Marele dezghet

Gheţarii din inima Asiei alimentează cele mai mari fluvii, vitale pentru două miliarde de oameni. Acum, zăpada şi gheaţa se împuţinează.

Probabil că zeii s-au înfuriat. E singura explicaţie rezonabilă pentru Jia Son, un fermier tibetan care examinează catastrofa ce se petrece deasupra satului său, în provincia chineză Yunnan. „Am supărat ordinea naturală – spune acest budist pios, în vârstă de 52 de ani. Iar acum zeii ne pedepsesc.“

Într-o după-amiază fierbinte de vară, Jia Son a urcat peste doi kilometri prin defi leul pe care Gheţarul Mingyong l-a săpat în Muntele sacru Kawagebo, înălţat la 6.740 m în norii de deasupra. Nici urmă de gheaţă, doar un râu tulbure, format de apa topită plină de mâl. De mai bine de un secol, de când limba lui a atins marginea satului Mingyong, gheţarul s-a retras precum un şarpe muribund care se întoarce în bârlog. Topirea s-a accelerat în ultimul deceniu, ajungând să scadă anual cam cu suprafaţa unui teren de fotbal, viteză neobişnuită pentru ritmurile „glaciale“ ale unui colos de gheaţă străvechi.

„Pe aici era doar gheaţă acum zece ani“ – spune Jia Son, căţărându-se prin grohotiş şi tufi şuri. El îmi arată o cărare bătută de iaci pe versant, la circa 60 de metri deasupra fundului văii. „Pe vremuri, gheţarul acoperea uneori cărarea, aşa că trebuia să-l traversăm ca să ducem animalele pe păşunile de mai sus.“ În dreptul unui cot de râu, vedem şi vârful gheţarului. E de un negru funerar, acoperit de rocă pulverizată şi praf. Apa din această gheaţă, cândva atât de pură, încât servea la ritualuri ca simbol al lui Buddha însuşi, e acum prea încărcată cu sedimente pentru a putea fi băută de localnici.

Pe o porţiune de peste un kilometru, suprafaţa cândva netedă a gheţarului e striată şi găurită ca pielea unui lepros. În fisuri se întrezăresc bucăţi de gheaţă verde-albăstruie, dar crăpăturile în sine vestesc necazuri. „Fiara e bolnavă şi se prăpădeşte – spune Jia Son. Dacă gheţarul nostru sacru nu poate supravieţui, cum o să reuşim noi?“ E o întrebare ce răsună pe întregul glob, dar nicăieri mai presant ca în vasta fâşie din Asia care îşi extrage apa de pe „acoperişul lumii“.

Acest colos geologic – cel mai înalt şi mai întins platou de pe planetă, înconjurat de munţii cei mai semeţi – acoperă o suprafaţă mai mare decât cea a Europei Occidentale, la o altitudine medie de peste 3 km. Cu aproape 37.000 de gheţari doar în partea chineză, Podişul Tibet şi munţii ce-l înconjoară conţin cel mai mare volum de gheaţă din afara regiunilor polare. Ea dă naştere legendarelor fluvii ale Asiei, de la Yangtze şi Fluviul Galben, la Mekong şi Gange – care, în decursul istoriei, au alimentat civilizaţii, au inspirat religii şi au susţinut ecosisteme. Astăzi, ele sunt vitale pentru câteva dintre cele mai populate regiuni ale Asiei, de la câmpiile aride ale Pakistanului, la metropolele însetate din Nordul Chinei, la aproape 5.000 km distanţă.

Una peste alta, în jur de două miliarde de oameni din peste zece ţări – aproape o treime din populaţia lumii – depind de fluviile alimentate de gheaţa şi zăpada din regiunea platoului. Dar acoperişul lumii se apropie de o criză, provocată de un paradox: în ciuda aparentei sale forţe imutabile, această formaţiune geologică e mai vulnerabilă la schimbarea climei decât aproape orice alt loc din lume. Podişul Tibet se încălzeşte de două ori mai repede decât media globală de 0,74°C din ultimul secol – iar în unele locuri chiar mai rapid. Acest ritm de încălzire, nemaiîntâlnit de cel puţin două milenii, e nemilos cu gheţarii, a căror poziţie specială, între altitudinile înalte şi cele joase, îi face deosebit de sensibili la schimbările climaterice.

Timp de mii de ani, gheţarii au format ceea ce Lonnie Thompson, glaciolog la Universitatea de Stat din Ohio, numeşte „contul de apă proaspătă al Asiei“ – un depozit imens, în care depunerile proaspete de gheaţă şi zăpadă au compensat în timp topirile anuale. Topirea glaciară joacă un rol vital înainte şi după sezonul ploios, când furnizează cea mai mare parte a debitului tuturor fluviilor, de la Yangtze (care irigă peste jumătate din orezul Chinei) la Gange şi Ind (esenţiale pentru agricultura din India şi Pakistan). Dar de o jumătate de secol încoace, echilibrul s-a pierdut, probabil iremediabil. Din cei 680 de gheţari pe care oamenii de ştiinţă chinezi îi monitorizează îndeaproape pe Podişul Tibet, 95 la sută pierd mai multă gheaţă decât se adaugă, cele mai grele pierderi înregistrându-se la extremităţile dinspre sud şi est. „Aceşti gheţari nu se retrag pur şi simplu – spune Thompson.

Ei pierd masă pe verticală.“Stratul de gheaţă din această porţiune a platoului a scăzut cu peste 6 procente din anii ’70 – iar degradarea e chiar mai mare în Tadjikistan şi în partea de nord a Indiei, cu un declin de 35, respectiv 20 de procente în cinci decenii. Ritmul dezgheţului nu e uniform, iar un număr de gheţari din Munţii Karakoram, din extremitatea vestică a platoului, chiar avansează. Această anomalie poate fi rezultatul creşterii căderilor de zăpadă din Karakoram, la o latitudine mai mare – şi deci mai rece –, unde zăpada şi gheaţa sunt mai puţin vulnerabile la mici creşteri de temperatură. Cunoaşterea ştiinţifi că e încă lacunară, iar pe Podişul Tibet problema e agravată de izolarea regiunii şi de contextual politic sensibil – precum şi de complexităţile inerente ştiinţei climei. Deşi oamenii de ştiinţă dezbat problema ritmului şi a cauzei retragerii glaciare, majoritatea nu neagă faptul că aceasta se întâmplă.

Si se tem că de-abia acum urmează ce e mai rău. Cu cât mai multe zone întunecate sunt expuse prin topire, cu atât mai multă lumină solară e absorbită şi nu refl ectată, provocând creşterea mai rapidă a temperaturilor. (Unii climatologi cred că acest cerc vicios al încălzirii ar putea intensifica musonul asiatic, provocând furtuni mai violente şi inundaţii în regiuni precum Bangladesh şi Myanmar.) Dacă tendinţele actuale se păstrează, oamenii de ştiinţă chinezi cred că 40% dintre gheţarii de pe platou ar putea dispărea până în 2050. „Micşorarea la scară mare a gheţarilor e inevitabilă – spune Yao Tandong, glaciology la Institutul Chinez de Cercetare a Podişului Tibet. Si va duce la o catastrofă ecologică.“



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*