Cinci delicii din sudul Thailandei, prezentate de o localnică

Cinci delicii din sudul Thailandei, prezentate de o localnică
Fay și autoarea, Adina Brânciulescu, la restaurantul Krua Thong Na Tham, din apropiere de Trang.

Fay (pe numele ei complet, Arjaree Worakan) este îndrăgostită de mâncarea din Trang (din sudul Thailandei). În plus, cunoaște foarte bine bucătăria zonei, locurile în care mănânci bine, felurile reprezentative și influențele culinare.

Dacă petreci câteva zile alături de ea, inevitabil sfârșești prin a te îndrăgosti de mâncarea sudului. Prin urmare, nu m-am putut abține și am întrebat-o care sunt felurile ei preferate. Iată, în continuare, răspunsurile ei.

Poo Nueng/ Crab opărit (la Ban Nam Rab)

Principalul ingredient: crab

Metodele de gătit, ingredientele și aromele pe care le adăugăm conferă mâncării un gust mai bun, desigur, dar cel mai important factor rămâne prospețimea, mai ales dacă vorbim de fructele de mare. Preparea acestui fel de mâncare este la fel de simplă precum numele lui – este doar crab opărit, dar nu te vei sătura de el! Sosul picant de fructe de mare este delicios și se potrivește foarte bine cu crabul. Și ce poate fi mai plăcut decât să te delectezi cu fructe de mare pe o casă plutitoare la comunitatea de pescari de la Ban Nam Rab, cu o priveliște minunată la plaje și păduri de mangrove?

Khao Niao și Gang Kai/ Orez lipicios și curry iute de pui

Principalele ingrediente pentru orezul dulce, lipicios:  orez, zahăr, lapte de cocos.
Principalele ingrediente pentru curry de pui: pastă de curry, pui, lapte de cocos.

A fost o surpriză pentru mine să aflu de existența acestei combinații. Nu mă așteptam ca un fel principal cum este curry-ul de pui și un desert dulce cu sticky rice (orez lipicios) să se potrivească atât de bine. Dar când aromele se amestecă, combinația de sărat, picant și dulce este absolut delicioasă. În afară de aromele sale, acest fel de mâncare este special prin  semnificația pe care o poartă. El este preparat doar la cina de dinaintea nunții. Se spune că  tinerii vor avea o viață dulce și că vor fi uniți (așa cum este acest tip de orez, numit lipicios), dar și colorată și condimentată, precum curry-ul de pui.

Gang Kua Prik Pla/ Curry picant cu biban de mare (la Krua Thong Na Tham, la 10 kilometri de orașul Trang)

Ingrediente principale: pastă de curry, biban de mare, frunze de kaffir lime (lămâie verde kafru)
Pentru mine, acest curry este cea mai bună descriere culinară a Sudului Thailandei. Varietatea de condimente și plante aromatice utilizate în pastă conferă un miros unic și un gust după care toți thailandezii recunosc o specialitate din zona de sud. Din cauza gustului său puternic picant, nu-l poți mânca gol, așa că trebuie să fie însoțit de orez, legume și merge chiar și cu feluri dulci, cum ar fi Moo Wan (carne de porc în sos dulce).

Kao Yok / Mâncare chinezească din porc (la restaurantul See Fah)

Ingredient principale: carne de porc (cu straturi de grăsime), taro, condimente chinezești, fasole murată, iaurt.
Din cauza metodelor sofisticate de gătit și a numărului mare de ingredientele necesare, acest fel de mâncare preparat în două zile este pregătit doar cu ocazia unor momente speciale, în special ceremonii care adună un număr mare de oameni. De obicei, carnea de porc are multă grăsime, dar nu și la acest fel de mâncare. Carnea este atât de moale încât ți se topește în gură, fără să o mesteci. Pentru că este un fel destul de sărat, recomand să fie însoțit de orez.

Kung Chae Nam Pla/ Creveți cruzi în sos iute de fructe de mare (Krua Thong Na Tham)

Ingrediente principale: creveți, castravete amar, usturoi, chili, limetă ( lămâie verde)
Este felul meu preferat, pe care îl comand întotdeauna la restaurant și, uneori, îl gătesc acasă. Totuși, la Krua Thong Na Tham este gătit cel mai bine, aducând laolaltă toate aromele: ușor picant, acru, sărat și un pic de amar și dulce. Creveții sunt aici foarte proaspeți.

Descoperă mai multe despre fascinanta bucătărie thailandeză în articolul “Gusturile Thailandei”, din numărul de primăvară 2017 al revistei National Geographic Traveler România!

– Text: Adina Brânciulescu, Foto: Cătălin Gruia



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*