Calea jaguarului

Cea mai mare felina din Lumea Noua nu poate supravietui in habitate protejate, dar izolate. Are nevoie de coridoare sigure pentru migratie, ca sa se poata deplasa si inmulti. Fara aceste zone de legatura, jaguarii sunt condamnati la extinctie.
Foto: Pete Oxford, Minden Pictures

Supravietuirea felinei ratacitoare depinde de succesul planurilor de conservare pe termen lung.

Text: Mel White

La apus, in adancul unei paduri din Costa Rica, un tanar jaguar se trezeste din somn, se intinde si paraseste pentru totdeauna, in liniste dar hotarat, locurile natale. Aici are adapost si hrana din plin – cerbimazama, pecari si agouti. A simtit si prezenta femelelor cu care s-ar putea imperechea.

Dar tot aici exista si un jaguar adult, care revendica padurea – si femelele. Masculul mai in varsta nu va tolera niciun rival. Pe tanar, mirosul mamei, adus de vant, atat de linistitor pe cand era pui, nu-l mai leaga de casa. Asa ca pleaca in lumea larga. Dar pribeagul a apucat directia gresita.

Dupa doar cativa kilometri, ajunge la marginea padurii; in fata lui se intinde o plantatie de cafea. Impins de instinct si de nevoie, inainteaza la adapostul copacilor de pe langa garduri si paraie. Dar in curand nu mai are ca ascunzis decat petice razlete de arbusti si cativa copaci, unde nu poate gasi nimic de mancare.

Acum e pe terenul crescatorilor de vite si intr-o noapte foamea si mirosul unui vitel nou-nascut inving reticenta de a iesi in camp deschis. Se furiseaza pana aproape, face un ultim salt si ucide instantaneu vitelul, cu o singura inclestare a falcilor puternice. A doua zi, fermierul gaseste urmele tradatoare. Cheama cativa vecini si aduna o haita de caini.

Vanatorii descopera vinovatul, dar n-au decat pusti incarcate cu alice; precipitati, trag de prea departe. Craniul foarte gros al jaguarului ii salveaza viata, dar alicele ii scot un ochi si ii sfarama laba stanga din fata.

Schilodit, nu-si mai poate gasi nici macar prada obisnuita in padurea joasa, nici vorba s-o pandeasca sau s-o prinda; foamea il mana spre ce are la indemana. Omoara un vitel la alta ferma, apoi un caine la marginea unui oras din apropiere.

Dar de data asta zaboveste prea mult. Cativa localnici, auzind urletele cainelui, il haituiesc pana se urca intr-un copac si, dupa multe focuri de arma, reusesc sa-l omoare.

Pentru ei, jaguarii nu sunt altceva decat ucigasi de vite si de caini. Sunt o pacoste. Trebuie impuscati pe loc, oriunde si oricand. Povestea aceasta trista s-a petrecut de mii de ori, peste tot in habitatul jaguarilor, din Mexic (in trecut, chiar din SUA) pana in Argentina.

In ultimele decenii, se intampla tot mai des, fiindca pasunile, fermele si zonele urbane le-au inghitit jumatate din teritoriul de baza al acestor feline mari, iar oamenii au decimat vanatul in padurile ramase. Alan Rabinowitz vrea ca povestea sa se termine altfel. Isi imagineaza cum tanarul jaguar isi paraseste zona natala si trece, nevazut de oameni, printr-un coridor aproape continuu de vegetatie care-l ascunde.

In cateva zile, gaseste un petic de padure cu destula prada, cat sa poata ramane acolo si sa se odihneasca o zi-doua, inainte de a-si relua calatoria. In cele din urma, ajunge intr-un parc national sau intr-o rezervatie naturala, unde isi gaseste un teritoriu, spatiu suficient, prada din belsug si femele in cautarea unui partener.

Rabinowitz e cel mai bun expert mondial in materie de jaguari si a inceput sa transforme in realitate visul de a crea o retea vasta de refugii si de coridoare de legatura intre ele, de la granita dintre SUA si Mexic pana in America de Sud. Proiectul e cunoscut drept Paseo del Jaguar – Calea Jaguarului.

Rabinowitz considera o astfel de retea ca fiind cea mai sigura speranta ca marea felina din Lumea Noua sa nu se alature leilor si tigrilor pe lista speciilor periclitate. La inceput, Rabinowitz a lucrat cu Societatea pentru Conservarea Vietii Salbatice, iar acum e directorul Fundatiei Panthera, un grup menit sa protejeze cele 36 de specii de feline salbatice din lume.

Activitatea actuala a fundatiei reflecta o schimbare radicala fata de orientarea conservationista a lui Rabinowitz cu doar zece ani in urma. In anii ’90, dupa o numaratoare a exemplarelor din zona lor, el si alti specialisti au identificat cateva zeci de asa-numite unitati de conservare a jaguarilor (JCU): zone extinse, cu o populatie stabila sau in crestere, in jur de 50 de exemplare.

Cele mai multe unitati aveau ca baza parcuri sau alte zone protejate, pe care Rabinowitz spera sa le extinda si sa le inconjoare cu zone-tampon: „Credeam ca lucrul cel mai bun realizabil era sa sprijinim populatiile numeroase in zone fragmentate.“ Dar peste cativa ani noua tehnologie a amprentei ADN – care dezvaluie relatiile familiale si intre specii prin studiul materialului genetic – a relevat un fapt uimitor: jaguarul e singurul carnivor mare cu teritoriu extins care nu are subspecii.

Cu alte cuvinte, de mii de ani jaguarii si-au amestecat genele pe intregul teritoriu de raspandire, astfel ca exemplarele din nordul Mexicului sunt la fel ca acelea din sudul Braziliei. Fenomenul e posibil doar daca unele feline se deplaseaza regulat pe distante mari de la o populatie la alta. Rabinowitz si colegii lui si-au reanalizat datele pentru a vedea daca mai e posibila interconectarea zonelor protejate prin intermediul unui habitat in care jaguarii sa se poata deplasa si hrani.

„Surprinzator – spune Rabinowitz –, in timp ce habitatul adecvat pentru supravietuirea si inmultirea felinelor s-a micsorat cu 50% de la inceputul secolului al XX-lea, cel prin care pot calatori s-a micsorat doar cu 16%. E in mare parte intact si continuu. Aceste locuri sunt ca niste mici oaze – parcele foarte restranse, in care jaguarii ajung, traiesc o vreme, apoi pleaca.

Nu le luasem in consideratie, fiindca nu constituie un habitat care sa poata sustine o populatie permanenta. Acum ne dam seama ca devin cruciale.“ Rabinowitz spera sa convinga guvernele tarilor unde traiesc jaguari sa mentina reteaua de habitate printr-o planificare rationala a uzului terenurilor, de exemplu, prin alocarea de zone noncritice pentru dezvoltari urbane masive si constructia de drumuri. „N-avem de gand sa le cerem sa dea oamenii afara de pe proprietati sau sa creeze noi parcuri nationale“ – spune el.

Habitatul ar putea include terenuri impadurite folosite de oameni in diverse scopuri, de la productia de cherestea la plantatii de citrice. Din studii rezulta ca si zonele mai mici de 3,8 km2 pot servi drept adaposturi temporare, de o zi sau doua – popasuri –, pentru jaguarii ratacitori. In timp ce habitatul inclus in reteaua proiectata e in mare parte intact in prezent, vor fi necesare activitati de conservare prompte, mai ales in unele zone din America Centrala si Columbia, unde unele culoare prin care se deplaseaza jaguarii sunt deja ingrijorator de inguste.

Studiind fotografii din satelit si din avion si parcurgand pe jos segmente din coridorul proiectat, pentru a verifica informatiile obtinute de la localnici, Rabinowitz si echipa lui pot identifica acele portiuni care au mai multa nevoie de protectie. Apoi, pot prezenta factorilor de decizie din guvern date stiintifice convingatoare – spune el. „Prima noastra grija este sa mentinem coridoarele deja ingustate.

Va trebui sa protejam imediat aceste suprafete.“ Diana Hadley, care lucreaza in cadrul Proiectului Jaguarul Nordic, cu baza in Arizona, actioneaza pentru a proteja populatia de jaguari din extremitatea nordica a Mexicului, cu scopul, pe termen lung, de a o extinde in fostul ei habitat din SUA. Hadley spune ca proiectul si partenerii din Mexic „sustin in totalitate“ Paseo del Jaguar.

„Locurile temporare de popas din coridorul jaguarilor sunt esentiale pentru ca aceste magnifice animale sa reocupe candva habitatul corespunzator de la nord de granita.“ Paseo del Jaguar e unul dintre cele mai ambitioase programe conservationiste din lume si realizarea lui va dura multi ani. Rabinowitz se concentreaza mai intai asupra Mexicului si a Americii Centrale, unde oficialitatile din toate cele opt state au aprobat proiectul.

In Costa Rica, protectia coridorului a intrat deja in legislatia ce reglementeaza dezvoltarea economica. Urmatorul obiectiv e America de Sud, unde geografia si situatiile politice sunt mai diverse si mai problematice. Dar Rabinowitz e incurajat de reactia emotionala la problemele jaguarilor – reactie bazata pe aura de frumusete, forta si mister pe care au perpetuat-o.

Jaguarul e reprezentat in arta si mitologia indigenilor din zona platoului central mexican si a maiasilor, mai la sud. In prezent, chiar si ministrii cu telefoane mobile si birouri in centru simt ceea ce Rabinowitz defineste drept „o puternica legatura culturala cu stramosii lor.

Nimeni nu poate spune ca jaguarul nu face parte din propria lor mostenire culturala – spune el. Ce simbol i-ar putea uni mai strans?“



1 Comment

  1. animalele sunt foarte inteligente…si viclene.oamenii si-au facut singuri dreptate,dar n-a iesit bine.unele animale au fost domesticite prin comportamentul frumos al oamenilor.nu zic sa le dea de mancare jaguarilor, doar sa se apere, nu sa-i omoare.este nedrept ce se intampla.
    cu tot respectul,cristian iulia

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*