Mici minuni

Marita de circa 15 ori, o picatura de apa de mare e plina de viata. Supa planctonica include: ciclopi ca niste insecte; sagetile-marii lungi si sticloase; filamente incolacite de cianobacterii; icre; si un crab cu ochii mari, in stadiu de larva, de marimea unui bob de orez.

Privind cu atentie viata secreta a microfaunei marine, observam diversitate si ingeniozitate dar si pericolul ce pandeste aceasta lume acvatica.

Text: Jennifer S. Holland

“Mic inseamna frumos” – a declarat economistul E. F. Schumacher.

O perspectiva inteleapta pentru o planeta unde majoritatea organismelor sunt construite la scara redusa. Un polonic cu apa de mare poate da la iveala un talmes-balmes de mici inotatori solitari si creaturi nebuloase informe, purtate in deriva, care incetoseaza apa. Multe organisme sunt microscopice.

Altele ar fi vizibile, doar ca sunt practic transparente. Vietati gelatinoase care isi schimba forma calaresc lenese curentii. Forme familiare in miniatura – larve de pesti cu ochii mari, pui de calmar si caracatita – tasnesc in voie. Pentru a urmari spectacolul, fotograful David Liittschwager s-a alaturat cercetatorilor de la Administratia Nationala pentru Ocean si Atmosfera, in largul Insulei Hawaii.

Organismele trebuie sa se specializeze pentru a supravietui in aceste ape deschise, sarace in nutrienti, ceea ce creeaza o mare diversitate.

Liittschwager a luat mostre folosind o galeata si o plasa cu ochiuri mici; noaptea, a coborat in apa lumini, ca nada. Ce forfotea in lumina? “O adevarata dezlantuire a vietii” – spune el.

Cercetatorii au retinut cateva animale la bord, pentru a le stabili identitatea; pe celelalte le-au trimis inapoi in mare. Lentilele condensatorului arunca raze concentrate pentru a contura specimene transparente; lumina proiectata din lateral l-a facut pe un pui de cambula sa fie irizant, iar lumina din spate i-a etalat oasele si organele in curs de dezvoltare.

Potrivind lumina, Liittschwager a surprins elemente aproape invizibile. Crescand nivelul de CO2, animalele cu cochilie ar putea disparea.

Micile creaturi de la baza lantului trofic marin duc in cel mai bun caz o viata plina de pericole. Acum, ele se confrunta cu o amenintare umana. Nu, de data asta nu e incalzirea globala, desi in esenta cauza e aceeasi. Pe masura ce nivelul de dioxid de carbon (CO2) din atmosfera creste, nu determina doar incalzirea planetei, ci se si dizolva in apa oceanelor, facandu-le sa devina mai acide.

Pentru animalele care isi formeaza cochilii, aceasta poate insemna un mediu coroziv, chiar mortal.

Oceanele sunt un rezervor natural pentru CO2, absorbind peste un sfert din cantitatea eliberata in atmosfera. In prezent, evacuam cantitati masive – crestere inceputa acum mai bine de un secol, cand fabricile, centralele electrice si masinile au inceput sa devoreze combustibilii fosili.

Pana acum, oceanele au preluat zilnic 25 de milioane de tone de CO2 in exces, iar asta incepe sa se vada. Specialistii au masurat deja o aciditate a apelor de suprafata mai mare cu circa 30% si prevad o crestere intre 100 si 150% pâna la sfârsitul secolului.

Pana acum nu au fost semnalate efecte negative in largul oceanelor, insa amenintarea e evidenta. Absorbit de apa marilor, CO2 intra in reactie si formeaza acid carbonic, care face apa, in mod normal alcalina, mai acida.

In acest proces, mai putini ioni carbonat raman in apa – si multe organisme marine, inclusiv molustele si coralii, se bazeaza pe carbonatul din apa de mare pentru a-si forma cochilii sau alte parti dure. Pana la urma, specii vitale nu vor mai putea sa-si construiasca sau sa-si mentina cochiliile si scheletele.

 

Cele care folosesc aragonitul – un tip foarte solubil de carbonat de calciu – sunt, in mod deosebit, vulnerabile. Simularile pe computer prognozeaza ca apele polare vor deveni ostile pentru pteropode in urmatorii 50 de ani (apa rece retine cel mai mult CO2, deci este deja mai putin favorabila pentru cochilii).

Pana in anul 2100, habitatul multor specii cu cochilii s-ar putea diminua drastic, avand impact asupra lantului trofic. Si, pe masura ce procesul de acidificare ajunge la tropice, „va fi un scenariu apocaliptic pentru recifele de corali“ – spune oceanograful Ken Caldeira, de la Institutul Carnegie.

Emisiile masive de CO2 si alte gaze de sera au acidificat oceanele in trecutul geologic, dar echilibrul a fost restabilit când acestea au stocat excesul de CO2 in mineralele de pe fundul lor.

De data aceasta, natura s-ar putea vindeca mai lent. „Emisiile provocate de noi sunt imense, in comparatie cu fluxurile naturale – spune Caldeira. Daca am putea opri emisiile si astepta 10.000 de ani, procesele naturale ar rezolva, probabil, cea mai mare parte a problemei.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*