Natura Cubei

Colinele calcaroase numite mogote apar din ceaţa dimineţii în fertila Valle de Vinales, din Cuba. Cândva parte a fundului mării jurasice, calcarele s-au exondat acum circa 40 de milioane de ani şi încă se mai înalţă. Râurile şi apele de infiltraţie au erodat colinele abrupte, lăsându-le ciuruite de peşteri. Foto: Steve Winter

Într-o misiune de cinci luni, de documentare asupra minunăţiilor naturale ale unei naţiuni insulare, fotograful Steve Winter a întîlnit crocodili săritori, şerpi boa devorînd lilieci şi habitate atît de bogate în specii endemice, încît biologii de-abia le pot ţine socoteala.

Mărşăluiam prin imensitatea mlaştinii într-o zi caniculară, pe care ne-o vom aminti mereu cu groază. Atacaţi de ţînţari necruţători, cu greu ne smulgeam bocancii din noroi, la fiecare pas. Un orizont roz ne-a atras să mergem mai departe, pînă ce obiectivul nostru a devenit clar vizibil: circa 70.000 de flamingi caraibieni cuibărind şi nenumăraţi pui, cea mai mare colonie a acestor magnifice păsări din emisfera vestică. M-am aşezat pe un cuib abandonat şi mi-am pregătit aparatul. În apropiere, pe o movilă conică de noroi, un flamingo se apleacă spre puiul său şi-l hrăneşte cu o “supă” de grăsimi şi proteine. Fără s-o deranjeze aparatul meu de fotografiat, perechea îşi continuă treaba, îngăduindu-mi să surprind atingerea intimă a celor două ciocuri, într-un echilibru graţios.
Acel moment a salvat întreaga zi, în opinia mea şi a prietenului meu Juan Soy, care a numit spectaculoasă vizita noastră în zona de cuibărire. Biolog la Universitatea din Havana, Soy lucrează cu departamentul cubanez de floră şi faună pentru supravegherea a 48 dintre cele 263 de arii naturale protejate ale ţării, care înseamnă aproape 22% din teritoriul ei. Cele mai importante locuri de cuibărit ale flamingilor se află în zona Humedal Rio Maximo-Caguey, devenit recent unul dintre cele şase locuri din Cuba adăugate pe lista Convenţiei Ramsar pentru Zonele Umede de Importanţă Internaţională. Faptul că e inaccesibil poate să fi fost şi cauza conservării locului. Acelaşi lucru se poate spune şi despre imensele bogăţii naturale ale Cubei, în mare parte necunoscute.
Înainte de călătorie, Cuba însemna pentru mine Castro şi trabucuri, plaje şi ritmuri afro-cubaneze seducătoare. Acum, o ştiu ca pe un loc cu o biodiversitate inimaginabilă. Cu ajutorul Ministerului cubanez al Ştiinţei, Tehnologiei şi Mediului, am căpătat acces la cîteva dintre cele mai neatinse zone sălbatice din lume. Călătorind în cinci luni mii de kilometri încoace şi-ncolo, am fotografiat cîteva scene rare ale comportamentului animal şi am ajuns să văd Cuba ca pe un alt Gal•pagos, păstrat prin voinţa unui popor devotat conservării şi datorită slabei dezvoltări.
Întinsă de-a lungul a 1.200 km, Cuba prezintă cea mai mare diversitate peisagistică şi biologică din Indiile de Vest. Aceste habitate se dezvoltă pe soluri formate pe diferite tipuri de roci ce au venit în contact cînd placa caraibiană s-a ciocnit de cea nord-americană. S-a format astfel o creastă submarină, care în timp s-a înălţat, formînd Antilele Mari. E un pămînt lung şi îngust, unul al extremelor, dintre care multe, le-am simţit pe pielea mea.

În peşterile ce şerpuiesc prin mogote,  am ţinut în mînă oasele sfărîmicioase ale unor mamifere dispărute de mult datorită vînătorii, bolilor şi prădătorilor. Am văzut una dintre cele mai mici broaşte din lume căţărîndu-se  pe o frunză, la marginea unei păduri străbătute de un rîu. Am participat la o căutare de două săptămîni, fără succes, a nocturnului solenodon, un mamifer insectivor vînat aproape pînă la extincţie de cîinii şi pisicile sălbatice. Atîrnat de capătul unei corzi, la 50 de metri de pămînt, am fotografiat un ceibÛn, copac endemic care creştea orizontal din peretele unei stînci.
Şi apoi, desigur, au fost şi mlaştinile. Cu peste 600.000 de hectare, Rezervaţia Biosferei Cienaga de Zapata este cea mai mare zonă protejată a Cubei, declarată ca Zonă Umedă de Importanţă Internaţională, mai ales datorită păsărilor de apă. Eu însă am venit pentru crocodili. Un colţ îndepărtat şi încă neprotejat al mlaştinii Zapata este sălaşul a peste 3.000 de crocodili cubanezi, cea mai mare populaţie rămasă din această specie periclitată şi feroce.
Toby Ramos, biologul cubanez veteran în studiul crocodililor, şi John Thorbjarnarson, de la Wildlife Conservation Society, au condus expediţia noastră pentru marcarea şi studierea reptilelor. Împingînd bărcile în ploaia torenţială, ne-a luat două zile să ajungem la locul respectiv. Ziua, am prins crocodili relativ uşor dintr-un motiv surprinzător: sînt atît de agresivi, încît, în loc să fugă la apropierea noastră, rămîneau pe loc; ba chiar veneau curioşi spre noi. După capturarea, măsurarea, determinarea sexului, marcarea şi eliberarea lor, ne-am întors în tabără, îndurînd prezenţa paraziţilor carnivori care ne devorau picioarele; speram că nici un crocodil curios nu-şi va croi drum prin plasele de protecţie întinse în jurul popasului nostru. Ca şi în cazul flamingilor, o clipă a făcut ca această zi să merite efortul: cea în care un puternic animal de circa 2,5 m lungime a sărit din apă. Aparatul meu de fotografiat era pregătit – şi Cuba a devenit de neuitat.

Text: Steve Winter

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din noiembrie 2003)

Galerie de imagini:



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*