Bufnițele cenușii

Imagine articol

O bufniță cenușie zboară la mică înălțime peste un luminiș dintr-o pădure din Manitoba, bătând silențios din aripi, cu urechile ultrasensibile atente la cele mai slabe zgomote ale prăzii ascunse sub zăpada iernii.

Pentru acești prădători de pădure, supraviețuirea depinde de concentrare. Bufnițele cenușii de pe teritoriul SUA se hrănesc cu rozătoare mici, ca șoarecii de câmp și popândăii, dar populațiile din Canada și Alaska vânează aproape exclusiv șoareci de câmp.

Aceste bufnițe nu doar se năpustesc, ci se și afundă în omăt. Cu ghearele lor ascuțite strânse sub bărbie, bufnițele cenușii se reped cu capul înainte în zăpada adâncă pentru a înșfăca șoarecii, scufundându-se cu atâta forță, încât pot sfărâma o crustă groasă cât să țină un om de 80 kg. Ele localizează prada ascunsă cu ajutorul unor discuri faciale mari ce conduc sunetele spre urechi. Când are succes, ca în cazul acestei bufnițe din Manitoba, vânătorul iese din zăpadă (dedesubt), apoi duce prada (dreapta) într-un loc sigur, ca s-o mănânce în liniște. Această tehnică de vânătoare le oferă bufnițelor cenușii un avantaj față de alte păsări răpitoare, dintre care multe trebuie să migreze spre zone unde straturile de zăpadă mai puțin dure fac prada mai accesibilă.

Iarna, bufnițele adulte consumă zilnic până la o treime din greutatea lor în rozătoare. Mai ales femelele își fac rezerve, ca să reziste în timpul lunilor de vară, mai competitive. “E ca și cum ar fi mari reduceri de iarnă la șoareci de câmp, iar bufnițele cenușii ar fi singurii clienți din magazin” – spune Jim Duncan, biolog canadian.

Cercetătorii estimează că în Canada și SUA trăiesc între 20.000 și 100.000 de bufnițe cenușii și tot atâtea în pădurile din nordul Europei și Asiei. Duncan și colegii lui au descoperit că populațiile nordice de bufnițe cenușii sunt preponderent nomade, zburând sute de kilometri, în funcție de creșterea și scăderea numărului de șoareci de câmp din diferite zone. În schimb, studii efectuate în Oregon și California au arătat că populațiile mai sudice, cu o dietă mai diversă, tind să rămână pe loc, deseori ocupând teritorii de bază mai mici de 8 km2.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*