Leoparzii de zapada

Ochii lor mari sunt atat de bine adaptati la lumina slaba, incat leoparzii-de-zapada pot vana pe intuneric – ceea ce nu inseamna ca nu pot muri de foame cand oamenii le vaneaza prada. Desi vanatoarea pentru trofee de oi si capre salbatice aduce venituri comunitatilor locale, ea epuizeaza rezervele de hrana ale leoparzilor-de-zapada.

Enigmaticul leopard-de-zapada, din Asia Centrala, atat de rar vazut, se indreapta spre un viitor periculos.

Text: Douglas H. Chadwick

Cand isi pandeste prada printre peretii de stanca, leopardul-de-zapada paseste pe labe late cu blana deasa intre degete, usor, lent, “asa cum aluneca zapada de pe o muchie cand se topeste – spune Raghu.

Mai ca trebuie sa te uiti in alta parte cateva momente ca sa-ti dai seama ca animalul chiar se misca. Daca disloca o piatra, intinde o laba s-o opreasca din cadere, ca sa nu faca zgomot.”

Poate ca unul se misca chiar acum, in perfecta liniste si perfect incordat, in apropiere. Dar unde? Asta e intrebarea. Si cati mai exista? Nimeni n-a urmarit leoparzii-de-zapada mai mult decat Raghunandan Singh Chundawat.

Biolog din New Delhi, el i-a studiat indeaproape 5 ani in Parcul National de Mare Altitudine Hemis, din Ladakh, regiunea cea mai intinsa si aflata la cea mai mare altitudine din nordul Indiei. In seara asta, ne aflam in parcul de 3.350 km2 si asezam tabara intr-un canion adanc si abrupt, aproape de cota 3.500. Suntem in iunie si nahurii au fatat de curand.

Cu un ochi ne uitam la o turma care traverseaza o panta cu grohotis, cu celalalt la stancile din varf. Leoparzilor, fiind vanatori de ambuscada, le place sa atace de sus. In timp ce leopardul-comun din Asia si Africa se ascunde dupa ramuri si frunze, leopardul-de-zapada se face una cu ingramadirile abrupte de bolovani. Astea de aici sunt exact ce le-ar placea.Dar nu-mi fac mari sperante. Raghu n-a vazut decat cateva zeci in toata cariera.

Umbrele tot mai lungi se topesc in amurg. Imi imaginez un leopard coborand usor pe pantele intunecate. Aluneca aproape de pamant, cu ochii aurii imensi si blana de culoarea petelor lasate de lumina lunii pe zapada inghetata. Corpul ii masoara 1,3 m de la nas la baza cozii.

Coada, cea mai neobisnuita din familia felinelor, e aproape la fel de lunga si atat de groasa si de mobila, incat animalul pare sa poarte dupa el un piton blanos. Leopardul-de-zapada isi foloseste uneori coada ca sa trimita semnale in intalnirile sociale sau si-o infasoara partial in jurul corpului, ca pe un fular, cand isi face culcus pe vreme rea.

Dar functia principala a acestei podoabe e sa-l ajute sa se echilibreze intr-un mediu cu prapastii de 500 m. Odata, un ranger de parc din Mongolia mi-a spus ca a vazut leoparzi-de-zapada care se ghemuiesc si-si leagana coada prin aer ca sa atraga marmote curioase, asa cum fac vanatorii, care flutura o panza alba.

Se poate. Dar am auzit o explicatie mai simpla de la Sodnomdeleg Bazarhuyag, un doctor pensionar dintr-o comunitate de pastori din nord- estul Mongoliei. Ne-am dus sa cautam semne lasate de leoparzi-de-zapada intr-un defileu care stra- lucea de la gheata raului.

Cand a aparut la orizont o turma de capre-ibex, cu coarnele rasucite ca niste iatagane, Bazarhuyag a scrutat cu atentie terenul din jurul lor, spunand: „Leoparzii-de-zapada sunt maestri ai camuflajului, dar uneori uita de coada.“ Si ultimele steiuri sunt inghitite de intuneric.Nici eu, nici Raghu n-o sa zarim vreun leopard-de-zapada azi. Nu e o dezamagire. Asta nu face decat sa confirme reputatia acestei feline mari de a fi imposibil de gasit.

Numit shan in ladakhi, irbis in mongola si barfani chita – ghepard al zapezilor – in urdu, carnivorul cu denumirea stiintifica Uncia uncia traieste intr-o zona de aproximativ 2,5 milioane km2, pe parti din teritoriile a 12 natiuni. Nu s-ar deconspira niciodata printr-un raget; nu i-o permite structura laringelui, desi poate sa scuipe, sa toarca, sa miaune, sa maraie sau sa schiaune.

Pe langa faptul ca e discret, bine camuflat si de obicei solitar, leopardul-de-zapada e activ mai ales noaptea si in orele amurgului sau ale aurorei, in muntii cei mai accidentati de pe pamant: Himalaya si Karakorum, platoul tibetan si Kunlun, invecinati; Hindukush, Pamir si Tian- Shan; Altai, ale caror varfuri delimiteaza granita Mongoliei cu China, Kazahstanul si Rusia; si Lantul Sayan, de la vest de Lacul Baikal.

Dependenti de locurile inalte, reci si abrupte, leoparzii-de-zapada n-au fost niciodata prea numerosi, dar in secolul trecut au devenit si mai rari, fiind sacrificati cu miile pe altarul modei, pentru comertul cu blanuri. Desi protejate legal din 1975, prin Conventia privind Comertul International cu Specii Periclitate, felinele patate sunt ucise in continuare pentru blana, care valoreaza o avere pe piata neagra.

Creste incontinuu cererea de oase si penisuri de leopard, considerate nejustificat, in estul Asiei, ca datatoare de puteri. Sunt tot mai dese si atacurile asupra cirezilor, care atrag si mai multe represalii din partea crescatorilor de animale. Cu atatea momeli, laturi, gropi cu tepe si otravuri, e mult mai usor sa omori un leopard-de-zapada decat sa vezi unul viu. In prezent, populatia e estimata la doar 4.000-7.000 de exemplare.

Desi cifrele nu sunt ferme, se poate ca populatia sa fie mai putin de jumatate din cat era acum un secol. Unele autoritati se tem ca cifra reala a scazut deja sub 3.500. In cinci dintre tarile cu populatie de leoparzi s-ar putea sa mai existe cel mult 200 de exemplare.

Nu poate fi ignorat faptul ca majoritatea felinelor mari din lume au probleme grave, de la tigri, vanati ilegal in numar mare, pana la ultimii 30 de leoparzi-de-Amur ramasi in libertate. Leoparziide- zapada nu fac exceptie. Dar iata unele vesti incurajatoare: sunt zone in care se intensifica eforturile pe plan local pentru stoparea declinului leoparzilor-de-zapada.

Cateva programe la nivel de comunitate in India si Mongolia pareau deosebit de promitatoare – cel putin pe hartie. Dar cat de bine se aplica? Ca sa salvezi un animal trebuie sa-l cunosti, iar datele stiintifice despre leoparzi sunt putine. Probabil ca dintre toate mamiferele mari de uscat cunoscute, acesta are istoria naturala cu cele mai multe lacune.

Raghu, directorul regional responsabil cu studiul si conservarea al organizatiei nonprofit Snow Leopard Trust, e cel mai informat si are acel al saselea simt pe care si-l dezvolta cercetatorii cu ani de experienta in teren, un fler special care-l conduce la un femur fragil de miel de nahur intr-o rapa sau la un craniu de ibex de pe o panta inalta, unde vantul biciuieste peticele de culoare ale florilor salbatice, si care-i permite sa spuna lucruri ca: „Daca vezi o carcasa proaspata, iti poti da seama daca animalul a fost omorat de un leopard-de-zapada cu pui mici.

Ii lipsesc urechile. Puii nu pot roade altceva pana cand mama nu rupe pielea prazii.“ Inalt si bine facut, mergand cu pasi mari, Raghu e maestru la citirea urmelor slabe de labe pe terenul pietros. Dar pradatorii, altfel neva zuti ca stafiile, lasa in urma si o cantitate uimitoare de indicii mai evidente.

Inchipuiti-va niste pisici de 35-55 kg intr-o cutie cu nisip uriasa. Excrementele si zgarieturile facute cu ghearele din spate marcheaza traseele lor obisnuite, care tind sa urmeze liniile crestelor sau baza stancilor. Straduindu-ma zi dupa zi sa gasesc locuri de pus piciorul, imi dau seama treptat ca acestor calatori le place sa-si marcheze acelasi fel de caracteristici care-mi atrag si mie atentia in cale: bolovani solitari, colturi ascutite de-a lungul albiilor de torenti, movile si sei.

La altitudinea de la care nu mai cresc copacii, scrijelesc cate un trunchi cu urme lungi, verticale, de gheare. Chiar daca ochii imi sunt prea ocupati cu privelistea ca sa observ o zgarietura proaspata, nasul percepe mirosul intepator al urinei de leopard. In alta parte, prind un iz de mosc din glandele anale stropit pe o stanca aplecata. Punctele marcate frecvent capata o sclipire uleioasa.

In trecere, felinele se intind ca sa-si frece mandibula de ele si lasa fire albe, pe care eu le pun in buzunar ca sa-mi poarte noroc in escaladarea urmatoarei suprafete de stanca. 4.000-5.000 m, oricat de sus urc, vad ca vreun localnic a urcat mai sus si a lasat gramajoare de pietre cu stegulete de rugaciune sau gramezi de coarne. Apoi vin felinele si-si lasa propria amprenta pe acele ofrande.

„O mare parte dintre cercetarile asupra deplasarii leoparzilor-de-zapada iti spun de fapt mai multe despre limita puterilor omenesti – spune Raghu, dupa ce am traversat o cascada umflata de apa topita din gheturi. Omul se catara pe mai multe pante, dar pana la urma sfarseste epuizat sau da de pereti verticali. Pur si simplu n-ai cum sa tii pasul cu ei.“ Asadar, Raghu a incercat sa captureze felinele ca sa le ataseze emitatoare radio.

In cele din urma, i-a pus o zgarda cu emi- tator unei femele. Dar, ca si cercetatorii dinaintea lui, nu putea sa urmareasca semnalul prea mult, fiindca animalul cobora dincolo de cate o muchie care bloca transmisia. De-a lungul anilor, biologii au relatat ca leoparzii-de-zapada acopera teritorii de 10 pana la 35 km2.

Dar in 1996, cand biologul american Tom McCarthy a atasat prima zgarda cu emitator prin satelit pe un exemplar din Mongolia, a descoperit ca acesta patrula pe 1.000 km2. „Cred ca, pe masura ce le punem mai multe zgarzi cu emitatoare, vom descoperi ca teritoriile leoparzilor-de-zapada sunt de fapt mai mari“ – spunea McCarthy, in prezent director responsabil cu cercetarea si conservarea al Snow Leopard Trust.

Urmatorul emitator prin satelit a fost atasat de- bia peste zece ani, tot de catre McCarthy, de data asta in Pakistan. Pana la jumatatea anului 2007, felina respectiva acoperise o zona de peste 300 km2 si trecuse granita in Afganistan.

Cercetatorii leoparzilor-de-zapada trebuie sa adune mai mult decat simple fapte despre feline, fiindca nu poate fi nici inteles si nici salvat un pradator fara a face acelasi lucru cu prada sa. Leoparzii-de-zapada vaneaza mai ales copitatele salbatice din tinuturile inalte ale Asiei: ibecsi, oi-demunte si uriali, nahuri, tahri-de-Himalaya, gorali si serow-de-Sumatra, antilope-tibetane, gazeletibetane si gazele- cu-gusa, mosti, cerbi, mistreti, magari-salbatici, iaci-salbatici si camile-bactrienesa lbatice.

Marmotele-de-Himalaya, iepurii si pikade- stepa fac si ele parte din meniu, ca si potarnichile si cocosii-de-zapada-himalaieni, de marimea unui curcan. Pe langa toate celelalte, leoparzii-de-zapada mai adauga adesea dietei lor tufe inalte de Myricaria si alte plante.

Curios, dar in fond si pisica mea inghite iarba si adora cantalupul. Fiind carnivorul dominant in zonele alpine si subalpine, leopardul- e-zapada influenteaza puternic, de-a lungul timpului, numarul si raspandirea turmelor de copitate. La randul lor, acestea afecteaza flora, modeland astfel nisele multor organisme mai mici aflate in partea de jos a lantului trofic. Prezenta – sau absenta – leopardului ii afecteaza si pe concurenti, vanatorii sau hoitarii, lupi, caini-salbatici, sacali, vulpi, ursi si lincsi.

Lantul consecintelor face din Uncia uncia o forta dominanta in ecosistem sau, cum ii spun specialistii, o specie-cheie. Fiindca habitatul leoparzilor-de-zapada se suprapune cu cel al multor creaturi, protejarea lui apara implicit si arealul celei mai mari parti din flora si fauna montana. Cand exploram o parte din Lantul Muntos Zanskar, din Ladakh, eu si Raghu am intalnit niste urme care l-au facut pe insotitorul meu sa alerge spre un loc de unde sa arunce o privire.

Cateva minute mai tarziu, un urs brun – aceeasi specie ca grizzly-ul din America de Nord – a coborat in goana un mal abrupt al raului, a inotat printre curentii puternici, s-a ridicat cu labele pana la jumatatea unui perete de stanca si s-a intins in sfarsit sa-si usuce blana cu varfuri argintii in soarele cald de dimineata.

Daduseram peste unul dintre ultimele cateva zeci de exemplare de acest fel din acea uriasa portiune din Himalaya. Ataca leoparzii oamenii, cum fac uneori ursii? Nu, niciodata – raspunde Raghu. O data a vazut o fata din sat care tragea de un picior o capra moarta, fara sa stie ca in partea cealalta, dupa un tufis, era prinsa in falcile unui leopardde- zapada. A scapat fara o zgarietura.

Dar un singur leopard care se dezlantuie intr-o cireada poate condamna o familie la saracie lucie. Fiindca agricultura e, in cel mai bun caz, cu totul sporadica in zonele uscate si reci din Asia Centrala, culturile traditionale depind in principal de vite. Unii crescatori sunt stabiliti in catune de munte.

Altii sunt nomazi si migreaza pe distante lungi intre pasunile sezoniere. Oricum, conflictul cu leoparzii-de-zapada li se trage de la stilul de viata. Fiind programate genetic sa aleaga exemplarele neatente si razlete de copitate salbatice, felinele pot lichida si cateva versiuni domesticite.

Noaptea, cand turmele sunt inghesuite in tarcuri scunde de piatra, leoparzii pot sari gardul foarte usor pentru a patrunde la ele. Intr-o drumetie de cateva zile in zona Sham, din Muntii Ladakh, care se inalta la nord de Muntii Zanskar, de cealalta parte a vaii Fluviului Ind, eu si Jigmet Dadul, ecologist, ne croiam drum prin trecatori spre campurile de orz si crangurile de plopi din jurul satului Ang.

Odata ajunsi, l-am cautat pe Sonam Namgil. Cu trei nopti in urma, un leopard-de-zapada sarise pe o dependinta solida din chirpici si de acolo, printr-o gaura de ventilatie, de la 3 m inaltime, pe podea. Dimineata, cand a deschis usa, Namgil a dat de o pereche de ochi mari, aurii, care-l fixau dintre cadavrele a noua iezi si o oaie.

„Lupul vine si omoara, mananca si pleaca altundeva – spunea pastorul de 64 de ani, cu un cojoc mitos din piele de oaie –, dar leoparzii-de-zapada stau aici mereu. De multe ori au omorat un animal sau doua pe pasune. E prima data cand am avut probleme acasa. Toti voiau sa omoare leopardul.“ Desi felinele nu prada decat o mica parte din cirezi, pentru stapan pierderea poate fi imensa.

Deseori, motivul cresterii pierderilor e ca oamenii au vanat si au imputinat prada salbatica a leoparzilor. De asemenea, pasunarea excesiva de catre vite reduce capacitatea naturala a zonei de a hrani turmele salbatice. Infometati, leoparzii ataca turmele domestice, iar pastorii furiosi se razbuna, omorand felinele.

Cum in zonele izolate normele de protectie a animalelor salbatice sunt putin aplicate sau chiar deloc, strategiile de protejare nu prea au, fara sprijin local, sanse de a rupe cercul vicios. In ultima vreme, liderii religiosi au inceput sa pledeze cauza leoparzilor.

In curtea inconjurata de munti a Manastirii Rangdum, intre Lantul Zanskar si impunatorii Himalaya, Tsering Tundup, calugar budist, spunea: „De cate ori avem ocazia, vorbim cu oamenii si ii indemnam sa nu ucida nicio fiinta vie.“ Cativa oameni mi-au spus ca satenii l-au ascultat pe un lama de mai departe, din susul vaii, care a condamnat un sir de vanatori organizate in semn de razbunare impotriva leoparzilor-de- apada. La scurta vreme, au construit un nou altar in forma de lotus, iar in el au fost zidite armele pastorilor.

Dalai-lama, liderul budismului tibetan, cu numerosi adepti in Asia Centrala, a cerut concret credinciosilor sa apere leoparzii-de-zapada si sa evite sa le mai foloseasca blana ca parte a portului traditional de sarbatori. „Oamenii depind de animale, dar nu trebuie sa le folosim pentru luxul nostru – mi-a spus el intr-un interviu la Washington.

Animalele salbatice ne impodobesc planeta si au tot dreptul sa traiasca in pace. Unele, ca leoparzii-de-zapada, sunt foarte rare si pot fi vazute doar la mare altitudine. Asa ca trebuie sa le protejam cu deosebita atentie.“ Si stimulentele financiare pot schimba ceva.

Angajatorul lui Jigmet Dadul, Snow Leopard Conservancy – India, a contribuit la crearea Himalayan Homestays, un program care ii indruma pe excursionisti sa stea in casele pastorilor care accepta sa protejeze leoparzii-de-zapada si celelalte salbaticiuni. Vizitatorii platesc circa zece dolari pe noapte pentru o camera si un pat curate, mesele cu familia si o introducere calduroasa in cultura lor, nemaitrebuind sa care cu ei cortul si mancarea.

Din gazduirea vizitatorilor o data la doua saptamani in timpul sezonului turistic, localnicii castiga mai mult decat suficient ca sa inlocuiasca vitele omorate de pradatori. Organizatia ecologista face donatii pentru acoperirea tarcurilor cu plasa de sarma rezistenta.

Rodney Jackson, pionier in cercetarea leoparzilorde- zapada, care a fondat organizatia, spune: „Estimam ca fiecare proiect pentru protejarea tarcurilor satului impotriva pradatorilor salveaza in medie cinci leoparzi.“ De asemenea, organizatia lanseaza programe de asigurare la scara mica a vitelor si ofera capital initial pentru deschiderea de cafenele-parasuta – ceainarii pe marginea traseelor turistice, sub parasute din surplusul militar, intinse ca un cort mare.

Intre timp, echipele tin lectii despre mediu in scolile satesti si pregatesc membri ai Homestays pentru angajarea ca ghizi. Familiile participante la programul Homestays pun in comun 10% din profituri pentru proiectele comunitare de conservare a valorilor culturale, cum ar fi renovarea unei manastiri sau ameliorarea habitatului faunei salbatice.

Daca va intrebati ce s-a intamplat cu felina hoata prinsa in dependinta inalta din Ang, vestile care i-au facut pe sateni sa se ingramadeasca sa arunce o privire au ajuns si la urechile unui ghid local Homestays. Tanarul a insistat pe langa sateni sa lase autoritatile sa mute animalul si astfel l-a salvat de la moartea prin bataie.

„Povestile ca asta iti mai dau sperante“ – spune Rinchen Wangchuck, care a contribuit la conceperea Homestays. Populatia de leoparzi-de-zapada din Parcul National Hemis si din alte zone din Ladakh se dovedeste stabila sau chiar se afla pe un trend ascendent. Numarul de nahuri creste in mod sigur, iar populatia de uriali a cunoscut o puternica revenire, dupa scaderile cauzate de braconaj.

Meritul apartine in egala masura departamentelor regionale pentru fauna salbatica, grupurilor nonprofit si satelor de munte. In alte parti ale habitatului leoparzilor-de-zapada, astfel de povesti de succes sunt rare; acolo, felinele continua sa piara din multe zone ca peticele de zapada sub soarele verii. China, ca tara intinsa, gazduieste cea mai mare parte dintre leoparzi – cam 2.000 –, majoritatea raspanditi prin imensitatea terenului accidentat al Tibetului.

Dar autoritatile se tem ca felinele sunt vanate in numar mare in China, cea mai mare piata din lume pentru produsele ilegale ale vanatorii de tigri si leoparzi. Pentru a submina influenta lui dalai-lama, oficialii chiar i-au obligat pe unii tibetani sa poarte blana de leopard-de-zapada.

In ultima vreme, din cauza braconajului masiv din Kirghizstan, populatia de pradatori din Mongolia ar putea fi acum pe locul doi ca marime, probabil cu 800-1.700 de exemplare. Mongolia a ramas o natiune de pastori aproape la fel de mult ca pe vremea lui Genghis-Han.

Numarul de vite e in raport de 15 la 1 cu populatia umana, de 2,6 milioane. Desi in vestul Mongoliei a fost creata o retea admirabila de parcuri si rezervatii, infrastructura de administrare a ei e slaba. „N-avem destul personal pentru a proteja arealele principale de pasunarea excesiva de catre vite, de braconaj, incendii de padure si defrisari ilegale“ – explica Mantai Khavalkhan, supraveghetorul a patru rezervatii din regiunea Altai a Mongoliei.

Si totusi felina pe care Khavalkhan o numeste „cel mai ascuns animal“ pare sa reziste pe pozitii acolo unde eforturile de conservare au obtinut sprijin local. Intr-o iarna, Dashdavaa Khulaa, un ranger din Muntii Turgen, a urmarit o turma de 27 de ibecsi care s-a adapostit intr-o pestera de pe fata unei stanci.

O femela de leopard-de-zapada cu doi pui marisori a intrat dupa ei. N-au mai iesit decat 24. Khulaa vede intamplarea ca parte dintr-o poveste mai larga: desi in trecut in Muntii Turgen, care fac parte din Lantul Altai, se practica braconajul masiv al faunei salbatice, zona a devenit o fortareata a caprelor-ibex si a pradatorilor lor.

Unul dintre motive e o patrula antibraconaj, organizata in regiunea Altai, cunoscuta ca Brigada Leoparzilor-de-Zapada. Fondatorul si seful actual e Ganbold Bataar, fostul director al sistemului de parcuri nationale mongole in provincia Uvs. „N-aveam sperante sa tinem pasul, cu doar doi angajati pentru toata provincia – spunea Bataar.

Dar acum avem peste 290 de voluntari.“ Acestia erau crescatori de animale si stiau ce se petrece peste tot in zona. Cine denunta un braconier avea dreptul la o recompensa de 15% din amenda. Dar nu banii erau intotdeauna prima motivatie. Spre seara, trei pastori calare, care-si manau turmele spre casa, au venit in galop sa ne viziteze tabara. Toti se considerau membri voluntari ai brigazii antibraconaj.

O cunosteau bine pe mama-leopard. Au spus ca avusese trei pui cu un an in urma. Doi din anul anterior plecasera sa-si stabileasca propriile teritorii pe pantele de pe celalalt mal al raului. Unul aparuse recent, dand tarcoale pe stancile rosiatice. Unul dintre calareti a spus simplu: „Sunt mandru ca traiesc intr-un loc cu leoparzi-de-zapada.“ O femeie scunda, cu voce blanda, pe nume Bayarjargal Agvaantseren, a gasit alt mod de antrenare a comunitatilor locale in efortul de conservare.

De doua ori pe an, fosta invatatoare pleaca din capitala mongola, Ulan Bator, sa viziteze unele dintre cele 24 de comunitati de pastori pe care le-a antrenat intr-un proiect de mestesugarie, numit Snow Leopard Enterprises (SLE), un program al Snow Leopard Trust. Majoritatea familiilor de pastori obisnuiau sa vanda stratul inferior de par al caprelor – casmirul – intermediarilor si castigau cam 600 $ pe an.

Multumita Agvaantserenei, acum femeile din comunitate creeaza diverse produse din lana caprelor, oilor, iacilor si camilelor: sculuri de fir moale, covorase de pasla sau decorative, perne pentru scaune, botosei pentru copii sau ornamente pentru pomul de Craciun in forma de leoparzi-de-zapada si ibecsi. Preferatii mei au fost soarecii-jucarie cu mustati din par tare din coada de iac – jucarii pentru felinele mici, menite sa salveze felinele mari.

Prin Agvaantseren, organizatia cumpara produsele de la familiile de pastori si le comercializeaza in strainatate. Mai intai, participantii trebuie sa semneze un angajament de a proteja leoparzii-de-zapada si prada lor si de a-i incuraja si pe vecini sa faca la fel. Aranjamentul le creste veniturile cu 10-15%, ridicand statutul femeilor si atra- gand mai multa atentie asupra invatamantului si a sistemului de sanatate.

Daca nimeni din comunitate nu omoara in decursul unui an specii protejate, membrii programului primesc un bonus de 20%. Intr-una dintre comunitatile participante, adapostita intr-un sat pentru lunile de iarna din nord-vestul indepartat al Mongoliei, o scena interesanta de comert s-a petrecut pe podeaua unei iurte incalzite de o soba cu balegar de iac. O femeie kazaha, pe nume Saulekhan Kekei, adusese 17 covorase de pasla, facute in 68 de zile.

Avea sase copii si un sot bolnav de hranit. Din covorase avea sa castige echivalentul salariului ei pe trei luni ca femeie de serviciu si paznic la scoala din sat. „N-am decat 12 oi – spunea Saulekhan. Trebuie sa cumpar lana de la vecini. Dar acum reusesc sa tin toata casa si s-o trimit pe fata cea mare la facultate.“

In 2006, un studiu independent arata ca in zonele de activitate ale SLE nu s-a semnalat niciun caz de braconaj la leoparzi-de-zapada. Recent, Agvaantseren a mai adaugat opt comunitati la program si planuieste sa extinda o schema de microcreditare care sa permita membrilor cumpararea de bunuri cu discount, de exemplu roti de tors sau materiale pentru consolidarea tarcurilor.

„Acum, oamenii aud lucruri bune de la vecini si vin sa ne intrebe cum sa se inscrie“ – spune ea. In imaginatia noastra, leoparzii- de-zapada tin de un taram aflat departe de praful si zgomotul lumii oamenilor. De fapt, doar o cincime din habitatul lor face parte din rezervatii, dintre care multe includ sate si cirezi. Imprejurul multor manastiri budiste exista zone protejate neoficiale, dar modelul occidental de stabilire a refugiilor naturale in teritorii neocupate de oameni pur si simplu nu prea se potriveste in Asia.

In orice caz, programele precum Homestays, din India, sau comertul cu articole mestesugaresti, din Mongolia, par sa mearga foarte bine. Desi deocamdata nu acopera decat o mica parte din habitatul speciei, programele fac ca leoparzii sa fie mai valorosi vii pentru oameni, deschizand astfel drumul spre conservarea ecosistemelor montane inalte. Nu mi-a parut rau ca n-am vazut leoparzi-de-zapada – doar gasisem o multime de urme.

Ele imi garantau ca in curand voi intalni alte specii fascinante. In acelasi timp, faptul insemna ca puteam sa continui sa visez ca, asa cum i s-a intamplat lui Raghu o data, voi ajunge in varful unei creste si voi da nas in nas cu o felina, de culoarea unui nor de zapada, care se catara din partea cealalta.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*