Regele pădurii

Ursul brun, regele padurilor din Romania - © WWF-Romania / Leonardo Bereczky www.wwf.ro/urs

 

Regele pădurii se pregătește de somn. Nu este nici foarte stresat, dar nici liniștit. A avut un an lung, lipsit de evenimente majore, fără prea multe griji.

Anul aceasta nu a trebuit să suporte perioade lungi de căldură extremă, cu pârâuri secate, fără hrană, cu pământ uscat și toamnă agitată, în încercarea de a acumula stratul de grăsime pentru somnul de iarnă.

 

Nu, a fost un an relativ liniștit. Atât cât permite omul. A mai disparut o bucățică din regatul lui. Nu atât de mult cât să rămână fără casă, dar era exact păduricea care ducea spre zmeurișul lui preferat, unde petrecea zile în șir, mâncând zmeură, dormind și simțindu-se fericit. Acum trebuie să treacă o zonă de teren accidentat, cu activitate, camioane și copaci tăiați ca să ajungă la locul lui favorit de hrănire. Cel puțin, anul acesta a reușit să găsească hrană suficientă în pădure. Pentru anul viitor se va stresa mai târziu.

Un an liniștit. Chiar dacă mai tot timpul pădurea a fost plină de zgomot. Culegatorii de fructe și de ciuperci, turiștii, diverși lucrători sau cei care căutau doar un moment de liniște, toți i-au trecut prin sufragerie. El, politicos fiind, nu i-a deranjat. A lăsat fructele la vedere, ca o gazdă bună. Nu s-a împotrivit când oaspeții au luat multe din ciupercile lui, nu a facut reclamații când aceștia deranjau toată pădurea cu zgomotele lor. Și nu s-a enervat nici măcar atunci când a văzut drujbele în pădurea lui.

Dimpotrivă. A încercat să rămână discret și nevăzut. Se bucura de vocile copiilor, de soare, de ploaie, de mâncare și de viață. A preferat să se plimbe în timpul nopții, chiar dacă și lui îi place mai mult în timpul zilei, când zgomotele sunt ca pe vremuri, numai ale pădurii.

A avut un an liniștit, dar încet-încet începe să aibă sentimente noi, necunoscute de el până acum: nostalgia și îngrijorarea.

Nostalgie, pentru că oricât de mult ar iubi pădurea, îi este dor de cum era pe vremuri. Îi este dor de oamenii care se purtau în pădure ca la ei acasă. Nu luau mai mult decât aveau nevoie, nu lăsau nimic în urmă, erau mai atenți și ascultau mai mult. Îi este dor de pădurile vaste în care se putea plimba cu săptămânile fără să vadă urmă de om, fără să vadă drumuri, fără să vadă electricitate, sate și orașe. Da, știe că habitatul este comun, dar tot îi este dor de pădurile lui de altădată.

Îngrijorare pentru că, în ciuda optimismului, observă că regatul lui se micșorează de la an la an. Mai întâi i-au tăiat din dormitor puțin, apoi din sufragerie, acum i-au izolat cămara și nu știe ce se va întâmpla când nu va mai rămâne decât un petec. Ce va face el atunci ?

Protejeaza ursii bruni si padurile din Romania - © WWF-Romania / Leonardo Bereczky www.wwf.ro/urs

Însă adoarme zâmbind. Pentru că știe că oamenii nu sunt așa cum arată aparențele. Știe că oamenii au nevoie de el. Pentru că fără el, echilibrul fin al naturii se strică. Fără el și prietenii lui, râșii, lupii, s-ar înmulți alte specii, care ar crea stricăciuni în păduri și în recolte. Iar omul, atât de preocupat de economie și calcule raționale, nu poate să permită asta.

Și el mai știe că oamenii, de fel, sunt buni. Că iubesc pădurile, că le pasă de ce li se întâmplă în jur și că nu îl vor lăsa fără casă. Așa cum vecinul lui de la Șinca Veche a fost salvat de donatiile oamenilor inimosi și el va fi salvat. Cine știe, poate va apărea o lege care să nu permită tăierea rutelor de migrație sau cine știe, poate, în sfârșit, pădurile vor fi protejate la valoarea lor reală.

Pentru că așa fac oamenii diferența. Fiind informați despre ce se mai întâmplă cu regele pădurilor, implicându-se în acțiuni și contribuind. Nu pentru urs. Pentru un viitor în care atât ursul, cât și omul, își au locul bine stabilit și în care oamenii învață să trăiască în armonie în natură.

Tu ce faci pentru ursul brun?

Publicat în noiembrie 2013

// ‘); document.write(”); // ]]>



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*