Altiplano

Platoul zgarie-nori al Anzilor este un tinut ca din alta lume, unde vehiculele par sa pluteasca pe o campie de sare lucitoare, inundata de ploile verii.

“Din alta lume” este expresia care descrie cel mai bine campia inalta pana la cer din Bolivia.

Text: Alma Guillermoprieto

Altiplano, sau campia inalta, din America de Sud, e un loc al superlativelor: aici se afla lacul navigabil situat la cea mai mare altitudine din lume, Titicaca, si cea mai mare campie de sare, Salar de Uyuni. E al doilea platou muntos al planetei, ca marime, dupa cel din Tibet – un peisaj alcatuit din gheata si foc, vant si sare, care se intinde din nordul Argentinei pana spre campiile aspre din Peru.

Mai inalt decat multe dintre piscurile Alpilor, Altiplano s-a format cand o coliziune ce a zgaltait pamantul, produsa intre fundul Oceanului Pacific si placa continentala a Americii de Sud, a impins in sus doua creste ale Anzilor, care flancheaza un bazin inalt si in cea mai mare parte plat. Spre marginea sudica a Altiplano-ului, acolo unde se intalnesc Bolivia, Chile si Argentina, lava bolboroseste in vulcani inalti, cu piscuri zimtate; la poalele lor, pe malurile a ceea ce a fost candva un lac urias care umplea bazinul, mici vulcani noroiosi erup si emana gaze prin solul inghetat.

Poate ca nicaieri altundeva pe Pamant nu exista un peisaj care sa ne aminteasca atat de pregnant ca a existat o epoca inaintea epocii oamenilor. Dintr-un automobil 4×4 care strabate in goana Uyuni – o oglinda orbitoare de sare – pierzi notiunea timpului, iar cand luna scanteietoare se ridica exact in partea opusa soarelui care apune, pe aceasta campie alba eternitatea pare langa tine.

Putini arbori supravietuiesc in aceste intinderi batute de vanturi si putine recolte pot fi convinse sa iasa din pamant. Insa acest peisaj bantuit de ecouri e locuit – de sinsile si animale cu copite delicate, vicune, alpacale si lame, de vulpi curioase si, desi pare putin posibil, de grupuri mari de flamingi.

Traiesc aici si oameni – cateva milioane –, cei mai multi in intinderile uriase dintre Uyuni si Titicaca – o zona cunoscuta in timpul Imperiului Incas sub numele de Qullasuyu, sau „tinutul sud-estic“. Dupa ce a fost obtinuta independenta fata de Spania, in 1825, s-a format o tara noua – purtand numele eliberatorului Simón Bolívar –, ingloband cea mai mare parte din Altiplano.

Activitatea geologica intensa de sub Altiplano a inzestrat Bolivia cu bogatii minerale extraordinare. Minereul de argint extras dintr-un singur munte, legendarul Potosí, a finantat Coroana Spaniei timp de secole. La inceputul secolului al XX-lea, cositorul din minele mai noi a furnizat materia prima pentru o mare parte din industria de conserve a lumii, facand posibil ca atati barbati tineri sa ramana ani de zile in transeele Primului Razboi Mondial.

Altiplano inca e o sursa de bogatie. Dupa aproape un deceniu in care a construit infrastructura necesara, Apex Silver Mines, o corporatie americana, se pregateste sa scoata minereu dintr-un alt deal, San Cristóbal, care pare sa fie alcatuit aproape integral din argint, zinc si plumb.

O alta mina proprietate americana, San Bartolomé at Potosí, ar putea fi cea mai mare sursa de argint pur din lume. Totusi, in mijlocul tuturor acestor bogatii – care se revarsa, de asemenea, si din depozitele bogate in titei si gaze naturale din tinuturile mai joase ale Boliviei –, venitul pe cap de locuitor al tarii este de numai circa 3.200 de dolari pe an. Uriasa bogatie si uriasa saracie ale Boliviei i-au sfidat – si i-au ingenuncheat – pana si pe cei cativa conducatori luminati ai Boliviei, ca si eforturile persistente ale organizatiilor internationale dornice sa ajute.

Putine tari au mai avut parte de o istorie la fel de descurajanta ca a Boliviei, cu dictaturi, lovituri de stat si regimuri eminamente corupte. Un fost dictator, generalul Luis García Meza Tejada, este inca inchis pentru crime politice si coruptie, iar intre 2003 si 2006 trei presedinti nu au reusit sa-si incheie mandatul.

Un observator nu foarte atent ar spune ca aproape toti bolivienii au pielea cafenie si cei mai multi dintre ei sunt saraci, in timp ce o mana de oameni din varful piramidei sociale o duc bine si sunt albi. Dar diferentele rasiale nu sunt niciodata atat de simple.

E posibil ca diferenta cea mai mare sa existe intre jumatatea de populatie care vorbeste doar spaniola si ceilalti, locuitorii indigeni ai Boliviei, care vorbesc una dintre celelalte 36 de limbi oficiale ale tarii – printre care aymara si quechua, limbile majoritare din Altiplano – si care, de obicei, vorbesc si spaniola. Bolivia sufera azi o schimbare profunda, iar cei care o produc sunt chiar oamenii pe care diverse forme de regim totalitar i-au mentinut secole de-a randul intr-o stare de supunere paralizanta.

Militand pentru drepturile lor, punand sub semnul intrebarii autoritatea, explodand adesea cu destula furie, urmasii primilor locuitori incearca sa construiasca o lume noua pentru ei – una in care sa ocupe un loc central.

Anul 2005 a inregistrat cel mai mare triumf al lor: votand uniti, ei l-au ales presedinte pe Evo Morales, un aymara din Altiplano. Nimeni nu stie ce va urma, dar aproape sigur nu va fi o intoarcere la supunere.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*