Între cer şi pămînt ciocănitori

Cu aripile larg deschise, ca un evantai de bambus, o ciocănitoare nordică străluceşte în auriu. Aceste ciocănitori nordamericane exploatează două lumi – sînt hrănite de pămînt, dar trăiesc în copaci. Foto: Michael S. Quinton

Aceste ciocănitori guralive, cu penajul părţii inferioare a aripilor care luceşte auriu în timpul zborului, contribuie la conservarea biodiversităţii pădurilor. Au ciocurile nepotrivite pentru lemn sănătos, se hrănesc pe pământ, dar trăiesc în copaci.

Constructori

Cu ciocuri lungi, subţiri, nepotrivite pentru a ciocăni lemnul sănătos, ciocănitorile nordice (Colaptes auratus) aleg copacii putrezi pentru a-şi scobi cuiburile. Dar aceleaşi ciocuri subţiri pot prinde furnici – hrana lor principală – de pe sol, cu o precizie ieşită din comun. Două femele îşi dispută atît casa, cît şi pe constructorul ei , un mascul mustăcios, care a scobit un cuib într-un molid din Alaska. Trioul dansează „wicka“, dansul nupţial denumit după strigătul păsărilor, ritual în care-şi înlănţuie capetele şi-şi răsfiră cozile. „Pot dansa ore în şir pînă se formează perechile şi-şi stabilesc teritoriul“ – spune Karen Wiebe, biolog la Universitatea din Saskatchewan. O creangă reprezintă un loc ideal pentru îmbrăţişarea finală.
Acum circa 8.000 de ani, gheţarii au despărţit populaţiile de ciocănitori în două subspecii. Numite după penajul viu colorat, ciocănitorile cu dungi galbene trăiesc în estul Americii de Nord, iar cele cu dungi roşii, în vest. Ambele tipuri convieţuiesc într-o zonă dintre Texas şi Alaska, unde prin încrucişare pot rezulta penaje în nuanţe de portocaliu.

Tătici grijulii

Un părinte stă de gardă în timp ce puii cu dungi roşii, flămînzi, dau ordine dintr-un plop. Ei pot scoate un bîzîit ca de albine, care-i sperie pe unii prădători, dar vigilenţa adulţilor rămîne cea mai bună apărare. Mai ales tatăl păzeşte şi cloceşte ouăle, aducînd şi jumătate din hrană. Îngrijirea maternă, aşa puţină cum este, se reduce în timp, unele mame pendulînd chiar între două cuiburi şi doi parteneri. Timp de 25 de zile, adulţii regurgitează furnici – iarna, ocazional, şi fructe de pădure – pentru puii în creştere. Din ouă ies în medie şase sau şapte pui, fiecare luptîndu-se viguros pentru acces la gaura pe unde sînt hrăniţi.

Sub asediu

Neatenţii pot fi evacuaţi rapid. Cuiburile ciocănitorilor sînt des invadate de grauri, care le aruncă ouăle, în timp ce veveriţele roşii pot mînca puii înainte de a le ocupa spaţiul. Un ciuhurez înhaţă o ciocănitoare, lăsînd probabil liber mult rîvnitul cuib pentru păsări ca raţa sunătoare americană. „Din punct de vedere ecologic, ciocănitorile sînt specii-cheie – afirmă biologul Wiebe. Cuiburile construite de ele ajută la formarea biodiversităţii pădurii.“

Text: Jennifer Steinberg Holland

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din iunie 2004)

Galerie de imagini:



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*