Made in China

Scufundatorii au facut intamplator cea mai importanta descoperire arheologica marina din Asia de Sud-Est: un dhow arab din secolul al IX-lea, plin cu peste 60.000 de piese de ceramica, aur si argint manufacturate in timpul dinastiei Tang.

Economia mondiala din secolul al IX-lea era propulsata de doua mari forte. Una era China sub dinastia Tang, un imperiu intins de la Marea Chinei de Sud pana la hotarele Persiei, cu porturi deschise negustorilor straini din toata lumea. Dinastia Tang primea in capitala sa, Changan, locul Xianului de astazi, populatii diverse; grupuri multietnice traiau la un loc intr-o asezare cu un milion de locuitori – o populatie neegalata de niciun oras occidental decat la inceputul secolului al XIX-lea, de catre Londra. Atunci, la fel ca si acum, China era o mare putere economica, bazata in principal pe comert.

Text: Simion Worrall

A doua mare forta economica era Bagdadul, capitala dinastiei Abbasizilor, incepand cu anul 762. Dinastia a mostenit lumea musulmana din Orientul Mijlociu; pana in 750, isi extinsesera stapanirea pana la Fluviul Ind spre est si Spania spre vest, aducand cu ei schimbul, comertul si religia islamica (insusi profetul Mahomed fusese negustor).

Cele doua puteri economice erau unite de Drumul Matasii si echivalentul lui pe ape, Drumul Maritim al Matasii. Calea pe uscat a captat toata atentia, dar se pare ca navele faceau naveta, strabatand marile dintre China si Golful Persic inca de pe vremea lui Hristos. In ritm cu ciclul musonilor, aceasta retea de cai si porturi maritime unea Rasaritul si Apusul printr-un schimb continuu de bunuri si idei. China dinastiei Tang se ahtia dupa panzeturi fine, perle, coral si lemn aromatic din Persia, estul Africii si India.

In schimb, China oferea hartie, cerneala si, in primul rand, matase. Matasea, usoara si simplu de rulat, putea fi transportata pe uscat. Dar pana in secolul al IX-lea, ceramica chineza devenise si ea populara, insa camilele nu erau potrivite pentru transportul ceramicii (ganditi-va numai la cocoase). Asa ca tot mai multe dintre farfuriile si platourile de pe mesele negustorilor bogati din Golful Persic soseau pe mare, pe corabiiarabe, persane si indiene.

Era un drum lung si primejdios. Iar uneori cate o nava disparea din senin, ca un avion pierdut de pe radar. Din vremuri stravechi, corabiile s-au confruntat cu mari pericole in Stramtoarea Gelasa, un pasaj ca o palnie intre insulitele indoneziene Bangka si Belitung, unde apele de culoarea turcoazului ascund un labirint de stanci si recife. In ciuda pericolelor, pescarii de castraveti-de-mare faceau scufundari in zona acum zece ani, cand, la 16 m adancime, au dat peste un recif de corali cu piese de ceramica incastrate in el. Au scos cateva boluri intacte dintr-un vas mare de piatra, le-au adus la mal si le-au vandut.

Scufundatorii facusera intamplator cea mai importanta descoperire arheologica marina din Asia de Sud-Est: un dhow arab din secolul al IX-lea, plin cu peste 60.000 de piese de ceramica, aur si argint manufacturate in timpul dinastiei Tang. Nava si incarcatura ei, numite azi epava Belitung, erau ca o capsula a timpului care demonstra ca, pe vremea dinastiei Tang, la fel ca acum, China producea marfuri in masa si le exporta pe mare. Muncind in schimburi, pana au fost opriti de muson, o Echipa de scufundatori a recuperat artefactele.

Comoara – cel putin o parte din ea – s-a dovedit a fi echivalentul Tang al vaselor de bucatarie din ziua de azi: asa-numitele boluri Changsha, botezate dupa cuptoarele Changsha din Hunan, unde erau produse. Vase inalte de piatra erau folosite in sec. al IX-lea drept containere; in fiecare dintre ele incapeau mai mult de 100 de boluri asezate unul in altul, care au fost, probabil, impachetate in paie de orez, un fel de folie cu bule organica.

Cercetatorii stiau deja ca astfel de boluri de ceai simple, functionale se exportau peste tot in lume in secolele VIII-X: cioburi din ele fusesera descoperite in locuri indepartate, cum ar fi Indonezia si Persia. Dar putine dintre boluri au fost gasite intacte.

Acum, Marea Java a scos la iveala o intreaga incarcatura, multe perfect conservate, protejate in vasele de piatra de actiunea eroziva a nisipului de pe fundul marii. Curatate cu buretele, smaltul le stralucea ca in ziua in care au fost arse. Bolurile produse manual arata „ca scoase de pe banda rulanta“ – spune John Miksic, profesor american de la Universitatea Nationala din Singapore, expert in arheologia Asiei de Sud-Est.

Din cate se cunosc, acestea sunt cele mai timpurii exemplare de acest tip exportate. „incarcatura vasului implica si existenta unui organizator cu cunostinte de administrare – spune Miksic – si importul unor cantitati uriase de materie prima.“ De exemplu, cobaltul pentru ceramica alb-albastra venea din Iran; extragerea lui din China a inceput mult mai tarziu.

Desi e clar ca marinarii arabi parcurgeau frecvent Drumul Maritim al Matasii, facand comert la scara mare pe distante lungi, „acesta e primul dhow arab descoperit in apele Asiei de Sud-Est – spune John Guy, directorul general al Sectiei de arta din Asia de Sud si Sud-Est a Muzeului Metropolitan, din New York – si cel mai mare si mai bogat transport de ceramica si aurarie din sudul Chinei de la inceputul secolului al IX-lea descoperit intr-un singur tezaur.“ Dupa reconstituire, ambarcatiunea pare sa fi fost similara cu un tip de vas cu panze inca folosit in Oman, numit baitl qarib.

Lunga de aproape 18 metri, cu prora si pupa inclinate, a fost construita din lemn adus din Africa si India si dotata cu o panza patrata. Caracteristica sa cea mai distinctiva era aceea ca, in loc sa fie prinse cu dibluri sau cuie, scandurile si traversele erau pur si simplu cusute laolalta, probabil cu fibra din coaja de nuca de cocos. Inca nu se cunosc portul de origine si destinatia dhow-ului.

N-au supravietuit niciun jurnal de bord, niciun conosament, nicio harta. Dar cei mai multi cercetatori sunt de parere ca se indrepta spre Orientul Mijlociu, poate spre portul irakian Al Basrah (Basra de azi). Probabil a ridicat ancora in Guangzhou, cel mai mare port de pe Drumul Maritim al Matasii. In secolul al IX-lea, circa 10.000 de negustori si comercianti straini, multi dintre ei arabi sau persani, traiau in Guangzhou.

Pe unul dintre zecile de mii de boluri Changsha gasite in epava apare inscriptia: „A 16-a zi a celei de-a saptea luni a celui de-al doilea an al domniei Baoli“, sau 826 d.Hr., dupa calendarul occidental. Aceasta este, foarte probabil, data la care bolul a fost ars. Atunci, la fel ca si acum, marfurile nu stateau mult la chei, asa ca nava trebuie sa fi ridicat ancora la scurta vreme dupa aceea.

Caracteristica de serie a incarcaturii (in afara de boluri s-au mai gasit si 763 de calimari identice, 915 borcane de mirodenii de diverse marimi si 1.635 de ulcioare) si diversitatea geografica a producerii ei (din cel putin cinci cuptoare dispersate in toata China) sugereaza ca era vorba de obiecte pentru export facute la comanda. Decoratiunile ilustreaza eclectismul pietei globale.

Apar de toate pentru toti: simbolul lotusului budist, motive din Asia Centrala si Persia. Obiectele cu modele geometrice si inscriptii din Coran erau in mod sigur destinate pietei islamice. Se stie ca bolurile si ulcioarele cu modele verzi, precum si ceramica alba erau populare in Iran. Pe un bol apar cinci linii verticale distantate, interpretate de unii cercetatori ca un simbol cu o puternica rezonanta in lumea de azi: Allah.

Ca si transporturile de adidasi sau electronice din ziua de azi marcate „Made in China“, majoritatea obiectelor recuperate din dhow erau destinate comertului. Dar la pupa navei scafandrii au gasit o comoara de aur si argint, precum si ceramica fina, a carei semnificatie e destul de misterioasa.

Alvin Chia da la o parte o coala mare de hartie fara acizi si ridica o cupa in mainile cu manusi. „Aceasta e cea mai mare cupa de aur gasita vreodata din dinastia Tang“ – spune el. Chia face parte din comitetul director al grupului Sentosa Leisure, din Singapore, care, impreuna cu guvernul singaporez, a supralicitat oferta Muzeului din Shanghai si a cumparat intreaga incarcatura in 2004, cu peste 30.000.000 $.

Intr-o zi, obiectele ar putea deveni baza unui muzeu al Drumului Maritim al Matasii. Chia atrage atentia ca pe partea superioara a toartei sunt reprezentati doi barbati care par mai degraba din Asia Centrala decat din China: au parul lung si ondulat si barbi dese. Pe partile laterale apar figuri in miscare: o dansatoare persana care bate din palme deasupra capului, muzicieni care canta la diverse instrumente.

Dupa cum explica Chia, in China dinastiei Tang erau la moda muzica si dansul din Persia rasariteana. O sticla mare, din argint, desavarsit decorata, ar putea oferi un indiciu despre destinatia intregii incarcaturi. „Vezi perechea de rate-mandarin? – intreaba Chia. Simbolizeaza armonia in casnicie. Pe cutiile ornamentale apar tot perechi: doua pasari, doi cerbi, doua capre-ibex.“

Erau probabil daruri pentru o nunta regala undeva in Golful Persic – o comoara a miresei rar vazuta in afara Chinei. De cand si-a inceput comertul peste hotare, acum peste 2.000 de ani, China s-a deschis si s-a inchis ca o scoica. In timpul dinastiei Tang, scoica era larg deschisa si asa a ramas mai multe secole.

O serie de inventii – praful de pusca, hartia, tiparul si fonta – au situat China in pozitia de a deveni prima putere economica a lumii. Comertul cu Occidentul crestea incontinuu, iar corabierii chinezi aveau un rol tot mai important. Cand marele amiral Zheng He a plecat pe mare, in 1405, cu o flota de 317 corabii, China era stapana marilor.

 „Daca ai fi privit dintr-o nava spatiala situatia de pe Pamant si ai fi vazut dezvoltarea Chinei din secolele IX-XV – spune John Miksic –, te-ai fi asteptat sa faca pasul urmator – sa exploreze Atlanticul si sa devina cultura dominanta a lumii.“

Dar de-a lungul istoriei Chinei a actionat si o alta forta, la fel de puternica: neincrederea in negustori si in influentele pe care le aduc din afara, aparuta inca din vremea lui Confucius, care credea ca valorile si cultura chineze nu trebuie sa fie dominate de afaceri si comert.

In 878 d.Hr., la mai putin de o jumatate de secol de la scufundarea corabiei Belitung, un conducator rebel, pe nume Huang Chao, a incendiat si jefuit Guangzhou, omorand zeci de mii de musulmani, evrei, crestini si parsi. Si nu cu mult dupa calatoriile lui Zheng He, pe cand Columb ajungea in Lumea Noua, confucianismul a devenit dominant; China si-a ars flota si s-a intors spre interior.

Drumul Matasii si Drumul Maritim al Matasii, care au legat China de lume, au fost parasite. Portughezii au ajuns in Oceanul Indian si, la sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea, Europa ajunsese sa domine comertul mondial. „intreaga istorie universala ar fi fost diferita daca chinezii nu s-ar fi retras in carapace timp de 500 de ani“ – spune Miksic.

Acum, China concureaza cu India pentru titlul de atelier al lumii. China e mai deschisa ca niciodata pana acum si face din nou comert cu vechii ei parteneri din Orientul Mijlociu. Iranul, de exemplu, asigura 12% din petrolul necesar Chinei.

In schimb, Beijingul ofera utilaje si locomotive, construieste linii de metrou si de cale ferata si ajuta Teheranul sa-si exploateze vastele resurse minerale, inchizand bucla din secolul al IX-lea, cand China importa cobalt din Persia pe mare, pentru ceramica alb-albastra gasita pe corabia Belitung.

„Vechile retele se refac prin industrii si fabrici, intr-o lume care este acum globalizata“ – spune Wang Gungwu, istoric la Universitatea Nationala din Singapore. Ramane de vazut cat timp va dura noul ciclu de deschidere.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*