ebulobo, al carui con le umple orizontul spre sud. La fel, pe insula majoritar hindusa Bali vulcanii sunt sacri, mai venerat decat toti fiind Agung, de 3.000 m, cel mai inalt varf. Se spune ca un adevarat balinez stie sa-l gaseasca si legat la ochi, iar multi dorm cu capul spre el.

In 1963, o eruptie catastrofala a Vulcanului Agung a omorat 1.000 de oameni. Altii au murit de foame, dupa ce recoltele le-au fost acoperite de cenusa. „Pamantul de sub noi trepideaza din cauza socurilor permanente ale exploziilor“ – scria un martor ocular. Totusi ce era considerat odinioara furie divina e vazut acum ca un dar. Cu pietrele si nisipul aruncate in eruptie s-au construit hoteluri, restaurante si vile pentru hoardele de turisti straini care au inceput sa vina aici incepand din anii 1970.

In ciuda atacurilor din 2002 si 2005 ale teroristilor islamisti, in care au fost ucisi peste 220 de oameni, turismul ramane cea mai importanta industrie din Bali. Si, datorita Vulcanului Agung si vecinului sau, Vulcanul Batur, casele odinioara cuibarite pe campurile cu ardei si ceapa acum domina carierele pline de muncitori care incarca nisipul vulcanic in camioane.

Nu toata lumea beneficiaza de valul din ce in ce mai mare de turisti. 700 de oameni din satul Trunyan se inghesuie intr-un adapost montan de langa Vulcanul Batur. Casele lor subrede se agata de o fasie de pamant de-a lungul unui lac dintr-o caldeira mare. Satenii pescuiesc in pirogi si fac agricultura pe pantele abrupte ale caldeirei.

Mitul creatiei satului explica izolarea sa, povestind cum un nobil calator din Java s-a indragostit de o zeita ce traia intr-un smochin urias. Ea s-a invoit sa-l ia de sot, dar numai daca isi stergea urmele, ca nimeni sa nu-l mai poata urmari din Java. Desi turismul a adus o dezvoltare ametitoare in restul Insulei Bali, alintata izolare a Trunyanului ar putea duce acum la marginalizare economica.

Batranii privesc neajutorati cum generatia tanara ia aceeasi cale spre orasele din Bali pe care sunt duse si pietrele si nisipul din Batur. „Aici nu sunt slujbe, nici sanse“ – admite Made Tusan, profesor la singura scoala din Trunyan. Ca si cum stagnarea economica nu ar fi suficienta, o catastrofa recenta s-a mai adaugat pe lista calamitatilor.

Un smochin urias, care facea umbra orasului de secole, s-a prabusit la pamant in timpul unei furtuni, doborand templul satului, dar ferind, in mod miraculos, statuia sacra a lui Dewa Ratu Gede Pancering Jagat, divinitatea locala. Un batran al satului, I Ketut Jaksa, pune dezastrul pe seama politicienilor si a oamenilor de afaceri din Bali.

Ne spune precaut ca „nu vreau sa dau nume“, insa insista ca acestia l-au infuriat pe zeul vulcanului, rugandu-se sa avanseze in carierele lor, dar ignorand starea din ce in ce mai precara a Trunyanului. Altii dau vina pe noul drum, care a facut de curand legatura dintre sat si restul insulei, compromitandu-i izolarea si expunandu-l contaminarii spirituale.

In Indonezia, se stie ca nebunia umana poate declansa dezastre naturale. Eruptiile, cutremurele, pana si prabusirea unui smochin sunt de demult privite ca voturi cosmice de neincredere intr-un conducator – fapt de care presedintele tarii, Susilo Bambang Yudhoyono, e pe deplin constient.

La doua luni dupa investirea presedintelui, in octombrie 2004, un cutremur si un tsunami au lovit provincia Aceh, de pe Sumatra, rapind 170.000 de vieti. Un cutremur a lovit Sumatra trei luni mai tarziu, omorand probabil 1.000 de oameni. Apoi, Vulcanul Talang a erupt, obligand mii de sateni sa- i abandoneze casele. Un mesaj SMS in lant circula pe telefoanele mobile, implorandu-l pe Yudhoyono sa faca un ritual pentru oprirea calamitatilor.

In mesaj scrie: „Domnule presedinte, va rugam sacrificati 1.000 de capre.“Yudhoyono – general in retragere, doctor in economie agricola – a refuzat in mod public. „Chiar daca as sacrifica 1.000 de capre – a declarat el –, dezastrele din Indonezia nu ar lua sfarsit.“ Si asa a si fost. Au mai avut loc si alte eruptii – o certitudine statistica in taramul intesat de vulcani.

O catastrofa era urmata de alta: cutremur, tsunami, inundatii, incendii de padure, alunecari de teren, friguri tropicale infectioase, gripa aviara si o eruptie de noroi. Au deraiat trenuri, s-au scufundat feriboturi si, dupa prabusirea a trei avioane – dintre care unul la Aeroportul Yogyakarta –, intr-un editorial din Jakarta Post, pasagerii curselor aeriene erau sfatuiti sa se roage.

Sirul de tragedii care il bantuie pe presedinte ar putea fi explicat – s-a spus – prin data de nastere nefasta si prin numele vicepresedintelui sau, Jusuf Kalla, care seamana in mod nefericit cu cel al monstrului mancator de oameni Batara Kala.

Printre repetatele rugaminti de a organiza un ritual pentru indepartarea ghinionului, presedintele Yudhoyono si guvernul sau s-au alaturat unei rugaciuni in masa la Marea Moschee din Jakarta.

„Nimic iesit din comun – a insistat purtatorul de cuvant –, dar adunarea la nivel inalt a fost in mod evident menita sa domoleasca teama nationala.

Alti politicieni apeleaza direct la spirite. Inainte sa candideze la postul de vicepresedinte, un pretendent s-a strecurat sa se inchine la un vulcan de langa Lacul Toba, unde ar exista – se spune – un heliport pentru vizitele VIP-urilor. S-ar parea ca spiritele nu i-au dat ascultare: a fost infrant.

Alta data, membrii Partidului Unitatii si Fuziunii Nationale din Indonezia s-au reunit sus, pe versantii Vulcanului Merapi, pentru un miting politic garnisit cu un ritual, chiar daca vulcanul era pe cale sa erupa. Condusa de Arief Koesno, un fost actor impunator care se crede reincarnarea primului presedinte indonezian, Sukarno, ceremonia a inceput cu macelarirea a noua capre si s-a sfarsit cu o hora dezlantuita a membrilor partidului. „Dupa aceasta ceremonie – a declarat Koesno –, sunt sigur ca Merapi nu va erupe.“ Dupa trei zile, a erupt.

Pe masura ce lucrurile incep sa se incinga in jurul Merapi-ului, zeci de reporteri se aduna sa surprinda refuzul spectaculos al neclintitului Marijan, primul Strajer de la Merapi din era massediei. Curand, toata lumea din Yogyakarta poarta tricouri cu figura lui, sub care scrie „Presedintele Merapi-ului“.

Ca sa adune fonduri pentru vecinii sai saraci din Kinajero, apare intr-o reclama televizata facuta unei bauturi energizante. Marijan, care a mostenit de la tatal lui slujba de ingrijitor al Merapi-ului, e platit cu echivalentul unui dolar pe luna de catre kraton, numele sub care e cunoscut palatul cu ziduri inalte al sultanului din Yogyakarta.

In cosmologia traditionala a Insulei Java, kraton-ul se situeaza pe o linie invizibila intre Vulcanul Merapi si Oceanul Indian din apropiere. Sultanul – explica o publicatie a palatului – este „o persoana aleasa de divinitate“, a carei incoronare e precedata de „un mesaj supranatural“.

Pe langa treburile zilnice de administrare a Yogyakartei, sultanul e raspunzator si de impacarea unei puternice zeite marine, numita Ratu Kidul, si a capcaunului gardian al Merapi-ului, Sapu Jagat. Intr-o dimineata, sosesc soldatii. „Nu vreau sa plec – le spune Marijan, cu toata fermitatea de care e in stare vocea lui gajaita. Poate plec maine. Poate poimaine. E treaba mea.“

Apoi se indreapta spre moscheea satului. Printre indatoririle lui Marijan se numara si domolirea capcaunului care-si are salasul in vulcan. Dar e si un musulman devotat, care se roaga de cinci ori pe zi. Doua zile mai tarziu, domul de lava cedeaza. Traficul se aglomereaza pana la blocare in centrul Yogyakartei, pe masura ce soferii gura-casca se zgaiesc la avalansa arzatoare de pietre care navalesc pe versantul vestic al Merapi-ului – indepartandu-se de satul lui Marijan.

Datorita evacuarii la timp, nimeni nu e ranit. Antonius Ratdomopurbo, directorul Agentiei de Cercetare Vulcanologica si Dezvoltare Tehnologica, din Yogyakarta, e evident usurat. „Merapi nu e un vulcan mare, dar e foarte populat. Multi oameni au fost ucisi in 1930 doar pentru ca erau prea aproape.“ Marijan a fost pur si simplu norocos – spune el.

Dupa o luna, domul de lava cedeaza din nou, de data aceasta spre sud, si doi membri ai echipei de salvare pier sub doi metri de cenusa fierbinte. Inca o data, norocul – sau poate zeitatea vulcanului? – cruta satul lui Marijan. Oare Strajerul intelege ceva despre stiinta vulcanilor? „Nu stiu – raspunde Ratdomopurbo, zambind rezervat. Intrebati-l pe el.“

Dedicandu-se cu incapatanare datoriei, Marijan nu a infruntat doar autoritatile, ci si pe propriul lui sef, Hamengku Buwono X, sultanul, care sustinea apelul guvernului de evacuare. Hamengku Buwono X – numele inseamna „sustinatorul universului“ – e in fruntea unei dinastii care dateaza din secolul al XVIII-lea.

Portretul sau oficial il reprezinta in vesminte de curte javaneze complete, avand un hanger varat la brau, in minunatul sau sarong de batic. Imbracamintea sa obisnuita e un costum inchis la culoare, impecabil croit – de preferinta Armani. In biroul sau, in timpul unui interviu, pufaie un trabuc Davidoff dolofan.

Pe peretele din spatele lui atarna un tablou mare cu un vulcan. „Nu este Merapi – spune el cu detas are. E Fuji.“ Desi traditia cere angajarea lui Marijan, Hamengku Buwono X, licentiat in drept, nu crede in spiritele care salasluiesc in vulcan. E musulman progresist si i-a indemnat pe locuitorii din Yogyakarta sa ia in consideratie eruptiile Vulcanului Merapi din perspectiva stiintifica.

„Nu se poate ca o mare natiune sa fie ridicata pe mituri pesimiste“ – crede el. Relatia dintre sultan si Marijan este cel putin incomoda. Cei doi se afla pe pozitii opuse: sultanul modern versus Strajerul mistic. Marijan le spune reporterilor ca va pleca daca ii ordona sultanul –, dar nu se refera la conducatorul actual. Sultanul sau e preaiubitul Hamengku Buwono IX, tatal lui Hamengku Buwono X, care l-a numit pe Marijan Strajer si care a murit acum aproape 20 de ani.

„Eu ma supun celui de-al noualea sultan – spune el. El era la kraton ultima data cand am fost acolo.“ Dupa Marijan, cea mai mare greseala a sultanului actual e faptul ca le permite oamenilor de afaceri sa rapeasca Merapi-ului milioane de metri cubi de roca si nisip.

„Nu e sultan – spune Marijan ucigator. Este un simplu guvernator.“Marijan nu este singurul nemultumit. Unii locuitori din Yogyakarta il acuza pe Hamengku Buwono X ca ar fi transformat aceasta capitala culturala intr-un oras plin de malluri si ca petrece prea mult timp pe terenul de golf. Ei tanjesc dupa confortul riturilor antice si il critica pe sultan pentru ca neglijeaza ceremoniile la care tatal lui participa in mod obisnuit.

In 2006, absenta sultanului de la un ritual anual al binecuvantarii ofrandelor pentru capcaunul Sapu Jagat si pentru zeita marii Ratu Kidul a fost ostentativa. Ofrandele – care includ mancare, flori, panza si suvite taiate din parul si unghiile sultanului – sunt menite sa asigure alinierea sacra dintre vulcan, palat si Oceanul Indian, si astfel siguranta oamenilor.

La mai putin de doua saptamani dupa prima eruptie majora a Vulcanului Merapi in 2006, un cutremur de pamant puternic a lovit sudul Yogyakartei, omorand peste 5.000 de oameni.

Palatul si cimitirul regal au fost si ele foarte afectate – semn de rau augur pentru sultan, deja devenit tinta publicului, scandalizat din cauza distribuirii lente a fondurilor pentru sinistrati. Era nevoie de masuri de refacere a imaginii. Nici macar un sultan modern nu poate scapa de forta vechilor credinte.

Cu sau fara el, ofrandele ritualice anuale trebuiau aduse. Asadar, personalul sultanului a asezat ofrandele in curtea afectata de cutremur, pentru o ceremonie scurta, dupa care le-a trimis la masinile care asteptau si care au demarat in doua directii diferite. Primele ofrande au fost duse acasa la Marijan.

A doua zi dimineata, Strajerul a urcat spre un pavilion la peste un kilometru de craterul vulcanului, unde, printre copacii franti de la jumatate de ultima scurgere piroclastica si de prabusirea bolovanilor, s-a rugat solemn deasupra ofrandelor sultanului.

Cea de-a doua serie de ofrande au fost duse spre sud, la Parangkusumo, plaja Oceanului Indian, unde, conform legendei, Senopati, stramosul din secolul al XVI-lea al sultanului, s-a intalnit cu zeita marii Ratu Kidul. Mii de case sunt transformate in moloz, printre campurile de orez.

La Parangkusumo, personalul sultanului a ingropat suvite din parul si unghiile lui langa plaja, intr-o baraca imprejmuita cu zid, in care doua pietre presarate cu flori marcau locul intalnirii stravechi. Alte ofrande au fost aruncate in valuri. E luna august. Au trecut trei luni de la prima eruptie majora din acest an. Desi e inca activ, Vulcanul Merapi s-a linistit. Calmul este atribuit de locuitori rugaciunilor lui Marijan si prezentei sale pe vulcan. Dar in Indonezia calmul dureaza cam la fel de mult ca o pala de fum.

Opusul in educatie e islamismul militant. Radicalizate in urma evenimentelor din 11 septembrie si a invadarii Irakului de catre Statele Unite, grupurile care predica o versiune mai aspra a islamismului au castigat forta si influenta, alimentate de perceptia ca islamismul constituie solutia tuturor problemelor Indoneziei, mai ales a saraciei si coruptiei.

Unele guverne locale au introdus masuri bazate pe legea islamica, sharia, care impune arestarea femeilor fara basma pe cap sau biciuirea in public a cuplurilor de adulteri. Islamistii militanti au luat in vizor misticismul, condamnand faptul ca astfel de practici intineaza credinta.

Muncitorii islamisti din echipele de interventie in caz de dezastru, care au sosit in Yogyakarta dupa prima eruptie a Merapi-ului, din mai 2006, au jurat sa desfiinteze ritualurile organizate pe vulcan, iar in Jakarta, membrii unui grup de tineri islamisti au ciopartit ramurile unui smochin sacru, pentru a dovedi ca nu are puteri magice.

„Oamenii obisnuiau sa creada ca lucruri precum mormintele si copacii mari sunt sacre“ – spune Muhammad Goodwill Zubir, lider al Muhammadiyah, organizatie concentrata asupra modalitatilor pasnice de a curata credinta musulmana de influentele preislamice, printre care si venerarea „eretica“ a vulcanilor. „Pe masura ce Muhammadiyah se raspandeste in acele zone, astfel de credinte dispar“ – spune Zubir.

Miscarea sa se lauda cu circa 30 de milioane de membri si conduce mii de moschei, scoli si clinici in care se promoveaza ortodoxia. Dar cum se explica existenta unui tablou care seamana cu Merapi, pe care Zubir il are la intrarea in biroul sau din Jakarta? „E doar arta“ – spune el, ridicand din umeri. Nimic mai mult. Totusi exista oameni ca Satria Naradha, care cred ca misticismul nu numai ca va supravietui, ci si va prospera. Naradha e proprietarul unui important ziar si al unui post TV din Bali.

Localnicii il admira pe mogulul mass-media, in varsta de patruzeci si ceva de ani, pentru ca organizeaza ritualuri somptuoase, care ii displac in mod special presedintelui Yudhoyono. „Vulcanii sunt tronurile zeilor – explica el. Sunt cea mai mare forta a naturii, una care poate sustine sau distruge viata.“ Naradha ajuta prin subscriptii un program ambitios de construire a templelor hinduiste in toata Indonezia, mai ales pe vulcanii activi.

In afara de faptul ca a strans aproape 1,5 milioane de dolari pentru terminarea unui templu pe Vulcanul Rinjani, din Lombok, planuieste sa construiasca si pe Tambora, din Sumbawa, locul celei mai mari eruptii, in 1815, din istoria atestata documentar.

Fireste, spera sa ridice intr-o zi un templu si pe Vulcanul Merapi. Construirea de temple hinduiste in zone predominant musulmane pare a fi o provocare periculoasa intr-o tara cu tendinte spre conflicte religioase si etnice, dar Naradha e de neinduplecat. Templele ajuta la consolidarea culturii din Bali, prin controlarea puterii spirituale a vulcanilor pe care sunt construite – ne explica el.

Cel mai important este ca ajuta la restabilirea armoniei dintre oameni si natura. „Ceea ce ii ajuta pe toti indonezienii, nu doar pe cei din Bali“ – spune el. E un gand fericit, exceptand faptul ca armonia pare sa survina greu intr-o natiune scindata de multitudinea de credinte si limbi si de permanenta lupta pentru suprematie dintre lumea moderna si traditiile stravechi.

Hinduismul care renaste, islamismul militant, misticismul antic: care va triumfa? Poate ca toate. Poate niciunul. Globalizarea matura Indonezia ca un muson. O generatie tanara, priceputa la navigarea pe internet, nu venereaza vulcanii, ci formatiile muzicale de tineri din Asia si cluburile de fotbal din Anglia. Dar nu dati inca vulcanii deoparte. De curand, Golkar, cel mai mare partid politic din Indonezia, si-a tinut conferinta anuala in Yogyakarta.

Se asteapta ca liderul sau ambitios, vicepresedintele Jusuf Kalla – cel cu numele nefast – sa candideze la presedintie in 2009. In sala de petreceri, cu lambriuri din lemn de tec, a Hotelului Hyatt Regency, Kalla il prezinta pe oaspetele de onoare ca pe un om „hotarat si capabil sa ia decizii in orice situatie, chiar periculoasa.“ Bineinteles, e Mbah Marijan. Cine ar fi fost mai potrivit sa participe la lansarea unei campanii pentru cea mai inalta functie in stat decat „Presedintele Merapi-ului“?



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*