Checklist călătorie în Paradis

Prima călătorie într-un loc anume presupune o oarecare emoţie. Sunt aşteptări de mulţumit, privelişti splendide de surprins, obiective care mai de care de admirat şi mâncăruri delicioase de savurat. Dar câte poţi înghesui într-o mână de zile?

Happy Tour propune. Destinaţia? Bali şi Singapore în 14 zile (18 – 31 august 2011).
Singapore s-a ivit lumii în 1819 când Sir Thomas Stamford Raffles a venit aici pentru a negocia drepturi de negoţ în partea de sud a insulei. În 5 ani, Singapore era deja proprietate britanică în întregime.
În puţinii 704 km² pe care îi ocupă, Singapore reclamă diversitatea culturală şi religioasă: 34% din populaţie cuprinde rezidenţi de origine chineză, indiană, filipineză, japoneză şi europeană, fără să se impună vreo majoritate religioasă. Consecinţă? Una ar fi că varietatea de feluri asiatice nu cunoaşte limite, poate doar monetăreşti pentru că pe cât sunt de gustoase, pe atât sunt puţin costisitoare.

O şedere de câteva zile asigură o descoperire iniţială: plimbare printr-o mare de orhidee în Grădina de Orhidee, vizită la templul hindus Sri Mariamman, un fost refugiu pentru imigranţi şi la alte câteva temple din cartierul Mica Indie, Primăria, Centru civic şi expediţie prin Chinatown pentru a dobândi o idee despre imigranţii chinezi care au modelat şi clădit noul Singapore. Cei care au slăbiciune pentru trăiri extreme or să fie cu siguranţă tentaţi de posbilitatea de a înota cu rechinii în Parcul Subacvatic de pe insula Sentosa.
Când Pandit Jawaharlal Nehru a vizitat Bali în 1951, a spus că “aceasta este dimineaţa lumii”. “Dimineaţa lumii”, “Insula Paradisului”, “Insula celor o mie de temple”, toate aceste titulaturi îşi găsesc aceeaşi sursă: o oază splendidă de păduri verzi, temple frumoase şi maimuţe haioase, plantaţii de orez în terase şi alte minunăţii.

Denpasar, capitala insulei, e aglomerat cu temple, palate, muzee şi omuleţi nemaipomenit de prietenoşi. Cu o hartă decentă în mână şi răbdare pentru pus de întrebări, oraşul poate fi vizitat foarte confortabil şi pe jos, de unul singur.
Cele mai cool suveniruri se găsesc în sătucele Celuk şi Mas de unde se pot cumpăra fie bijuterii din aur şi argint, fie sculpturi în lemn, toate lucrate excelent de către făuritorii locali. În apropierea acestora se găsesc şi templele Gunung Kawi şi Tampak Siring, care sunt înconjurate de imense plantaţii de orez în terase. Această chestiune este una cu tradiţie. Plantarea, cultivarea şi recoltarea orezului reprezintă un element cheie al culturii balineze, o îmbogăţeşte chiar.
Ubud este un orăşel remarcabil şi mult poftit de iubitorii de dans, muzică şi pictură. Apoi, în jurul acestuia se află şi lucrurile care îi farmecă pe cei mai mulţi să viziteze Bali. Templul Regal Menwi datează din 1634 şi reprezintă o uimitoare fărâmă de arhitectură. Situat în mijlocul unei mlaştini, acesta reuneşte o serie de altare multi-etajate şi porţi fin cioplite în lemn. Pe aproape se află şi Pădurea maimuţelor. Pe cărările pietruite ale rezervaţiei mişună sute de maimuţe. Unele vor încerca să se capete cu ceva de ronţăit şi nu se vor feri să te caute la propriu prin buzunare. Dacă vor reuşi să se capete cu ceva, rămâne de văzut, dar cu siguranţă un zâmbet îl vor fura. La templul Tanah Lot fiecare turist se alege cu cel mai magic apus de soare pentru că, aşa cum spune şi traducerea denumirii, monumentul este o „mică insulă plutitoare pe mare”.
Din Ubud se ajunge cu uşurinţă în Klungkung. Să se bifeze Kerta Gosa – Sala Regală de Justiţie pe al cărei tavan sunt pictate scene înfricoşătoare înfăţişând lupta dintre bine şi rău, Besakih – un complex de 22 de temple şi Goa Lawa sau Peştera liliecilor. Cei care nu se încumetă să intre în peşteră, pot savura un delicios suc de avocado şi mango de la shop-urile mobile din apropiere.  
Faimoasa plajă Tanjung Benoa nu trebuie ratată. De aici se ajunge uşor cu barca până la o mică insulă a broaştelor ţestoase, dar şi până la templul Uluwatu, aflat pe marginea unei stânci înalte şi care asigură o privelişte splendidă peste Oceanul Indian.

În Bedugul opţiunile sunt variate: templul Ulun Danu, Grădina Botanică Beratan, cascada Gitgit care, cu cei 45 de metri ai săi, este cea mai înaltă cascadă de pe insula Bali, fiind  situată în nordul acesteia, şi templul Borobudur. Acesta din urmă este cel mai mare templu budist din lume se află pe insula Java, ascuns într-o junglă deasă, şi desigur, nu a scăpat listei de valori Unesco. Construit undeva prin secolul XVII, Borobudur a fost degrabă uitat sub straturi de cenuşă, fiind redescoperit de abia în 1814. Odată intrat în acest templu, te regăseşti pierdut în mijlocul unui Cosmos budist curios imortalizat în piatră, o drumeţie magnifică pentru arheologii amatori, dar şi pentru acei călători nedezlipiţi de ghiduri turistice stufoase. Dacă încă mai eşti pe acolo după-masa târziu, nu pierde şansa unui apus de soare magic. Urcă la ultimul nivel de stupe şi îndreaptă-ţi privirea spre vest.

O vacanţă în Bali nu ar fi desăvârşită fără un elephant safari – o plimbare prin junglă pe spinarea unui elefant. Vă încumetaţi? http://www.happytour.ro/vacanta/bali-singapore.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*