Misterele Bucegilor

Foto Kurt Hielscher

Există  persoane care mă întreabă de ce nu publicăm nimic despre misterioasa peşteră din inima Bucegilor, cea unde se petrec fenomene paranormale şi dispariţii misterioase,

aflată pare-se în legătură cu Buricul Lumii din vârful Omu. Răspunsul e simplu: nu vreau să fiu concediat.

 

După principiul extraordinary claims require extraordinary evidence – revista noastră este între publicaţiile care nu-şi pot asuma responsabilitatea de a transmite cititorilor informaţii despre fenomene ce  desfid  legile naturii. Doar dacă ar exista  dovezi foarte solide, din surse foarte  credibile. Ceea ce nu se întâmplă. Oameni de ştiinţă nesuferiţi, cu argumentele lor prozaice, retează aripile aspiraţiei noastre către miraculos.

Dar Bucegii sunt extraodinari şi fără să inventăm farfurii zburătoare ce ies noaptea de sub Mecetul Turcesc.

Arhitectura geologică a  Bucegilor este bine studiată. Dan Patrulius, unul dintre cei mai mari geologi români, le-a cercetat fiecare colţişor şi a făcut numeroase descoperiri. Sub pasul Strunga a pus în evidenţă o adevărată arhivă a timpurilor mezozoiece, cu o excepţională faună fosilă, cu feluriţi corali, crini de mare, arici de mare, numeroase specii de moluşte şi cefalopode. Un sit de referinţă mondială. Amonitul Oppelia japonica. a fost găsit doar aici şi în Japonia, o dovadă că marele ocean Tethys înfrăţea în jurasic mările de la noi cu cele din Extremul Orient. Structura Bucegilor este în formă de imensă copaie, sau sinclinal, cum spun geologii,  care are pe flancuri calcare jurasice iar în mijloc o imensă masă de conglomerate. Ambele roci au o personalitate morfologică pregnantă şi le datorăm unele dintre atracţiile  acestor munţi. Pe conglomerate s-au forma Babele, Sfinxul, alte plăsmuri antropomorfe cioplite de vânturi.

Calcarele din flancuri găzduiesc frumoase fenomene carstice, mai ales chei şi peşteri. Dacă spre Sinaia se cunoaşte Grota Sfânta Ana, în versanţii vestici ai Ialomiţei este celebră Peştera Ialomiţei, mai ales datorită schitului clădit sub portalul ei, pasămite încă pe timpul legendarului domnitor Negru Vodă. În 1898 inginerul Sângeorzan din Sinaia a descoperit Sala Urşilor, denumită aşa după prezenţa scheletelor giganţilor epocii glaciare, urşii de cavernă, găsite aici. Peştera Ialomiţei are cca 1200 metri lungime şi, deşi amenajată cam rudimentar, este un foarte vizitat obiectiv turistic.

Dar la porţile sudice ale masivului, mai sus de Moroieni, se află peştera Rătei, de 5 ori mai mare decât Peştera Ialomiţei. Galeriile au aspectul unor canioane înguste şi înalte şi şerpuiesc în meandre elegante, de parcă ar fi trasate cu compasul. În secţiune, porţiunile largi, săpate în timpul îngheţului din cuaternar, alternează cu cele înguste, din episoadele de încălzire. Răteiul este astfel o diagramă în piatră a oscilaţiilor climei glaciare.

Într-o mică peşteră din Cheile Tătarului au fost descoperiţi molari de neanderthalieni. După multe campanii de explorare au apărut şi alte peşteri în Bucegi, unele chiar în conglomerate, cum este  Avenul din Babele.

Studiile geotehnice efectuate pentru proiectarea  barajului Bolboci au pus în evidenţă că în axul sinclinalului Bucegilor, ce coincide cu Valea Ialomiţiei, în adâncime, există un puternic drenaj subteran. Pentru a lămuri direcţia curgerii inginerii proiectanţi ar fi injectat în această conductă naturală 86 kg de fluoresceină, o cantitate fantastică, care ar fi putut  înverzi  Oltul timp de o săptămână. Dar colorantul a fost digerat de intestinele carstice ale masivului fără a se semnala un loc de apariţie. Probail că în legătură cu aceste drenaje subterane este şi sursa 7 Izvoare de la Scropoasa, un izvor puternic de apă plată. Deci mistere mai putem descoperi în Bucegi.

– Cristian Lascu



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*