Pericole pentru felinele mari

TIgrul bengalez este clasificat din 2010 ca specie pe cale de dispariție. Foto: 123rf

Speciile de feline sălbatice sunt grav amenințate de distrugerea habitatului, de conflictele om-animale sălbatice și de braconaj, arată un comunicat de presă al WWF.

Ca prădători din vârful lanțului trofic, felinele mari sunt mai mult decât o prezență simpatică. Tigrul, leul, jaguarul, leopardul zăpezilor sau râsul din Carpați, toate aceste feline sunt specii cu o importanță uriașă pentru ecosisteme. Prin conservarea acestora putem salva o rețea complexă de viețuitoare aflate în zona inferioară a lanțului trofic. În plus, acțiunile de protejare și conservare a felinelor pot securiza resurse esențiale inclusiv pentru oameni. Spre exemplu, doar habitatul leopardului zăpezilor acoperă zone din care izvorăsc cursuri de apă ce alimentează peste 3 milarde de oameni.

În Asia, cablurile de bicicletă ucid mai multe feline decât armele

Sârme sau cabluri ca cele folosite la biciclete sunt utilizate pentru confecționarea de capcane letale, din ce în ce mai des descoperite în habitatul felinelor. Deși lațurile nu sunt neapărat puse pentru feline, multe cad pradă acestei metode ilegale de vânătoare. Așa s-a ajuns ca astăzi, pe continentul asiatic, lațurile capcană să ucidă mai multe feline decât armele de vânătoare. Animalele mor în agonie, ori, în cazul în care reușesc să scape, nu mai pot vâna din cauza rănilor și mor de foame.

Tigri crescuți în ferme și comerț ilegal cu oase de leu

Se estimează că doar 3.900 de tigri mai trăiesc astăzi în sălbăticie, din ținuturile înghețate ale Rusiei până în jungla tropicală din Indonezia. Alți circa 8000 de tigri trăiesc în captivitate, în ferme, grădini zoologice sau circuri.

În fermele din China, Thailanda, Laos sau Vietnam, tigrii sunt considerați o atracție turistică, dar sunt crescuți pentru ca mai târziu să fie transformați în produse. Orice porțiune a corpului lor – de la mustăți și până la coadă – poate fi tranzacționată pentru așa numitele „medicamente” sau pur și simplu pentru afișarea statusului social. Aceste ferme amenință grav populațiile de feline din sălbăticie prin faptul că alimentează cererea de pe piață. Investigații recente arată că, acolo unde traficanții de oase de tigru nu fac față cererii, acestea sunt înlocuite cu oase de leu datorită densității asemănătoare. Această piață în creștere creează o nouă amenințare pentru lei. Specia a cunoscut un declin accelerat, de 40%, de-a lungul ultimelor trei generații, din cauza pierderii habitatului și conflictelor cu oamenii.

La noi, tigrii au fost folosiți în circuri, dar de vara trecută, în urma unei campanii WWF, România a devenit 25-a țară din Europa care interzice folosirea animalelor sălbatice în circuri.

Jaguarul, cea mai mare felină a continentului american, ocupă astăzi mai puțin de jumătate din habitatul de altădată. Foto: 123rf

Jaguarul și leopardul zăpezilor pierd lupta cu extinderea activităților umane

Distrugerea habitatului pentru extinderea fermelor de vite sau a plantațiilor în scop industrial precum soia, trestia de zahăr sau uleiul de palmier reprezintă o amenințare majoră pentru supraviețuirea jaguarului. Populația lor e în declin, jaguarii fiind uciși deoarece atacă vitele fermierilor, dar și din cauza fricii sau pentru a satisface cererea din ce în ce mai mare pentru produse realizate din blana jaguarilor sau oasele acestora. Braconajul, încurajat de comerțul cu blană sau gheare, este o mare amenințare la adresa populației de leopard al zăpezilor.

Râsul din Carpați își pierde habitatul

Felina emblematică a Carpaților – râsul – este afectată la rândul ei de restrângerea habitatului, din cauza extinderii zonelor locuibile, dar și de fragmentarea acestuia prin lucrări de infrastructură, precum șoselele sau pârtiile de ski. Totodată, lipsa unor soluții eficiente care să descurajeze conflictele om-carnivore mari duce la încurajarea braconajului. În prezent, Munții Carpați adăpostesc o populație de râși estimată la 2.700 de exemplare.

Sursa: WWF România
Foto: 123rf

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*