Apele mistice din China

Imagine articol

Vizitatorii sunt vrajiti de Rezervatia Jiuzhaigou. In acest rai poti ajunge cu autocarul.

Jiuzhaigou inseamna “valea celor noua sate”, caci odinioara erau noua, dar altele sunt cifrele care conteaza acum.

Vreo 80 de hoteluri sunt grupate compact la gura unei vai in forma de Y, lunga de 30 de km, in Muntii Min, din China Centrala, unde 280 de autobuze asteapta sa-i transporte pe cei circa 18.000 de vizitatori pe un incantator traseu, pe langa o salba de lacuri serpuitoare pline de flori colorate si de cascade rasfirate pe sub versanti acoperiti cu paduri de artar, molid sau bambus, prin care se mai vad urmele vechilor alunecari de teren. (Daca norii o ingaduie, e vorba de numai 40 de minute de zbor din impaduritul Chengdu, in provincia Sichuan, punct de plecare spre alte obiective turistice din care a germinat civilizatia chineza acum 3.000 de ani).

Micile lacuri si paraiele acoperite de ierburi sunt inconjurate de promenade din lemn, iar autobuzele opresc pentru a le permite grupurilor de turisti sa hoinareasca dupa pofta inimii. Mai apoi, acestia stau la coada la un alt autobuz, care ii duce mai departe.

Ghetarii au sculptat cele doua vai care se unesc in Valea Shuzheng – Zechawa si Rize, care urca pana la circa 3.000 de metri – cu pereti care-i descurajeaza pe cataratorii amatori, dar nu suficient de abrupti pentru a-ti abate privirea de la extraordinara frumusete calcaroasa a paraielor de dedesubt.

Geologia acestei parti a Podisului Tibet e un fund de mare, astfel incat calcarul, dizolvandu-se, le da apelor culoare de smarald sau peruzea, in functie de lumina, sau intensifica azurul reflectat al cerului. Avalansele ce au blocat paraiele au format lacuri, dar legenda spune ca intr-unele si-au scapat zeitele cerului sulemenelile, iar in altele au inotat sirenele.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*