Raiul rechinilor

Imagine articol

Fara indoiala, rechinii au o problema de imagine. Privirea fixa, de ucigas in serie, grimasa obscena a dintilor incovoiati, frenezia sangeroasa cu care se hranesc – nu este de mirare ca sunt greu de iubit, si asta de cand ii stim. Iar scriitorii nu le-au sustinut intotdeauna cauza.

“Pradatorul palid al carnii oribile” – scria Herman Melville despre rechin -, cu “gura lui ca o caverna cu dinti de fierastrau”, cu “flancurile fantomatice” si “capul de Gorgona”. In calatoriile sale de ani de zile la bordul balenierelor, celebrul narator al povestilor marii din secolul al XIX-lea a urmarit rechinii devorand resturile balenelor macelarite – “carne oribila” -, ceea ce explica intr-o mare masura punctul sau de vedere nemilos.

Poate ca Insulele Bahamas l-ar fi facut sa se razgandeasca. Ernest Hemingway, care la jumatatea anilor 1930 s-a ascuns in aceste insule cu masina de scris si unditele lui, a fost starnit sa scrie despre pesti, linii de pescuit si tractiunea ferma a velelor.

Dar, desi adesea ii vorbea de rau pe rechini, uneori scria despre ei cu respect. Dupa cum spune Santiago in Batranul si marea despre un rechin-mako ce iesea la suprafata, “totul era frumos la el, mai putin falcile… Nu e un manca tor de lesuri, nici macar un apetit in miscare…

E frumos, nobil si n-are frica de nimic.” Insulele Bahamas au ramas inca in mare parte asa cum le-a cunoscut Hemingway, cu ape curate, bogate si albastre. Cea mai mare parte din arhipelag – aproximativ 700 de insule si recife coraliere risipite pe 800 km la sud-est de Florida – ramane la adapost de dezvoltarea industriala.

Localnicii inca isi asigura subzistenta din homar-de-Bahamas, pesti-energici si scoici-regina; pescarii amatori inca mai prind peste-osos din intinderile nisipoase si marlin-albastru si peste-velier din abisul rece, adanc de 1.800 m, numit Limba Oceanului. Rechinii sunt, de asemenea, prezenti. Intr-un singur loc pentru scufundari, numit Plaja Tigrului, aproximativ o duzina de rechinitigru se tot rotesc, nu in maniera vulturilor, ci mai degraba ca un carusel deasupra patutului unui copil.

Ochii lor intunecati si atenti sunt de marimea unor pumni, iar buline si dungi subtile le pateaza pielea ca un batic de matase. Dupa marele-rechin-alb, se spune ca acesta ar fi cel mai periculos rechin din lume. Mananca orice – alti rechini, placute de inmatriculare, anvelope.

Femela masiva care se rupe de formatie si vine catre mine trece atat de aproape, incat pot sa vad porii care ii pateaza botul si ii permit sa detecteze campul electromagnetic al carnii vii. In timp ce trece pe langa mine, uriasa si silentioasa, intind o mana si o pipai pe o parte. E ca un glaspapir fin. Miscarile ei raman constante, calme, in timp ce se alatura din nou rechinilor care se rotesc.

Pentru un peste cu o reputatie urata, acesta lasa o prima impresie dezarmanta. Tigrii cei mari nu sunt singurii rechini carora le merge de minune aici. Peste alte 40 de specii strabat apele din Bahamas, printre ele numa randu-se rechinul-galben, marele-rechin-ciocan, rechinul-taur, rechinul-cu-inotatoare-neagra, rechinul-mako, rechinul-matasos, rechinul-doica-de-Atlantic; chiar si rechinul-albastru, care migreaza, si uriasul rechin-balena trec pe aici.

Altii traiesc aici tot anul, nascandu-si puii in aceeasi laguna linistita unde s-au nascut si ei. Numele de Bahamas provine din spaniola, Baja Mar insemnand “mari putin adanci”. Arhipelagul e asezat pe o pereche de platforme de calcar, Bancul Bahama Mare si Bancul Bahama Mic, despartite de canale care plonjeaza chiar si pana la 3.900 m adancime.

Tocmai aceasta combinatie de hauri abrupte si ape putin adanci, de lespezi de piatra si tarmuri nisipoase, recife de corali, intinderi cu iarba, mangrove si lagune calme intretine viata de toate marimile. Apele curate ale Atlanticului si curentul cald din Golf se amesteca pentru a crea un festin de hrana marina care atrage rechinii de aproape si de departe.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*