Epoca de aur, colivie de aur

Aflat la un kilometru si jumatate de Piata Tiananmen, districtul Xidan, din centrul Beijingului, a fost o zona comerciala intesata de magazine inca din vremea dinastiei Ming.

Prosperitatea in rapida crestere a Chinei aduce libertati neinchipuite si noi griji

Text: Leslie T. Chang

La varsta de patru ani, Zhou Jiaying a fost inscrisa la doua cursuri – engleza americana vorbita si engleza conversationala – si i s-a dat numele englezesc Bella. Parintii ei sperau ca ea sa poata face facultatea in strainatate. In anul urmator, au inscris-o la lectii de actorie. Cand a implinit opt ani, a inceput sa studieze pianul, care te invata disciplina si dezvolta creierul.

Vara lua lectii de inot la piscina; parintii spuneau ca inotul o va ajuta sa creasca mai inalta. Bella voia sa fie avocat si ca sa fii avocat trebuia sa fii inalta. La zece ani, Bella avea o viata plina de oportunitati si ordonata ca la instructia militara. Dupa scoala, isi facea singura temele, pana veneau parintii acasa. Urmau cina, baia, exersatul la pian. Uneori i se permitea sa se uite la televizor, dar numai la stiri.

Sambata avea lectii de compunere, urmate de jocuri matematice, iar duminica lectii de pian si pregatire pentru examenul de admitere la un gimnaziu din Shanghai. Cel mai bun moment din saptamana era vinerea dupa-amiaza, cand scoala se termina mai devreme. Bella avea ocazia sa respire adanc si sa priveasca in jur, ca un om care descopera licarirea cerului albastru doar din curtea inchisorii.

Pentru clasa de mijloc chineza, in curs de aparitie, aceasta este o varsta a aspiratiilor – dar si un timp al nelinistilor. Oportunitatile s-au inmultit, dar fiecare aduce cu ea presiunea de a fi implicat si de a nu pierde teren, iar fiecare lucru dobandit pare gata ambalat in dezamagirea ca nu e ceva mai nou si mai bun. Un apartament renovat cu cativa ani in urma pare demodat; un telefon mobil fara camera video si ecran color este motiv de jena.

Orele de engleza vorbita sunt la moda printre elevii din Shanghai, dar totul costa bani. Independenta nu inseamna intotdeauna o eliberare pentru cei crescuti intr-o societate socialista stabila; uneori e resimtita mai degraba ca o zbatere nesfarsita pentru a nu ramane in urma.

Un studiu a aratat ca 45% dintre chinezii care locuiesc in orase au probleme de sanatate din cauza stresului, cea mai inalta rata fiind in randul elevilor de liceu. Clasa a cincea fusese deja cel mai greu an al Bellei. Dupa absolvire, avea de dat examenele de admitere la gimnaziu.

Toti elevii stiau care le e nivelul: cand profesorii aduceau lucrarile corectate, ii puneau sa se aseze pe grupuri, in functie de note. Bella era la mijloc – a 12-a sau a 13-a intr-o clasa de 25 de elevi, chiar mai jos daca nu era atenta. Ura Japonia, cum invatase din manuale: armata japoneza omorase 300.000 de chinezi in masacrul de la Nankin, din 1937. Ura si America, fiindca se amesteca mereu in treburile altor tari. Vorbea engleza destul de bine: „Men like to smoke and drink beer, wine, and whisky.“

(„Barbatilor le place sa fumeze si sa bea bere, vin si whisky.“) Restaurantul ei preferat era Pizza Hut si ii placeau aripioarele picante de la KFC. Recordul ei la invartitul cercului era de 2.000 de rotiri. Cel mai frumos loc din lume era Magazinul pentru Copii Baoda-xiang, de pe bulevardul Nankin. In raionul de papetarie, foarte mare, Bella alegea cu grija noi gume de sters pentru colectia ei.

Avea 30 – pastrate acasa, intr-o cutie de tabla pentru biscuiti –, in forma de slapi si de hamburgeri si de personaje din desene animate; niciuna nu depasea unghia degetului mare si le pastra pe toate in ambalajul original de plastic. Cand o aduceau bunicii la magazin, Bella se indrepta spre raionul cu jucarii, dar nu si cand venea cu parintii. Ei spuneau ca era prea mare pentru jucarii.

Daca lua nota mare la un test, parintii Bellei ii cumparau cadouri; o nota mica insemna restrictii acasa. Punctul ei forte era chineza, materie la care se remarca prin arta compunerilor: putea sa descrie un obiect din casa in mod inaltator din punct de vedere moral. Iarna trecuta, bunica si-a lasat planta cataratoare afara si a uitat de ea… In primavara totusi era vie. Unii spun ca aceasta planta este umila, dar planta cataratoare nu asculta de ordine arbitrare, nu se teme de greutati, iar in fata piedicilor continua sa lupte. Curajul acesta este demn de lauda.

Avea rezultate slabe la matematica. Meditatiile la matematica erau permanente si asa aveau sa ramana pana la examenul de admitere la facultate, peste sapte ani. Erai atat de bun, cat de bun erai la materia cea mai slaba. Daca nu intrai intr-unul dintre gimnaziile de elita din Shanghai, urma sa ai parte de colegi mediocri si profesori care te invatau doar ce era in manual.

Sansele de admitere intr-un liceu bun, ca sa nu mai vorbim de o facultate buna, scadeau. Trebuia sa fii mereu in miscare, fiindca cine sta pe loc ramane in urma. Acesta era mersul lumii, chiar daca n-aveai decat zece ani.

Ultimul deceniu a cunoscut dezvoltarea a ceea ce Mao incercase sa inlature pentru totdeauna: o clasa de mijloc chineza, estimata in prezent la 100-150 de milioane de oameni. Desi definitiile variaza – unul dintre standarde fiind venitul familial de cel putin 10.000 $ –, familiile din clasa de mijloc tind sa aiba un apartament si masina, sa manance in oras, sa plece in excursii si sa se familiarizeze cu marcile si ideile straine.

Isi datoreaza bunastarea politicilor economice ale guvernului, dar in particular pot fi foarte critici la adresa societatii in care traiesc. Retragerea statului din viata personala le-a dat oamenilor libertatea sa aleaga unde traiesc, muncesc si calatoresc, iar posibilitatile materiale cresc an de an. Acum zece ani, majoritatea automobilelor apartineau intreprinderilor de stat; acum, multe familii au masina.

In 1998, cand guvernul a lansat reforme pentru liberalizarea pietei imobiliare, erau putini cei care detineau un apartament. Astazi, e ceva obisnuit, iar preturile au crescut peste ceea ce-si pot permite multe cupluri tinere – de parca tot ce s-a intamplat in America in 50 de ani s-ar comprima intr-un singur deceniu. Dar daca cititi un ziar chinezesc, ceea ce razbate este un sentiment de neliniste fata de ritmul schimbarilor sociale.

Iata cateva dintre subiectele articolelor din Xinmin Evening News, un cotidian popular in Shanghai, in cateva luni din 2006: Liceenele sufera de tulburari de alimentatie. Parintii se straduiesc sa aleaga nume englezesti potrivite pentru copii. Adolescentii citesc romane cu subiecte homosexuale.

Cei care cauta de lucru asediaza templele budiste, fiindca wofo, care inseamna „Buda intins“, suna ca „offer“ din engleza. Studentii necasatoriti locuiesc impreuna. Parintii se straduiesc sa-si invete copiii, dar simt ca propriile lor cunostinte sunt invechite; copiii, mai in pas cu tendintele sociale, isi indruma parintii prin labirintul vietii moderne.

„A avut loc o rasturnare in societate“ – spune Zhou Xiaohong, sociolog la Universitatea din Nankin, care a observat pentru prima data fenomenul cand tatal lui, ofiter pensionat, l-a intrebat cum se face nodul la cravata. „inainte tatii dadeau ordine, dar acum isi asculta fiii.“

Fiindca parintii isi pun sperante atat de mari in ei, copiii sunt printre cei mai presati, intr-o lume care combina vechiul si noul, caracterizata prin elementele cele mai dure din amandoua. Sistemul traditional de examinare, care selectioneaza foarte putini privilegiati pentru invatamantul superior, a ramas intact: in fiecare an, numarul de tineri admisi la facultate reprezinta 11% din totalul celor care au aceeasi varsta, in comparatie cu 64% in SUA.

Dar dorinta de a avea studenti multilateral dezvoltati a generat o explozie de activitati – ore de muzica, engleza, desen si arte martiale –, transformate intr-o arena de competitie. Astfel de preocupari nu aduc prea multa placere. Stapanirea limbii engleze este evaluata pe cinci niveluri, esalonate pe durata facultatii, iar parintii ii indeamna pe copii sa dea testele cu ani buni inainte de programa.

In orase, cantatul la pian este evaluat pe o scara de la unu la zece. Un sondaj a aratat ca peste jumatate dintre preadolescenti iau lectii suplimentare, principalul motiv fiind „sa creasca viitoarea competitivitate a copilului.“ Parintii tind sa urmeze tendintele orbeste si sa creada cam tot ce aud. Trecutul este o tara straina si la fel si prezentul.

„Suntem o familie traditionala“ – asa s-a prezentat mama Bellei, Qi Xiayun, cand am intalnit-o prima oara, in 2003. Avea 33 de ani, o fata mica si palida ca de fetita si vorbea intruna despre cat de greu e sa cresti un copil. Preda lectii de informatica la un colegiu profesional; sotul ei lucreaza la Baosteel, o companie de stat, la controlul calitatii.

Fiecare a fost repartizat la locul de munca dupa facultate, facand parte din ultima generatie care a sporit forta de munca socialista inainte de inceputul destramarii. Tatal si mama Bellei s-au cunoscut in modul traditional, prezentat i de parinti.

Dar in 1993, dupa ce s-a nascut Bella, au intors spatele traditiei. Au ales sa nu mai ia cina cu rudele prin alianta in fiecare seara si au respins metodele invechite de crestere a copiilor, care tind sa-i cocoloseasca. Cand Bella n-avea nici doi ani, bunica ei s-a oferit sa aiba grija de ea, dar mama s-a temut ca bunicii aveau s-o rasfete. Asa ca Bella a mers la cresa. Cand a inceput clasa a treia, mama n-a mai venit s-o ia de la scoala, ceea ce a obligat-o sa schimbe autobuze si sa traverseze strazile singura.

„Mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa invete sa fie independenta“ – a spus mama ei. Asa a crescut Bella, o fetita guraliva cu codite ca Pippi Sosetica si o multime de pareri – prea multe pentru o scoala chineza. In clasa a doua, s-a prezentat in mars, impreuna cu cateva colege, la biroul directorului ca sa ceara mai mult timp de joaca; protestul a esuat. Profesorii ii criticau iritabilitatea si tendinta de a-i brusca pe ceilalti copii. Pe o foaie cu observatii din clasa intai se poate citi: „Esti capabila, dar un om trebuie sa invete din puterea celorlalti ca sa devina mai bun.“

Iin clasa a doua: „Sper ca vei apleca mai mult urechea la parerile celor din jur.“ Efortul de a o modela pe Bella e plin de contradictii. Parintii ii incurajeaza independenta, dar se tem ca la scoala si la munca va fi pedepsita pentru asta. Sunt preocupati fiindca are multe teme pentru acasa, dar o incarca cu altele suplimentare, peste cele obisnuite date de scoala.

„Nu vrem s-o tratam brutal – spune tatal Bellei, Zhou Jiliang. Dar in China mediul nu-ti permite sa procedezi altfel.“ Bella ii invata pe parintii ei jargonul actual si le arata site-uri super pe internet. Cand si-au cumparat televizor nou, Bella a ales marca. Cand ies in oras sa manance, Bella alege Pizza Hut. Parintii se tem ca in curand temele vor depasi priceperea lor ca s-o mai poata ajuta.

Cand era mai mica, au inceput sa deconecteze tastatura si mouse-ul, pentru ca Bella sa nu intre pe internet cat era singura acasa, dar stiau ca aceasta nu va dura. Nu de mult, tatal Bellei, impreuna cu sora si verii lui, l-au internat pe bunicul lor intr-un sanatoriu particular.

A fost o decizie dureroasa; in traditia chineza, ingrijirea parintilor batrani era o responsabilitate riguroasa, iar parintii Bellei aveau destul loc in apartamentul lor pentru ca bunicii sa se mute candva la ei. Dar Bella a anuntat ca, atunci cand va veni vremea, ii va interna pe parintii ei in cel mai bun sanatoriu privat.

„Cand a spus asta, m-am gandit: asa e, nu vrem sa fim o povara pentru ea – spune tatal Bellei. La batranete, vom vinde casa, vom face o calatorie sa vedem lumea, apoi vom merge la sanatoriu si vom trai acolo linistiti. Aceasta e educatia pe care o primesc de la fiica mea.“

Intr-o vineri am mers la scoala cu Bella, cand era in clasa a cincea. La 6:25 s-a ridicat din pat, si-a tras pantalonii si tricoul portocaliu si si-a legat la gat cravata de pionier. Parintii se agitau prin apartamentul inghesuit, pregatindu-se sa plece la lucru, si, din cauza grabei, au pierdut micul dejun. Mama Bellei a mers cu ea pana la colt, apoi Bella a oftat si s-a indreptat singura spre statia de autobuz.

„E momentul cel mai liber din toata ziua.“ in ziua aceea, erau alegeri pentru cadrele clasei, pozitii aidoma celor din partidul comunist. „Mama spune ca in clasa a cincea este foarte important sa fii ales“ – a spus Bella. Autobuzul ne-a lasat la Scoala Elementara Yangpu, de elita, care costa 1.200 $ pe an pentru pregatire si taxe si care respingea 80% dintre candidati.

Clasa ei era insorita si plina de harmalaia copiilor tinuti intre patru pereti. Avea cateva computere si un afisier cu comentariile scrise ale elevilor la filme: Nasterea noii Chine, In cautarea lui Nemo. La 8:30, elevii stateau in banci, gata de alegeri. Diriginta, destul de tanara, a intrebat care sunt candidatii.

Toata lumea voia sa participe. „in semestrul acesta vreau sa scap de obiceiul urat de a-mi roade unghiile, ca sa nu mi se mai spuna Regele Rozator de Unghii“ – a spus un baiat care candida la titlul de responsabil cu propaganda. „N-am sa mai intrerup ora – a spus o fata cu pulover dungat, care aspira la titlul de responsabil al copiilor. Ii rog pe toti sa ma voteze.“ Discursurile urmau un tipar stabilit:

Numiti un defect personal, angajati-va sa-l remediati si cereti voturi. Era autocritica folosita ca strategie de campanie. Celor care se abateau de la scenariu li se facea observatie. „N-am note foarte bune fiindca scriu multe cuvinte gresit – a spus o fata care candida pentru titlul de responsabil cu educatia. Va rog sa ma votati.“ „Scrii cuvintele gresit, va rog sa ma votati? – a imitat-o diriginta.

N-ai omis ceva?“ Fata a incercat din nou: „Vreau sa ma stra- duiesc sa-mi indrept obiceiul urat. Va rog pe toti sa votati pentru mine.“ Bella si-a prezentat candidatura pentru postul de responsabil cu sportul. „Sunt foarte responsabila si ma pricep destul de bine la organizare – a spus ea dintr-o rasuflare. Uneori am conflicte cu alti elevi. Daca votati cu mine, ma veti ajuta sa-mi schimb obiceiurile urate.

Va rog pe toti sa-mi dati votul.“ Bella a castigat la diferenta de un singur vot. Ziua alegerilor, ca toate evenimentele din scoala, s-a incheiat cu o morala. „Nu va suparati daca ati pierdut de data asta – a spus diriginta. Inseamna doar ca trebuie sa munciti si mai mult. Nu trebuie sa va permiteti sa va relaxati doar fiindca ati pierdut.“

Limbajul de invatamant e strict darwinian. „Alegerile ii invata pe elevi sa fie mai puternici – mi-a spus diriginta Bellei, Lu Yan, in timp ce luam pranzul la cantina scolii. In viitor, se vor confrunta cu presiunea si concurenta. Trebuie sa stie cum sa depaseasca infrangerea.“ In unele scoli, salariile profesorilor sunt conditionate de rezultatele elevilor la teste, asa ca profesorii resimt intens presiunea.

In ultima vreme, clasa Bellei cunoscuse o scadere a rezultatelor, iar diriginta ii rugase din suflet pe parinti sa ajute la identificarea cauzei. Lu Yan tocmai absolvise la seral facultatea de patru ani si avea de gand sa se inscrie la engleza. Toti colegii ei urmau cursuri suplimentare; chiar si directorul adjunct urma in weekend cursurile de tehnologie educationala. La trei saptamani dupa inceperea anului scolar, o profesoara de matematica fusese concediata fiindca parintii se plansesera ca parcurgea prea putina materie la ore.

Viata nu va fi mereu asa. Se poate ca urmatoarea generatie de parinti, crescuti intr-un mediu competitiv care ofera oportunitati, sa se simta mai putin indemnati sa-si puna toate sperantele in copiii lor. „Acum sunt vremurile cele mai grele – spune Wang Jie, sociolog, ea insasi mama a unui copil.

Generatia mea are atat idei traditionale, cat si idei noi. In noi se lupta doua lumi.“ Mai tarziu in aceeasi zi, la ora de matematica, elevii de clasa a cincea au trecut rapid prin impartirea numerelor zecimale, folosind metodele din jocurile matematice, care-i invata pe copii sa foloseasca scurtaturi mentale.

La ora de sport au alergat pe un teren, iar cel mai incet din fiecare grup a fost pedepsit cu inca un tur de pista. Vinerea, scoala se termina la 13:30. Autobuzul a lasat-o pe Bella in fata blocului, unde si-a cumparat o inghetata pe bat si a intrat. Weekendul ii era complet ocupat de meditatii, asa ca vinerea era cea mai buna zi de terminat temele pentru acasa. I- m spus ca niciun copil american de zece ani nu-si face temele vineri dupa-amiaza. „Trebuie sa fie foarte fericiti“ – a spus Bella.

In cei cinci ani de cand o cunosc pe Bella si familia ei, vietile lor s-au schimbat. S-au mutat intr-un apartament nou, cu trei dormitoare – e aproape de doua ori mai mare decat cel vechi, pe care acum il inchiriaza – si echipat cu aparatura straina de marca. Si-au cumparat prima masina, un Volkswagen Bora, si au trecut de la autobuz direct la mersul cu masina peste tot.

Acum mananca in oras de doua ori pe saptamana si aerul conditionat merge toata vara. La 12 ani, Bella a primit primul ei telefon mobil – un Panasonic roz-Barbie cu clapeta, de 250 $. Venitul anual al parintilor a ajuns la 18.000 $, cu 40% mai mult decat cand i-am intalnit prima oara. Odata cu imbunatatirea situatiei materiale, lumea a devenit un loc mai periculos pentru familia Bellei.

Menajera a furat de la ei si a disparut. Cativa prieteni au avut accidente de masina aproape mortale. Intr-o zi, tatal Bellei a surprins-o tinand in mana o scrisoare de la un barbat pe care-l cunoscuse pe internet. Parintii Bellei au schimbat incuietorile si numarul de telefon fix. De atunci, tatal ei o ducea si o aducea de la scoala cu masina, fiindca avea senzatia ca imprejurimile erau periculoase.

Mama Bellei si-a asumat mai multe responsabilitati administrative la slujba si frecventeaza cursuri de weekend, ca sa se pregateasca pentru inscrierea la masterat. Tatal Bellei spunea ca vrea sa vanda masina ca sa ia un model mai nou, cu acceleratie mai buna si mai mult spatiu pentru pasageri. Adesea, vorbeau despre ei insisi ca despre niste telefoane mobile pe punctul de a se invechi.

„Daca nu te perfectionezi si nu te reincarci incontinuu, vei fi eliminat“ – spunea tatal Bellei. Mobilitatea sociala functiona in ambele sensuri. Un prieten de-al mamei Bellei n-a mai venit la intalnirile de clasa fiindca ii era jena ca e paznic. Compania unui prieten de familie a dat faliment si fiica lui, de varsta Bellei, a inceput sa-si cumpere hainele de la reduceri. Societatea era scindata in functie de diferente marunte. Rudele cu doar zece ani mai tinere decat parintii Bellei populau o alta lume.

O verisoara lua cina in oras in fiecare seara si isi lasa copilul in grija bunicilor, astfel incat sa se poata concentra asupra carierei. Sora mai tanara si fara copii a tatalui Bellei considera normal sa cumpere un bilet de avion fara reduceri ca sa plece undeva in weekend. Prietenii care aveau propria afacere hotarau sa aiba al doilea copil si plateau amenda. Daca ar fi facut acelasi lucru, parintii Bellei, angajati la stat, si-ar fi pierdut probabil locurile de munca.

Bella a fost admisa intr-unul dintre cele mai bune gimnazii din Shanghai, unde profesorii ii tin de multe ori pe elevi pana dupa ora cinci seara, in timp ce parintii asteapta afara, in masini. Are nivelul trei la engleza si nivelul opt la pian. E tot pe la mijloc in clasa, dar nu mai are incredere in lumea adultilor. Acum desconsidera alegerile din clasa. „E mult de munca – spune ea – si profesorul te da mereu ca exemplu.

Daca intri in incurcaturi si esti retrogradat, e o mare rusine.“ ii plac filmele de la Hollywood – mai ales Star Wars si filmele despre dezastre naturale – si petrece ore intregi pe internet on-line cu prietenii, discutand despre detectivul Conan, un personaj din benzile desenate japoneze.

Vrea sa se marite cu un strain, fiindca sunt mai bogati si mai de incredere. Parintii n-o mai ajuta la teme; la engleza i-a depasit. Ii fac morala sa nu mai fie asa risipitoare. „Cand era mica, era de acord cu toate parerile mele. Acum sta acolo si tace, dar stiu ca nu e de acord cu mine – spunea mama ei intr-o dupa-amiaza, in sufrageria noului lor apartament, in timp ce Bella se uita fix la ea fara sa scoata o vorba.

Educatia pe care i-am dat-o a fost un esec.“ in China nu exista conceptul de adolescent rebel. In societatea chineza, parintii par complet dezorientati cand vine vorba de cresterea copiilor. Ziarele publica rubrici cu sfaturi, iar recomandarile lor, adesea rudimentare – un titlu tipic este „Nu planificati cu forta viata copilului“ –, sugereaza cu ce se confrunta multi parinti.

Unele scoli au organizat cursuri pentru parinti, la care mamele, iar uneori si cate un tata, vin sa-si impartaseasca frustrarile si solutiile educative. Uneori, dascalii iau masuri extreme: recent, la Scoala Primara nr. 2 din Zhongguancun, Beijing, directoarea adjuncta, Lu Suqin, a luat acasa doi baieti din clasa a cincea. „Parintii nu reuseau sa-i tina in frau, asa ca m-au rugat pe mine sa-i iau – explica ea. Dupa ce invata sa traiasca disciplinat, ii voi trimite inapoi.“

In 2006, in timpul vacantei de o saptamana cu ocazia zilei nationale, Bella a avut o zi libera. O parte din familia ei largita – sapte adulti si doi copii – a facut o excursie la Tongli, oras cu palate imperiale, la o ora de mers cu masina de Shanghai. Tatal Bellei a inchiriat pentru calatorie un microbuz cu sofer; un prieten tocmai avusese un accident de masina si-si rupsese toate oasele de pe o parte.

Bella statea singura si citea o carte. China in plina dezvoltare defila prin fata geamurilor, extinderea urbana lasa loc exploziei rurale de iazuri cu peste, fabrici si case cu trei etaje ale fermierilor prosperi. Mama Bellei s-a lasat in voia marelui vis urban de a avea o casa la tara. „Ai gradinita ta in fata casei – spunea ea. Mi-ar placea sa traiesc intr-un loc ca acesta la pensie.“ Se gandea serios la viitorul Bellei.

Daca reusea la o facultate buna, avea sa ramana in China; daca nu, va pleca in strainatate si ei vor vinde apartamentul vechi ca sa acopere cheltuielile. Ea hotarase ca Bella avea voie sa iasa cu un prieten la facultate. „Daca gaseste pe cineva potrivit in anul trei sau patru, e-n regula. Dar nu in anul intai sau doi.“ „Si nici in liceu? “ – am intrebat eu. „Nu. Invatatura trebuie sa fie pe primul loc.“

Tongli era plin de vizitatori in vacanta. Rudele Bellei se plimbau prin curti si gradini cu pasi de somnambul, admirand tot ce le aratau ghizii. Au atins trunchiul Copacului Sanatatii si Vietii indelungate. Au inconjurat un mozaic de piatra, despre care se spune ca aduce succes in cariera. Nu se puteau opri nici macar o clipa, fiindca multimea ii impingea din urma. Era cea mai aglomerata zi turistica din an.

Bella traducea pentru o matusa indepartata venita in vizita din Australia, care nu vorbea chineza, dar era doar un gest politicos. „Este plictisitor – mi-a spus. Odata ce ai vazut o cladire veche, le-ai vazut pe toate.“ Am stat langa ea in drumul spre casa. Era adancita intr-un roman de dragoste coreean.

„E despre elevi de liceu – a spus ea. Trei baieti alearga dupa o fata.“ „Tinerii au prieteni sau prietene in liceu?“  – am intrebat. „Da.“ „Si in gimnaziu?“ “Da. Unii.“ „Tu ai prieten?“ A strambat din nas. „E un baiat care ma place. Dar toti baietii din clasa mea au un nivel foarte slab.“

Voia sa plece in Australia la facultate, iar apoi sa se angajeze. Putea sa castige mai mult acolo si sa-si aduca parintii sa locuiasca impreuna cu ea. „La suprafata, China pare bogata, dar dedesubt e un haos – a spus Bella. Totul e atat de corupt.“

Unii analisti ai societatii chineze se uita la copiii ca Bella si vad o schimbare politica: ei prevad ca generatia ei individualista va cere intr-o zi sa aiba un cuvant de spus in felul cum este guvernata. Dar realitatea e complicata. Fiind crescuti si educati in cadrul sistemului, e la fel de probabil sa gaseasca moduri de a se adapta la el, cum au facut dintotdeauna.

„Simplul fapt ca sunt curiosi sa vada un lucru nu inseamna ca si-l doresc – spune Zhang Kai, dirigintele Bellei din gimnaziu. Poate vor incerca ceva, sa-si vopseasca parul sau sa-si puna cercel in ureche, dar in adancul sufletului sustin traditia. In adancul inimii, Zhou Jiaying e foarte traditionalista“ – spune el, folosind numele chinezesc al Bellei.

Acum, Bella are 15 ani si e in clasa a noua. Are prieteni buni printre colegi si a invatat cum sa se inteleaga cu ceilalti. Scoala e un mediu complicat. Un coleg l-a bruscat pe un alt baiat si parintii victimei au venit la scoala sa se planga. Fiindca aveau influenta politica, l-au obligat pe diriginte sa-l transfere pe turbulent la alta clasa.

Incidentul a scindat clasa Bellei si acum prietenii ei din Gasca Anvelopa nu mai vorbesc cu prietenii ei din Gasca Piratilor. Un prieten a fost admis la scoala fara sa dea examen fiindca un coleg de-al mamei lui avea un var la ministerul invatamantului.

Dirigintele Bellei a recomandat cativa elevi pentru a deveni membri ai Ligii Tineretului Comunist. Bellei i s-a parut inutil, dar s-a conformat si a depus un eseu pentru candidatura pe internet. Mi-a spus ca nu-si permitea sa se puna rau cu dirigintele si a citat un proverb: „Cel ce sta sub acoperisul altuia trebuie sa-si plece capul.“ Mai e o luna pana la examenul de admitere la liceu.

Seara, tatal Bellei se uita la televizor cu sonorul inchis ca sa n-o deranjeze cand invata. O buna prietena ii e in acelasi timp dusmanca, fiindca se lupta pentru acelasi loc in clasament. Eseurile ei descriu presiunea pe care o resimte: Stau in clasa mea din gimnaziu si dirigintele vrea sa ne luam ramas-bun de la copilarie.

Nu stiu ce sa fac. Fericirea e ca stelele scanteietoare care acopera cerul nocturn al copilariei. Nu vreau decat tot mai multe stele. Nu vreau sa vad zorii.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*