Tinutul canioanelor

Imagine articol

In tinutul canioanelor, timpul se dezvaluie in toata profunzimea sa.

In regiunile indepartate ale Platoului Colorado, timpul aproape ca a incremenit. An dupa an, eroziunea slefuieste usor terasele inalte si adanceste canioanele; un an umed indeseste ierburile rare, un an uscat le vestejeste. Dar marea de roci colorate care acopera portiuni intinse din Utah, Arizona, New Mexico si Colorado ramane in mare parte la fel cum a fost inainte de conchistadorii spanioli, inainte de primii imigranti in Lumea Noua.

Daca insa schimbati scara timpului de la nivel uman la nivel geologic, povestea acestor peisaje stancoase ondulate nu numai ca se schimba, ci se schimba foarte mult, intinzandu-se pe sute de milioane de ani. Geologii vorbesc adesea despre un timp profund, timpul geologic, perioadele intinse de-a lungul carora cele mai subtile forte pot sa remodeleze un peisaj. Tinutul canioanelor este un adevarat manual despre timpul geologic.

Epoca dupa epoca, Platoul Colorado a crescut precum un sandvici urias, alcatuit din strate de gresie, calcar, argila si sisturi argiloase. Aceste strate – depunerile presate de timp ale oceanelor, raurilor si vanturilor – au fost inaltate, scufundate si rasucite de violente forte tectonice. Vulcanii au raspandit lava pe ele, vantul si apa le-au atacat si astfel a prins forma una dintre cele mai lizibile lectii de geologie din lume.

Cu mai bine de un secol in urma, geologii au inceput sa urmareasca rabojul de strate etalate prin canioane si pe terasele inalte si sa le dea nume: Wingate, Summerville si – printre cele mai groase si mai lungi – gresia Navajo.

Vechi de aproximativ 180 de milioane de ani, Navajo a fost construit strat cu strat, pe parcursul a 15 milioane de ani, de nisipul adus de vanturi. Pe alocuri are o grosime de peste 600 de metri, colorat de oxizi de fier – intr-o oarecare masura -, de la roz subtil la portocaliu rosiatic, si spintecat de nenumarate canioane.

De unde a venit atat de mult nisip? O mare parte din el se pare ca din Muntii Apalasi, aflati departe spre est. Geologul Jeffrey Rahl si colegii sai au gasit indicii referitoare la provenienta nisipului in cristale minuscule de zirconiu incastrate in gresie. Izotopii radioactivi din zirconiul din Navajo se potrivesc cu cei din zirconiul din Apalasi, care au fost candva la fel de inalti precum Alpii.

Se presupune ca nisipul erodat de pe aceste piscuri a fost purtat spre vest de rauri, apoi maturat de vanturi intr-un fantastic morman de nisip. Se crede ca, la momentul respectiv, platoul, care face parte din America de Nord, era situat undeva in apropiere de centrul Mexicului, deplasandu-se spre nord, spre locul sau actual, cu cativa milimetri pe an.

Exista putine dovezi ca in gresia Navajo ar exista forme de viata, dar cu aproximativ 160 de milioane de ani in urma, la sfarsitul jurasicului, a inceput sa se dezvolte un nou peisaj – o panorama de paduri, rauri, mlastini si mari interioare, in care au prosperat dinozauri, crocodili, soparle marine uriase si rechini enormi.

Siluete fantomatice, unele de peste 2 m, vegheaza de-a lungul Marii Galerii, intr-un colt din Parcul National Canyonlands. Arheologii cred ca vanatorii-culegatori au pictat aceste siluete cu cateva mii de ani in urma, situandu-le printre primele forme de arta nord-americana.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*