Caii semi-sălbatici din Delta Dunării

În Delta Dunării trăiesc circa 4.000 de cai semisălbatici.

„În perioada 2007-2008, am reuşit să număr 3.540 de exemplare, în cadrul a trei proiecte ştiinţifice“ – spune doctorul veterinar Ştefan Răileanu, de la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare „Delta Dunării“. Ei sunt urmaşii unor cai eliberaţi prin anii 1980 de la o fermă zootehnică din Sfântu Gheorghe, care exporta animale în Italia.

În urma unei epidemii de febră aftoasă (boală infecţioasă de natură virală extrem de contagioasă), forurile superioare judeţene au dispus împuşcarea cailor, pentru a împiedica răspândirea bolii.
O parte au fost împuşcaţi; apoi, şefului fermei i s-a făcut milă şi i-a eliberat pe restul. După 40 de ani, caii s-au înmulţit foarte mult. Silvicultorii tulceni se plâng că aceştia, alături de miile de bovine semisălbatice şi zecile de mii de porci ai localnicilor, devorează lăstărişul din zonele strict protejate din Deltă, făcând pagube de miliarde de lei anual.

Niciunul dintre programele de ecoturism propuse de diverse fundaţii pentru protecţia animalelor care vizau să „vândă“ ca atracţii turistice caii sălbatici nu s-au concretizat. Până şi rangerii Parcului Naţional Măcin au preferat să cumpere caii de rasă de la Herghelia Mangalia pentru ecoturism în parc.
Mihaela Eremia, de la Fundaţia „Arca lui Noe“, a trecut, fără succes, pe la toţi miniştrii agriculturii din 2005 încoace, cu un proiect pentru „salvarea ultimilor cai sălbatici din Delta Dunării şi a unor specii protejate, precum şi dezvoltarea de metode de generare de venituri alternative pentru locuitorii din zonă“. În schimb, a prins din nou, după 7 ani, ideea abatorizării cailor.

Animalele au fost la adăpost câtă vreme nu puteau fi vândute sau transportate fără certifi cat veterinar. În 2006, Marian Avram, directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare Tulcea, susţinea că 70% dintre caii sălbatici din Deltă sunt bolnavi de anemie infecţioasă (febra de mlaştină, transmisă de la un animal la altul prin intermediul insectelor) şi că trebuie incineraţi în condiţii speciale. Din 2009, în satul Nufăru s-au amenajat ferme de carantină, în care caii sălbăticiţi din Deltă sunt verifi caţi de veterinari.

„După ce sunt examinaţi şi li se implantează cipuri, majoritatea pleacă la export“ – spune Constantin Crăciun, consilier în cadrul Oficiului Judeţean Tulcea pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie. În special în Italia, unde carnea de cal e foarte apreciată. Peste 1.000 de exemplare (vândute cu aproximativ 50 de euro bucata), cu certifi cate veterinare, au plecat deja spre abator de la Nufăru şi Periprava.

„Aceşti cai sunt o comoară zootehnică, o bază genetică importantă, care ar putea repara tot ce pierd rasele specializate, transmiţând caractere pe linie de adaptabilitate rapidă, rezistenţă la boli, sete şi foame, capacitate de effort îndelungat. Ei reprezintă un laborator viu, o bază de cercetare extraordinară“ – spune doctorul veterinar Ştefan Răileanu.

Text: Cătălin Gruia



3 Comments

  1. Perfect adevarat !!! Daca acesti cai au rezistat in salbaticie si n-au murit de febra aftoasa,ca multi altii,inseamna ca statul in captivitate este o cauza importanta a transmiterii bolilor la animale !!!
    Dar daca caii actuali au febra infectioasa cum de sunt dati la italieni,ca delicatese ???
    Ceva nu e in regula !!! Sunt interese meschine care nu lasa natura sa-si urmeze cursul,invocand distrugerile provocate de animalele semisalbatice !!! Caii sunt animale extrem de inteligente si sensibile la boli,iar acesti cai ,cu adevarat reprezinta o rezerva de aur ,care trebuie gestionata cu responsabilitate si multa dragoste ,de forurile competente !!! Bine ca ne preocupa legalizarea drogurilor si-a prostitutiei,iar problemele florei si faunei noastre nu ne intereseaza ,decat pentru profit !!! Va felicit ca ati tras un semnal de alarma in acest sens !!! Indiferenta ucide si creeaza monstri !!!

  2. Caii lasati liberi oricum se salbaticesc/semisalbaticesc mai repede decat orice animal domestic. Spun asta in cunostiinta de cauza deoarece am locuit in copilarie pe malul Dunarii (Ostrov, jud. Constanta) iar acolo exista insule de sute de hectare pline cu pasuni si paduri. Satenii de acolo obisnuiau sa-si lase caii pe acele insule. Ce am observat personal este ca atunci cand noi, copii fiind mergeam acolo sa-i prindem si sa-i calarim, rareori ruseam acest lucru pentru ca acesti cai intrau in grupuri conduse de armasari dominanti (“prioci” cum le spuneam acolo) si comportamentul intregului grup era influentat de acest mascul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*