Un strigăt pentru tigru

Un tigru priveşte spre capcana foto pe care a declanşat-o în timp ce vâna, în zori de zi, prin pădurile din Indonezia, în Sumatra nordică. Tigrii pot trăi excelent în multe tipuri de habitat, de la îngheţul Himalayei până la mlaştinile tropicale de mangrove din India şi Bangladesh. Foto: Steve Winter

Avem mijloacele să salvăm cea mai puternică felină de pe Pământ. Dar avem şi voinţa necesară?

Parcul Naţional Ranthambore, India: Ceaţa învăluie pădurea. Se vede doar o frântură din cărarea de pământ roşu. Brusc, din norul roşu-auriu de praf şi lumină lăptoasă apare o tigroaică. Întâi se opreşte să-şi frece mustăţile din dreapta de un copac de pe marginea drumului. Traversează şi-şi freacă şi mustăţile din stânga. Apoi se întoarce şi ne aruncă o privire de o infinită şi plictisită indiferenţă.
Pe urmă însă, parcă mai îngăduitoare, se întinde pe copac ca să-şi ascută ghearele pe scoarţă, prezentându-ne profilul ei şi, odată cu el, întregul impact al „tigrităţii“ sale: modelul neverosimil, splendid, simbolic, de o forţă vizuală uriaşă, al flancurilor corpului ei.
Tigrul. Panthera tigris, cea mai mare dintre felinele mari. Până şi terminologia biologică se înclină respectuos în faţa sa, folosind termeni precum „prădător de vârf“, „megafaună charismatică“, „specie-umbrelă“. Unul dintre cele mai formidabile carnivore de pe planetă şi totuşi – cu blana sa chihlimbarie cu dungi negre – una dintre cele mai frumoase făpturi.
Gândiţi-vă la tigru şi la alcătuirea lui. Are gheare lungi de până la 10 cm, dar retractile ca ale pisicii-domestice, şi colţi de carnasier, cu care zdrobeşte oase. Poate sprinta cu peste 55 km/h, dar în principiu e clădit pentru forţă, nu pentru viteză susţinută. Picioarele scurte şi puternice îi propulsează celebrele plonjeuri mortale şi legendarele salturi. De curând, un tigru a fost filmat sărind – zburând? – la 3,5 m în aer pentru a ataca un ranger urcat pe un elefant. Ochiul tigrului are în partea din spate o membrană care reflectă lumina prin retină – secretul vestitei lui acuităţi vizuale nocturne şi al ochilor care strălucesc în beznă. Răgetul tigrului – Aaaaauuuuunnnn! – poate fi auzit de la mai bine de 1,5 km.
Călătorisem mai multe săptămâni la rând prin câteva dintre cele mai grozave habitate ale tigrului din Asia, de la păduri izolate până la jungle tropicale şi chiar, într-o călătorie anterioară, o mlaştină de mangrove, dar nu mai văzusem niciodată până atunci un tigru. Parţial, din cauza legendarei naturi discrete a acestuia. Tigrul este suficient de puternic ca să ucidă şi să târască o pradă de cinci ori mai grea decât el – şi totuşi se poate mişca prin ierburi înalte, prin pădure sau chiar prin apă într-o linişte desăvârşită. Refrenul repetat de toţi martorii – sau supravieţuitorii – unui atac este că tigrul „a apărut ca din senin“.

Aceşti bărbaţi au fost arestaţi în ianuarie 2011, în timp ce încercau să vândă o blană de tigru în apropiere de Chandrapur, în India. Comerţul ilegal cu oase, ochi, mustăţi, penisuri, colţi şi alte părţi de tigru, pentru „leacuri“ asiatice, poate genera până la 5 milioane de dolari pe an. Foto: Steve Winter

Există însă şi alt motiv pentru care tigrii sunt atât de scumpi la vedere: un peisaj ideal pentru un tigru are foarte puţini tigri. Tigrul a devenit o specie ameninţată cam de când m-am născut eu, iar raritatea lor a ajuns să fie privită ca un lucru obişnuit, un atribut intrinsec şi definitoriu, precum coloritul său dramatic. Nu mai putem accepta ideea că tigrii vor continua să fie o specie „rară“ sau „ameninţată“ în viitorul apropiat. La începutul secolului al XXI-lea, tigrii din sălbăticie se confruntă cu perspectiva întunecată a dispariţiei totale. „Trebuie să luăm decizii ca într-un spital de urgenţă – spune Tom Kaplan, cofondator al organizaţiei Panthera, dedicată felinelor mari. Acum e momentul.“
Duşmanii tigrului sunt bine cunoscuţi: pierderea habitatului, exacerbată de creşterea explozivă a populaţiei umane, sărăcia, care duce la braconajul animalelor de pradă, şi, mai presus de toate, ameninţarea întunecată a brutalei pieţe
negre a Chinei pentru unele părţi din corpul tigrului. Mai puţin recunoscute sunt strategiile de conservare făcute de mântuială, eşuate decenii întregi. Populaţia de tigri, dispersată între 13 ţări asiatice, este estimată acum la mai pu-
ţin de 4.000 de exemplare, deşi mulţi conservaţionişti consideră că valorile reale sunt mai mici cu câteva sute. Să privim aceste cifre în perspectivă: alarma globală pentru această specie s-a dat prima dată în 1969, iar la începutul anilor 1980 s-a estimat că în sălbăticie mai trăiau aproximativ 8.000 de tigri. În concluzie, decenii întregi de vociferări îngrijorate pentru soarta tigrilor – ca să nu mai pomenim de milioanele de dolari donate de oameni bine intenţionaţi – s-au soldat cu dispariţia a aproximativ jumătate din populaţia deja periclitată.

Text: Caroline Alexander

Vezi articolul integral în revistă



3 Comments

  1. Din informaţiile apărute în presă până acum, tocmai a fost ucis un tigru evadat din grădina zoologică din Sibiu. Degeaba incercaţi să ne educaţi. Refuzăm să înţelegem, refuzăm să simţim şi să luăm decizii corecte. Îmi pare nespus de rău că nimic nu ne poate educa!

  2. @ALEX CD: dupa doua tranchilizante care nu si-au facut efectul, tu ce ai fi facut in locul lor, vazand un tigru fugind spre tine?????? deja asta nu mai tine de educatie…tine de supravietuire..ai fi preferat sa moara un om ptr a salva un tigru???????

  3. Eu cred ca este vorba despre o educatie la nivel mai larg. Se putea preveni o astfel de situatie, de a elimina un exemplar aproape matur de tigru. Citind cu atentie articolul despre pericolul iminent caEu credre aameninta specia tigrului, vca un oras care are o astfel depentru a da o sansa acestei specii. Daca in tara noastra nu exista conditii bune pentru a proteja specii pe cale de disparitie tinute in captivitate, la ce bun sa mai existe gradini zoologice? eu cred ca un oras langa care exista o astfel de gradina zoologica ar putea fi dotat cu o unitate de interventie speciala. Mai mult, gradinile zoologice ar trebui verificate, iar lucratorii, la orice nivel, sa fie oameni pregatiti si instruiti (educati!), nu orice somer care cauta de lucru. Pe scurt, educatia se refera la un intreg oras care sa fie capabil sau nu sa fie responsabil de o gradina zoologica. Suna absurd, dar atunci de ce sa ne mai chinuim sa vorbim despre protectia adevarata a animalelor pe cale de disparitie si sa stam pasivi in fata unor evenimente care se intampla la mii de km de noi? La doi pasi de noi ar putea fi un astfel de animal (sau mai multi) care ar putea primi ajutorul nostru (nu vorbim de cainii vagabonzi). As sugera National Geographic sa inceapa o campanie de inregistrare si monitorizare a animalelor periclitate din Gradinile noastre zoologice. Asa, am putea sa zicem si noi ca am ajutat cu ceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*