Razboiul lupilor

Domeniul lupilor se întinde mult dincolo de teritoriul protejat al Parcului Yellowstone. Pe traseul său din această iarnă, haita Washakie a traversat zona Absaroka, din Wyoming, în căutarea hranei. Foto: Jeff Vanuga

Lupii ne seamănă mult. Sunt puternici, agresivi, teritoriali şi prădători. Sunt inteligenţi, curioşi, cooperanţi, loiali şi adaptabili. Exercită o influenţă puternică asupra ecosistemelor în care trăiesc.

Cu toate acestea, avem probleme cu lupii, nu-i nicio îndoială. Poate că nu ne putem forţa mintea să accepte atât „lupul cel mare şi rău“, cât şi ruda lui apropiată, cu privirea plină de adoraţie, care ne urmăreşte prin toată casa. Sau poate motivul este că lupii sunt mamiferele mari de uscat cu cea mai largă arie de răspândire, după oameni şi vitele lor, iar în emisfera nordică sunt de multă vreme concurenţii noştri cei mai direcţi pentru carne. Indiferent care ar fi motivele, oamenii sunt în război cu lupii. E o dispută străveche pentru teritorii şi hrană între clanurile lor şi ale noastre, iar terenurile de bătălie se întind în Nord, în statele Munţilor Stâncoşi, ajungând până la uşa cabanei mele izolate, de lângă Parcul Naţional al Gheţarilor, din Montana.

O tânără femelă, pe nume Diane, şi-a marcat locul, făcând pipi pe preşul meu de pe veranda din faţă. Există o vizuină nu prea departe, în vârful unui dâmb împădurit, ascunsă de ramurile care atârnă de deasupra. Săpată între rădăcini de copaci, deschizătura se cască precum o gură de animal şi se întinde sub pământ pe mai bine de cinci metri – un adevărat conac, după standardele lupilor. Pământul din jur a rămas golaş, bătătorit de generaţii întregi de labe. Cărările conduc către o pantă deschisă de deal, care domină o pajişte întinsă, mărginită de franjurii în culori de toamnă ai plopilor şi sălciilor. În afară de chemarea rară a unui corb, totul e tăcere. Piscurile înzăpezite de pe cumpăna de ape a celor două Americi se ridică în depărtare, iar un râu înspumat curge prin apropiere. Potecile lupilor se intersectează cu urmele lăsate de cerbi-wapiti, căprioare, elani şi urşi-grizzly. Deşi puii crescuţi aici deja pleacă la vânătoare alături de adulţi, haita nu e prea departe, după cum arată semnalele radio ale femelei alfa.

Mulţi credeau că războiul s-a încheiat. Împuşcaţi, prinşi în capcane şi otrăviţi neîncetat, chiar şi în rezervaţiile naturale, lupii dispăruseră deja din Vestul SUA prin anii 1930. În 1974, când Canis lupus a fost declarat specie periclitată în cele 48 de state ale SUA aflate la sud de Canada, populaţia de lupi era izolată într-un colţ din Nordul statului Minnesota şi în Michigan, în Rezervaţia Naţională Isle Royale, de pe Lacul Superior. Apoi, pe la jumătatea anilor 1980, câţiva au trecut graniţa continentală, venind din Canada. Doi s-au stabilit în pajiştea ascunsă din Parcul Gheţarilor şi în 1986 au crescut cinci pui. Biologii osteniţi care încercau să-i urmărească pe nou-veniţi i-au numit „Haita magică“, pentru felul în care păreau să dispară şi să apară ca nişte fuioare de ceaţă. Haita a crescut şi, în scurt timp, s-a împărţit în două, apoi în trei, rămânând în cea mai mare parte între graniţele parcului.

Câteva exemplare s-au desprins de grup şi s-au împrăştiat prin pădurile naţionale învecinate. Apoi, din senin, o pereche şi-a făcut culcuş pe terenul unei ferme particulare, la aproape 150 km sud-vest de Parcul Naţional al Gheţarilor şi la mai puţin de 50 km de graniţa cu Idaho. Oamenii au început să anunţe că au apărut lupi atât în Idaho, cât şi în Nordul statului Wyoming. Totuşi nu existau dovezi că aceşti lupi ar fi fost altceva decât nişte simpli hoinari în trecere. Nu încă. În 1995 şi 1996, Serviciul pentru Vânătoare şi Pescuit al SUA a capturat lupi în Canada şi i-a eliberat în Parcul Naţional Yellowstone, de 890.308 hectare, şi în zonele sălbatice din centrul statului Idaho. Această acţiune federală fără precedent a declanşat o asemenea explozie de speranţe, spaime, resentimente, procese în justiţie şi ştiri pe prima pagină, încât cei mai mulţi oameni presupun că acesta este modul în care a început revenirea lupilor în Vest. Nu a fost aşa, însă aceste măsuri de reintroducere a speciei au funcţionat ca un catalizator. Populaţiile de lupi au crescut, iar războiul a luat proporţii.

În 2008, agenţii de supraveghere a speciilor sălbatice au confi rmat că 569 de vite şi oi au fost omorâte de lupi în Vestul SUA. Cifra reprezintă mai puţin de 1% din numărul total de decese înregistrate în rândul şeptelului în regiune, însă pagubele nu sunt niciodată uniform distribuite. În acelaşi an, 264 de lupi au fost ucişi pentru că au atacat vitele în Montana, Idaho şi Wyoming. Un număr mare, dar de scăzut dintr-o populaţie de lupi care crescuse până la aproximativ 1.600 de exemplare, bântuind regiunea în peste 200 de haite. La ora actuală, există două haite noi în partea de nordest a Washingtonului şi se zvoneşte că ar mai fi şi o mică enclavă în Colorado. Vestul devine tot mai sălbatic pe zi ce trece. Iubitorii de animale sălbatice şi turiştii sunt cum nu se poate mai încântaţi.

Numai în Yellowstone, zeci de mii vin în fi ecare an să urmărească lupii, contribuind cu o sumă estimată la 35 de milioane de dolari la economia zonei. Oamenii de ştiinţă studiază modifi cările ecologice legate de revenirea acestui prădător de top, care ar putea readuce echilibrul în zonele de sălbăticie, crescându-le stabilitatea şi diversitatea biologică.

Text: Douglas H. Chadwick



2 Comments

  1. ce frumos e in america.am citit de mai mult timp si yellowstone este un parc admirabil.ma bucur pentru oamenii de acolo ca au ocazia sa vada lupii,si pe langa acestia multe alte animale.ma bucur ca exista national geographic.de aicea am multe informatii care mereu imi vor fi de folos.in fiecare zi voi vizita siteul pentru ca merita sa citesti. cu toate respectele,cristian iulia

  2. cred ca ar trebui protejati mai mult avand in vedere asemanarea lor cu oameni la fel ar trebui respectat teritoriul pe care se afla au un mod de viata impresionant multi ii vaneaza etalandusi hoby-ul sau pentru simplul fapt ca sunt animale independente fara a le cunoaste cu adevarat provenienta lor sau “istoricul ” si totusi, nu credeti ca au si ei drepturi pe aceasta planeta ?

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*