Valea vietii

La sfarsitul anotimpului secetos, hipopotamii se imbulzesc in micile ochiuri de apa din Raul Luangwa, inghesuiala facand adesea sa se incinga spiritele.

In Valea Luangwa, din Zambia, ploaia si raul creeaza un refugiu pentru viata salbatica.

 

Text: Christine Eckstrom

 

Luangwa, unul dintre ultimele mari rauri din sudul Africii inca nezagazuite, e colacul de salvare si protectorul vaii pe care o strabate. Hipopotami, elefanti, girafe, lei, leoparzi, bivoli africani si multe alte specii prospera pe cei peste 50.000 km2 de savana si padure udati de acest rau, lung de peste 800 km.

Oamenii sunt putini aici. Un motiv e ciclul anual al inundatiilor provocate de Luangwa. In fiecare an, in timpul ploilor, raul reinventeaza relieful. Umflandu-se de la nivelul unui parau adanc pana la genunchi si devenind un torent tulbure, cafeniu, isi croieste noi canale si se revarsa pe campiile si in padurile din jur, transformand aceasta vale larga din estul Zambiei intr-un tinut de nepatruns pentru masini timp de aproape o jumatate de an.

In cealalta jumatate, apele se retrag, lasand in urma un peisaj intinerit, care se usuca treptat in lunile lungi de seceta care urmeaza, cand temperaturile cresc constant, pana cand pamantul palpita de caldura si de sete. La sfarsitul lui octombrie, iarba din lunci e pascuta pana devine miriste, iar un vant fierbinte ridica vartejuri de praf de pe solul care se erodeaza. In amurg, hipopotamii parasesc ultimele ochiuri de apa adanci ale raului si se topesc in bezna desisurilor pentru a paste.

Unii merg kilometric in sir ca sa gaseasca hrana, iar multi dintre ei mor in acest sezon stresant. Intr-o dimineata, cadavrul unui mic hipopotam trece plutind pe apa. Femelele de hipopotam se apropie si il adulmeca, ii ling pielea, apoi se indeparteaza. Sezonul poate fi dificil pentru animalele salbatice din vale, dar oamenii sunt si mai dificili.

Vanatoarea si braconajul, chiar si in interiorul parcurilor nationale, au redus drastic in trecut populatiile de hipopotami si elefanti; totusi ambele specii si-au mai revenit, in parte datorita schimbarilor in atitudine si in impunerea legilor.

 

 

 In noiembrie se aduna nori de furtuna, vinetii si mohorati, iar cerul bubuie toata noaptea. Intr-o dupa-amiaza, aroma pamantului udat de aversa, adusa de un vant puternic, si o perdea gri de ploaie rece matura pamantul, revarsandu-se ca un torent, spaland praful de pe iarba si de pe copaci.

Aproape peste noapte, lujeri verzi rasar din pamant. Arborii-lui-Mopane din padurile golase lucesc in roz, cu frunze proaspete. Muguri galbeni ca lamaia plesnesc pe arborii de guma-arabica, iar crini-paianjen fragili rasar ca niste troiene albe pe campii.

Elefantii si bivolii se imprastie spre tinuturile inalte, cu vegetatie proaspata. Impala nasc, iar zebrele isi fac aparitia din desisuri cu puii lor. La numai cateva zile dupa prima ploaie, apar pe cer si berzele-lui-Abdim, rotindu-se in stoluri uriase, de mii de pasari.

 

Migreaza spre sud si unii dintre africani stiu ca ele aduc ploaia. Aterizeaza intr-o masa care inainteaza ciugulind laolalta prin iarba, intr-un front larg, ca si focul, cautand broaste si insecte aduse pana aici de ape. A inceput un nou anotimp.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*