Cu temele la zi, din Gombe, Tanzania

Fifi nu cedează - Mamă din nou, la 44 de ani, Fifi nu dă semne de oboseală. Foto: Anup Shah

La patru decenii după ce am început să studiez cimpanzeii din Parcul Naţional Gombe, Fifi şi familia ei continuă să fie vedete în regatul animalelor. Însă va fi oare suficientă faima lor ca să le salveze de la dispariţie?

Text: Jane Goodall

Sunt mai mult de 40 de ani de când am păşit pentru prima dată (1960) pe ţărmul nisipos al actualului Parc Naţional Gombe din Tanzania. Magnificul peisaj de pe malurile Lacului Tanganyika a format decorul uneia dintre cele mai emoţionante perioade din viaţa mea. Eram pasionată de animale şi, deşi aveam doar ceva mai multă pregătire decât o secretară, paleontologul Louis Leakey mi-a dat un sfat:
Fă-i pe cimpanzeii sălbatici să-ţi accepte prezenţa, urmăreşte-i şi descrie-le comportamentul. Restul poveştii e bine cunoscut, în mare parte datorită societăţii National Geographic .
Pe atunci, ştiam atît de puţin despre aceste creaturi retrase, încît tot ce aflam reprezenta o nouă revelaţie. Cimpanzeii paşnici, simpli vegetarieni, cum i-am crezut odinioară, au devenit între timp puternici, vînători foarte inteligenţi, cu personalitate şi emoţii complexe: creaturi capabile de comunicare, altruism, alianţe “politice”, infanticid, conflicte, confecţionînd unelte,- fapt mult timp considerat ca diferenţa dintre om si restul animalelor.
Ignorînd prejudecăţile ştiinţifice ale vremii, am botezat cimpanzeii şi le-am descris personalitatea complexă în termeni folosiţi pentru oameni, stîrnind critici usturătoare din partea unor specialişti. Recunosc sincer că m-am ataşat într-un fel special de anumiţi cimpanzei. Şi am crezut că, manifestînd o oarecare înţelegere faţă de subiecţii mei, mă va ajuta să percep schimbările fine în starea şi atitudinile lor şi să pătrund în culisele complexelor lor procese sociale.  Şi timpul mi-a dovedit că am avut dreptate.
Deşi mi-am încetat investigaţiile în 1986, ca să mă ocup de conservarea cimpanzeilor, am lăsat Centrul de Cercetare de pe Rîul Gombe pe mîinile un unui personal de teren tanzanian dedicat şi a unei tinere generaţii de cercetători ce studiază o nouă generaţie de cimpanzei.  Studiile au devenit unele dintre cele mai lungi şi neîntrerupte din istorie asupra unui grup de animale. Această muncăs-a concretizat prin numeroase articole de cercetare, teze de doctorat şi cărţi, relevînd nu numai date asupra complexităţii comportamentului cimpanzeilor, ci şi ale vieţii primilor oameni.
În prezent mă duc în Gombe de cîte ori reuşesc să scap de un program care mă ţine ocupată cu lectura şi cu călătoriile mai mult de 300 de zile pe an, informînd toată lumea despre dificultăţile cimpanzeilor aflaţi în libertate sau captivi. Îmi place să mă plimb singură într-o zonă numită Peak, aproape de locul unde m-am apropiat prima dată de cimpanzeul pe care l-am botezat David Greybeard, în urmă cu 43 de ani. A fost primul exemplar pe care l-am văzut facîndu-şi o ţepuşă din iarbă, pentru a scoate termitele din cuibul lor, observaţie care a condus la faimoasa remarcă a lui Leakey: “Acum trebuie să redefinim Omul şi unealta ori să acceptăm că cimpanzeii sunt oameni.” Cînd David Greybeard a murit de pneumonie, în 1968, l-am jelit ca pe nici un alt cimpanzeu.
Chiar şi după toţi aceşti ani, personalitatea vie a cimpanzeilor din Gombe continuă să ne surprindă şi să  ne încînte. În octombrie anul trecut, Fifi, singura care a supravieţuit dintre cimpanzeii pe care îi cunoscusem de mici, la începutul anilor ’60, a născut cel de-al nouălea pui al său la vîrsta de 44 de ani. Majoritatea femelelor nu duc la maturitate sexuală mai mult de două sau trei progenituri, dar Fifi are patru pui adulţi, doi adolescenţi sănătoşi, un pui tînăr, iar acum unul nou-născut. Poziţia sa înaltă în grup îi permite să controleze un areal de habitat cu hrană din belşug, în Valea Kakombe, situată în centrul parcului, ce contribuie la fenomenalul ei succes în înmulţire. În afară de unul, toţi puii ei au supravieţuit, inclusiv Frodo, actualul mascul dominant. La 55 de kg ale sale, este al doilea cimpanzeu ca mărime înregistrat vreodată în Gombe şi conduce grupul cu mînă de fier.

Gremlin, multă vreme una dintre favoritele mele, îşi creşte al treilea rînd de gemeni, consemnaţi în registrele din Gombe. Supravieţuirea e grea pentru gemenii nevoiţi să concureze pentru o porţie limitată de lapte. Însă datorită răbdării cu care-i creşte Gremlin, atît Golden, cît şi Glitta, în prezent de patru ani, sînt nişte pui viguroşi. Fiind unul dintre cei mai buni pescari de termite, Gremlin le oferă de asemenea cercetătorilor ocazia să înţeleagă cum se transmit din generaţie în generaţie astfel de aptitudini.
Noile tehnologii au facilitat descoperiri importante. Utilizînd analiza ADN-ului din probele de excremente, putem determina pentru prima dată paternitatea multor cimpanzei, fapt care ne permite să studiem relaţiile dintre masculi şi puii lor. Se ştie că femelele evită împerecherea cu fraţii şi fiii lor, însă acum vom putea să aflăm şi dacă există un asemenea tabu al incestului şi între taţi şi fiicele lor.
Din păcate, unele veşti din Gombe sînt îngrijorătoare. Creşterea braconajului şi a defrişărilor ilegale ameninţă însăşi existenţa cimpanzeilor. Spre deosebire de marile păduri ce înconjoară populaţiile de cimpanzei din centrul Africii, Parcul Naţional Gombe are doar 13 km lungime şi între 1,5 la 3 km lăţime, întinzîndu-se pînă la limita estică a arealului natural al cimpanzeilor. Cînd am sosit în 1960, rezervaţia era împrejmuită de vaste arii de pădure virgină, care se întindeau spre est şi sud, iar înspre nord, fîşii de pădure făceau legătura dintre cimpanzeii din Gombe şi cei din apropiere de Burundi. Acel habitat din afara parcului aproape că a dispărut. Noile hărţi întocmite de cercetătorii din Gombe arată clar că acea zonă a devenit un areal de 35 kmp de pădure, înconjuraţi de ferme şi versanţi defrişaţi.
Deşi mici sate au existat întotdeauna în zonă, densitatea populaţiei umane a crescut dramatic în ultimul deceniu, alimentată de valuri de refugiaţi scăpaţi din calea sîngeroaselor războaie civile din Burundi şi Republica Democratică Congo. Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că aproape un milion s-au refugiat doar din Burundi, mii de oameni locuind în tabere şi sate în regiunea Kigoma, din jurul parcului Gombe. Nevoia crescîndă de lemn, mîncare şi mangal a dus la defrişări ilegale şi la braconarea faunei sălbatice din interiorul parcului.
În prezent, cea mai mare ameninţare o constituie dispariţia pădurii limitrofe. Gombe a fost odată căminul a circa 150 de cimpanzei din trei comunităţi. Astăzi, numărul lor a scăzut la aproximativ 100. Deşi principalul grup de studiu, cunoscut sub numele de comunitatea Kasela, şi-a păstrat populaţia de aproape 50 de indivizi, grupurile din nord şi sud, care odinioară colindau după hrană în afara parcului, sînt acum în declin. În grupul sudic au mai rămas doar doi-trei masculi adulţi. Dacă nu vom putea extinde culoarele actuale ce leagă parcul de populaţiile de cimpanzei de la nord de acesta, cei din Gombe ar putea pieri răpuşi de boli sau în urma degenerării în decurs de cîteva decenii.
Asta nu trebuie să se întîmple. Majoritatea oamenilor care trăiesc lîngă parc sînt bine intenţionaţi, ceea ce înseamnă că într-o bună zi ar putea exista coridoare extinse. Cercetătorii au înţeles că dacă sătenii n-ar folosi lemn de foc de pe versanţii despuiaţi, pădurile de miombo s-ar revigora cam în 5 ani. Pîlcuri de lăstari  mărginesc acum malul lacului. Educaţia privind conservarea mediului şi microcreditele acordate femeilor ce practică agricultura ecologică încep să-şi arate roadele.
Poate cel mai important lucru pe care l-am învăţat în Gombe este cît de mult ne asemănăm cu aceste creaturi, cu care avem în comun între 95 şi 98% din ADN. Văzîndu-i cum se împuţinează, cum le dispar pădurile, moştenirea ce ne-o lasă devine clară ca lumina zilei: la fel cum se duc ei, într-o bună zi ni se poate întîmpla şi nouă.

Cînd Goodall a venit în Gombe în anii 1960, aproape 150 de cimpanzei populau zona. Astăzi, în jur de 100 supravieţuiesc în pădurea ce se micşorează. “Cînd a fost luată prima imagine din satelit cu Gombe, în 1972, erau puţine diferenţe între parc şi exteriorul său”, susţine Lilian Pintea, biolog specialist în conservare la University of Minnesota, care a folosit imagini de înaltă rezoluţie luate de satelit pentru a crea această hartă. În prezent, cu doar 13 km lungime şi 1,5 – 3 km lăţime, Gombe este înconjurat de ferme şi populaţie, incluzînd mii de refugiaţi din calea violenţelor din ţările vecine.
Petele negre de pe dealurile de deasupra rîului Kizuka reprezintă zone incendiate recent pentru agricultură. Asemenea defrişări au contribuit la producerea viiturii care a ucis mai mulţi săteni şi a distrus în jur de 30 de locuinţe în satul Mtanga, în 2001. “Ceea ce se întîmplă în Gombe se întîmplă în multe alte zone în Africa şi în lume”, spune Pintea, care lucrează cu localnicii pentru refacerea pădurilor din afara Gombe şi la mărirea coridoarelor dintre alte porţiuni  ale habitatului cimpanzeilor. “Trebuie să realizăm că oamenii fac parte din mediu, aşa că trebuie să participe la soluţie.”
Una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri din Gombe a fost nu numai că cimpanzeii sînt adepţi ai vînătorii, dar carnea este pentru ei o valoroasă şi apetisantă sursă de grăsimi şi proteine. Frodo este de departe cel mai de succes vînător. El a capturat în jur de 20 de maimuţe colobus tinere, pe parcursul ultimului sezon uscat de trei luni, din august pînă în octombrie, cînd au loc majoritatea vînătorilor. Obţine adesea prada, chiar dacă aceasta e ucisă de un alt individ, la fel ca şi în cazul următor: El a smuls puiul de antilopă de la Sheldon, un tînăr mascul, înainte de a-l trînti pe acesta din copac. O dată prada capturată, începe cerşeala. Unii cercetători au speculat că cimpanzeii împart carnea pentru a stabili şi a menţine alianţe. Dar Ian Gilby, care a studiat comportamentul de vînătoare al lui Frodo în ultimii patru ani, consideră că e vorba de altceva în acest caz. Mai degrabă, crede el, carnea o obţin cei mai persistenţi cerşetori, ca Goblin, în centru, şi Fifi, în dreapta. “Adevărul este că Frodo nu are nevoie de aliaţi”, spune Gilby.
La doi ani, Fundi mai are nevoie de Fanni, mama lui, care îl ţine în braţe în timp ce răspunde chemărilor unui grup. Probabil că Fundi va sta cu mama sa pînă la vîrsta de şapte ani. Pax  este masculul cu cea mai joasă poziţie din grup. O rană suferită în copilărie, în timpul atacului unor cimpanzei din sud, l-a lăsat impotent. Acum mai mult se joacă cu cimpanzeii tineri, cîştigîndu-şi porecla de Peter Pan.
Confecţionarea de unelte, remarcată prima dată în Gombe de Goodall în 1960, s-a transmis de la o generaţie la următoarea. Gremlin arată cum se face, folosind o undiţă, ca să extragă soldaţi de termite dintr-un muşuroi, în timp ce Glitta o priveşte cu atenţie. “Nu am văzut niciodată pînă acum în Gombe vreun proces de instruire activă, aşa cum un părinte îşi învaţă copilul să-şi lege şireturile”, spune Elizabeth Vinson Lonsdorf, care studiază capacitatea cimpanzeilor de a deprinde folosirea uneltelor. “Este un proces bazat complet pe observaţie. Pot să vadă că le trebuie o unealtă şi un muşuroi de furnici şi că trebuie să introducă unealta într-o gaură.” După aceea, spune ea, sînt pe cont propriu.
Cîteodată, undiţa trebuie introdusă 60 de cm în tunelele întortocheate ale termitelor, apoi trebuie retrasă cu grijă, astfel încît ele să nu cadă. Gremlin prinde pînă la şapte pe minut sau îşi satisface stomacul cu 400 de termite la un pescuit obişnuit de o oră. Glitta a fost fascinată de procedeu şi l-a prins repede, în timp ce Golden iniţial prefera să fure termitele de la sora şi mama lui. Acum, ambii gemeni practică pescuitul termitelor. Şi bat toate recordurile. Golden şi Glitta sînt singurii gemeni cunoscuţi din 1960 care au supravieţuit fiecare mai mult de 18 luni. Rămîne de văzut dacă vor supravieţui şi puhoiului crescînd de oameni din jurul lor.

Galerie de imagini:



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*