Contrabandă cu fauna Asiei

La o fermă din Vietnam se extrage fierea unui urs tibetan, o violare a legislaţiei naţionale. Mii de urşi sălbatici au fost prinşi pentru a obţine acest leac tradiţional. Foto: Mark Leong

Cererea insaţiabilă de leacuri tradiţionale, animale de companie exotice şi delicatese alimentează afaceri de miliarde de dolari – legale şi ilegale –, care pustiesc păduri, câmpuri şi oceane.

Text: Bryan Christy

Pe 14 septembrie 1998, Wong KengLiang, un malaysian slab, cu ochelari, cobora din Zborul 12 al companiei Japan Airlines pe Aeroportul Internaţional din Mexico City. Purta blugi decoloraţi, o geacă bleu şi un tricou cu un cap de iguană albă. Îl aştepta George Morrison, agentul principal de la Operaţiuni Speciale, mica unitate sub acoperire a Serviciului pentru Vânătoare şi Pescuit al S.U.A. Imediat după arestare, Anson (numele sub care e cunoscut Wong de traficanţii de animale şi de apărătorii legii din toată lumea) a fost încătuşat şi escortat de poliţia mexicană la închisoare.
Pentru Morrison şi echipa lui, Anson Wong era captura vieţii – cel mai căutat contrabandist de specii periclitate din lume. Arestarea lui, la care au colaborat autorităţile din Australia, Canada, Mexic, Noua Zeelandă şi S.U.A., a fost o victorie obţinută cu greu, apogeul unei operaţiuni sub acoperire de o jumătate de deceniu, considerată şi azi cea mai reuşită investigaţie internaţională în traficul de animale sălbatice.
De prea mult timp şi în prea multe ţări (inclusiv S.U.A.), cuvântul „infracţiune“ pierde din importanţă dacă e asociat cu „animale“. Procurorii federali americani voiau să arate prin pedepsirea lui Anson că traficanţii de animale sălbatice sunt infractori. În afară de acuzaţiile în baza Legii Lacey, legea americană împotriva traficului de animale, el a fost acuzat de conspiraţie, contrabandă şi spălare de bani.
Anson a evitat extrădarea în S.U.A. timp de aproape doi ani, dar până la urmă a semnat o înţelegere, recunoscând infracţiuni care cumulau pedepse maxime de 250 de ani de închisoare şi amenzi de 12,5 milioane de dolari. Pe 7 iunie 2001, a fost condamnat la 71 de luni într-o închisoare federală americană (luându-se în considerare cele 34 de luni deja ispăşite), la plata unei amenzi de 60.000 $ şi interdicţia de a vinde animale în S.U.A. timp de trei ani după eliberare.

Dacă îşi închipuia că Anson Wong se va împiedica de o interdicţie, judecătorul se înşela. La scurt timp după arestare, soţia şi partenera lui de afaceri, Cheah Bing Shee, a fondat o nouă companie, CBS Wildlife, care exporta animale sălbatice în S.U.A. în timp ce el era în închisoare. Compania lui principală, Sungai Rusa Wildlife, şi-a continuat livrările, în pofida interdicţiei. Acum, că e în libertate, Anson a lansat o nouă afacere, o grădină zoologică, ce se anunţă a fi cel mai îndrăzneţ plan al lui pus în aplicare până în prezent.

Un joc cu numere

E aproape imposibil să numeşti o specie de animale sau plante care să nu fi fost comercializată – legal sau nu – pentru carne, blană, piele, cântec sau valoare ornamentală, ca animal de companie sau ingredient pentru parfumuri sau medicamente. Anual, China, S.U.A., Europa şi Japonia cheltuiesc miliarde de dolari pe animale din zone cu o mare biodiversitate, precum Asia de Sud-Est, pustiind rezervaţiile şi exploatând ţinuturi sălbatice abia devenite accesibile.
Drumul spre piaţă începe când vânătorii sau fermierii săraci prind animale pentru comercianţii locali, care le dau mai departe, deşi unii traficanţi – printre care Anson Wong – îşi trimit propriii braconieri, deghizaţi în turişti. În Asia, animalele ajung pe mesele bogătaşilor sau în magazine cu leacuri; în ţările occidentale – ca trofee în vilele amatorilor de faună exotică. Sistemul e simplu ca o licitaţie cu obiecte de artă: cu cât mai rar obiectul, cu atât mai scump.
Nimeni nu ştie sigur cât de extins e comerţul ilegal cu animale sălbatice, dar un lucru e cert: e extraordinar de bănos. Magnaţii drogurilor ar ucide pentru asemenea profituri. Contrabandiştii trec neobservaţi, ascunzându-şi marfa în transporturi legale, mituiesc agenţii de protecţie şi ofiţerii vamali şi modifică documentele comerciale. Rareori sunt prinşi, iar pedepsele obişnuite nu sunt mai usturătoare decât o amendă de parcare. Traficul cu animale sălbatice este, poate, cel mai profitabil comerţ ilegal din lume.
În plus, contrabandiştii exploatează o portiţă din Convenţia privind comerţul internaţional cu specii periclitate de floră şi faună (CITES), care, cu 175 de semnatari, e cel mai important tratat de protecţie a vieţii sălbatice, clasificate în trei grupuri, în funcţie de gradul de risc. Speciile din Anexa I, precum tigrul şi urangutanul, sunt considerate atât de aproape de extincţie, încât comerţul cu ele e interzis. Speciile din Anexa II sunt mai puţin vulnerabile şi pot fi comercializate pe bază de permis. Cele din Anexa III sunt protejate de legislaţia naţională a ţării care le-a înscris pe listă. Tratatul CITES are însă o lacună gravă: exemplarele născute în captivitate nu beneficiază de protecţie. În definitiv, CITES se aplică faunei sălbatice.
Susţinătorii reproducerii în captivitate spun că aceasta ajută populaţiile sălbatice, scade rata infracţiunilor, satisface cererea internaţională, care nu va dispărea niciodată, şi le aduce venituri celor dispuşi să se ocupe de „ferme“. Dar asemenea avantaje se aplică doar ţărilor cu politici de control suficient de puternice încât să descurajeze abaterile. În practică, contrabandiştii creează false centre de reproducere, apoi susţin că exemplarele braconate provin de acolo. Declaraţiile de provenienţă false sunt doar una dintre tehnicile folosite de Wong într-o operaţiune de faţadă, în beneficiul uneia dintre cele mai mari organizaţii de contrabandă cu animale din lume.
Acum, cel mai cunoscut traficant de reptile condamnat se reorientează, cu consecinţe potenţial dezastruoase pentru una dintre cele mai respectate, charismatice – şi periclitate – specii de pe planetă: tigrul.

Operaţiunea Cameleonul

Operaţiunile Speciale (Ops) au început urmărirea lui Anson Wong în toamna lui 1993. Ops aveau experienţă în combaterea contrabandei la scară largă. Activitatea lor pusese capăt unor operaţiuni de trafic cu păsări exotice în întreaga lume – zeci de condamnări în S.U.A. – şi contribuise la aprobarea, în 1992, a Legii pentru conservarea păsărilor sălbatice, care interzice importul multor specii vulnerabile. În scurt timp, importurile de papagali au scăzut de la sute de mii la sute pe an.
Până în anii ’90, comerţul ilegal cu reptile era în floare în S.U.A. Preţurile creşteau exploziv – cel puţin 20.000 $ pentru o ţestoasă rară sau un varan de Komodo. Reptilele sunt uşor de ascuns: sunt mici (cel puţin ca pui), rezistente, iar metabolismul cu sânge rece le permite să supravieţuiască mult fără hrană şi apă. Valoroase şi uşor de transportat, reptilele erau diamantele traficului cu faună sălbatică.
Informatorii vorbeau de ani de zile despre Anson Wong, iar Ops bănuiau că e magnatul mondial al comerţului ilegal cu reptile. Anson era deja pus sub urmărire la sfârşitul anilor ’80 în S.U.A. pentru contrabandă cu reptile rare, împreună cu un dealer din Florida. Părea să fie extrem de conştient că se află în afara legii. Nu se putea aranja o înscenare, nu putea fi păcălit cu o tranzacţie într-o cameră de hotel sau surprins la aeroport având reptile cu el. Ca să-l prindă, Ops au nevoie de ingeniozitate.
Misiunea i s-a încredinţat agentului special Morrison – un tip înalt de doi metri, vânător de-o viaţă, fiu de avocat. El şi şeful lui, agentul special Rick Leach, au închiriat un spaţiu într-un complex comercial de lângă San Francisco. şi-au aprovizionat noua firmă angro, numită Pac Rim, cu singura marfă vandabilă care le mai rămăsese din investigaţiile trecute: un camion de scoici şi corali, cochilii spiralate de Trochidae, coraliduri, genul de mărunţişuri roz şi albe vândute la tarabele de pe litoral.
Şi-au făcut reclamă în reviste şi, când au apărut comenzi legale, bravii oameni ai legii au împachetat şi etichetat marfa cu mâna lor.
Pe lângă Pac Rim, Ops au deschis o afacere en détail, Silver State Exotics, lângă Reno, în Nevada. Astfel aveau un ciclu de viaţă economică – puteau importa animale angro prin Pac Rim şi vinde endétail tot ce nu le trebuia ca probă prin Silver State Exotics, căpătând aparenţa unei afaceri globale prospere (şi un venit). Pe 19 octombrie 1995, Morrison a trimis un fax companiei lui Anson, Sungai Rusa Wildlife, prezentându-se ca un angrosist de scoici şi corali care vrea să se extindă la reptile şi amfibieni. Anson a răspuns cu o listă de preţuri de o pagină, incluzând, cu denumirile lor în latină, broaşte cu nici 5 $ şi gecko comuni pentru 30 de cenţi (specii care în comerţul cu animale de companie sunt numite „umplutură“). Într-un caz, Anson a botezat o subspecie cu propriul său nume: ansoni. Din listă ieşeau în evidenţă două animale – aşa-numita ţestoasă cu rât, Carettochelys insculpta, şi dragonul gulerat, protejate în habitatele lor din Papua Noua Guinee, Indonezia şi Australia. La primul contact cu Morrison, străin cu desăvârşire, Anson deja aducea vorba de fauna protejată.
În curând, Anson îi oferea unele dintre cele mai rare şi mai valoroase reptile de pe planetă din Anexa I: varani de Komodo din Indonezia, hatteria din Noua Zeelandă, aligatori chinezeşti şi, raritatea rarităţilor, ţestoasa-Angonoka. Folosindu-se de un angajat corupt al FedEx din Phoenix, Arizona, Anson trimitea prin curierat rapid specii protejate – inclusiv un gavial-malaez din Sud-Estul Asiei şi nişte ţestoase radiate, ambele specii din Anexa I – spre adrese „de livrare“ false. I-a trimis varanii-de Komodo direct lui Morrison, cu avionul din Malaysia, ascunşi în valizele intermediarului său american, James Burroughs. Ţestoasele radiate erau cu picioarele împinse în carapace şi lipite cu bandă adezivă, înghesuite în şosete negre, la fundul unei cutii cu reptile transportate legal.
Morrison era uimit de dexteritatea lui Anson. Putea aduce ţestoase din Peru fără să aibă nimic de-a face cu ele. Avea angajaţi braconieri într-o rezervaţie naturală neozeelandeză. Deţinea o afacere cu animale sălbatice în Vietnam. şi se lăuda că îşi asigură spatele cu bătăuşi angajaţi în China. şi, mai ales, exploata lacuna din CITES privind speciile reproduse în captivitate, susţinând că animalele exportate de el se încadrau în acea categorie. Una dintre stratageme era transportul unui număr mare de ţestoase cu stele prin Dubai, susţinând că fuseseră crescute acolo. Când au verificat locaţia, anchetatorii au găsit o florărie.
Anson l-a asigurat pe Morrison că puteau sta fără grijă în privinţa autorităţilor malaysiene. Contrabanda e controlată acolo atât de vamă, cât şi de Departamentul pentru Faună şi Parcuri Naţionale, numit Perhilitan. Despre curierul lui american i-a spus: „L-am pus pe al doilea om de la vamă să-l scoată din aeroport şi să-l aducă cu maşina la biroul meu.“
Odată Anson i-a oferit lui Morrison 20 de pitoni de Timor cu 15.000 $. Morrison s-a declarat interesat, dar îngrijorat că exemplarele n-ar avea documentele cerute de CITES. „Sigur că le au – a spus Anson. Un om de-al meu se sacrifică şi e arestat. Apoi, bunurile sunt confiscate şi departamentul mi le vinde mie.“
Apoi i-a oferit coarne de rinoceri de Sumatra şi rinoceri de Java, ambele specii din Anexa I. Spunea deschis că obţine shahtoosh, „regina lânii“, de la antilope chiru. Avea acces la păsări extraordinare, printre care graurii de Bali, dintre care se estimează că mai trăiesc în sălbăticie sub 150 de exemplare. Se lăuda cu papagalul ui Spix, pasăre despre care se crede că nu mai există în libertate, susţinând că vânduse de curând trei. Pe piaţa neagră, un exemplar costa 100.000 $. Pe lista lui tot mai lungă de rarităţi ilegale uluitoare se găseau blănuri de panda şi de leoparzi de zăpadă.
Catalogarea lui Anson Wong ca simplu contrabandist de reptile fusese o mare greşeală, care-i permisese să acţioneze liber în toată lumea. Reptilele sunt respingătoare, respingător înseamnă invizibil, invizibil înseamnă bani. Anson îşi putea livra comenzile, iar reptilele ieftine trimise legal la magazine de animale de pe glob erau o acoperire pentru un uriaş imperiu de contrabandă cu specii sălbatice.
„Pot să livrez aici orice, de oriunde – îi scria el lui Morrison. Depinde doar cu cât plătim anumiţi oameni. Spune ce vrei, eu cântăresc riscurile şi-ţi spun cât te costă.“
„Nu-mi pot face nimic – se lăuda el. Pot să vând şi un panda şi – nimic. Aici sunt în siguranţă.“
În sfârşit, după cinci ani şi o jumătate de milion de dolari investiţi în comerţ ilegal, Morrison era gata să dea o breşă în Fortăreaţa Malaysia, cum numea el baza lui Anson. I-a propus acestuia să devină parteneri într-o nouă afacere, un fel de Specii Periclitate S.A., specializată pe cele mai rare animale din lume. „Marfă de lux, rară – a răspuns Anson. Am ajuns într-o astfel de poziţie, încât lumea vine cu marfa la mine înainte să încerce la alţii.“ Era, aşadar, de acord.
Morrison i-a propus să înceapă cu fierea de urs, folosită în medicina chineză tradiţională. Anson a admis că exista cerere abundentă în China şi Coreea de Sud şi i-a spus că are un client dispus să plătească chiar şi 100 $ pe uncie. „Nu uita că eu nu vând direct, e prea periculos“ – îi scria el lui Morrison. Urma să folosească un intermediar.
Morrison i-a spus că şi el are o parteneră care poate obţine fierea din Canada, dar nu vrea să lucreze cu Anson până nu-l cunoaşte personal. Anson era reticent. I-a răspuns că, din cauza mandatului emis pe numele lui, încă valabil, nu poate intra în S.U.A., iar de Canada se teme.
„Ne putem întâlni oriunde aici, în Asia“ – i-a scris lui Anson. Era bine şi în Argentina, Africa de Sud, Peru, Franţa şi Anglia. „Nu Noua Zeelandă, şi nici Australia.“
Au stabilit întâlnirea în Mexic.

Phoenixul malaysian

Arestându-l pe Anson Wong în septembrie 1998, Serviciul pentru Vânătoare şi Pescuit al S.U.A. îşi îndeplinise misiunea, dar pierduse, poate, războiul. „Am mizat totul pe un rezultat“ – mi-a spus George Morrison. Epuizat, a renunţat la munca sub acoperire cu normă întreagă. Rick Leach, supervizorul grupului, s-a pensionat şi în curând Operaţiunile Speciale erau ca şi desfiinţate.
Cinci ani mai târziu, pe 10 noiembrie 2003, Anson a fost eliberat. Reporterii au dat fuga în Malaysia. Au parcat în faţa sediului lui din Penang, o insuliţă din largul coastei de vest, şi au încercat să-l fotografieze. Anson a refuzat să facă declaraţii.
Malaysia trecea printr-un scandal legat de contrabandă cu gorila vestică, o specie în pragul dispariţiei. Traficanţii folosiseră Grădina Zoologică a Universităţii din Ibadan, Nigeria, ca acoperire pentru vânzarea ilegală a patru pui prinşi în pădurile Camerunului, către Grădina Zoologică din Taiping, Malaysia. Incidentul, numit „Cei patru din Taiping“, a indignat publicul. În toiul scandalului, Anson s-a aşezat liniştit la calculator şi a scris un mesaj de un rând pe Vorras.net, o pagină de anunţuri frecventată de comercianţii de faună din întreaga lume: „Căutăm primate nigeriene. Rog estimare cost + transport Malaysia.“
Anson revenise.
De fapt, nici nu plecase. Cât a stat închis, Cheah Bing Shee i-a condus în continuare afacerile. Mai nou, Anson frecventa pagini de anunţuri pe internet în căutare de reptile din India, Madagascar şi Sudan; de insecte din Mozambic şi de „10 tone de coarne de oaie pe lună“. A oferit spre vânzare numeroase animale sălbatice, printre care reptile malaeze, diverşi grauri exotici, papagali şi lemnul uliului, apreciat pentru calităţile sale aromatice, de 500.000 $. La o cerere de păsări şi mamifere moarte a răspuns: „Avem oricând exemplare.“
După eliberare, n-a mai avut decât o confruntare cu legea. Pe 16 martie 2006, Manny Esguerra, un angajat vigilent al Thai Airways, care răspundea de încărcare la Manila, a detectat un transport suspect de reptile din Filipine spre Sungai Rusa Wildlife, din Malaysia. Marfa expediată nu avea permis de export, încălcând legea filipineză. După regulile companiei aeriene, Esguerra a telefonat destinatarului, care a confirmat transportul. Esguerra a semnalat cazul autorităţilor filipineze. Apoi, numele furnizorului din Filipine menţionat în actele de transport s-a evaporat. Reptilele confiscate au dispărut şi ele, înainte ca autorităţile să poată continua ancheta, şi au reapărut mai târziu, la un centru de salvare îndepărtat din Filipine. Mass-media locală a prezentat cazul ca un succes, dar nu s-au făcut arestări. Singura persoană identificabilă ca având legături cu transportul ilegal era în siguranţă, în Fortăreaţa Malaysia: Anson Wong.
Iniţial, am devenit interesat de Anson din cauza unei remarci a lui Mike Van Nostrand, directorul uneia dintre cele mai mari companii de comerţ angro cu reptile din lume, Strictly Reptiles, şi unul dintre principalii clienţi ai lui Anson. Scriam o carte despre trecutul lui Van Nostrand, fost contrabandist de reptile. „La două săptămâni după eliberare – îmi spunea Van Nostrand în vara lui 2004 –, Anson mi-a oferit ceva ce n-avea de unde să aibă.“ Era un varanal lui Gray, o şopârlă fructivoră filipineză despre care, până la sfârşitul anilor ’70, se crezuse că a dispărut, unul dintre animalele pentru care făcuse puşcărie. Van Nostrand, care fusese şi el închis şi nu voia să repete experienţa, a rămas şocat. „Băiete, tu chiar nu vrei să te laşi“ – a murmurat el.
În septembrie 2006, am închiriat un apartament în Florida de Sud şi m-am angajat la Strictly Reptiles. Trei luni am spălat podeaua depozitului, am curăţat cuştile şerpilor şi am descărcat transporturile de reptile – inclusiv cele de la Anson –, pregătind terenul pentru o singură întrebare adresată lui Van Nostrand: „Ai putea să mă prezinţi?“ Angajaţii m-au acuzat de mai multe ori că aş fi agent federal. M-au fotografiat. Mi-au notat numărul maşinii. M-au ameninţat cu o bâtă de baseball, mi-au pus un revolver la tâmplă. Dar până la urmă m-am împrietenit cu Van Nostrand. Când mai aveam doar câteva zile până la expirarea contractului, am pus întrebarea. „Sigur – mi-a răspuns. Anson o să fie de acord să stea de vorbă cu tine. Îi place să vorbească despre sine.“

În inima fortăreţei

Aflată în Pulau Tikus („Insula şobolanilor“), o zonă la modă din Penang, Sungai Rusa Wildlife ar putea trece drept un salon de coafură. De mărimea unui garaj dublu, fără firmă la stradă, ea se află printre zeci de magazine care oferă subţierea taliei, îngrijirea tenului şi tratamente balneare. Când am ajuns acolo, pe 2 martie 2007, în faţă erau parcate un BMW negru şi o dubiţă fără geamuri cu adresa fermei de reptile a lui Anson din Penang. Alături era Xie Design, compania de design interior a soţiei lui.
Anson a dat mâna cu mine cu acea apăsare grăitoare pe care o folosesc unii chir înainte de a-ţi da drumul. M-a condus, pe lângă stive de casolete cu tarantule vii, documente împrăştiate şi lăzi, până în biroul lui strâmt şi fără ferestre. Pe internet declara că firma lui are vânzări anuale „între 50 şi 100 de milioane de dolari“, dar cel mai pretenţios obiect din încăpere era celularul de pe birou.
După ce m-am aşezat, Anson a arătat spre trei fotografii plastifiate, lipite pe uşă. „Soţia mea vrea să nu uit să mă întreb dacă merită efortul. Frumos, nu?“
Erau fotografiile unor ţestoase cu stele pe care el le vânduse ilegal, aduse ca probă şi ştampilate de un tribunal federal din California. Poate că erau un memento de la soţie, dar erau şi un avertisment pentru orice vizitator: eu, Anson Wong, am fentat cel mai dur sistem juridic din lume şi iată-mă.
Avea un aspect înşelător, băieţesc. Purta ochelari mari, rotunzi, şi părul uşor cărunt prins la spate. La cei 49 de ani, faţa lui nu arăta urme de stres. Avea aerul cultivat al unui artist de succes şi vorbea o engleză perfectă, cu un plăcut accent britanic. În spatele lui era o hartă a lumii. În spatele meu, dormea un piton reticulat, cea mai mare specie de piton din lume.
Anson spunea că intrase în afacerile cu animale sălbatice în anii ’80, cu compania Exotic Skins and Alives. Pe atunci, în Malaysia erau protejate prin lege doar speciile locale, aşa că vindea liber specii periclitate de pe glob. Apoi a zâmbit: „Orice.“
I-am spus că scriu o carte despre clientul lui american Mike Van Nostrand, care se jucase şi el de-a pisica şi şoarecele cu Serviciul pentru Vânătoare şi Pescuit al S.U.A. „În Asia, tu eşti şeful – i-am spus. Mike mi-a spus că fără Anson Wong n-ar exista comerţ cu reptile în S.U.A.“
Anson a numit un concurent de-al lui din Indonezia şi altul din Madagascar. Apoi a râs. „La o adică, nu suntem prea mulţi.“
Fauna e parte integrantă din orice economie asiatică – am adăugat, arătându-mă interesat de relaţia dintre om şi natură. „Ahhh – a spus Anson lovindu-şi pumnii. Mereu în conflict.“

Şocul viitorului

„Construiesc o grădină zoologică – a spus el, arătându-mi un document de 30 de pagini cu titlul «Anson Wong, Satul florei şi faunei». Planurile au fost aprobate ieri.“ Am răsfoit proiectele de arhitectură.
Partenerii lui Anson erau soţia lui şi Michael Ooi, un comerciant celebru de orhidee. (Gino, fratele lui Michael, conduce cel mai mare zoo cu păsări rare din Malaysia, Penang Bird Park.) Mulţi ani, soţii Wong şi Michael Ooi avuseseră un asemenea centru în Penang – Grădina Bukit Jambul de Orhidee, Hibiscus şi Reptile.
Grădinile zoologice sunt o acoperire eficientă. Contrabandiştii care le controlează pot transporta specii periclitate cu acte CITES, iar grădina poate explica apariţia unui animal nou prin propriul program de reproducere.
De obicei, CITES nu supraveghează ce se întâmplă cu un animal după ce e importat de un parc zoologic: o gorilă poate fi vândută oricui sau, dacă moare (ori e ucisă), poate fi tăiată pentru carne sau organe sau chiar împăiată.
Partea lui Anson din grădina zoologică se numea Sanctuarul de Reptile Bukit Jambul şi îi permitea să găzduiască iubitori de natură şi experţi din toată lumea şi, în acelaşi timp, să comercializeze animale rare prin cealaltă companie.
Anson mi-a spus că noul parc avea să depăşească mult Bukit Jambul. Urma să expună şi aici reptile, cu o taxă minimală de intrare, iar de data asta estima profituri mari. Avea o nouă atracţie: feline mari. „Ador tigrii – a spus el zâmbind. Înmulţirea în captivitate e viitorul.“
Am ridicat ochii, simţind un val de adrenalină. Tigrii au dispărut aproape complet în sălbăticie, mai sunt doar circa 4.000. Acum, pe asta voia să se specializeze Anson Wong.
Piaţa neagră pentru tigri e scumpă. Tibetanii poartă mantii din blană de tigru; colecţionarii bogaţi le expun capetele ca trofee; restaurantele exotice le vând carnea; penisul de tigru e considerat un afrodisiac; chinezii le caută oasele pentru leacuri, printre care vinul din os de tigru, „supa de pui“ a medicinei chineze.
Experţii estimează valoarea pe piaţa neagră a unui tigru mascul adult, mort, la minimum 10.000 $. În unele ţări asiatice, atracţiile turistice numite parcuri de tigri funcţionează ca faţadă pentru ferme – unde tigrii captivi sunt măcelăriţi pentru organe şi creează o piaţă potenţială pentru braconierii de tigri sălbatici. (Numai mâncarea unui tigru adult costă 5.000 $ pe an, în timp ce un glonţ costă doar 1 $.)
Anson avea un trecut pătat în ce priveşte felinele mari. În timpul Operaţiunii Cameleonul, îi ceruse ajutorul lui Morrison pentru a împăia şi vinde tigrii crescuţi de el.
S-a oferit să scoată ilegal din S.U.A. o pumă şi voia să-i vândă lui Morrison o pisică marmorată, inclusă în Anexa I. După ce a ieşit din închisoare, s-au găsit pui de tigru de-ai lui într-un magazin de animale din Kuala Lumpur. Anson ştia cum să evite interdicţiile din Malaysia privind deţinerea de tigri şi alte specii periclitate, obţinând „permise speciale“ – acordate la recomandarea Perhilitanului, departamentul pentru specii sălbatice, diverselor persoane fizice, parcuri tematice şi grădini zoologice.
S-a uitat la geanta mea. „George Morrison a înregistrat tot“ – a spus, ridicându-se. A bătut cu degetul în calendarul de pe perete. „Sunt ocupat“ – a adăugat, arătând întâlnirile programate: Taipei, Hong Kong, Thailanda.
„În weekend sunt aici“ – m-am oferit eu.
„Weekendul e pentru familie – a răspuns. Vorbim, dar altă dată.“
M-a condus la uşă. „Când termini cartea, ar trebui să vorbim despre povestea mea.“
Atunci am greşit. I-am spus că am scris un articol care expunea o înţelegere dubioasă între guvernul american şi un comerciant de monede englez pentru vânzarea celei mai valoroase monede din lume – furată –, cu împărţirea profitului. În mod normal, a-i spune unui fost condamnat că ai pus beţe în roate guvernului e o reţetă sigură pentru a consolida relaţia. Dar uitasem pe moment premisele Operaţiunii Cameleonul: Anson era prieten cu guvernul lui.
Anson m-a fixat cu privirea, s-a crispat şi a spus: „Deci eşti jurnalist.“
Se pare că mă luase drept biograf. Am dat să răspund, dar m-a întrerupt. „Jurnaliştii care descoperă lucruri pe care anumiţi oameni nu le vor descoperite pot fi omorâţi“ – a spus el foarte calm.

Kecik-kecik cili padi

Spre sfârşitul lui decembrie 2007, Mercedesul negru al lui Anson i-a luat de la Aeroportul Internaţional Penang pe doi dintre oficialii malaysieni importanţi din domeniul ocrotirii vieţii sălbatice, directorul diviziei operative a Perhilitanului, Sivananthan Elagupillay, şi şefa lui, directorul general adjunct Misliah Mohamad Basir. Cei doi veniseră din Kuala Lumpur pentru o conferinţă de presă care anunţa deschiderea Satului Florei şi Faunei, acum un joint-venture între departamentul forestier din Penang şi firma lui Anson Wong şi Michael Ooi. Avea să fie un parc zoologic de două hectare, luate din Rezervaţia Forestieră Teluk Bahang; administraţia din Penang contribuia la finanţare cu 700.000 de ringgit (200.000 $). O fotografie din ziarul malaysian The Star arăta reprezentanţi ai guvernului vizitând noul ţarc al tigrilor.
„Biletele vor fi foarte convenabile, fiindcă unul dintre scopurile noastre este conservarea speciilor periclitate“ – declara Ooi în faţa reporterilor.
Anson se lăudase de mult cu influenţa pe care o avea în guvern. Acum era sprijinit pe faţă atât de guvernul din Penang, cât şi de departamentul malaysian pentru specii sălbatice. Prezenţa lui Misliah era o ironie. În timpul Operaţiunii Cameleonul, Misliah fusese oficialul care răspundea de Penang. Ea îi semnase lui Anson permisele CITES. La nici patru ani după arestarea lui, era promovată director al diviziei operative a Perhilitan, iar în 2007 ocupa deja poziţia a doua din departament.
Mă întrebam ce crede Misliah despre omul care vânduse ilegal atâtea specii periclitate chiar sub nasul ei. „Îmi e prieten bun“ – mi-a spus ea chicotind din spatele biroului ei spaţios de la sediul Perhilitan. Era o femeie scundă, durdulie, din care de-abia dacă mai vedeai altceva decât capul rotund înfăşurat într-un tudung, o eşarfă albă. Avea un şal azuriu peste baju kurung, o bluză lungă cu sarong, şi purta sandale maro delicate. N-am auzit voce mai dulce ca a ei.
Fusesem avertizat că Misliah are două prejudecăţi: nu-i plac americanii şi crede că toţi sunt obsedaţi de Anson Wong.
„ştiţi, sunt american – i-am spus. Iar când vine vorba de Malaysia şi fauna ei, în S.U.A. se aude un singur lucru.“
„Care? “ – a întrebat ea pe un ton plăcut.
Am zâmbit. „Anson Wong.“
Misliah a râs iar. Intrase în Perhilitan la începutul anilor ’80, cam pe când începea Anson afacerile cu reptile, şi îşi petrecuse mai toată cariera în Penang. „I-am inspectat transporturile mai bine de zece ani“ – a spus ea. Am încercat să mi-o imaginez cu ranga în mână, deschizând lăzile lui Anson şi căutând prin cutii pline de violentele gecko-Tokay, de şerpi de mangrove veninoşi şi de alte animale descurajant de agresive, numite de Anson specii de acoperire, fiindcă acoperea cu ele marfa ilegală.
După spusele ei, la început nu ştia mare lucru despre reptile, dar învăţase în timp. „Tot ce ştiu despre ele am învăţat deschizând lăzile lui Anson.“ Misliah s-a întors să se uite la rafturile cu cărţi. Îl vedea rar de când se mutase în Kuala Lumpur, dar încă mai împrumuta de la el cărţi despre identificarea păsărilor, din când în când. Dacă agenţii ei nu puteau identifica un animal, le spunea să-l caute pe Anson. „E mai bun decât oricine din departament la identificarea speciilor sălbatice, aşa că de ce să nu apelăm la el? E cel mai priceput din ţară.“
Am observat că Misliah clipea foarte rar.
„E foarte inteligent – a continuat ea, explicându-mi că Anson face toate tranzacţiile prin telefon. În Malaysia, trebuie să prinzi infractorii cu animalele. Nu ca în S.U.A., cu Legea Lacey“ – a adăugat ea dispreţuitor.
După Legea Lacey, încălcarea prevederilor privitoare la speciile sălbatice, fie ele şi din altă ţară, e un delict federal şi nu e necesar să se găsească animale în posesia contrabandistului pentru a se lansa acuzarea. Misliah consideră ilegitimă condamnarea lui Anson în baza Legii Lacey şi a acuzat public de înscenare Serviciul pentru Vânătoare şi Pescuit al S.U.A.
„Spun că avea varani de Komodo, dar el niciodată nu se ocupă personal de animale, are angajaţi peste tot – spunea ea. Mi-a scris din închisoare. I-a mituit pe toţi. Îl tratau regeşte!“ Misliah mi-a explicat că afacerea lui se dăduse la fund pe durata detenţiei, lăsată pe mâna soţiei. „Dar acum recuperează.“
Al doilea agent de protecţie a faunei din Malaysia vorbeşte despre cel mai notoriu traficant al ţării sale ca o mătuşă iubitoare.
„Lumea spune: «Cum puteţi să-i daţi permise?»“ Faţa lui Misliah s-a luminat de un zâmbet. „N-a fost cuminte deloc, dar dacă nu i le dăm oricum face la fel.“ Aşa îl pot supraveghea – susţine ea.
Misliah garantează pentru el chiar şi acum. „Anson Wong îşi desfăşoară afacerile legal şi conform necesităţilor şi prevederilor legii naţionale. Departamentul nostru l-a supravegheat atent şi pe el, şi afacerile lui din Malaysia“ – susţinea biroul ei într-o declaraţie de presă scrisă în 2008. Misliah e de acord şi cu legalizarea fermelor de tigri şi de exploatare a urşilor pentru fiere: „De ce nu?“ – a întrebat ea.
Misliah Mohamad Basir, atât de neobservată şi, aparent, atât de blândă, e unul dintre cei mai puternici factori de decizie mondiali din domeniul vieţii sălbatice. Sub ochii ei, Malaysia a devenit un centru al traficului global.
Mă obseda comportamentul ei plăcut. L-am întrebat pe un agent cu vechime în Perhilitan: „Nu-i aşa că e nemaipomenit de amabilă?“
Omul m-a măsurat o clipă, apoi a zâmbit. „În Perhilitan avem o vorbă despre ea: Kecik-kecik cili padi.“ Un ranger care stătea lângă noi a încuviinţat din cap: „Cu cât mai mic ardeiul, cu atât mai iute.“

Se caută şerif

Misliah menţionase un adversar pe nume Chris Shepherd, investigator abil, care a scos la lumină tranzacţiile cu animale sălbatice de pe piaţa neagră din Asia de Sud-Est. „Spune că suntem doar o ţară de tranzit – mi-a spus ea cu un dispreţ evident. Spune că nu facem nimic să oprim contrabanda.“
Shepherd, de naţionalitate canadiană, lucrează pentru TRAFFIC, organul de monitorizare comercială al World Wildlife Fund şi al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii. Din sediul din Cambridge, Anglia, şi filialele de pe glob, agenţii TRAFFIC monitorizează infracţiunile şi transmit rezultatele agenţiilor ţărilor gazdă. Shepherd e anchetatorul şef din Asia de Sud-Est, cu cartierul general în Petaling Jaya, Malaysia. În ultimul deceniu a publicat un munte de rapoarte despre comerţul ilegal cu organe de urs, elefant, civetă, flecăritori asiatici, ţestoase cu stele, capre capricorn, ţestoase de Roti, tigri de Sumatra şi altele. Este considerat printre cei mai buni investigatori din regiune, iar de rapoartele lui beneficiază conservaţioniştii şi cei care aplică legea peste tot în lume.
Când l-am rugat să-mi arate dosarul lui Anson, Shepherd s-a uitat la mine fără expresie. A deschis un fişet şi, dintr-un sertar pe jumătate gol, a extras un dosar subţire. A răsfoit câteva pagini, apoi a dat din cap a refuz.
Niciun investigator de la niciun ONG din Asia de Sud-Est, inclusiv Shepherd, nu-l văzuse pe Anson Wong. Găseam adesea experţi mai mult decât dispuşi să-mi arate atrocităţi: pui de urs din Vietnam scufundaţi în apă fierbinte ca să întărească „forţa vitală“ din supa de labă de urs, urangutani înlănţuiţi în grădinile unor generali indonezieni, păsări periclitate expuse la vânzare în pieţe asiatice. Dar când întrebam cum se putea face legătura între o situaţie şi o organizaţie ilegală, nimeni nu putea numi măcar o organizaţie, cum te-ai aştepta să vezi în cel mai banal film cu poliţişti.
„Creierele lor lucrează ca nişte camere video“ – mi-a spus George Morrison. ONG-urile, sponsorii lor şi presa tind să se concentreze pe infracţiunile vizibile, în timp ce grupările criminale multinaţionale operează la adăpostul teancurilor de registre de firmă, permise CITES şi date comerciale.
ONG-urile au mult de lucru: strângerea de fonduri, rapoarte despre specii, interviuri, studii de piaţă, întâlniri cu sponsorii, plata facturilor. Nu sunt o poliţie. N-au autoritate poliţienească, vizele angajaţilor lor depind de oficialii pe care i-ar putea investiga, iar dacă devin prea curioase îşi atrag probleme. În 2008, TRAFFIC a publicat un raport despre comerţul cu organe de tigru în Sumatra şi a recomandat Indoneziei întărirea măsurilor de respectare a legii. Ca răspuns, Indonezia i-a îngheţat activităţile, decizie echivalentă cu expulzarea. Tonny Soehartono, oficialul din Ministerul Pădurilor responsabil de acţiunea respectivă, şi-a justificat decizia astfel: „TRAFFIC mi-a atacat ţara.“
TRAFFIC are doar trei anchetatori pentru Asia de Sud-Est şi numai o sută în total. Secretariatul CITES are un singur agent operativ – da, doar unul. Interpolul are tot o singură persoană care răspunde de programul de control al contrabandei cu specii sălbatice. Alte ţări au instrumente utile, cum ar fi autoritatea de supraveghere, dar nu şi libertatea de acţiune dată de Legea Lacey, iar acum Operaţiuni Speciale, din S.U.A., au rămas cu cel mult trei agenţi.
La o audiere a comitetului congresional al S.U.A. privind legătura dintre securitatea naţională şi traficul cu animale sălbatice, am cunoscut o femeie, doctor în medicină veterinară, care ajutase la pregătirea materialului. „Vreau să lucrez sub acoperire în Asia de Sud-Est“ – mi-a spus. M-a impresionat: tânără, inteligentă, profesionistă, gata să adopte viaţa agentului sub acoperire. „Îmi încep vacanţa şi asta vreau să fac“ – a continuat ea.
Mai există alt domeniu de aplicare a legii în care un cetăţean să-şi închipuie că poate lucra sub acoperire în vacanţă?
Lui Misliah nu-i plăcea Shepherd deoarece criticile lui apar la ştiri, dar cazurile au succes în presă doar dacă implică animale simbol care dau naştere unor nume cu priză la public, precum „Cei patru din Taiping“ sau „Cei şase din Bangkok“ (contrabandă cu urangutani). Nu fac însă vâlvă dacă e vorba de peşti oarecare, precum peştii Napoleon, sau de cele 14 tone de ţestoase, varani şi pangolini găsiţi pe un vas părăsit în largul coastei chineze.
O sursă de speranţă ar putea fi o nouă organizaţie regională – Reţeaua de Apărare a Faunei, a Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN-WEN). Fondată acum patru ani, aceasta cuprinde agenţi vamali, responsabili pe probleme de faună, procurori şi poliţişti din toate cele zece ţări membre. S-au implicat şi Australia, Noua Zeelandă şi S.U.A., o mare parte din fonduri provenind de la Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională, din S.U.A. O dovadă a potenţialului ASEAN-WEN e că Anson Wong s-a abonat la buletinul lor informativ.
În august anul trecut, Misliah răspundea acuzaţiilor de relaţii corupte între departamentul ei şi Anson Wong: „În Malaysia, respectă legile locale şi are permisele necesare. Ce face în străinătate nu e problema noastră.“

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din ianuarie 2010)



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*