Scurta şi pătimaşa viaţă a rusaliilor

Pentru că viaţa lor durează doar cîteva ore, masculii caută frenetic femele pe rîul Tisa din Ungaria. Foto: Jozsef L. Szentpeteri

Noi o numim înflorirea Tisei. În fiecare an, de la sfîrşitul primăverii pînă la începutul verii, un spectacol natural transformă rîul.

Sătenii vin să se minuneze de „florile“ ce se deschid la suprafaţa apei – milioane de efemeride cu coada lungă. Ele trăiesc şi în România. Îşi iau zborul, în nori uriaşi, se împerechează şi pier, în doar cîteva ore.
Tatăl meu, care a crescut într-un sat aproape de rîu, mi-a povestit deseori cum pescarii şi barcagiii păreau să ştie din experienţă cînd urmează să apară rusaliile.
I-am căutat pe acei oameni să-mi arate locul exact, unde şi cînd anume să fotografiez ivirea neaşteptată a maselor de efemeride. În apropierea oraşului Tiszatardos am găsit ce căutam – o erupţie masivă.

Geneză subacvatică

„Ephemeron“ este denumirea pe care a dat-o Aristotel  acestei insecte cu viaţă scurtă, care numără 2.000 de specii pe tot globul. Cu masculi măsurînd pînă la 13 centimetri de la cap la coadă, Palingenia longicauda de pe Tisa este cea mai mare efemeridă europeană.
La scurt timp după împerechere, femelele îşi depun ouăle pe suprafaţa apei. Ouăle sînt duse de curent la fund şi după 45 de zile se transformă în larve, care sapă tuneluri, formînd colonii dense, pînă la 4.300 pe metru pătrat. După trei ani, larvele ies la suprafaţă, unde femelele năpîrlesc o dată iar masculii în doi timpi: mai întîi parcurg un scurt stadiu de preadult, apoi, cîteva minute mai tîrziu, se transformă în adulţi. După ce ambele sexe au ajuns la maturitate, rusaliile au aproximativ trei ore pînă să moară.
Apariţia efemeridelor de Tisa pare miraculoasă după catastrofa ecologică ce a afectat rîul în urmă cu trei ani. Surparea digului unui bazin ce reţinea reziduurile de la o mină din România a produs deversarea de toxine într-un afluent al Tisei, omorînd peste 1.200 tone de peşte. Sătenii au organizat funeralii simbolice, aşternînd pe apă coroane de flori. După două luni, ploile torenţiale au cauzat un nou incident, o deversare de 20.000 de tone de reziduuri cu metale grele în Tisa superioară.
Cum de au supravieţuit rusaliile? Din fericire, accidentele s-au produs iarna, cînd larvele erau încă îngropate în mîl. Iar mai tîrziu ploile abundente de primăvară au dus la revărsarea şi curăţarea rîului.

Metamorfoză

După ce-şi leapădă veşmîntul de nimfă în apă, ca apoi să-şi ia zborul spre uscat, un mascul preadult vede lumea cu ochi enormi. Acest stadiu de dezvoltare durează doar cîteva minute – îndeajuns pentru mascul să găsească malul rîului şi să se prindă de o suprafaţă solidă. O dată fixat, masculul năpîrleşte rapid. Adultul iese cu superbe aripi albastre.
Efemeridele şi-au elaborat o strategie de împerechere inteligentă: un val iniţial de preadulţi acoperă luciul apei – o jertfă oferită răpitorilor lacomi. Cînd aceştia s-au săturat, preadulţii rămaşi năpîrlesc şi pornesc în căutarea femelelor care se ivesc la suprafaţă purtînd preţioasele lor ouă.

Delirul împerecherii

În perioada împerecherii, suprafaţa rîului explodează de viaţă, masculii zumzăind deasupra apei.
Nu există romantism în repertoriul rusaliilor. Reproducerea este adesea un act de forţă, cu pînă la 20 de masculi urmărind o singură femelă. Un trio de masculi asediază o femelă proaspăt năpîrlită.
Un mascul înfocat pîndeşte agăţat de nimfa unei femele gata să năpîrlească.
În frenezia acuplării, masculii, uneori, din neatenţie, încearcă să se împerecheze unii cu alţii.
Pretendenţii par să-şi urmărească ţintele după indicii vizuale: femelele au ochi şi cozi mai mici. Iar corpul lor are culoarea chihlimbarului, ceea ce le conferă o alură mai seducătoare. Masculii vor încerca să copuleze cu orice are această culoare. O bucată de hîrtie galbenă pe care am pus-o pe apă a devenit imediat un furnicar de masculi.

Moarte şi viaţă

Masculi morţi – şi cîţiva supravieţuitori – înconjoară un pescărel şi o broască de lac. Milioane de masculi reprezintă un adevărat chilipir pentru prădători, dar cei mai mulţi consideră doar insectele vii demne de un prînz.
Ca să asigure eclozarea celor 7.000 pînă la 10.000 de ouă în siguranţă, femelele fac un „zbor de compensare“. În loc să depună ouăle lîngă coloniile de baştină, de unde rîul le-ar duce repede în aval, un nor luminiscent de femele zboară în amonte cîţiva kilometri să depună ponta. În final, ouăle fertilizate sînt purtate în aval, în locul natal al femelelor, şi se scufundă pe fundul apei.

Text: Jozsef L. Szentpeteri

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din mai 2003)

Galerie de imagini:



1 Comment

  1. Efemeridele – nu stiam de existenta acestor insecte. Am citit acum, si povestea lor face parte din buchetul de minuni al lumii. Felicitari pentru articol si fotografii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*