Cine salvează pădurea?

Proprietarii de păduri provoacă uneori incendii ca să primească aprobări pentru tăieri pe suprafeţe mai mari decît în mod normal. Foto: Egyed Ufó Zoltán

Într-o Românie aflată încă într-un capitalism sălbatic, viitorul pădurilor e nesigur.

Lemn, lemn şi iar lemn. De foc, pentru construcţii, pentru celuloză. Brazi de Crăciun. Lemn. Camioane, trenuri, vapoare încărcate cu buşteni şi cherestea. Depozite doldora de lemn, gatere funcţionînd la foc continuu, uriaşe grămezi de rumeguş. Nu este de mirare că în multe zone de deal şi de munte pădurile parcă se topesc.

România are un fond forestier de circa 6,4 milioane ha, reprezentînd 27% din suprafaţa ţării. Faţă de media europeană, de 32%, acest procent de împădurire nu este grozav, dar nici dramatic. Însă comparativ cu ţările europene care au condiţii geografice similare, situaţia este departe de a fi roz. Cehia are 33%, Slovacia şi Croaţia – peste 40%, Slovenia – 54%, Austria – 46%. Vecina noastră de la sud, Bulgaria, are şi ea 34% din teritoriu acoperit de păduri. Circa două treimi dintre păduri sînt situate în zona montană, ponderea lor fiind foarte scăzută la cîmpie (sub 10%), unde, din această cauză, se resimte puternic efectul exceselor climatice. Structura pădurilor României pe clase de vîrstă prezintă un deficit de arborete exploatabile din cauza defrişărilor masive din perioada comunistă, cînd volumul tăierilor a depăşit cu mult volumul de lemn ce poate fi exploatat anual fără să fie afectată continuitatea viitoarelor recoltări de lemn, asigurîndu-se, totodată, dezvoltarea durabilă a pădurilor. „Numai în perioada comunistă am pierdut peste 500.000 ha de pădure. În unele bazine forestiere s-a tăiat de trei ori, de cinci ori, de zece ori mai mult decît era normal, ca să fie alimentate marile combinate de prelucrare a lemnului şi exporturile“ – spune academicianul dr. Victor Giurgiu, preşedintele Comisiei de Ştiinţe Silvice a Academiei Române.

După căderea comunismului, lucrurile s-au schimbat, însă nu în folosul pădurii. Pînă în prezent, din fondul forestier s-au restituit persoanelor fizice sau diverselor instituţii şi obşti peste două milioane ha şi se preconizează retrocedarea a încă pe atît. Prin Legea 18/1991, a fondului funciar, din motive pur electorale, s-a reconstituit haotic dreptul de proprietate în limita unui hectar. Fărîmiţarea a aproximativ 350.000 ha de pădure a însemnat dispariţia a 15% dintre pădurile retrocedate prin această lege. Unii oameni foarte săraci, trezindu-se proprietari de pădure, s-au bucurat să facă nişte bani peste noapte. Alţii, nu la fel de săraci, au lucrat la scară mai mare: profitînd de sărăcia noilor proprietari şi de lipsa de reacţie a autorităţilor, au realizat profituri frumoase exploatînd păduri cumpărate la preţuri derizorii. Nici Legea 1/2000 nu a prevăzut măsuri severe de gestionare a pădurilor. Foarte mult au suferit cele retrocedate primăriilor. Primarii au tăiat o parte însemnată din aceste păduri; pe lîngă motive raţionale – trebuiau să repare şcoala, dispensarul –, au existat şi interese de altă natură.

Lemnul fiind o resursă relativ la îndemînă, au apărut o puzderie de firme de exploatare în domeniul forestier. Multe dintre ele nu şi-au bătut prea mult capul cu respectarea legilor, fiind interesate exclusiv de profit. „În perioada 1991-ianuarie 2005, la nivelul României s-au defrişat ilegal 30.000 ha de pădure. Tot în această perioadă, s-au brăcuit circa 95.000 ha“ – declară Vasile Lupu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Printr-un calcul simplu, asta înseamnă cam 14-15 milioane m3 de lemn, o medie de aproximativ 1 milion m3 pe fiecare an de tranziţie, adică aproape cît posibilitatea de exploatare pe care o are România într-un an de zile, conform datelor oficiale.

Controalele efectuate anul trecut de către inspectorii Gărzii Naţionale de Mediu au pus în evidenţă fapte îngrijorătoare în mai multe zone din ţară: de exemplu, numai de pe 30% din suprafaţa Ocolului Silvic Borşa a dispărut în 15 ani un volum de 853.000 m3 de masă lemnoasă (reprezentînd echivalentul a 1.700 ha de pădure tăiate ras, valoarea fiind de aproximativ 21 de milioane de euro); în Parcul Naţional Munţii Rodnei au fost şi continuau să fie tăiate ras aproximativ 80% dintre pădurile retrocedate persoanelor fizice şi se exploata ilegal masă lemnoasă din pădurile aflate în proprietatea statului. Conform rapoartelor furnizate de World Wildlife Fund (WWF), în ultimii 15 ani s-au constatat ilegalităţi privind exploatările forestiere în aproape toate parcurile naţionale din România.

Banul vorbeşte, cîinele latră spune o vorbă. În România, preţul lemnului pe picior (nedoborît) a fost ridicol de mic, fiind una dintre principalele cauze care ameninţă pădurea. „În 1989, un metru cub de lemn de lucru pe picior costa cît un pachet de Snagov. Dacă era de foarte bună calitate, cît un pachet de Kent. În 1994 era încă de 2-3 $/m3, faţă de 60-120 $/m3 în ţările europene cu economie de piaţă. Deşi în prezent preţul este de circa 15 euro/m3, este încă suficient de mic faţă de media europeană (35-45 de euro/m3), pentru a face exploatarea lemnului o afacere profitabilă“ – spune dr. Ioan Seceleanu, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Conform Ministerului Economiei şi Comerţului, exportul anual de cherestea al ţării a crescut de la circa 840.000 m3 în 1996, la 2,8 milioane m3 în 2004. Peste 60% din producţia de cherestea se exportă ca atare.

Unele firme au profitat din plin şi pentru că statul nu a avut resurse să controleze aplicarea legilor privind exploatarea, transportul şi comercializarea lemnului. „Numărul obiectivelor ce trebuie controlate nu se poate acoperi cu personalul pe care-l avem la ora actuală. Ar trebui să avem 1.425 de inspectori în structurile teritoriale de control şi avem doar 23% dintre ei. Pînă cînd nu vom avea personal suficient şi salarii corespunzătoare, există pericolul ca pădurea să sufere în continuare“ – spune Vasile Lupu.

Evidenţa infracţiunilor silvice este doar partea vizibilă a unui fenomen cu rădăcini mult mai adînci şi mai ramificate. „Dintotdeauna, pentru guvernele României pădurea a fost obiect de troc politic, în ultimii 15 ani silvicultura noastră suferind o politizare fără precedent, ceea ce a dus la o scădere a profesionalismului în structurile Regiei Naţionale a Pădurilor. Indiferent de cine s-a succedat la putere, au urmat epurări de personal silvic, din motive strict politice, de multe ori pînă la nivel de şef de ocol şi chiar de pădurari“ – spune Ioan Seceleanu. Specialiştii rămaşi au sfîrşit prin a face concesii, mergînd pînă la o păgubitoare complicitate cu cei interesaţi să obţină cît mai repede un profit cît mai mare pe seama pădurii.

Din păcate, pe lîngă fenomenele naturale foarte vizibile – la care se mai adaugă incendiile, seceta, gerul, alunecările de teren, căderile de grindină –, pădurile din România resimt şi efectul global al schimbărilor climatice de mediu. Peste jumătate dintre ele sînt supuse unui efect lent de uscare anormală a arborilor, în primul rînd fiind vorba de pădurile din sudul şi sud-estul ţării. „Există opinii, bazate pe argumente ştiinţifice, că aceste regiuni prezintă pericolul unei semideşertificări, de trecere a silvostepei în stepă“ – spune profesorul dr. Victor Giurgiu.
Inundaţiile produse anul acesta au avut parcă o furie mai mare ca niciodată. „Efectul defrişărilor s-a simţit extraordinar în bazinul Trotuşului, pe care l-am văzut şi din elicopter, cît şi la pas. Acolo s-au defrişat versanţi întregi. Inundaţiile au fost o coroborare între debitele istorice ale unor rîuri cu pantele goale pe care le-au găsit apele în cale. Imensul debit lichid a antrenat un mare debit solid de pe versanţi. Combinaţia a fost devastatoare. Albia Trotuşului a ajuns de la o lăţime de 100-200 m la 500-1.000, albie de Dunăre. Despădurirea a fost făcută aici fără cap“ – spune dr. ing. Jorj Mădălin Mihailovici, directorul general adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române.
Cu toate astea, există şi premisele unor vremuri mai bune. „România are şi păduri virgine sau cvasivirgine, ideale din punct de vedere ecologic, al structurii, al rezistenţei lor, al frumuseţii. De exemplu, pentru zona munţilor mijlocii, pădurea ideală e cea amestecată, de fag cu brad, cu molid, diversificată ca etajare şi vîrstă. Aşa a creat-o natura, să-şi poată exercita plenar funcţiile de protecţie. O putem păstra dacă o gospodărim în regim de codru grădinărit. Dacă am gestiona pădurile după legile naturii, am avea păduri ideale“ – spune Victor Giurgiu.

Prima condiţie pentru a rezolva o problemă e să admiţi că ea există. Pădurile României dispar pe zi ce trece, cauzele fiind multiple. „La noi nu există o cultură, la ora actuală, în ceea ce priveşte continuitatea pădurii. Omul nu vede în pădure, mai ales dacă este şi pauper, decît un cont în bancă. Însă consecinţele le suportă toată naţiunea“ – spune Vasile Lupu. Orice ţară, pentru a administra pădurile, trebuie să aibă un inventar cît mai exact. Acesta exprimă starea pădurii, la el te raportezi cînd planifici tăieri, plantări, politică forestieră. Inventarul forestier se face cel puţin la fiecare 10 ani. În realitate, el e suma unui proces permanent de monitorizare. Dar nu e şi cazul României. Ioan Seceleanu ne explică acest paradox: „Ultimul inventar forestier naţional s-a publicat în 1984, dar el este parţial bazat pe date mai vechi, unele din 1975. O tentativă de reactualizare în 1989 nu s-a finalizat de teama de a nu-l indispune pe Ceauşescu. Dar nici în cei 15 ani ai tranziţiei nu s-a mai făcut nimic. Acum operăm cu un recensămînt al pădurii vechi de mai bine de 20 de ani.“ Soluţiile unei mai bune gestionări a pădurilor nu vor apărea peste noapte. E nevoie de educarea oamenilor în acest sens. Recent, Mircea Miclea, ministrul educaţiei şi învăţămîntului, propunea ca fiecare copil să sădească un pom. Poate fi un început.

Cine va avea pădure va avea aur. Astfel de texte cucernice se pot citi pe panourile aflate în lungul şoselelor. Aur, într-adevăr. Beneficiile de pe urma pădurilor sînt inestimabile. Pădurea este o resursă economică importantă, un esenţial regulator hidrologic şi de temperatură, un atenuator al şocurilor climatice: iarna frînează viscolele, vara absoarbe surplusul de apă, pe care-l restituie apoi treptat în natură, diminuează efectul viiturilor, stabilizează solul, e generatoare de oxigen şi filtru pentru noxe. Dacă pădurile noastre ar dispărea, odată cu ele ar pieri aproximativ 70% dintre speciile de plante şi animale sălbatice. „Pe măsură ce suprafaţa pădurilor se reduce, lupul şi ursul caută hrana mai aproape de aşezările umane, atacînd mai des animale de casă, stupine sau grădini. Iar o dată cu pădurile bătrîne dispar şi ultimii reprezentanţi ai unor specii de păsări, aproape inexistente în multe dintre ţările Europei, precum ciocănitoarea pestriţă mare, ciocănitoarea de munte sau barza neagră“ – spune Erika Stanciu, de la WWF.

Sărăcirea în continuare a ecosistemului forestier va induce dezechilibre ecologice grave, ca pătrunderea explozivă a unor specii invazive, degradarea terenurilor, toate cu efecte directe asupra productivităţii agricole. Fără păduri şi fără vieţuitoarele lor, va dispărea o resursă capitală pentru turism, căci peisajul rural, cel al staţiunilor, cel montan vor suferi mutilări irecuperabile. O Românie despădurită va fi o ţară cu mult mai urîtă şi mai vulnerabilă. Ca toate astea să nu se întîmple, nu trebuie neapărat să ne gîndim la un miracol. Mai degrabă avem nevoie de eroi. Cine va salva pădurile României?

Text: Robert Miklos

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din octombrie 2005)

Galerie de imagini:



4 Comments

  1. O alta problema a padurilor este ca nu se ia nici o masura pentru a reimpaduri locurile defrisate sau daca se iau aceste masuri sunt ifime.

  2. Parintii, ne-au lasat mostenire hectare de padure …comunismul salbatec le-au luat si au facut ce au vrut cu ele ,dar ce se intampla acum este de neimaginat .Candva si asta nu peste mult timp ,vom plange ,noi sau copii nostri ,nu ne va auzii nimeni ,poate doar ecoul emis de stancile golase .

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*