Boundary waters

Pe Lacul Shagawa, vîntul înfioară apa, stîrneşte vulturii-pescari şi pescăruşii, freamătul molizilor şi pinilor. Am pornit să aflu mai multe despre sălbăticia dintre Minnesota şi Canada. Foto: Jim Brandenburg

O „sălbăticie melodioasă“ e ceea ce naturalistul Sigurd Olson a descoperit pe cînd cutreiera prin regiunea Boundary Waters, întindere de păduri şi lacuri de la graniţa Minnesota-Ontario.

Era atît de multă linişte aici, încît putea auzi murmurul firii, un loc care i-a oferit clipe unice de pace, acelea în care „percepem şi  înţelegem cu toată fiinţa, mai degrabă decît cu simţurile.“ Este o muzică a tăcerii pe care fiecare dintre noi o caută, conştient sau nu, la fel cum „animalele suferinde caută ierburile tămăduitoare.“
Înainte să moară Sig, bătrîn şi înţelept, am avut norocul să cutreier cu el aceste pă­duri sau să vîslesc pe lacuri cu canoea. Și datorită lui Sig, sute de mii de hectare din Superior National Forest au fost semnificativ protejate, prin fondarea Zonei Sălbatice Boundary Waters Canoe, în 1978. Încă din anii 1920, Sig a luptat pentru a feri zona de drumuri, baraje, aeroplane şi – în cea mai aprigă bătălie – de bărcile cu motor.  Pentru poziţia sa tranşantă, Sig a fost „spînzurat“ în Ely – nu el, ci o paiaţă atîrnată într-un ştreang pe drumul principal din oraş. Disputa motor-canoe agită încă spiritele şi, pentru linişte, bărcile cu motor au acces pe cîteva dintre lacurile zonei protejate.
Locuiesc la 30 de kilometri de Ely, iar proprietatea mea, din marginea zonei protejate, este înconjurată de rezervaţie. Nu este lună în care, într-un an sau altul, să nu fi nins. Iubesc zăpezile purificatoare ale iernii. Primăvara vine tîrîş-grăpiş şi mii de lacuri pline de sloiuri încep să-şi „devoreze“ crusta groasă de gheaţă. Schimbarea este atît de mare, încît simt că străbat mari distanţe fără să plec de acasă. Peste noapte, te trezeşti că-i  vară. La această latitudine, năvalnica vară îţi cere să o cercetezi zilnic, altfel pierzi spectacolul.
Aşa că am hotărît să fac poze zi de zi, de la solstiţiul din  iunie, cînd este lumină de la 4,30 a.m. la 9,30 p.m., şi pînă la echinocţiul din septembrie – 93 de zile am căutat şi am înregistrat tot ce mi s-a oferit.
Am călătorit de la Pîrîul Unchiului Judd, care se rostogoleşte într-o cascadă chiar dincolo de fereastra mea, pînă la lacurile din Parcul Regional Quetico. Darul unei dimineţi ceţoase de iulie a fost un stîrc albastru, podoabă în vîrful unui molid negru. Dar au fost şi zile ingrate, cu muşte negre şi ţînţari, însă ei polenizează minunatele noastre orhidee şi precis că au şi muştele o sarcină nobilă.
Sig Olson a înţeles că „fără linişte nu există nici cunoaştere“. O dată ce ai ascultat cîntecul sălbăticiei – aici sau în oricare alt loc în care ea domneşte –, îl porţi cu tine şi în cel mai zgomotos dintre oraşe. El mi-a dedicat pe una dintre cărţile sale: „Fie ca tu să fii acolo unde se aud muzicile.“

Text: Jim Brandenburg

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din septembrie 2003)

Galerie de imagini:



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*