China închide piața locală de fildeș

Sculpturile în fildeș autentic, precum cea din imagine, vor fi probabil tot mai rare ca urmare a deciziei luate de China. Foto: 123rf

În decembrie anul trecut, China anunța că până la finalul lui 2017 va închide toată piața locală de fildeș. Decizia este în conformitate cu întâlnirile CoP17 (Conference of the Parties) care au avut loc în Johannesburg, Africa de Sud, în perioada septembrie – octombrie 2016, și în cadrul cărora se solicita închiderea tuturor piețelor interne de fildeș.

Procesul a început deja, iar în prezent au fost închise definitiv 55 de magazine care comercializau fildeș și 12 ateliere de sculptură în fildeș de pe tot teritoriul Chinei. Aceste măsuri au fost luate pentru a proteja elefanții care riscă să dispară din cauza braconajului.

„Decizia guvernului chinez de a închide piața internă de fildeș și calendarul detaliat anunțat arată în mod clar faptul că China este o țară responsabilă și că ne luăm în serios obligațiile internaționale”, spune Ministrul Administrației de Stat pentru Silvicultură Liu Dongsheng.

Până la finalul lui decembrie urmează să fie închise alte 105 ateliere de sculptat fildeș și magazine

„Suntem conștienți de faptul că implementarea acestei decizii va avea parte de o serie de provocări, dar nici una nu va compromite determinarea guvernului chinez de a se asigura că hotărârea este pe deplin dusă la capăt”, adăugă Liu.

Provocările despre care vorbește Liu se referă la găsirea de noi locuri de muncă pentru cei care lucrează în magazinele sau ateliere închise, la utilizarea unor materiale alternative pentru sculptură și la eliminarea definitivă de pe piață a fildeșului brut și nevândut.

John Scanlon, secretar general al CITES (Convention of International Trade in Endangered Species) a fost martor al acestui proces chiar în Beijing. „În decembrie anul trecut, China a anunțat decizia privind închiderea pieței interne de fildeș. Acum se mișcă rapid, iar acest lucru a fost evident în cadrul ultimei mele vizite la Beijing. Închiderea pieței locale de fildeș afectează prelucrarea, comerțul, dar și circulația fildeșului atât între provincii cât și in interiorul acestora”, adaugă acesta.

Populația de elefanți de pe teritoriul Africii este și ea afectată de braconaj și de contrabanda cu colții de fildeș. Foto: 123rf

Din Africa, în Asia

Braconierii din Africa de Sud, dar nu numai, ucid elefanții, le taie colții cu care apoi fac contrabandă în China. Cifrele publicate de CITES privind braconajul cu elefanți africani, și ei vulnerabili, arată că nivelul de braconaj a crescut constant din 2006, cu un vârf maxim în 2011, dar acum este stabil. Nivel braconajul este totuși inacceptabil de mare.

Scanlon a vizat câteva fabrici de sculptură în fildeș, dar și câteva magazine, inclusiv celebrul Beijing Ivory Carving Factory: „Scopul final al închiderii piețelor locale de fildeș este să oprim comerțul ilegal cu fildeș. Acest lucru trebuie să fie susținut de aplicarea continuă a legii și de cooperarea internațională în ceea ce privește întreg lanțul de aprovizionare ilegal”, a spus Scanlon.

Guvernul chinez a anunțat că a donat 100.000 de dolari americani pentru secretariatul CITES în sprijinul implementării rezultatelor CoP17, fiind prima contribuție extrabugetară anuală la secretariat.

„Vedem pentru prima dată cum deciziile curajoase luate de părțile CITES de la CoP17 sunt traduse în acțiuni la fel de curajoase pe teren în China și ne exprimăm aprecierea profundă față de guvernul Chinei pentru forța sa puternică conducere”, spune Scanlon.

Asociațiile care luptă pentru protejarea elefanților se arată și ele încurajate de această decizie

„Prețul fildeșului a scăzut cu două treimi, deci acum este o investiție foarte proastă. Ne așteptăm la noi scăderi, pe măsură ce piața va fi închisă definitiv, până la finalul anului”, declară Peter Knights, CEO al WildAid, o asociație nonprofit din SUA, care are și un birou în China.

Un raport publicat pe 20 martie, de Asociația Save the Elephants indică faptul că în China, prețul colților de fildeș a scăzut la 730 USD pe kilogram, de la 2.100 USD în 2014. În același timp, raportul arată că anumite puncte de vânzare au fost deja închise din cauza vânzărilor în scădere.

„Aceasta este o perioadă critică pentru elefanți”, spune Iain Douglas-Hamilton, președinte și fondator al Asociației Save the Elephants, care a efectuat cercetarea.

„Odată cu interzicerea comerțului cu fildeș în China, șansele de supraviețuire pentru elefanți s-au îmbunătățit considerabil. Trebuie să acordăm un credit Chinei pentru că a făcut ce trebuia prin interzicerea comerțului cu fildeș. Mai e un drum lung de parcurs pentru a pune capăt uciderii elefanților pentru fildeș, dar măcar acum avem o speranță mai mare pentru această specie”, concluzionează Iain Douglas-Hamilton.

Sursa: Environment News Service
Foto: 123rf



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*