Parcuri din piatră seacă

Square Willette, Bazilica Sacré Coeur. Foto: Amy Toensing

Oraşul Luminii este şi un oraş al verdeţii, cu o sumedenie de parcuri şi grădini în care parizienii se odihnesc şi întineresc.

Nu e deloc surprinzător că ar trebui să considerăm natura un factor de reîntinerire. De fapt, specia noastră nu a apărut pe linia de centură, ci în pădurile sălbatice şi pe păşuni. Urechile noastre nu sunt făcute pentru urletul strident al sirenelor, ci pentru pasul şiret al prădătorului şi şuieratul vântului care anunţă înrăutăţirea iminentă a vremii. Ochii noştri nu au evoluat pentru a distinge griurile monotone ale peisajelor citadine, ci nuanţele subtile de auriu, măsliniu şi grena care indică fructele coapte şi frunzele verzi, iar creierele noastre pentru a ne răsplăti eforturile senzoriale cu sentimente de plăcere profundă.

Să fie oare acesta motivul pentru care cetăţenii Parisului muncesc din greu să reînvie peisajul urban mort şi maidanele părăsite, neîngrijite ale peisajului, transformându-le în locuri vii, cu verdeaţă? Să luăm Parc des Buttes-Chaumont, din aglomeratul arondisment 19 al oraşului. Cândva, pe acest petic de pământ a fost o spânzurătoare veche, ulterior o carieră de ghips, apoi groapa de gunoi a oraşului. Acum, parcul mare, bucolic, cu pante pline de iarbă şi grote, e însufleţit de vegetaţia în floare şi ciripitul păsărilor şi de o mulţime de oameni relaxaţi care se împrăştie pe pajiştile deluroase: kickboxeri, muzicanţi, studenţi care îşi citesc cursurile sau învaţă replicile pentru vreo piesă, îndrăgostiţi care se rostogolesc unul peste celălalt ca nişte saltimbanci şi oameni în vârstă care s-au aşezat pe iarbă ca să se odihnească.

De fapt, parizienii profită de orice locşor din oraşul lor pentru a face un parc sau o grădină: un balcon minuscul, o uzină auto abandonată, o parcare care a dat faliment, o cale ferată părăsită, chiar şi imensa faţadă arcuită a unui muzeu nou. Ei sacrifică bulevarde largi de dragul aleilor cu bolţi înfrunzite destinate bicicletelor. Se luptă pentru grădini comunitare în loc de apartamente sau centre media.

De ce sunt atât de dornici cetăţenii Oraşului Luminii să găsească spaţiu pentru parcuri şi grădini, pentru copacii stradali? De altfel, de ce şi-ar da osteneala şi ar cheltui, orice oraş, ca să înfiinţeze spaţii verzi în piatra şi oţelul unui mediu urban? Într-o perioadă în care jumătate din populaţia lumii trăieşte în oraşe (proporţie estimată să crească la 60% până în 2030) şi e posibil să scadă fondurile pentru locuinţe, şcoli, servicii publice, pompieri şi poliţie, aceasta nu e o întrebare banală.

Este adevărat că la Paris, ca în multe alte oraşe, parcurile şi grădinile sunt un lux. „Dar sunt în acelaşi timp esenţiale“ – spune Martine Petelot, membră a Jardin Nomade, o mică grădină comunitară ridicată pe o parcelă liberă din suprapopulatul arondisment 11. „Grădina noastră ne permite să lucrăm pământul, să vedem plantele crescând. Oamenii au nevoie să scormonească pământul, să respire parfumul plantelor şi al florilor, să se calmeze şi să cunoască alţi oameni. Pentru mulţi, este aproape ca o terapie.“

Dacă renaşterea recentă a parcurilor urbane şi a spaţiilor publice este un indiciu, atunci mulţi urbanişti şi locuitori ai oraşului împărtăşesc viziunea lui Petelot. În ultimii cinci până la zece ani, s-a remarcat o explozie de plantări de arbori în oraşe şi s-au creat parcuri noi şi locuri publice de întâlnire – o revoluţie inspirată parţial de noua ştiinţă. Un număr tot mai mare de cercetători sugerează că spaţiile pline de vegetaţie frunzoasă filtrează aerul poluat şi captează particulele minuscule de noroi şi funingine. Copacii stradali pot reduce particulele emanate în aer de eşapamentele automobilelor şi autobuzelor. Crângurile mari de copaci pot avea un efect şi mai accentuat de plămân verde pentru oraşe, curăţând aerul de substanţele chimice periculoase. În Chicago, cercetătorii au descoperit că, în fiecare an, copacii înlătură 212.281 kg de particule, 88.904 kg de dioxid de azot, 84.368 kg de dioxid de sulf şi 15.422 kg de monoxid de carbon.
De asemenea, frunzele copacilor blochează lumina soarelui, răcorind insulele de căldură produse de suprafeţele dure ale oraşului.

Parcurile şi grădinile sunt esenţiale şi pentru confortul social şi psihologic al oamenilor. Fără acces la iarbă şi la copaci – spune Frances Kuo –, noi, oamenii, devenim fiinţe foarte diferite. În ultimul deceniu, Kuo şi colegii săi de la Laboratorul de Peisagistică şi Sănătate Umană al Universităţii din Illinois au cercetat efectele spaţiului verde asupra locuitorilor oraşelor. Echipa îşi desfăşoară multe dintre studiile sale în cartierele de locuinţe standard din Chicago, unde întinderile sterpe ale peisajului urban reflectă viziunea învechită că vegetaţia este o extravaganţă pe care oraşul nu şi-o poate permite.

Kuo şi echipa ei au descoperit că oamenii care locuiesc în clădiri aflate lângă zone cu verdeaţă au un simţ mai puternic al comunităţii şi fac faţă mai bine stresului şi dificultăţilor zilnice. Sunt mai puţin agresivi şi mai puţin violenţi, au rezultate mai bune la testele de concentrare, îşi rezolvă mai eficient problemele.

De asemenea, se simt mai în siguranţă – şi din motive întemeiate. Printr-una dintre descoperirile sale mai surprinzătoare, echipa a contrazis opinia larg răspândită că spaţiile aride sunt mai sigure decât cele cu vegetaţie. Un studiu despre actele de violenţă, în cadrul unui proiect de construire a 98 de blocuri de locuinţe, a arătat că în interiorul şi împrejurul clădirilor aflate lângă o vegetaţie care nu afecta vizibilitatea au avut loc de două ori mai puţine infracţiuni decât în zonele fără vegetaţie în apropiere. Cu cât împrejurimile sunt mai verzi – spune Kuo –, cu atât scade rata infracţiunilor asupra oamenilor şi a bunurilor. De asemenea, echipa a găsit mai puţine gunoaie şi graffiti în zonele cu peisaje naturale.

În cea mai recentă cercetare a lor, un studiu naţional pe 450 de copii cu vârste între cinci şi optsprezece ani, cercetătorii au descoperit că acei copii care suferă de deficit de atenţie prezintă o diminuare a simptomelor când sunt expuşi la medii naturale. După ce copiii s-au jucat în spaţii cu verdeaţă, părinţii au raportat că s-a îmbunătăţit considerabil capacitatea acestora de a se concentra, de a îndeplini sarcini şi de a respecta indicaţii – la toate categoriile de vârstă, în toate zonele ţării.

De ce ne-ar influenţa vegetaţia confortul mental? În primul rând, iarba şi copacii oferă oamenilor un loc primitor pentru a se aduna. În centrele agitate şi aglomerate ale oraşelor, oamenii au nevoie de micul crâng de castani în faţa apartamentelor lor, unde se pot aduna la umbră şi pot asculta şuieratul vântului prin copacii înalţi. Au nevoie de mari peluze publice unde să se poată juca împreună. Au nevoie de parcelele minuscule înflorite ale grădinilor de cartier, unde pot lăsa deoparte stresul oraşului legat de timp şi de efemeritate, în favoarea creşterii şi a permanenţei.

Cercetătorii bănuiesc că spaţiul verde are, de asemenea, un efect fortifiant asupra atenţiei noastre voluntare, genul de concentrare intensă necesară pentru a munci sau a învăţa, a ignora ceea ce ne distrage atenţia şi a ne concentra pe sarcina imediată. Atenţia voluntară este ca un muşchi mental; îl exersăm în aproape orice aspect al vieţii noastre. El ne dictează cât de bine gândim şi cum ne controlăm în situaţii dificile – dacă le depăşim calm şi inteligent sau ne ieşim din fire. Viaţa într-un oraş, cu presiunea necontenită a zgomotului şi traficului, a conflictelor şi solicitărilor, ne face „irascibili şi impulsivi“ – spune Kuo. Prezenţa în natură ne reîmprospătează, permiţându-ne să ne odihnim atenţia voluntară şi lăsându-ne cuceriţi de atenţia involuntară: remarcarea fără efort şi adesea plăcută a stimulilor senzoriali din mediul înconjurător.

Kuo speculează că, pe parcursul evoluţiei umane, s-a produs o selecţie a acestei reacţii la lumea naturală. Aceia dintre strămoşii noştri care considerau natura atrăgătoare fără efort aveau un avantaj. „Ei erau cei care puteau şti unde se găseau fructele şi unde sălăşluiau animalele – spune ea. Când a venit momentul critic al confruntării cu condiţiile dificile de mediu, au fost mai capabili să supravieţuiască.“

În epoca noastră modernă, cu toate presiunile ei, contactul cu natura în mediul urban s-ar putea să fie mai crucial ca niciodată. O metropolă bogată în parcuri ne ajută să ne menţinem fizic sănătoşi şi să combatem obezitatea şi diabetul. Două mari studii recente, efectuate pe persoane din centre urbane populate din Olanda şi Japonia, au arătat că cei care trăiesc în zone cu acces uşor la spaţii verzi în care se pot plimba au o sănătate mult mai bună şi rate ale mortalităţii mai scăzute decât cei care nu beneficiază de astfel de spaţii. Studiile de sănătate sugerează că până şi contactul pasiv cu natura reduce tensiunea arterială şi nivelul anxietăţii.

Politicienii şi urbaniştii s-ar putea să înţeleagă mesajul. În 2003, Conferinţa primarilor din SUA a adoptat o rezoluţie de împădurire urbană, pentru a promova conservarea şi creşterea de noi copaci şi păduri în mediile urbane. Doi ani mai târziu, 50 de primari de oraşe de pe întregul glob au semnat o Declaraţie a Oraşelor Verzi de Ziua Mondială a Mediului, organizată de Naţiunile Unite la San Francisco. Primari din Delhi până în Dakar, din Moscova până în Manila au hotărât să traseze un curs nou şi îndrăzneţ pentru mediul urban, lansând acţiuni de reducere a deşeurilor şi a poluării, de descongestionare a traficului şi – până în 2015 – de asigurare a unui parc public sau a unui spaţiu deschis de recreere, accesibil fiecărui locuitor al oraşului la circa 500 m.
„Recuperarea spaţiului pentru ca oraşul să poată «respira» este o parte integrantă a provocărilor cu care se confruntă civilizaţia urbană de azi“ – spune Bertrand Delanoë, popularul primar al Parisului.

Când Delanoë a candidat pentru postul de primar acum şase ani, în centrul campaniei sale s-a aflat angajamentul de a găsi, în interiorul oraşului, 30 ha pentru parcuri noi şi spaţii publice. Într-o metropolă atât de dens populată cum e Parisul, nu e o treabă uşoară. Dar primarul Delanoë şi echipa sa reciclează terenul cu o creativitate şi un entuziasm tipic pariziene, recuperând fărâme şi bucăţele de oraş pentru a crea parcuri noi.

Printre ele se află Un Tracé de Verdure sur les Maréchaux, un culoar liniar verde care va fi plantat de-a lungul unei linii de tramvai, în sudul Parisului, şi Jardins d’Eole, un parc de patru hectare, neamenajat, care se va deschide în curând, unde locuitorii cartierelor muncitoreşti din arondismentul 18, din nord, pot ieşi la picnic şi se pot juca pe pajiştile care au fost cândva depouri. Cu acestea şi cu alte parcuri mici şi spaţii publice, inclusiv unele din cele 40 de grădini comunitare însufleţite, cultivate pe parcelele libere în tot oraşul, promisiunea lui Delanoë va fi probabil îndeplinită.

Susţinătorii parcurilor urbane laudă recentele progrese în înverzirea oraşelor, dar avertizează că mai rămân multe de făcut. Unii conducători îşi consideră oraşele finalizate, fără spaţii pentru mai multe parcuri – spune Peter Harnik, directorul Centrului pentru Excelenţă în Parcurile Urbane, din cadrul Administraţiei Terenului Public, din Washington, D.C. Dar dacă un oraş are spaţiu pentru încă o clădire – afirmă Harnik – are loc şi pentru încă un parc.

Cât despre costuri: prin tradiţie, oraşele îşi rezervă fonduri pentru necesităţi cum ar fi poliţia, canalizările şi maşinile de pompieri şi consideră parcurile şi spaţiul verde drept nişte desfătări – investiţii din banii rămaşi. Dar cercetători ca Frances Kuo susţin că parcurile în oraşe reprezintă o investiţie publică minoră cu un profit imens. „Parcurile îi ajută pe oameni să-şi poarte singuri de grijă, astfel că oraşele nu trebuie să cheltuiască atât de mult cu serviciile publice, medicale şi de siguranţă, încercând să le rezolve problemele“ – spune ea.

Şi atunci, care ar trebui să fie obiectivul urbaniştilor? Un parc lângă fiecare casă, unde oamenii să se poată întâlni şi să obţină o doză sănătoasă din acel remediu despre care Henry David Thoreau spunea că niciodată nu te poţi sătura de el: natura.

Text: Jennifer Ackerman

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din octombrie 2006)

Galerie de imagini:



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*