Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare

Pelicanii albi au ca loc tradițional pentru cuibărit Rezervația Biosferei Delta Dunării. Foto: 123rf

De 10 ani, în jurul zilei de 10 mai statele membre CMS (Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice) și AEWA (Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice) marchează Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare printr-o serie de evenimente menite să sublinieze importanța ecologică a acestor specii, amenințările care le pasc și necesitatea protejării lor.

Multe specii de păsări sălbatice migratoare și native din Europa sunt în declin

Aproximativ 15% din speciile de păsări sălbatice de la nivelul UE sunt aproape amenințate, în declin, iar alte 17% din specii sunt amenințate. Pentru a lupta împotriva acestui declin, UE a introdus politici prin care habitatele de cuibărire și hrănire sunt protejate.

Un grup de elevi din Gabes, Tunisia celebrează Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare. © Naoufel Hammouda/AAO

Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare a apărut din necesitatea de a stopa pierderea biodiversității și degradarea ecosistemelor, refacerea acestora fiind un obiectiv important al UE până în 2020. Astfel, Parlamentului European și a Consiliului privind conservarea păsărilor sălbatice încurajează constant statele membre să ia măsuri pentru menținerea speciilor într-o stare de conservare favorabilă sau pentru restabilirea populațiilor speciilor amenințate, la un nivel care să îndeplinească condițiile ecologice, științifice și culturale, după cum se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului.

„E important să avem o zi în care să ne aducem aminte că totul contează. Și pornirea, de unde plecăm în călaăorie, și desținatia finală, dar și opririle de pe traseu. Haltele au importanță foarte mare. E ideal să ai loc de odihnă și realimentare pe tot traseul și să închei cu bine o călătorie. Toate țările de pe căile de migrație trebuie să depună eforturi pentru a se asigura că păstrează natura ca păsările să aibă totuși calea de zbor cât mai sigură”, spune Ovidiu Bufnilă, responsabil de comunicare pentru Societatea Ornitologică Română.

Campania de conștientizare publică se organizează pentru realizarea unui management durabil al resurselor naturale și demonstrează că acțiunea de conservare a speciilor de păsări este importantă pentru viitorul omenirii.

Tema din acest an, „Viitorul lor este și viitorul nostru – O planetă sănătoasă pentru păsările migratoare și oameni”

India, Irlanda, Croația, Italia, Germania, Africa de Sud, Argentina, Ecuador, Niger sau Portugalia sunt doar câteva state care vor organiza în această perioadă evenimente dedicate Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare, toate reunite sub tema oficială din acest an: „Viitorul lor este și viitorul nostru – O planetă sănătoasă pentru păsările migratoare și oameni”. Harta evenimentelor globale care au loc în această perioadă poate fi consultată aici.

Copiii fără posibilități materiale din Dhaka, Bangladesh marchează Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare. © www.worldmigratorybirdday.org

Care sunt amenințările păsărilor sălbatice migratoare

Există o serie de practici care reprezintă pericole reale pentru păsările sălbatice migratoare cum ar fi: suprapășunatul sau pesticidele, pescuitul și poluarea, modificarea practicilor de cultivarea a terenurilor.

Și România a aderat la CMS și AEWA

Cele mai multe specii de păsări de la noi migrează pe timpul iernii în Africa, bazinul Mării Mediterane, în sudul Asiei și chiar în bazinul Mării Negre. Acestea revin în primăvară când temperaturile mai cresc și sunt optime pentru reproducere și creșterea puilor.

Sunt și păsări care migrează din zonele nordice ale Europei și din Siberia, pentru a ierna în România. Rezervația Biosferei Delta Dunării este preferată pentru speciile de păsări de pasaj, care se opresc pentru a se odihni și hrăni. „Gâștele vin toate din nord la noi. Nu avem decât o specie care să cuibăreasca la noi, gâsca de vară. Vin și mătăsarii, o specie superbă. Toate trec pe aici în drumul lor, chiar și cocorii, dar nu se opresc decât ca în haltă. Sunt rațe care iernează aici, dar și cea mai mică și mai periclitată specie de gâscă sălbatică, gâsca cu gât roșu. Migrația nu ne are pe noi mereu ca desținatie, dar și opririle de pe traseu sunt extrem de importante”, completează Ovidiu Bufnilă.

În calitate de membră CMS și AEWA, și România va organiza evenimente dedicate Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare. Copiii de la Grădinița Vis de copil și Grădinița nr. 13 din Târgu Jiu vor avea parte de două zile de activități educative reunite sub tema Viitorul lor este și viitorul nostru. Studenții Facultății de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu vor studia despre beneficiile păsărilor pentru livezile tradiționale în cadrul unor ateliere deschise. În Bacău, Agenția pentru Protecția Mediului va organiza la Liceul Sportiv un seminat interactiv despre păsările migratoare, iar în Vaslui aceeași Agenție va prezenta publicului informații despre păsările care trăiesc în zone umede și despre cum pot fi protejate aceste ecosisteme.

Surse: Ministerul Mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, www.worldmigratorybirdday.org
Foto: 123rf, www.worldmigratorybirdday.org, Naoufel Hammouda/AAO

 



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*