Țara focului și a gheții – Kronoțki

In estul extrem al Rusiei, pamantul e inca framantat de fortele primordiale care au creat Peninsula Kamceatka, acolo unde Vulcanul Kronotki, inalt de 3.521 m, domina piscurile din apropiere, tundra, mlastina si padurea.

Kronoțki Zapovednik e un loc extraordinar, fragil, magnific și schimbător. Ar fi mai bine ca această rezervație să rămână neatinsă, în splendida sa izolare.

Text: David Quammen
Foto: Michael Melford

Unele locuri de pe planetă sunt atât de minunate și de fragile, încât poate n-ar trebui să mergem acolo. Poate ar trebui să le lăsăm în pace și să le apreciem de la distanță. Să trimitem un observator care să afle cât mai multe, să calce în vârful picioarelor și să ne relateze apoi precum Neil Armstrong de pe Lună – iar noi, ceilalți, să rămânem acasă.

Paradoxul acesta se aplică lui Kronoțki Zapovednik, o rezervație naturală pierdută undeva în estul Peninsulei Kamceatka, din Rusia, pe coasta Pacificului, la peste 1.500 km nord de Japonia. E un peisaj splendid, dinamic și bogat, tumultuos și delicat, cuprinzând 1,1 milioane de hectare de munți vulcanici, păduri, tundră, albii de râuri, precum și peste 700 de urși-bruni, desișuri de pini-pitici-siberieni (cu conuri comestibile pentru urși) și de „grațioși”brazi-de-Sahalin (Abies sachalinensis) – relicte crescute în urma ghețarilor din Pleistocen, o colonie masivă de lei-de-mare-ai-lui-Steller pe coastă, o populație de somon-roșu-de-Pacific în Lacul Kronoțkoe, laolaltă cu somonul-japonez-de-Pacific și somonul-curcubeu-de-Pacific din râuri, vulturii și șoimii-de-tundră, carcaju și multe alte specii – un ținut mult prea valoros pentru a fi o destinație turistică oarecare.

Având atâtea de oferit, cu o miză atât de ridicată, cu atâtea lucruri ce pot fi distruse rapid, însă nu de fel de ușor de refăcut (din cauza latitudinii, a creșterii lente a plantelor, a complexității substructurilor geotermale, a caracterului special al ecosistemelor sale, a fragilității echilibrului topografic), are Kronoțki nevoie de oameni, fie ei și simpli vizitatori?

Pun această întrebare conștient în cel mai înalt grad că poate sună a ipocrizie sau a inconsecvență, dat fiind faptul că recent am lăsat eu însumi urme de bocanci pe solul moale din Kronoțki. Guvernul rus recunoaște această spectaculoasă fragilitate, aplicându-i categorica etichetă de zapovednik, care înseamnă aproximativ “zonă restricționată, rezervată studierii și protejării faunei, florei și geologiei; turism limitat sau interzis; mulțumim pentru interes, dar plecați”.

E un statut legal desemnat pe termen lung, antidemocratic într-o manieră curajoasă și judicioasă, într-o țară în care antidemocrația are o istorie lungă și brutală. Oamenilor de știință le este permis accesul în aceste zapovednik, deși numai în scopul cercetării și în condiții stricte. Kronoțki e una din cele 101 astfel de rezervații din Rusia, potrivit ultimelor cifre, și a fost printre primele, decretată ca atare în 1934.

Înainte fusese un refugiu pentru samuri, înființat în 1882 la propunerea localnicilor, a vânătorilor cu pușcă și a celor cu capcane, care prețuiau pădurile ce împrejmuiau Lacul Kronoțkoe ca pe un excelent habitat pentru Martes zibellina, samurul.

Foto: Michael Melford

Peninsula Kamceatka e foarte îndepărtată de Moscova (de fapt, cam la fel de departe ca Moscova de Boston), iar pentru guvernul sovietic al lui Iosif Stalin de la mijlocul anilor ’30 (cu o agendă foarte încărcată), costurile punerii unei bucăți modeste de sălbăticie în interiorul unor granițe protejate nu păreau probabil prea ridicate.

În 1941, a ieșit la iveală un alt bun de preț al rezervației, când un hidrolog, pe nume Tatiana I. Ustinova, a descoperit aici gheizere. În primăvara rece a acelui an, Ustinova și ghidul ei explorau izvoarele Râului Sumnaia cu sănii trase de câini. S-au oprit la un punct de confluență și întâmplarea a făcut să observe, la ceva distanță în lungul malului apei, o izbucnire masivă de abur.

Obligată să plece din cauza câinilor flămânzi și a altor alte treburi urgente, Ustinova n-a reușit să vadă mai mult. Nu atunci, dar s-a întors câteva luni mai târziu pentru a cartografia și a studia ceea ce s-a dovedit a fi un întreg complex de manifestări geotermale, inclusiv circa 40 de gheizere.

A numit primul ei gheizer Perveneț, adică „primul născut”€œ. Afluentul pe care  a urcat se numește acum Râul Gheizernaia și mai sus de unul din coturi se află un povârniș numit Vitraj, sau Vitraliul, datorită reziduurilor multicolore care ies dintr-o serie de venturi mai mari și mai mici. Dolina Gheizerov (Valea Gheizerelor), din Kronoțki, a devenit una dintre cele mai mari zone cu gheizere din lume, din aceeași categorie cu Yellowstone, El Tatio, în Chile, Waiotapu, de pe Insula de Nord, din Noua Zeelandă, și Islanda.

Gheizerele sunt îndeobște asociate cu activitatea vulcanică, și acesta este în mod sigur și cazul lui Kronoțki. Kamceatka, în întregul ei, e ciuruită de vulcani, dintre care peste 20, inclusiv câțiva inactivi, se află în rezervație sau la granițele ei. Vulcanul Kronotki e cel mai înalt, un con perfect care se ridică la 3.521 m. Vulcanul Krașeninnikov (numit astfel după Stepan Petrovici Krașeninnikov, un temerar naturalist care a explorat Kamceatka la începutul secolului al XVIII-lea), e geamănul sau neidentic și se află chiar la sud-vest, de cealaltă parte a Râului Kronoțkaia. Iar mai spre sud-vest ar fi trebuit să fie, dar nu mai este, al treilea din seria de trei vârfuri gigantice.

În loc de un con înalt, acolo se află o depresiune largă și joasă, având un diametru de până la 13 km, plină de fumarole, izvoare fierbinți și lacuri sulfuroase, tundră cu afine și iarbă-neagră, pâlcuri de pădure de mesteacăn și pin-siberian-pitic, toate încercuite de o margine lăsată în urmă de explozia unui mare vulcan acum aproximativ 40.000 de ani. Depresiunea se numește Caldera Uzon. Numele provine de la duhul cel bun Uzon, personaj puternic din legendele populației băștinașe koreak.

Explorarea și studierea Calderei Uzon de către cercetători, precum și descoperirea de către Ustinova a Văii Gheizerelor au oferit un motiv în plus pentru statutul de zapovednik: protejarea minunățiilor geologice, ca și a celor biologice. Poveștile indigenilor koreak despre Uzon și caldera sa au aura unei parabole. Uzon era un prieten al oamenilor, potolind tremurul pământului, înăbușind cu mâinile erupțiile vulcanice, făcând și alte fapte bune; dar ducea o viață singuratică, trăind în secret în vârful propriului munte pentru ca duhurile rele să nu vina și să distrugă locul. Apoi s-a îndrăgostit.

De o ființă omenească,€“ o fată frumoasă pe nume Naiun, cu ochii ca stelele, buzele ca merișorul, genele întunecate și strălucitoare ca doi samuri. Ea îl iubea, la rândul ei, pe Uzon, iar el a dus-o pe muntele său. Până aici, totul bine. Dar după câțiva ani de fericire și izolare maritală, Naiunei a început să-i fie dor de rudele ei omenești. N-ar putea oare să le viziteze cumva? Uzon, pentru a-i face pe plac, a comis atunci o greșeală nesăbuită și tragică: cu brațele sale puternice, a împins munții și a creat un drum.

Foto: Michael Melford

Au apărut oamenii, curioși și stricători. Acum, toată lumea cunoștea ascunzătoarea secretă a lui Uzon, inclusiv acele duhuri rele. „Pământul s-a căscat cu o prăbușire grozavă, înghițind muntele uriaș€œ, potrivit unei variante a poveștii culese de G. A. Karpov, „iar atotputernicul Uzon s-a prefăcut în stâncă pe vecie”€œ. Poate fi văzut acolo chiar și astăzi, împietrit într-o culme înaltă de pe perimetrul de nord-vest al depresiunii, cu capul plecat și brațele întinse pentru a forma marginea calderei.

Dacă-l vedeți, înseamnă că vă numărați printre cei câțiva aleși. Interdicția asupra turismului a fost relaxată pentru Kronoțki, însă în mică măsură. În afară de cercetători, doar în jur de 3.000 de vizitatori ajung aici în fiecare an, iar dintre aceștia, doar jumătate poposesc la Caldera Uzon.

Reglementările, logistica, lipsa infrastructurii și costurile le limitează numărul. În primul rând, nu există un drum care să ducă la Kronoțki Zapovednik dinspre părțile mai locuite (care, de fapt, nu sunt prea locuite) ale Kamceatkăi. Nici în rezervație nu sunt drumuri, dacă nu-l punem la socoteală pe cel din legendă. Transportul în și din rezervație se face în principal cu elicoptere Mi-8, mașinării asurzitor de puternice, care pe vremuri transportau trupe pentru armata sovietică.

Stând într-un Mi-8 turat pentru decolare, fixat de un scaun șubred în dreptul unui hublou, te simți că într-un autobuz școlar aglomerat care are o drujbă uriașă prinsă de acoperiș -€“ asta până când toată chestia levitează. Cursele turistice pleacă de la un heliport aflat la 34 km de Petropavlovsk, capitala Kamceatkăi, și li se permite să coboare doar în calderă și în Valea Gheizerelor.

Niciunul dintre locuri nu oferă cazare pentru turiști, astfel încât o vizită la rezervație se constituie într-o călătorie foarte costisitoare (700 $) de o zi, cu prânzul inclus. Excursia pare a fi organizată în principal pentru ruși bogați, europeni porniți în vacanțe aventuroase și, ocazional, câte un american. Cinci ore petrecute la Kronoțki nu sunt un lucru pe care să și-l poată permite familiile obișnuite din Petropavlovsk; nu-i ca și cum ai urca în mașină copiii pentru o ieșire vara la iarbă verde.

Foto: Michael Melford

Urcatul în elicopter pentru a vedea gheizere și vulcani și eventual câțiva urși bruni (care aleargă prin tundră în timp ce pilotul îi hăituiește de la mică înălțime ca să poată fi văzuți mai bine) e maniera în care elita bogată și sedentară apreciază natura. E spectaculos, palpitant, e un privilegiu și o grosolănie. Mă enervează, dar cum aș fi putut afla asta dacă n-aș fi fost acolo și n-aș fi făcut-o eu însumi? Autoritățile care conduc Kronoțki și oamenii de știință care studiază zona sunt sensibili la neajunsurile unui astfel de turism.

Toată lumea lasă urme de acest fel; se pune totuși întrebarea cât sunt de adânci și de numeroase. La deschiderea și la închiderea fiecărui sezon de vară, cercetătorii caută urme de impact în zona calderei și a gheizerelor. Raportul lor stă la baza deciziilor cu privire la limitele și datele vizitelor din sezonul următor. Dar marele paradox la Kronoțki, care trebuie abordat nu doar cu inima, ci și cu mintea, privește modul în care teama pentru degradarea cauzată de om ar trebui reconciliata cu dinamismul inerent, violent al acestui loc.

Acest paradox a atins apogeul pe 3 iunie 2007, când un perete masiv de piatră, noroi, argilă și nisip s-a desprins de pe o creastă înaltă și a alunecat, huruind, spre valea unui pârâu, blocând o cădere de apă de 30 m, zăgăzuind Râul Gheizernaia (totul în câteva secunde) și îngropând o mare parte din Valea Gheizerelor sub lacul nou format. O întreagă armată, mărșăluind în cizme cu crampoane, n-ar fi reușit să provoace o asemenea harababură. Perveneț, primul gheizer al Ustinovei, a dispărut.

La fel și alte câteva gheizere celebre. Restul a rămas. Vitraj, mozaicul din vitralii, e intact. Rapoarte alarmante au ajuns în presă internațională, au fost anulate vacanțe, iar oamenii au început  să se contrazică: a fost alunecarea o tragedie sau pur și simplu un fascinant fenomen natural? „Noi, oamenii de știință, credem că suntem destul de norocoși să fim martorii unui astfel de eveniment”,€“ spune cercetătorul Aleksander Petrovici Nikanorov, care m-a pus la curent cu situația la sediul rezervației de lângă Petropavlovsk. „Viețile noastre sunt foarte scurte, și totuși am fost martori la așa ceva”.€œ

Geologii sunt îndreptățiți să creadă că viețile lor sunt scurte dacă sunt raportate la fenomenele pe care le studiază. De obicei, pietrele se mișcă foarte încet. Desigur, asta e valabil și pentru noi, ceilalți: viață e scurtă, lumea e mare și suntem norocoși să fim martori la cât mai multe fenomene cu putință.

Dacă asta înseamnă să ne suim cu toții în acel elicopter, e o altă întrebare, la care nu pot răspunde nici măcar pentru mine însumi. Ceea ce vă pot spune (iar fotografiile lui Michael Melford vă arată) e următorul lucru: Kronoțki Zapovednik e un loc extraordinar, fragil, magnific și schimbător. Oare puteți să mă credeți pe cuvânt?

Articolul a apărut în ediția din ianuarie 2009 a revistei National Geographic România



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*