Un zimbru sălbatic ajuns accidental în Germania, împușcat

Zimbru în Parcul Național Białowieża din Polonia. Foto: 123rf

Un zimbru sălbatic, parte din populația liberă din Polonia, a trecut granița în Germania și a fost împușcat pe 14 septembrie 2017 de un vânător din Brandenburg, Lebus, la circa 80 km de Berlin, se arată într-un comunicat WWF. Ordinul a fost dat de autoritățile publice din Lebus, date acum în judecată de WWF Germania.

“Împușcarea unui animal protejat, care nu prezintă pericol, este un act criminal; atunci când după 250 de ani își face apariția pe meleagurile tale o specie vulnerabilă precum zimbrul, este de neconceput că primul lucru care îți trece prin cap să fie să îl extermini”, explică Christoph Heinrich, Directorul de Conservare al WWF Germania.

Zimbrul este cel mai mare ierbivor din Europa, ce cutreiera odinioară pe tot continentul, declinul speciei fiind rezultatul fragmentării sau degradării habitatelor și al vânătorii necontrolate. La nivel european, mai există circa 2.000 de exemplare de zimbri liberi, iar populația totală este estimată la 4.000-5.000 de exemplare. Zimbri nu prezintă un pericol pentru om, în Europa nu a fost înregistrată până acum nicio vătămare cauzată de această specie. Interviurile în comunitate sugerează că populația era conștientă de faptul că dincolo de granițe se află turme libere de zimbri – ca urmare a eforturilor de reintroducere începute în Pădurea Bialowieza.

Foto: 123rf

“Acest incident este din păcate un semn al neputinței autorităților de a înțelege natura, în special natura sălbatică ca parte din comunitate sau societatea pe care o administrează. E cunoscut faptul că în regiunea Brandenburg administratorii au fost luați pe nepregătite și în trecut când a fost nevoie de gestionarea unor situații ce priveau prezența unor elani sau lupi. Este clar nevoie de mult personal calificat în regiune, iar Ministerul Mediului trebuie să facă ceva în acest sens”, continuă Heinrich.

Autoritățile locale și-au depășit total atribuțiile și competențele în această situație. Conform legislației federale germane, Ministerul Mediului este cel responsabil pentru elaborarea unui plan de intervenție într-o situație de acest fel.

Zimbrul este o specie-umbrelă care ajută la menținerea coridoarelor dintre ariile naturale și la refacerea proceselor naturale caracteristice zonelor sălbatice, de aceea în țări precum Polonia și România  autorități publice și organizații non-guvernamentale lucrează de ani de zile pentru reintroducerea acestei specii în mediul natural. Datorită eforturilor de reintroducere în Munții Țarcu și în Parcul Natural Vânători Neamț din România, acum există peste 50 de zimbri liberi. WWF și Rewilding Europe acționează în Munții Țarcu din 2014, însă împreună cu Parcul Natural Vânători Neamț și alți experți își propun să ajute la formarea unor populații sălbatice viabile de-a lungul întregului lanț carpatic din România.

Citește și despre reîntoarcerea zimbrului în Pădurile Neamțului sau despre o confruntare între zimbri la Armeniș.

Sursa: WWF



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*