Otravă pentru păsări

Corvus corax. Foto Sebastian Bugariu

Societatea Ornitologică Română trage un semnal de alarmă cu privire la folosirea de otrăvuri pentru a ucide animalele din Dobrogea.

În luna iunie, un grup de herpetologi a găsit in Aria de Protecţie Specială Avifaunistică Allah Bair-Capidava corpul neinsufleţit al unui corb (Corvus corax) si o gaie neagră (Milvus migrans) alături de cadavrul otrăvit al unei oi. Gaia neagră incă era în viaţa, dar a murit în decurs de câteva ore după ce a mâncat din cadavrul otrăvit care fusese lăsat intenţionat pe câmp.
Societatea Ornitologica Română (SOR) a alertat autorităţile pentru a combate astfel de practici barbare, interzise de legile din România şi pasibile, teoretic, de amenzi substanţiale şi chiar pedepse cu închisoarea.

Echilibrul natural în pericol
Folosirea de cadavre otrăvite este una din principalele cauze care au dus la dispariţia păsărilor mari de pradă din România – vulturii – şi este şi astăzi o cauză a mortalităţii crescute în rândul celorlalte păsări de pradă de dimensiuni mai mici.
Istoria otrăvirilor a început în perioada comunistă, cu campanii la nivel naţional. De multe ori, ele vizau lupii,  dar decimau şi răpitoarele mari, din convingerea eronată, dar larg răspândită, că prădătorii sunt un concurent al omului şi limitează populaţiile de interes pentru om.
Deşi între timp România a adoptat o legislaţie care protejează atât păsările răpitoare, cât şi mamiferele prădătoare mari, prejudecăţile împotriva lor persistă. Adesea, un crescător de porumbei sau un de găini care va plasa un cadavru otrăvit lângă crescătorie nu va ucide uliul, care prinde doar pradă vie, dar va distruge şorecarii, care nu se ating de găini, în schimb prind rozătoare şi astfel protejează recoltele.
„În siturile Natura 2000, noi am condus campanii de informare, inclusiv pt vânători – explică biologul Sebastian Bugariu, de la SOR. În ultimă instanţă, cunoaşterea speciilor e obligatorie pt vânători. Examenul e însă foarte permisiv şi mulţi vânători nu fac diferenţa între diferitele specii de răpitoare“.
Biologul crede că cel mai probabil, cadavrele otrăvite folosite în Dobrogea erau puse pentru a limita efectivele de şacali, despre care atât vânătorii cât şi populaţia locală cred că le reduc populaţiile de fazani şi căprioare, de care ar putea beneficia.

Victime colaterale

Păsările răpitoare sunt o verigă foarte importantă în lanţul trofic. Dacă ele dispar, aşa cum s-a întâmplat în urma campaniilor de otrăvire concertate din perioada comunistă, alte specii pot să scape de sub control. Iepurii şi alte rozătoare, care constituie hana anumitor răpitoare, pot dezvolta şi transmite maladii dacă se înmulţesc necontrolat.
Gaia neagră e una dintre speciile care în secolul trecut a fost puternic afectată de otrăviri, iar astăzi doar un număr foarte mic de asemenea păsări mai cuibăresc la noi în ţară. Majoritatea exemplarelor sunt aici doar în migraţie. Este şi răpitor şi necrofag.
Corbul, care, după cum spun ornitologii,  şi-a revenit bine după campaniile de persecuţie din perioada comunistă, este alături de pelican, una din păsările declarate monument al naturii în România. Are un stil de hrănire oportunist – dar pronunţat necrofag, mulţumindu-se adesea cu vegetale sau nevertebrate.

Legislaţia le protejează?
În România, răpitoarele sunt toate puse sub protecţia legii. Teoretic, Directiva Păsări şi Habitate, (transpusă în legislaţia românească prin OUG nr. 57/2007 aprobata prin Legea nr. 49/2011) impune statelor membre ale Uniunii Europene să ia măsuri pentru conservarea tuturor speciilor sălbatice de păsări. Problema nu e însă litera legii, ci aplicarea ei.
„Otravirea e o problemă majoră nu doar la noi, ci şi la nivel european. Oamenii cred că pot lua legea în propria mână. Însă diferenţa majoră intre noi şi vest e că acolo cazurile de otrăvire sunt raportate şi soluţionate de poliţie, recent chiar prin sentinţe cu închisoarea,“ a conchis Bugariu.

– Domnica Macri



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*