Nestăvilite râuri din Statele Unite ale Americii

Râul Tinayguk. Porţile Parcului Naţional şi Rezervaţiei Arctice, Alaska. 70,8 km protejaţi din 1980 încoace. Foto: Michael Melford

O lege federală obscură, aprobată acum patru decenii, încă păstrează intacte sute de cursuri de apă sălbatice şi pitoreşti.

Middle Fork, un afluent al Râului Salmon, este mai curând un joc de ape exuberant, decât un simplu râu. Cade, se întoarce, se poticneşte, pe aproape 170 km, prin cea mai vastă regiune sălbatică intactă din cele 48 de state contigue ale SUA: }inutul Sălbatic Frank Church – River of No Return. Zona, cu o suprafaţă de 950.000 ha, poartă atât numele defileului Râului Salmon, cât şi pe al senatorului de Idaho care a făcut ca partea cea mai mare a vastului bazin să rămână neatinsă. Niciun baraj nu-i temperează cursul. Niciun drum nu-i mărgineşte malurile. Curge prin canionul său aşa cum a curs de când s-au retras gheţarii acum 10.000 de ani – primăvara ca un torent năvalnic ce doboară arborii în cale, la sfârşitul verii ca un pârâu subţire şi cristalin. Astăzi, el reprezintă una dintre cele mai formidabile experienţe în materie de rafting din Statele Unite, atrăgând mii de vizitatori în fiecare an. Însă acum 60 de ani, viitorul său – şi cel al altor câtorva sute de râuri din toată ţara – arăta cu totul altfel. O mare parte din secolul al XX-lea, guvernul federal a părut hotărât să îndiguiască practic toate râurile mari din ţară, exploatându-le energia pentru electricitate, irigaţii, navigaţie, alimentarea cu apă şi controlul viiturilor. Febra barajelor s-a făcut simţită mai ales în Vestul arid, unde până şi Marele Canion fusese hărăzit pentru inundare controlată. Numai pe Middle Fork, Corpul de Ingineri al Armatei a evaluat cinci potenţiale locuri pentru baraje. Râul s-ar fi transformat într-un lanţ de lacuri artificiale dacă doi fraţi nu ar fi stăvilit valul de beton.
John Craighead, acum în vârstă de 95 de ani, este un biolog legendar, celebru, alături de fratele său geamăn, răposatul Frank Craighead, pentru studiile de pionierat asupra urşilor-grizzly din Parcul Naţional Yellowstone şi pentru numeroase articole şi documentare ale National Geographic. Munca lor deschizătoare de drumuri a inspirat eforturile de a salva de la dispariţie speciile din cele 48 de state contigue ale S.U.A. Însă cea mai mare realizare din lunga şi mediatizata viaţă a lui John Craighead este – după cum spune el însuşi – aprobarea Legii pentru râurile sălbatice şi pitoreşti.
A fost nevoie de un deceniu de rapoarte, conferinţe şi dispute politice, dar când preşedintele Lyndon Johnson a promulgat Legea pentru râurile sălbatice şi pitoreşti, în 1968, o mare parte a ei fusese formulată de fraţii Craighead. Iniţial, legea interzicea îndiguirile şi construcţiile pe opt râuri şi pe o zonă de protecţie de-a lungul lor. Astăzi, lista a crescut la peste 200 de râuri din 39 de state şi Puerto Rico.
În ultima vreme, memoria l-a cam lăsat pe Craighead, dar dacă îl întrebi care râu l-a inspirat cel mai mult, răspunsul lui e prompt şi precis: Middle Fork, pe Salmon. Într-acolo mă îndreptam şi eu împreună cu fiul meu, Sam, ca să vâslim pe râu, însă ne-am oprit pe drum să-l vizităm pe Craighead la Missoula, în Montana. Când ne-am luat rămas bun, Craighead i-a dat lui Sam vreo zece păianjeni legaţi special pentru păstrăvul din Middle Fork. „Nu găseşti musca asta în niciun magazin“ – i-a spus el lui Sam, strângându-i mâna şi zâmbindu-i cu subînţeles.

Râul Allagash. Districtul Aroostook, Maine. 148,9 km protejaţi din 1970. Foto: Michael Melford

Abia după două încercări a reuşit pilotul nostru să penetreze ceaţa cuibărită în văile adânci ale Regiunii Frank Church, ale cărei creste nesfârşite, împodobite de pini-albi, ţin lumea modernă la distanţă. Dar pe la amiază, grupul nostru de 20 de persoane era adunat lângă râul zgomotos pentru a o asculta pe Diana Yupe, arheolog din tribul shoshone-bannock, care ne-a povestit despre strămoşii ei. Tribul Mâncătorilor de Oi a trăit mii de ani în coridorul riveran, înainte de a fi alungat de Cavaleria Statelor Unite. Ea ne-a rugat să respectăm vechile locuri de tabără, care ocupă aproape toate terasele râului, precum şi numeroasele pictograme, printre care amprentele roşii ale unor mâini de copil, care decorează pereţii canionului. Apoi ne-a expediat cu o binecuvântare, pentru o călătorie lipsită de pericole pe râu şi prin viaţă.
Ziua era umedă şi cenuşie, iar plutele mari şi uscate erau îmbietoare. Sam a ales totuşi o pereche de caiace gonflabile, fiindcă nimic nu te face mai mult să te simţi ca un copil de 11 ani decât atunci când cobori pe un râu într-o anvelopă supradimensionată. Nu mai fusese niciodată pe ape repezi şi a descoperit curând că era greu să vâsleşti în acele caiace mici, numite răţuşte. Ne-am luptat cu vântul potrivnic, am eşuat pe stânci şi am vâslit din greu ca să nu rămânem în urma plutelor. Totuşi, deşi eram frânţi, Sam ţopăia de bucurie când am tras la mal.
În noaptea aceea, Calea Lactee acoperea cerul şi, în spuza de stele scânteietoare, n-am reuşit să dibuim Carul Mare. Sam s-a culcat devreme, aşa că eu am coborât la apă să ascult simfonia simplă a râului. Ceva a plescăit la picioarele mele, iar când mi-am aprins lampa frontală am zărit un peştişor săgetând prin apa de la mal: un somon-regal indigen, progenitura umbrelor mari pe care le văzuserăm furişându-se în apele mai adânci. Somonii-regali au fost hrană pentru Mâncătorii de Oi timp de mii de ani. Cândva, zeci de mii de exemplare urcau în fiecare an pe Middle Fork să-şi depună icrele. Acum, opt baraje importante de pe Râul Snake şi Fluviul Columbia afectează călătoria de aproape 1.500 de km a peştilor spre şi dinspre mare – una dintre cele mai mari migraţii din natură.
Statutul de râu sălbatic şi pitoresc nu garantează că râul va rămâne cu adevărat sălbatic. De fapt, multe dintre cele mai admirate cursuri de apă din SUA au ajuns pe Lista celor mai periclitate râuri, alcătuită de grupul de sprijin American Rivers. Printre acestea se numără Chetco, din partea de sud a Oregonului, unde căutătorii de aur au de gând să dragheze prin aspirare câteva dintre cele mai bune zone din stat în care somonii îşi depun icrele. Legendarul Allagash, din Maine, râul care l-a învăţat pe Henry David Thoreau ce înseamnă sălbăticia, este de mult implicat în controverse legate de poduri şi puncte de acces suplimentare în coridorul său protejat. Iar fostul vicepreşedinte Walter Mondale, coautor al Legii pentru râurile sălbatice şi pitoreşti, spune despre valorosul St. Croix, care curge pe lângă casa lui de vară din Minnesota: „Dacă râul acesta va fi distrus vreodată, va fi din cauza acumulării de răni mărunte. Aici un pod, dincolo o linie electrică. Aceste ameninţări sunt peste tot şi trebuie combătute peste tot. Mergeţi la unul dintre râurile neprotejate dinspre nord-est sau sud şi vedeţi cât de poluate sunt“ – adaugă el.
Aşa este cursul de apă al copilăriei mele, râul din Carolina de Nord care poartă numele foarte nimerit de Tar (smoală), deşi pe atunci eu şi prietenii mei eram prea tineri ca să ne dăm seama.

Text: Joel K. Bourne, Jr.

Vezi articolul integral în revistă



3 Comments

  1. Superba prima parte, cea cu legea pentru râurile sălbatice şi pitoreşti insa ne aseaza cu picioarele pe pamant ultima parte cu poluarea raurilor, baraje si alte amenajari pe acele rauri. Din pacate si in Romania, desi protejate in cadrul unor arii protejate, multe rauri sunt distruse de febra microhidrocentralelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*