Cum se imperecheaza plantele

Polenul a dus la o diversificare exploziva a plantelor, transformand o planeta maronie intr-una verde si apoi rosie, galbena, alba, portocalie etc.

Sunt multe lucruri pe care noi, oamenii, le avem de-a gata. Unul este, desigur, abilitatea de a umbla, de a ne tari sau chiar, incurajati de putin prea mult alcool, de a ne apropia de un reprezentant simpatic al sexului opus. Plantele n-au parte de luxul acesta.

 

Text: Rob Dunn

 De-a lungul indelungatei istorii a vietii verzi pe pamant, ele au fost nevoite sa se afle una langa alta, aproape atingandu-se, pentru a se imperechea. Muschiul isi lasa sperma palida in apa de ploaie ce se scurge la partenerii din apropiere, asa cum faceau si alte plante la inceputuri, dar aceasta metoda necesita umezeala.

Vegetatia nu putea supravietui decat in acele cotloane umede unde picaturile de apa uneau, negresit, un mascul si o femela. Pamantul era in mare parte maroniu. Apoi, intr-o buna zi, acum mai bine de 375 de milioane de ani, s-a intamplat. O specie de plante a dezvoltat graunti de polen si seminte si, de atunci, nimic nu a mai fost ca inainte.

Haideti s-o spunem pe sleau. Polenul este sperma plantei – doi indivizi per graunte – inconjurata de o unica membrana, adesea aurie, cu rol de protectie si de mijloc de transport. Daca in lunga istorie a plantelor problema a constat in distanta dintre iubiti, polenul i-a unit, fie ca se gaseau la o distanta de cativa metri, fie pe continente diferite. A fost o smecherie a evolutiei care a transformat lumea, permitand unor straini sa faca sex.

Dar sansele de reusita erau inca scazute. Polenul era purtat de rafale de vant in speranta ca unii graunti isi vor gasi tinta. Cu timpul, au aparut noi mecanisme de polenizare. Sacii de polen explodeaza, imprastiind polenul, care si-a dezvoltat aripi ca niste baloane cu care pluteste. Plantele au inceput sa produca mii, milioane, miliarde de graunti individuali. Au facut multi, pentru ca unul sa aiba sorti de izbanda.

Tinta pe care o vaneaza miliardele de graunti de polen e ovulul dezgolit (viitoarea samanta) al unei alte plante a aceleiasi specii. Odata ajuns la ovul, care contine o celula- ou, grauntele de polen incearca sa creeze un tub care sa uneasca sperma cu oul.

Daca polenul cade pe o planta dintr-o alta specie sau daca e prea slabit sau batran, tubul nu se formeaza. Dar de cate ori acest lucru se intampla, unul dintre cei doi spermatozoizi, cel ales, ia calea fertilizarii si o samanta viabila se dezvolta. Faptul ca exista plante e dovada succesului mai mult decat intamplator al acestei loterii intime, improbabile.

Viata si-a urmat cursul astfel, cu polenul transportat de vant si sansa spre ovule, timp de milioane de ani, pana cand lucrurile s-au schimbat din nou – „o explozie muta, violenta“, asa cum a numit-o naturalistul Loren Eiseley. Indivizii unei descendente au dezvoltat seminte protejate in fructe si inconjurate de petale.

Citeste tot reportajul in National Georgrafic decembrie 2009.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*