Dezbatere publică pentru Delta Văcăreşti!

Foto: Helmut Ignat

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a lansat săptămâna aceasta dezbaterea publică asupra proiectului Lacul Văcăreşti, care vizează transformarea acestei zone de 190 de hectare în arie naturală protejată.

Iniţiativa are avizul Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii a Academiei Române, care recomandă încadrarea zonei ca parc natural pe baza unei analize atente a ecosistemului care a evoluat acolo şi a elementelor valoroase de floră şi faună descoperite.

„Fiind calificat drept o veritabilă zonă umedă în care diversitatea avifaunei şi a celorlalte grupe de animale s-a dezvoltat în perimetrul urban, fără intervenţia deliberată umană, beneficiind de ajutorul unor râuri subterane, ansamblul Parcul Natural Văcăreşti trebuie menţinut şi protejat drept un habitat aparte, o oază de linişte şi recreere în interiorul unui oraş tot mai aglomerat“, afirmă un comunicat al Ministerului, publicat pe 3 martie. Ministerul consideră că declararea acestei zone ca parc natural va aduce beneficii naturii şi locuitorilor capitalei, Delta Văcăreşti devenind prima arie protejată urbană a ţării şi o excelentă platformă pentru apropierea omului de natură şi pentru educarea tinerilor.

Pentru a susţine Parcul Natural Văcăreşti, puteţi scrie la Ministerului Mediului pe adresa [email protected] până la data de 3 aprilie 2014.

Revista National Geographic a fost cea care a inspirat interesul pentru acest loc aparte din Bucureşti. Citeşte articolul Delta dintre blocuri, publicat în mai 2012, şi editorialul publicat la un an după lansarea iniţiativei, Groapa Văcăreşti la un an.

– Domnica Macri



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*