Unde răsuflă Terra

Gheizerul Waiotapu din Noua Zeelandă. Foto Cristian Lascu

Asemenea unei balene, Pământul împroaşcă spre cer jeturi albe. E vorba bineînţeles de gheizere, fenomene de natură vulcanică, foarte spectaculoase.

Din păcate foarte rare. De fapt sunt doar vreo câteva   locuri pe Terra unde ele se manifestă convingător, din păcate toate sunt tare departe de noi: Yellowstone, Wyoming, în vestul SUA; El Tatio, Chile;  Kronoţki , tocmai în  Kamciatka; Waiotapu, Insula de Nord, Noua Zeelendă, nu departe de antipodul ţării noastre. Cele mai apropiate sunt cele din Islanda.

 

Aceste rarisime curiozităţi geologice fac parte din categoria manifestărilor postvulcanice şi sunt de departe cele mai spectaculoase dintre ele. Sunt rude apropiate ale fierbătorilor de noroi, care pot fi văzute la noi în zona de manifestare a vulcanismului rezidual din  Carpaţii Orientali. În centrul oraşului Covasna, de pildă, există  o astfel de fierbătoare de noroi care bolboroseşte şi mormăie acolo de mii de ani. Mofetele, emanaţii de dioxid de carbon, uneori şi de hidrogen sulfurat, fac parte din aceaşi familie, al cărei patron este zeul Pluto, cel ce guvernează adâncurile telurice. El se va zdrobşi tare dacă veţi cădea  în păcatul confuziei de a băga aici şi vulcanii noroioşi. Aceştia, în ciuda aspectului lor, îşi au originea legată de emanaţii de metan asociat  petrolului, deci formate în străvechile mări, aflate  în stăpânirea zeului Neptun. (În secolul al XIX-lea, Plutonismul şi Neptunismul au fost două sisteme de de gândire în explicarea fenomenelor geologice. Au fost iniţial antagonice, dar din armonizarea dialectică a ideilor lor a progresat geologia modernă.)

Ceea ce impresionează la gheizere nu este numai coloana de aburi fierbinţi, care se înalţă la câţiva metri sau la zeci de metri înălţime, ci şi faptul că unele funcţionează cu intermitenţă: jetul de domoleşte, apoi după un anumit interval de timp ţâşneşte din nou, exploziv. Fenomenul era poate mai greu de explicat până la inventarea oalei-minune. Acum, oricine a folosit o oală cu presiune va înţelege uşor. În timpul emanaţiei, aburii fierbinţi urcă nestânjeniţi prin canalul vertical ce leagă vatra gheizerului de suprafaţă. Dar când presiunea lor ascensională scade, apele freatice năvălesc în canal şi-l astupă. Emanaţia încetează. Sub presiunea coloanei de lichid apa nu se mai evaporă la 100 de grade Celsius. Dar vatra încinge progresiv apa la o temperatură tot mai mare, … 110 grade, 120… până când se atinge un nou punct de fierbere, se formează vapori care pornesc spre suprafaţă, aruncând în aer dopul de apă care s-a comportat asemenea supapei de la oala-minune. În acel moment se realizează o detentă: eliberată de presiunea coloanei-supapă, apa supraîncălzită de dedesubt trece brusc în stare de vapori, exploodând spre suprafaţă. Treptat îşi epuizează energia şi ciclul se reia.

Valea Gheizerelor din Islanda. Foto Mihai Gligan

Cel mai predictibil gheizer din lume este Old Faithful (Bătrânul cel Credincios) din  Parcul Naţional Yellowstone. El are un interval mediu anual de manifestare de 75-79 de minute. Şi tot el e şeful celor câteva sute de gheizere de aici, ce alcătuiesc cel mai vizitat ansamblu de acest fel, unul dintre atracţiile forte care i-au deteminat să constituie aici primul  parc naţional, în 1872.

Koronoţki din Kamciatka a fost declarat zapovednik (parc naţional) în 1934, prin decret semnat de Stalin. Dar gheizerele au fost descoperite abia în 1941 de Tatiana Ustinova, o pasionată cercetătoare.

Răbufnirile lui Pluto  produc o impresie puternică asupra martorilor, deci nu e de mirare că din tratatele de geologie gheizerele au migrat şi spre ghidurile turistice şi sunt în topul atracţiilor Islandei şi ale Noii Zeelande. În inaccesibilul Kronoţki Zapovednik vizitatorii survolează Valea Geizerelor cu elicopterul contra unei texe de 700 de dolari.

Recent câteva dintre cele 40 de gheizere de aici au fost acoperite de un lac format ca urmare a unei alunecări de teren.

Gheizer din Yellowstone. Foto Cristian Lascu

Pentru că, trebuie s-o spunem, deşi gheizerele sunt fenomene telurice, viaţa lor nu se măsoară neapărat în timpi geologici. Modificări importante în comportamentul lor pot fi surprinse pe durata unei singure generaţii. Iar unele pier foarte repede. Fostul campion mondial al gheizerelor, Waimangu, din Noua Zeelandă, pur şi simplu şi-a încetat activitatea în 1904, după patru ani în care ayvârlise spre cer o coloană de abur de 457 de metri!

– Cristian Lascu

 

 



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*