Visurile Shanghaiului

Oraşul global al Chinei încearcă să-şi recucerească vechea glorie, de astă-dată după propriile reguli.

Lumea secretă a vechiului adăpost pentru bombardamente din Shanghai pare să ţină de un univers paralel. Pe strada scăldată în soare de deasupra, lucrătorii veniţi de prin şapte zări îşi înfulecă orezul cu tofu, iar grupurile de funcţionari în cămăşi albe impecabile trec pe lângă micul indicator de pe trotuar.

Dar, într-un gang întunecat de lângă o vitrină care expune mărci străine de scaune de WC, o tânără coboară scările spre un loc pe care îl numeşte „0093“. Trecând printr-o uşă dublă, blindată, Sheng Jiahui, de 22 de ani, zisă şi „Sammy“, înaintează pe coridoarele slab luminate. În buncăr e o lumină verde, nefi rească. În amurgul său perpetuu, 0093 încă evocă teribila claustrofobie a războiului şi a revoluţiei comuniste, care a pus capăt anilor de glorie ai Shanghaiului, când amestecul de Orient şi Occident îl transformase într-un Paris răsăritean.

O uşă se întredeschide şi acordurile unei chitare electrice răbufnesc pe coridor. Într-o încăpere mică, sub un poster cu legendarul chitarist Jimi Hendrix în chip de Unchi Sam, patru tinere din Shanghai – colegele lui Sammy în trupa punk rock Black Luna – încep repetiţia. E o întorsătură incredibilă a istoriei: buncărul, cândva simbol al unei societăţi rănite şi îngenuncheate, a devenit pepiniera scenei musicale din oraş. Sălile de repetiţie din 0093 au promovat peste o sută de formaţii locale, revigorând o cultură care acum, ca şi în trecut, şterge linia de demarcaţie Est-Vest. Sammy îşi aruncă geaca şi formaţia se dezlănţuie. Orange, 20 de ani, e la tobe; Juice, de 23, alunecă pe corzi cu viteza trenului cu levitaţie magnetică de Shanghai. Sammy cântă şi bretonul îi fl utură în ritm. Mama ei cântă operă tradiţională, iar ea duce talentul familiei într-o nouă direcţie. „Suntem încă pui, dar avem visuri mari – strigă Sammy. Întreaga lume să ne-audă cântecul.“

Fiecare oraş are ritmul lui. În Shanghai, un megalopolis având printre cele mai rapide creşteri din lume, e uşor să te pierzi în percuţia neobosită a pickhammerelor şi berbecilor, a buldozerelor şi macaralelor. Zgârie-norii şi şantierele tot mai numeroase fac parte din metamorfoza uimitoare pe care oraşul o va etala din mai până în octombrie, când va găzdui Expo 2010, versiunea contemporană a Expoziţiei Mondiale. Dar creşterea singurului oraş cu adevărat global al Chinei e propulsată nu de maşini, ci de o cultură urbană cu un ritm propriu – care îmbrăţişează tot ce e nou şi străin în încercarea de a-şi redobândi gloria. Locuitorii din Shanghai formează un trib urban deosebit de restul Chinei prin limbă, obiceiuri, arhitectură, mâncare şi atitudine.

Cultura lor, adesea numită haipai (stilul Shanghai), s-a născut din istoria singulară a acestui punct de întâlnire între negustorii străini şi migranţii chinezi. Dar, de-a lungul vremii, ea a devenit un hibrid care face superfluu conceptual de Orient sau de Occident. „Străinii văd Shanghaiul ca parte a «Chinei misterioase», în timp ce alţi chinezi îl văd ca parte a lumii de afară“ – spune Zhou Libo, actor de comedie. Un oraş rebel după standardele chineze, acum un secol şi jumătate Shanghaiul – spre deosebire de Beijingul imperial – era doar un orăşel modest de pescari. Dar un orăşel care se simţea predestinat măreţiei.

La început era un port deschis occidentalilor care schimbau opiul pe ceai şi mătase. Arhitectura funcţionalistă de pe malul râului, de pe aşa-numitul Bund (din hindi), inspiră o forţă străină de China. Valurile succesive de imigranţi au creat un amestec exotic de bancheri britanici şi dansatoare rusoaice, misionari americani şi protipendadă franceză, refugiaţi evrei şi gărzi de corp sikh cu turbane. În anii ’30, Shanghaiul era printre cele mai mari zece oraşe din lume. Dar nu semăna cu niciun alt loc de pe pământ: era o metropolă metisă, cu faima câştigurilor uşoare – şi a moravurilor şi mai uşoare. Englezii, francezii şi americanii şi-au împărţit oraşul între ei, construind case elegante pe străzi mărginite de copaci. Magazinele erau de ultimă modă şi de mare lux.

Hipodromul domina centrul, iar viaţa de noapte oferea orice, de la săli de dans şi cluburi de elită până la taverne pentru opiomani şi bordeluri. (Într-o perioadă, Shanghaiul avea reputaţia de a fi oraşul cu cele mai multe prostituate din lume.) Totul era însă susţinut de milioanele de imigranţi chinezi care inundau oraşul, mulţi dintre ei refugiaţi sau reformatori goniţi din sate de campaniile violente începute la mijlocul secolului al XIX-lea de sângeroasa Revoltă Taiping. Nou-veniţii au găsit adăpost în Shanghai şi au devenit negustori şi mijlocitori, zilieri şi gangsteri. În ciuda greutăţilor, migranţii au creat prima identitate urbană modernă a ţării, lăsând în urmă un imperiu în cea mai mare parte agrar. Tradiţiile familiale rămăseseră poate confucianiste, dar îmbrăcămintea era occidentală şi capitalismul era făţiş, iar zeama preferată, borşul de sfeclă, venea de la ruşii care fugeau de bolşevici.

„Mereu suntem acuzaţi că-i ridicăm în slăvi pe străini – spune Shen Hingfei, un important critic cultural din Shanghai. Dar însuşindu-ne idei străine am ajuns cei mai avansaţi din China.“ Cortina s-a lăsat asupra oraşului în 1949. Au urmat 40 de ani în care mai-marii socialişti au persecutat Shanghaiul pentru rolul său de Babilon modern. În afară de exilarea elitei economice şi suprimarea dialectului local, Beijingul a preluat aproape toate resursele oraşului. După lansarea reformelor economice din anii ’80, Shanghaiul a trebuit să aştepte aproape un deceniu ca regimul de la Beijing să-i permit să se dezvolte. „Ne tot întrebam: când ne vine şi nouă rândul?“ – spune Huang Mengqi, creator de modă şi proprietarul unui magazin în apropiere de Bund. A venit vremea Shanghaiului. După ce ani de zile s-a dezvoltat într-un ritm mai rapid decât restul Chinei – şi ajutat de eliberarea cultural şi uşurinţa de a relaţiona cu lumea, oraşul e gata să-şi recapete gloria din trecut, de astă-dată după propriile reguli.

Text: Brook Larmer



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*