In prezenta uriasilor

Ierarhia gorilelor se etaleaza in varful copacilor. Kingo imparte frunzisul cu femela lui preferata, Mekome, si fiul ei, Ekendy (in limba localnicilor, „copilul celei mai iubite mame“). Departe, in stanga, sta femela adolescenta George, ultima in ierarhie; mama ei a plecat sa-si caute o alta pereche. Aproape matura sexual la aproximativ opt ani, si ea va parasi curand grupul.

Kingo si familia lui retrasa de gorile-de-campie traiesc in salbaticie si libertate in bazinul Fluviului Congo, in centrul Africii.

Text: Mark Jenkins

Aceasta este povestea unei familii cu totul aparte: monstruosul patriarh solitar si cele patru sotii ale sale, vesnic in competitie, fiecare cu propriul copil dependent de ea, plus George, care nu are mama – zece fapturi intim legate, in lumea lor, care traiesc fiecare zi intr-un peisaj baroc, inabusitor, napadit de insecte si de fluturi.

Ganditi-va la cele patru sotii: Mama, Mekome, Beatrice si Ugly (Urata). Da, o fi Mama matriarhul care le trateaza pe celelalte de sus, dar Mekome este preferata lui Tati si toata lumea stie acest lucru. Beatrice, cea cu suflet mare si binevoitoare, ignora aceasta situatie cu voiosie. Iar Ugly este asociala si evita intreaga familie.

Fiecare mama isi protejeaza acerb odrasla. Mama si Mekome au baietei – Kusu si Ekendy, prieteni la catarama, mereu pusi pe sotii. Beatrice si Ugly au nou-nascuti – Gentil, cu ochi mari, si Bomo, cu membre lungi – pe care ii poarta cu ele pretutindeni.

Astazi, ca in fiecare zi, patriarhul cu umeri grei mananca singur. Nimeni nu are voie langa el cand mananca. Este miezul zilei, iar caldura si umezeala sunt sufocante. Albine-fara-ac bazaie pe langa urechile lui, mustele ii acopera mancarea, dar el nu baga de seama. Sta cu burta revarsata peste coapse, mesteca meditativ si priveste in jur cu o expresie plictisita.

Dupa pranz, e vremea siestei. Se intinde pe spate in umbra fierbinte, isi arunca in laturi bratele puternice, isi umfla pieptul musculos si adoarme instantaneu. Mekome se strecoara cu abilitate langa el si se intinde. Beatrice incepe fericita s-o alapteze pe Gentil, distanta Ugly ii da sa suga lui Bomo, George se cuibareste de una singura, iar baietii incep sa se joace.

Kusu si Ekendy sunt prea mari pentru somnul de dupa-amiaza. In timp ce mamele lor motaie, fratii vitregi topaie pe langa tatal lor, care sforaie. Se fugaresc de jur imprejur, punandu-si piedica si dandu-se de-a dura, luptandu-se si razand cu chiote. Cand zbenguiala lor zgomotoasa se apropie prea mult de tatal adormit, acesta maraie si baietii o tulesc, dar magnetismul lui enorm ii atrage inapoi in scurta vreme.

Cand in sfarsit parintele se ridica din visurile lui, isi conduce familia intr-o plimbare prin padure. Baietii stau aproape de el, imitandu-i fiecare miscare. Sotiile il urmeaza, constiente si invidioase de prezenta celorlalte. Cand el se opreste, se opresc si ele. Cand el se misca, se misca si ele. Kingo, un mascul dominant de 150 de kilograme, este cu adevarat regele junglei.

Kingo si familia lui de gorile-vestice-decampie traiesc confortabil pe o suprafata de jungla protejata, care se intinde la granita dintre Republica Congo si Republica Centrafricana. Cuprins intre Parcul National Nouabalé-Ndoki la est si Parcul National Dzanga-Ndoki in Republica Centrafricana, la vest, tinutul lor este una dintre ultimele paduri virgine ramase in bazinul Fluviului Congo.

Chiar si asa, padurile invecinate au fost taiate, permitand astfel accesul braconierilor, care ucid gorilele pentru carne. Fara eforturile depuse de Diane Doran-Sheehy, profesor de antropologie la Universitatea Stony Brook, din statul New York, jungla lui Kingo ar fi disparut deja.

Din 1995, Doran-Sheehy a petrecut pana la sase luni pe an studiind gorilele. Zona aleasa de ea facea parte dintr-o concesiune pentru exploatarea lemnului, dar in 2004, in colaborare cu Societatea pentru Conservarea Speciilor Salbatice, a reusit sa convinga compania forestiera Congolaise Industrielle des Bois sa le ofere gorilelor o fasie de 100 de kilometri patrati din padurea virgina, numita Triunghiul Djéké.

In primul sau an, cu granturi obtinute de la National Geographic Society si Fundatia Leakey, Doran-Sheehy a infiintat Centrul de Cercetare Mondika, de-a lungul Raului Mondika, si a angajat o echipa de pigmei BaAka, din Republica Centrafricana, pentru a urmari animalele.

Spre deosebire de gorilele-de-munte din Muntii Virunga – unde se invecineaza Rwanda, Republica Democratica Congo si Uganda -, al caror numar nu atinge 700 de exemplare, gorilele-vestice salasluiesc in paduri mlastinoase, la aproximativ 100 m deasupra nivelului marii. (Gorilele sunt clasificate in patru subspecii: de munte; estice de campie sau ale lui Grauer; vestice nigeriene; vestice de campie; plus Bwindi, o subpopulatie de gorile-estice.)

Nimeni nu stie cate ar putea fi, dar numarul lor scade intr-un ritm alarmant. Decimate de virusul Ebola si constranse de pierderea habitatului, este posibil ca gorilele sa-si fi injumatatit numarul fata de anii 1990, cand cele mai optimiste estimari le situau in jurul a 100.000 de exemplare. In septembrie 2007, statutul lor a fost schimbat din “specie periclitata” in “specie puternic periclitata”.

Desi toate gorilele din gradinile zoologice ale lumii sunt gorile-vestice, cunoastem prea putine lucruri despre comportamentul lor in salbaticie. Doran-Sheehy a venit in bazinul Fluviului Congo ca sa afle in ce mod cautarea hranei slefuieste comportamentul social al gorilei, pornind de la ideea ca gorilele-vestice-de-campie trebuie sa aiba un alt regim alimentar decat verisoarele lor din munti.

Gorilele-de-munte au parul negru, lung, gros si catifelat, pentru a le tine de cald in climatul lor racoros, in timp ce gorilele-vestice-de-campie au parul subtire si scurt, de culoare cafenie pana la rosu aprins, spre varf. Fapturi sfioase, extrem de precaute, gorilele se feresc de intalnirile cu omul – unul dintre putinii lor dusmani naturali.

Dar pentru a le studia trebuie sa le poti observa. Pentru a le observa, trebuie sa le obisnuiesti cu prezenta ta. Dupa cum a aflat in Rwanda Dian Fossey, celebra cercetatoare care a studiat gorilele-de-munte, e nevoie sa urmaresti indeaproape un mascul dominant si familia lui ani de-a randul – practic, ajungi sa traiesti cu gorilele.

Doran-Sheehy si echipa sa au avut nevoie de sase ani doar pentru a-i gasi si urmari pe Kingo si familia sa, carora le-au dat si nume. A fost nevoie de alti doi ani pentru a castiga increderea familiei.

“Nu am fi reusit sa le obisnuim cu noi, fara ajutorul indigenilor BaAka, experti in urmarirea animalelor – spune Doran-Sheehy. BaAka cunosc padurea, inteleg gorilele, iar cunostintele lor de urmaritori sunt uimitoare si extrem de importante.”

Patrice Mongo, un cercetator congolez neobosit, cu un masterat in antropologie la Stony Brook, este sef al operatiunilor de teren la Mondika. El supravegheaza activitatile zilnice ale pigmeilor BaAka porniti pe urmele animalelor si are o credinta aproape mistica in abilitatile lor.

“Ei au evoluat in padure” – mi-a spus intr-o noapte, in Tabara Mondika, in vreme ce plesnea furnici zburatoare, in lumina tremuratoare a lumanarilor. “Vad lucruri pe care noi nu le vedem, simt mirosuri pe care noi nu le simtim, aud lucruri pe care noi nu le auzim.” Mongo, 38 de ani, ma lamureste: cuvantul kingo inseamna “voce” in mbenzele, dialectal urmaritorilor de la Mondika.

“La inceputul acomodarii, chiar si fara sa-l vada, pigmeii puteau distinge vocalizele lui de cele ale altor masculi dominanti din zona. Asa ne-am apropiat prima data de Kingo. Avea un raget aparte, profund, din piept.” Doran-Sheehy mi-a confirmat in scurta vreme, dupa cum banuisera si ea, si altii inaintea ei, ca alimentatia gorilelor-vestice este radical diferita de cea a gorilelor-de-munte.

Gorilele-de-munte mananca mai ales ierburi – telina-salbatica, urzici-africane si sanziene. Gorilele-vestice-decampie au o dieta mai variata, din fructe, frunze si ierburi. De asemenea, mananca termite, precum si frunzele verzi, cerate, ale arborelui ngombe, si coaja arborilor preferati.

In anumite perioade ale anului, gorilele-vestice devin practic fructivore, cautand delicatese ale junglei precum bambu, un fruct rosu, cu seminte, de marimea unei piersici, sau mobei, un fruct mare si galben, ca un ananas. In asemenea perioade, fructele pot alcatui pana la 60 sau 70 la suta din alimentatia lor.

In cautarea fructelor preferate si a altor feluri de hrana, gorilele-vestice strabat cam doi kilometri pe zi, aproape de patru ori mai mult decat gorilelede-munte. Dupa cum a aflat Doran-Sheehy, aceste cautari extinse modeleaza dinamica familiei.

Indivizii gorilei-vestice-de-campie sunt mai independenti decat gorilele-de-munte. Desi isi exprima afectiunea unii fata de altii, exista putine momente in care isi fac reciproc toaleta sau au alte tipuri de contact fizic, iar fiecare individ petrece considerabil mai mult timp singur.

Ceea ce inseamna ca femelele, ba chiar si puii, se pot gasi uneori destul de departe de protectia masculului dominant – iar lui Kingo ii poate fi greu sa-si apere familia.

“Intr-o dimineata, urmaritorii au pornit in zori, ca de obicei – povesteste Mongo in Tabara Mondika. Brusc, s-au intors in tabara alergand si strigand ceva despre un atac. Cand am ajuns acolo, l-am gasit pe Samedi, puiul lui Ugly, zacand pe pamant. Am vazut sange peste tot si urme adanci in pamant. Samedi fusese schilodit de un leopard. Am chemat prin radio veterinarul pentru animale salbatice, dar pentru Samedi era deja prea tarziu.”

In dimineata aceasta, pigmeii inainteaza repede prin jungla, strecurandu-se gratios pe sub liane si sarind peste radacini, asa cum fac de o viata. Dureaza o ora ca sa ajungem in locul unde au fost vazute ultima oara gorilele, noaptea trecuta.

De acolo, cei trei urmaritori se despart, cautand semne. “Ei pot sa observe daca si o singura frunza a unei plante a fost intoarsa – imi spusese Doran-Sheehy – si le e de ajuns ca sa-si dea seama in ce directie se indreptau gorilele.”

Pasesc pe urmele celui mai batran urmaritor. Acesta se opreste brusc, ingenuncheaza, culege o frunza si arata spre sol. Abia vizibila in pamantul umed, se afla urma lasata de incheieturile unor degete. Urmaritorul incepe sa plescaie usor, cu limba. Un altul ii raspunde cu trei plescaituri mai inalte.

Este un limbaj simplu, pe care cercetatorii l-au creat pentru a le semnala gorilelor prezenta lor – plescaiturile cu limba le spun lui Kingo si familiei sale: “Suntem doar noi, aceleasi creaturi bizare pe care le vedeti in fiecare zi, creaturi care nu va vor face niciun rau, nu va vor lua mancarea si nu va vor rapi sotiile.”

Urmaritorii pornesc in directii multiple, discutand intre ei prin usoare plescaituri ale limbii. Dupa zece minute, s-au adunat pe aceeasi poteca, pasind in sir indian. Cincisprezece minute mai tarziu, au gasit gorilele. Toata familia este la treizeci de metri inaltime, intr-un copac, servind micul dejun.

Kingo este tolanit tacticos in cracana a doua crengi mari, smulgand frunze si aruncandu-si-le in gura ca pe niste bomboane. Mekome este langa Kingo. Mama, Beatrice cu Gentil si Ugly cu Bomo stau cu totii pe o creanga. Kusu si Ekendy se fugaresc periculos in sus si in jos pe o ramura, de parca ar fi la numai un metru deasupra pamantului.

Cei doi pui, desi isi cauta hrana si singuri, sunt inca alaptati. Au cam doi ani si nu vor atinge maturitatea pana la unsprezece sau doisprezece. La momentul respectiv, vor fi – cel mai probabil – burlaci, traind pe cont propriu in padure si sperand sa-si intemeieze propriul harem. Femelele devin adulte de pe la sapte sau opt ani, cand vor incepe sa-si caute o pereche.

Varsta lui Kingo nu poate fi calculata, ci doar ghicita, dar Mongo crede ca are intre 25 si 30 de ani. Daca gorilelevestice-de-campie au aceeasi durata de viata ca si gorilele-de-munte, Kingo ar trebui sa traiasca pana spre 35 de ani.

“Mai sunt atatea cercetari de facut” – murmura Mongo. Varsta femelelor este necunoscuta, cu exceptia lui George, care are aproximativ opt ani (si care a fost confundata cu un mascul cand era mica – de aici numele ei, cu care echipa s-a obisnuit si l-a pastrat).

Singura adolescenta, George, este femela cea mai de jos in ierarhie, o pozitie deloc de invidiat. Mama ei, Vinny, care probabil se simtea neglijata din punct de vedere sexual (poate fi dificil chiar si pentru cel mai viril mascul dominant sa satisfaca un harem), a pasit pe urmele primei sotii instrainate, Ebuka, plecata din 2005, si a fugit pentru a-si gasi un mascul mai atent.

Dupa plecarea lui Vinny, Beatrice a avut oarecum grija de George, dupa ce primul pui al lui Beatrice, Mercredi, a murit in mod misterios. Dar in clipa cand s-a nascut Gentil, Beatrice si-a indreptat atentia spre noul-nascut. De obicei, femelele nasc un singur pui, dupa o perioada de gestatie de opt luni si jumatate, si-l alapteaza timp de trei sau patru ani.

La sfarsitul perioadei de alaptare, ele sunt gata sa se imperecheze din nou. Mortalitatea infantila poate atinge chiar si 50 la suta (toate sotiile cunoscute ale lui Kingo si-au pierdut cel putin un pui), iar cand o mama isi pierde puiul, reintra imediat in calduri. Asa se face ca Ugly a ramas insarcinata cu Bomo la numai doua luni dupa ce Samedi a fost ucis de un leopard.

Dupa ce Kingo a consumat toata mancarea la care poate ajunge cu miscari lenese, coboara insfacand o liana de grosimea unui odgon si plonjeaza in gol ca un pompier. Dupa numai cateva minute, toti ceilalti membri ai clanului au coborat unul cate unul pe liana zdravana.

Traseul lor prin padure este frustrant de aleator. Spre stanga, spre dreapta si iar un ocol spre stanga. Mongo inregistreaza fiecare schimbare de directie pe un dispozitiv GPS. Dar Kingo stie incotro se indreapta si in scurta vreme ajunge la destinatie: un urias arbore Gambeya.

Este sfarsitul sezonului uscat si pe pamant sunt micile fructe, bambu, ale acestui arbore. Kingo rupe in doua o bila rosie, mesteca pulpa si arunca pe jos coaja. Kusu, aflat pe urmele lui, ia coaja si o roade. Ekendy are parte de urmatoarea coaja aruncata de Kingo.

Totusi nu sunt destule fructe cat sa-i mentina interesul lui Kingo, iar el pleaca mai departe. Grupul paste nonsalant prin padure cand George descopera intamplator pe jos un fruct de mobei. Infometata, incepe sa-l sfasie cu dintii, incercand in acelasi timp sa nu faca zgomot, ca sa nu fie vazuta de rudele ei. Nu are noroc. Kingo, extrem de atent la orice fel de hrana, fie adulmeca fructul, fie o aude pe George mancand.

Instantaneu, se napusteste urland. George se ghemuieste, el o tranteste la pamant si-i smulge fructul pe care il tinea strans. George scanceste si o ia la goana, in timp ce Kingo se intinde pe burta lui grasa, isi propteste coatele pe sol si se infrupta.

“Mancarea este totul pentru Kingo” – sopteste Mongo. Mananci, dormi, te deplasezi. Mananci, dormi, te deplasezi. Asta este viata unei gorile. Teritoriul familiei lui Kingo are aproximativ 15 kilometri patrati, dintre care anumite portiuni se suprapun cu teritoriile altor familii de gorile.

Cel putin alte noua grupuri locuiesc in diverse parti din zona dominata de Kingo. Gorilele-vestice-de-campie nu au un teritoriu precis, iar intalnirile lor relativ frecvente cu alte grupuri de gorile sunt adesea surprinzator de pasnice.

Dimpotriva, grupurile de gorile-de-munte sunt aproape intotdeauna agresive unele cu altele, se bat cu pumnii in piept, tipa si ataca. Doran-Sheehy a aratat ca masculii dominanti din familiile de gorile-vestice pot fi inruditi (de pilda, frati, frati vitregi sau tati si fii), ceea ce ar putea contribui la explicarea remarcabilei lor tolerante.

Mai tarziu, in acea dupa-amiaza, Kingo se deplaseaza rapid – nu se opreste, nu tandaleste – si bratele lui uriase il trag prin verdeata incalcita. Familia goneste in urma lui. Ca sa tina pasul cu el, Kusu se catara pe spinarea Mamei, Ekendy se urca in carca Mekomei, Gentil si Bomo se agata ca niste capuse de pieptul mamelor lor.

Se misca atat de rapid, incat ii pierdem in jungla. Dar urmaritorii nu-si fac griji. Stiu unde se duce Kingo: la mlastina. In dimineata urmatoare, dureaza doua ore ca sa ajungem din urma gorilele. Urmele coboara in baltoacele statute de apa verde si noroi, care ne trece de coapse, sub un plafon de liane cu spini.

Totusi, cand in sfarsit razbatem intr-un luminis, ni se infatiseaza cea mai idilica scena posibila in jungla. Fluturi mari cat niste pasari zboara prin lumina soarelui; paianjeni cat o mana de copil stau la soare pe radacini; broaste oracaie, libelule se napustesc de colo-colo, insecte zumzaie si tot soiul de pasari fluiera, croncane, tipa sau uguie.

Si fix in mijloc sta Kingo. Cufundat in balta pana la piept, el smulge radacinile atoase de iarba-broastei, pe care le spala in apa si le soarbe ca pe niste spaghete. Asezat fix in bolul sau cu salata, e cum nu se poate mai fericit. De fapt, toata familia pare incantata. Niciunul dintre ei nu se poate apropia de Kingo, fireste, dar fiecare si-a gasit un loc sub soare.

Ugly e putin mai departe, sustinandu-l usor pe Bomo, de parca s-ar pregati sa-i faca o baie. Kusu si Ekendy pot fi auziti, dar nu si vazuti, napustindu-se cu voiosie prin stufaris. George nici nu se vede, nici nu se aude. Beatrice alapteaza linistita, in propriul ei petic tihnit de mlastina. Mekome se apropie seducator de balta lui Kingo. Iar Mama e sus, intr-un copac, plescaind cu agilitate termite. O mare familie fericita.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*