Invingatori inaripati

Imagine articol

Acum saizeci de milioane de ani, pe o planeta plina de mamifere, un animal arboricol s-a ridicat deasupra multimii, purtat de aripi subtiri ca hartia. Asa incepe povestea liliecilor, care, echipati pentru zbor si cu un simt numit ecolocatie, au pus stapanire pe cerul noptii.

Explodand de atunci in peste 1.100 de specii in toata lumea, liliecii inca gasesc modalitati unice de a se specializa. Insula Barro Colorado, o bucata de pamant in Canalul Panama, e un adevarat teren de expunere a inovatiilor liliecilor. Acest petic de padure tropicala adaposteste cel putin 74 de specii de lilieci; pe intreaga suprafata a SUA traiesc doar 47, iar in toata Amazonia, probabil avand cea mai mare diversitate de lilieci din lume, se inregistreaza cam 160.

Cum miile de lilieci impart cele 1.500 ha ale insulei, e de mirare ca aripile lor cu margini zigzagate nu se incurca intre ele in timp ce animalele se straduiesc sa gaseasca strictul necesar pentru viata. Cum de traiesc cu totii in pace, evitand competitia, care i-ar impinge pe unii la disparitie?

Gasindu-si propriile nise existentiale in numeroasele straturi ale padurii. Unde isi fac cuibul, ce mananca si cand se hranesc, cum isi folosesc simturile in coronamentul padurii -fiecare specie are tehnici specifice, inscrise in gene, de a profita de vara fara sfarsit. O specie musca nervurile laterale ale frunzei pentru a-i infasura marginile, creand un adapost ca un cort, pe care il pot imparti pana la 15 indivizi.

Alta isi sapa o casa pentru harem, adesea de pana la 19 femele, in inima musuroiului de termite, fortand insectele sa se dea la o parte. (Acesti lilieci aleg doar musuroaie ocupate pentru a-si face cuibul.) Unele specii vaneaza insecte in aer, iar altele ling nectarul si polenul de pe florile care infloresc noaptea.

Unele folosesc impulsuri scurte, de ecolocatie, la fel ca sonarul, pentru a gasi insectele cocotate in desisul padurii; altele lanseaza semnale mai prelungi, pentru a gasi insectele aflate in zbor, ramanand mult deasupra coronamentului incalcit al padurii. Diferentele fizice reflecta aceste obiceiuri. De pilda, marii buldogi, cu ghearele ca niste pumnale si obrajii ca niste pungi, in care pot sa transporte pestele pe care nu-l mananca in zbor.

Sau liliecii erbivori, unii dotati cu limbi cu tepi si barbii cu un fel de santulet, pentru a culege nectarul si polenul in timp ce-sI freaca botul de flori. Aripile lungi, subtiri, sunt adaptate pentru planarea la inaltime; aripile late, compacte permit abateri rapide pentru cel care se fereste de arbori, zburand mai jos. Urechi mari? Ochi micuti? Canini care sfasie carnea? O clapa pe nas?

Fiecare caracteristica indica modul in care o specie isI asigura existenta. Padurea tropicala depinde de aceasta diversitate. Liliecii raspandesc semintele si polenul, limiteaza numarul de daunatori erbivori care ar putea decima flora padurii si devin ei insisi hrana pentru alte animale – maimute, bufnite, soimi, alti lilieci, chiar paianjeni mai mari. Un ecosistem atat de sanatos poate sustine o multime considerabila, in special cand fiecare specie isi cunoaste locul.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*