Jocuri Mortale

Mă aşteptam ca această femelă de 3,6 m să fugă cu prada – un pui de pinguin viu –, dar, în loc să facă asta, mi l-a trântit pe camera foto. Apoi a deschis gura şi a cuprins camera, împreună cu o mare parte din capul meu. După 45 de minute de ameninţări, s-a relaxat în fine şi a mâncat. A doua zi m-a căutat, de parcă dorea spectatori. Foto: Paul Nicklen

Un fotograf este fascinat de comportamentul focilor-leopard din Antarctica

O reputaţie odioasă
Dintre toate focile din lume, una singură, foca-leopard, are o reputaţie de vânător adevărat, de prădător de elită. Având până la 3,6 m şi peste 450 kg, se mişcă cu o agilitate şi viteză surprinzătoare, de obicei de-a lungul marginilor banchizelor, patrulând în căutarea pinguinilor şi a altor prăzi. Primii exploratori le numeau „leoparzi-de-mare“. O „bestie fioroasă şi graţioasă“ – scria Frank Worsley, comandantul celebrei expediţii Endurance, a lui Sir Ernest Shackleton, din 1914. Numele i se trage de la pielea cu model, descrisă de Worsley ca „o blană de căprior presărată peste tot cu pete maro“.
În fiecare vară australă, focile-leopard aşteaptă în apele puţin adânci din apropierea marilor colonii de cuibărire a pinguinilor pentru a prinde păsările abia ieşite din ou la prima lor intrare în apă. Dinţii focilor sunt foarte sugestivi: în faţă, canini şi incisivi făcuţi să prindă şi să sfâşie prada; în spate, molari cu margini ascuţite pentru apucat şi taiat, dar şi cu colţi care se întrepătrund ca să reţină krillul. Meniul focilor e surprinzător de variat: krill, pinguini, alte foci, peşte şi calmari – orice le cade sub dinţi. Celelalte foci din meniu sunt pui de focă-de-crabi sau, în apropierea Insulei South Georgia, pui de otarie-de-Kerguelen.
Focile-leopard au fost văzute departe spre nord, până pe coastele Australiei, Americii de Sud şi Africii de Sud. Adevărata lor patrie este însă Antarctica circumpolară, unde par să ocupe mai mult spaţiu decât arată numărul lor în prezent, precum tigrii din India, leii din Africa sau urşii grizzly din America de Nord.
Göran Ehlmé, un cineast suedez, şi-a petrecut ani întregi în apele cu foci-leopard: „Nu e de mirare că au reputaţia pe care o au. Prima dată când am văzut una m-am îngrozit. Capul – imens. Gura – largă. Ochii – siniştri. Apa îngheţată a făcut frica şi mai intensă. A trebuit să-mi revin cu o sticlă de whisky şi un somn bun.“ Ehlmé auzise şi el poveştile. Ştia de atacul unei foci-leopard asupra unui membru al echipajului lui Shackleton, Thomas Orde-Lees, care schia pe marea îngheţată când o focă-leopard a ieşit printre două blocuri de gheaţă şi s-a năpustit după el cu mişcări hotărâte, ca de şarpe. Orde-Lees a reuşit să păstreze distanţa, împingând în beţe şi alunecând, până când foca s-a scufundat într-o fâşie de apă şi l-a urmărit pe dedesubt – ţinându-se după umbra lui – pentru a-i ieşi în faţă. Orde-Lees s-a întors şi a strigat după ajutor. Foca şi-a continuat urmărirea până când a fost omorâtă cu un foc de armă de Frank Wild, secundul lui Shackleton.
Reputaţia focilor s-a deteriorat şi mai mult în iulie 2003, când Kirsty Brown, de 28 de ani, biolog marin, a fost apucată, trasă dedesubt şi înecată în timp ce înota cu tub de respirat şi vizor în apropierea Peninsulei Antarctice. Colegii ei s-au străduit timp de o oră să o resusciteze, dar n-au reuşit.
„Povestea despre un animal feroce are mai mult impact decât cea despre unul curios – spune Ehlmé. Oamenii au tendinţa să judece animalele în momentele de groază. Dar aceste foci sunt mai mult curioase. Le spun altor scafandri: «Dacă te sperii, închide pur şi simplu ochii. Apoi deschide-i. Foca nu te va muşca, dar va fi foarte aproape.»“ (În prezent, staţiunile de cercetare din Antarctica îi sfătuiesc pe toţi cei care nu studiază focile-leopard să amâne scufundările sau să iasă din apă când văd una în apropiere.) Fotograful Paul Nicklen a urmat sfatul lui Ehlmé când s-a lăsat să alunece în marea rece a Antarcticii şi a descoperit un animal capabil de acte feroce, dar şi de gesturi delicate. În faţa ochilor săi, o focă-leopard – apropiindu-se uneori la câţiva centimetri – putea să sfâşie un pinguin sau să i-l ofere lui întreg.
După cum a scris Shakespeare în Othello, o reputaţie e „o născocire proastă şi înşelătoare, dobândită adesea fără nicio vină.“ Probabil că este vorba de faptul că nu putem cunoaşte o focă sau orice alt animal sălbatic până când nu intrăm în teritoriul său, unde îşi manifestă cea mai adevărată parte a sa. Şi făcând asta, aflăm mai multe despre noi înşine – mari animale de pradă veşnic curioase.

Text: Kim Heacox

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din noiembrie 2006)

Galerie de imagini:



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*