Țara Dornelor, tărâmul naturii pure

Relieful care urcă în trepte, de la 700-800 m până la 2.100 m, fiecare etaj cu un tip distinct de vegetație, creează peisajul unic din Bazinul Dornelor. Foto: Alexandra Sandu

O călătorie de autocunoaștere într-un colț de rai din Bucovina.

Text: Adina Brânciulescu

Fânul frumos mirositor, făcut baloți, mă îndeamnă la somn. Mă las cuprinsă de toropeala plăcută a sfârșitului unei zile în care am umblat prin munți și pe dealuri și în fața ochilor îmi apare balmoșul fierbinte și auriu, cu consistență de budincă fină, fiert în jântuit și asortat cu urdă și caș, pregătit sub ochii mei la o văcărie din Munții Călimani, la vreo 1.500 m altitudine. Pășunea se întindea pretutindeni ca un covor meșteșugit lucrat la războiul de țesut de o femeie care, cu știință a culorilor, a adăugat pete de culoare pe fundalul verde: indigo pentru tufele de afine, puțin violet pentru cimbrișorul aromat, mov pastelat pentru delicații clopoței de câmp, roșu pentru merișor și frăguțe și ceva alb, de contrast, pentru margarete. Mai departe, dinspre pădure, de printre molizi, se aud tălăngile vacilor. Îmi revin din moțăială și mă forțez să-mi deschid ochii pentru că Adrian (foto jos), care m-a plimbat astăzi prin zona Pănaciului și pe la văcăria pe care o are în Călimani, vine cu o tavă cu pahare din sticlă și toarnă în ele lapte muls cu doar câteva momente înainte. E bunătatea și cumsecădenia întruchipată omul ăsta calm, cu privire caldă. Am simțit acest lucru de fiecare dată când m-am oprit să schimb o vorbă cu oamenii de pe aici, chiar și atunci când am dat buzna în curtea lor să le fac o poză în timp ce întindeau iarba pe gard, să o pună la uscat. Nu mă știe decât de dimineață, și totuși dorește să mă simt bine și-mi oferă mereu ce are mai bun. De data asta, m-ar fi invitat în casă pentru că dorea să mă servească mai frumos, la masă, dar nu mă dau dusă de aici. E locul perfect și nu aș schimba un fir de pai din acest decor.

“Un pahar de lapte proaspăt muls?” Foto: Adina Brânciulescu

Chemarea naturii

Sus, în zonele alpine, e regatul bujorului de munte (smârdarul), sălbatic, delicat, cu flori și aromă asemănătoare vișinelor, care crește în tufe pitice. Și îi place atât de mult aici, încât nu tolerează transplantări, prin urmare nu poate fi „îmblânzit” și adus în grădini. Pe pajiștile înalte, condiții prielnice au găsit dedițeii, piciorul cocoşului alpin, toporaşul de stâncă, garofiţa, clopoţeii alpini, iar pădurile de molid închid în ele poieni „secrete”, presărate cu ciuboțica cucului, iarba vântului, păiuș roșu, rușuliță și stirigoaie. În aceste locuri am venit să mă vindec, să găsesc un remediu pentru a-mi liniști mintea și sufletul. Eram obosită, sătulă de alergătură, stres, trafic, metrou, lumină artificială, betoane și blocuri de zece etaje cu ale lor „cutii de chibrituri”, de gălăgie și, mai mult decât toate, de ritmul de viață haotic. Căutam o oază în care să am răgazul – timpul devenit atât de prețios pentru mine – să mă redescopăr, să văd cine sunt, încotro merg, ce am pierdut din mine de-a lungul anilor, cum m-am schimbat, unde am lăsat seninătatea, liniștea și armonia interioare, când am dat de cărțile lui David Henry Thoreau.

Țara Dornelor, tărâmul naturii pure
Dorna e bogată în râuri, pâraie și izvoare cu apă pură. Însă favoritele mele sunt izvoarele de borcut, cu apă minerală carbogazoasă – rece, proaspătă, așa cum o oferă natura. Foto: Călin Gabor

„Binecuvântat este omul care poate privi, în fiecare zi, ceva atât de pur şi de senin cum este cerul la apus, în timp ce lumea se frământă fără rost”, spunea filozoful american din secolul al XIX-lea, care a experimentat viața simplă, în mijlocul naturii, pe malul Lacului Walden, și care a propovăduit necesitatea întoarcerii omului la natură. Mai puțin poetic, oamenii de știință vorbesc despre o natură vindecătoare, arătând că timpul petrecut în mijlocul ei crește creativitatea cu 50% și elimină stresul și oboseala mintală cauzate de atenția direcționată, cerută de munca și de viața urbană (capacitatea de a ne concentra și de a ignora ceea ce ne distrage este esențială în îndeplinirea sarcinilor, dar, uneori, viața ne solicită această resursă dincolo de limite și se instalează oboseala, stresul, iar eficiența scade simțitor). Atunci am știut ce am de făcut.

Natură și om, în armonie 

Mogâldețe maronii pasc liniștite pe versantul opus și aproape se contopesc cu peisajul. Par atât de aproape de mine și sunetul tălăngilor e atât de limpede, încât am impresia că am în față o pictură și că nu trebuie decât să întind mâna ca să ating ceea ce văd. Mă simt ruptă de restul lumii, ca într-o cetate cu fortificații naturale împotriva a orice i-ar putea distruge liniștea și armonia. Lucrurile care în lumea de dincolo îmi păreau obligatoriu de rezolvat ACUM se disipează, și aici, în Călimani, nu am ochi decât pentru cer, pământ și linia orizontului neregulată care le desparte. În jos, tăindu-și calea printre cele două dealuri, văd curgerea șerpuită a Pănacului. Sunt pe „12 Apostoli”, un traseu tematic de 11 km prin Parcul Național Călimani, care duce de la Gura Haitii și până la Rezervația Naturală „12 Apostoli”, enigmatice formațiuni geologice, cu forme antropomorfe și zoomorfe, botezate după cum le-a dictat localnicilor imaginația: Moșul, Mareșalul, Gușterul, Mucenicul etc. Pe lângă frumusețea locurilor prin care mă poartă acest traseu, descopăr un peisaj agropastoral născut și perpetuat de-a lungul timpului, prin modelarea naturii de către ocupațiile tradiționale ale oamenilor – lucru explicat de-a lungul traseului prin panouri informative, dintre care îmi atrage atenția cel intitulat Drumul laptelui, unde este descris și ilustrat procesul de obținere a brânzei, de la firul ierbii (văcării, pășuni, imașuri, procesare) și până la bunătățile pe care localnicii le pun pe masă. Asta pentru că în ținutul străjuit la miazănoapte de Suhard și Giumalău, la miazăzi de Călimani și la răsărit de Munții Bistriței, una dintre destinațiile ecoturistice de vârf ale României, târlitul pășunilor, mulsul vacilor, făcutul brânzei, uscatul ierbii și cositul, gardurile acoperite de fân sau clăile semețe, imașurile, trunchiurile de copaci scobite sub forma unor troace în care apa de izvor sau pârău vine pe un jgheab conturează, de generații, identitatea satului dornean.

Țara Dornelor
Pe perioada văratului (iunie-septembrie), vacile sunt mulse de două ori pe zi. Din laptele lor gras și gustos, la văcării se fac caș, urdă, smântână și unt. Foto: Alexandra Sandu

Floră spontană specială

„Vaci alpiniste, ce mai!”, exclam privindu-le cocoțate pe dealurile înalte, ducându-mă cu gândul mai degrabă la niște capre negre, nu la vacile pe care de obicei le vezi păscând liniștite pe pajiști domoale. E o imagine des întâlnită în Bazinul Dornelor (format din nouă comune și municipiul Vatra Dornei), cu peste 100 de ferme, o fermă însemnând de la 10 vaci în sus, la care se adaugă gospodăriile individuale, cu o medie de 2-5 vaci. Cei mai mulți proprietari de animale s-au înscris la măsura de agromediu pentru subvenții – ceea ce înseamnă și bani mai mulți, dar și practici agricole derulate cu grijă față de mediul înconjurător – cositul are un calendar strict, începe doar după 1 iulie, îngrășămintele organice nu trebuie să depășească o anumită cantitate pe hectar, nu se folosesc în stare proaspătă (doar după minimum șase luni de fermentare), platformele pentru depozitarea și fermentarea gunoiulului sunt obligatorii, există o încărcătură maxim admisă de animale per hectar, iar utilizarea fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor e interzisă. Pe lângă asta, flora de pe pajiştile montane din Ţara Dornelor, aflate pe soluri cu mineralizație scăzută în fier şi mangan, provine dintr-un circuit agricol ecologic, unde nu au existat forme agricole asociative înainte de 1989, cu agricultură intensivă, păstrându-se puritatea solului. Vacile se hrănesc cu această floră şi de aceea laptele din Țara Dornelor are un gust autentic şi plin de savoare, diferit de alte zone ale ţării şi alte regimuri de furajare.

Flora spontană diversă de pe pășunile montane, bogată în plante medicinale, conferă savoare și calități deosebite laptelui din Țara Dornelor – un loc în care, de-a lungul anilor, localnicii au practicat o agricultură ecologică. Foto: Călin Gabor

Bunătăți din belșug 

Opresc mașina în Șaru Bucovinei, pe o străduță pietruită, în dreptul unui gard din câteva bârne de lemn. Trec de portiță și cobor pe o potecă, prin iarbă, până ajung la două recipiente rotunde din lemn, pline cu apă. Afund cana în apă și când beau, o simt rece, proaspătă și carbogazoasă, exact cât trebuie. În Țara Dornelor sunt multe borcuturi (izvoare de apă minerală) de unde poți bea apă minerală carbogazoasă pură, exact așa cum vine din adâncurile pământului. La Centrul de vizitare al Parcului Național Călimani, din Șaru Dornei, este explicat în detaliu procesul de formare a apelor minerale carbogazoase cu resursă în ținuturile în care mă aflu. Apa din ploi și din topirea zăpezii se infiltrează în crăpături, în pori și străbate în drumul ei etaje diferite de roci, cu proprietăți diferite de mineralizare și ionizare, unele cu conținut de gaze sau argilă. Apele minerale sunt dovada intensei acti-vități vulcanice care a avut loc în trecut, în Țara Dornei. Procesul de mineralizare este accentuat de prezența dioxidului de carbon în cantități mari în rocile vulcanice. Acesta favorizează creșterea gradului de absorbție a mineralelor, astfel încât apele carbogazoase sunt mai mineralizate decât cele plate. Datorită multitudinii de roci traversate, a mineralelor întâlnite și a condițiilor de presiune și temperatură este practic imposibil să întâlnești ape minerale complet identice din punctul de vedere al compoziției. Prin urmare, îmi iau o rezervă consistentă din apa minerală carbogazoasă unică și pură, care izvorăște sub ochii mei, un alt dar miraculos pe care mi-l oferă Țara Dornelor. Pentru că merge de minune cu siropul, Irina, inimoasa mea însoțitoare, îmi promite că-mi va aduce unul de afine, preparat de ea. Aromatele boabe vineții sunt la mare cinste în aceste locuri și cum am nimerit în plin sezon, peste tot prin pădure întâlnesc pâlcuri de oameni la cules de afine. De la dulceață, servită cu papanași, tocinei (recomand tocineii de la pensiunea Poiana din Poiana Negrii – oricât de gustoase ar fi ciorba rădăuțeană și tochitura bucovineană, mai lăsați loc de un desert consistent și delicios), clătite, la afinată sau siropuri, preparatele și bunătățile din afine sunt nelipsite din casele oamenilor și din meniurile pensiunilor. Pe lângă afine mai sunt murele și frăguțele, culese și acestea de oamenii locului, iar în Coșna am întâlnit-o pe doamna Mustea Cristina care prepară siropuri din aproape orice. Rafturile bibliotecii ei nu au cărți, ci sticle, frumos aranjate, cu licori în diferite nuanțe de auriu și trandafiriu: sirop de cimbrișor de câmp, de urzică, de sânziene, de ienupăr, de mentă, afine etc. Acestora li se adaugă tot felul de dulcețuri, afinată, frăgată și o foarte parfumată trandafirată, plus alte minunății delicioase cu care participă în fiecare an la Festivalul fructelor de pădure.

Ciocănești, comuna-muzeu viu

Țaa Dornelor
În comuna-muzeu Ciocănești, Adina Brânciulescu, autoarea articolului (stânga), a îmbrăcat costumul specific zonei.

Mă aflu în mijlocul unor peisaje care-mi taie răsuflarea. Aerul tare și curat, de munte, îmi umple plămânii și mă topește imediat, făcându-mă seara să adorm înainte de a atinge perna cu capul. M-am înfruptat din bunătățile locului, am băut din laptele proaspăt și gustos, m-am bucurat de bunătatea și ospitalitatea oamenilor din Țara Dornelor. Am făcut o cură de sănătate. Și când credeam că am văzut tot ce era de văzut, că am încercat tot ce era de încercat, în Ciocănești descopăr că frumusețea tradițiilor, a costumului popular și unicitatea comunei, pe scurt, bogăția etnografică, sporesc și mai mult frumusețea și valoarea acestei zonei. Ciocănești este singura comună-muzeu din România, fiind locul în care nu doar ouăle, ci și casele se „încondeiază”. În 2004, printr-o hotărâre a Consiliului local, s-a dat dispoziția ca toate casele, indiferent de vechime, arhitectură, să fie decorate cu elemente tradiționale. Astfel că, motivele de pe ouăle încondeiate, simbol al comunei, și costumele tradiționale se văd acum și pe case, în sculpturi decorative în ciment, vopsite cu negru, maro, roșu închis, galben sau verde. Marilena Niculiță, directoarea Muzeului Ouălor Încondeiate și a Biroului de turism, o doamnă cu o extraordinară charismă, mă întâmpină îmbrăcată într-un foarte frumos costum popular. Pare coborâtă din altă lume – în cămașa veche, cusută de mână, și catrințele țesute, care o încing la brâu și îi scot în evidență talia. Ne explică motivele și semnificațiile de pe ouă – pomul vieții, cârja ciobanului, rombul, spicul, ștergarul, desenele zoomorfe – și ne explică tehnica aplicării cerii fierbinți cu chișița. Mă impresionează prin pasiunea cu care vorbește și, mai mult decât un om de muzeu, o văd ca pe un ambasador al locului în care trăiește, care și-a făcut o misiune din a-i convinge pe vizitatori că se află în cea mai frumoasă comună din România – desemnată în 2014 și în 2016 „Sat Cultural al României”, de către Asociația Cele mai Frumoase Sate ale României, un program sub patronajul Ambasadei Franței în România cu scopul de a promova patrimoniul cultural și turistic al satului românesc. Petrecem după-amiaza împreună, îmbrac și eu un costum tradițional și, la plecare, îmi promit că voi mai reveni – fie la Festivalul ouălor încondeiate, fie la Festivalul păstrăvului, fie la Măsura oilor și a vitelor, fie la Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă. Sau, pur și simplu, fără un motiv anume, pentru că Țara Dornelor mi s-a strecurat în suflet.

Dorna activă

Cicloturismul se practică în Bazinul Dornelor în condiții optime în lunile iulie-august, când vremea este mai stabilă.
Foto: Adina Brânciulescu

Pentru cei dornici de mișcare, pasionați de turismul activ, Bazinul Dornelor are o ofertă bogată de activități tot timpul anului.

Drumeții

Aveți la dispoziție numeroase trasee, cu grade diferite de dificultate, în Munții Giumalău, Suhard, Călimani și Bistriței. Mai accesibile sunt Masivele Suhard și Giumalău, în timp ce Pietrosul Bistriței, sălbatic și maiestuos, cu o diferență de nivel de peste 1.000 de metri, este recomandat doar celor antrenați. În Munții Călimani dați piept cu creste abrupte, pietrișuri, jnepenișuri și platouri masive.

Creasta principală a calderei vulcanice şi principalele vârfuri:
Vf. Lucaciu (1.770 m) – Vf. 12 Apos-toli (1.760 m) – Vf. Pietrele Roşii (1.705 m) – Vf. Tihu (1.852 m) –
Vf. Pietrosul (2.100 m – alt. maximă) – Vf. Negoiul Unguresc (2.081 m) – Vf. Călimani Izvor (2.032 m) –
Vf. Călimanul Cerbului (2.013 m).

Pentru informații, recomandări de alte trasee, luați legătura cu Cătălin Ursache / Asociația de Ecoturism Țara Dornelor: 0754.212.800 și taradornelor.ro/munti.

Alpinism

Cea mai bună zonă de cățărare în regiune se află în Masivul Rarău – Pietrele Doamnei, unde sunt peste 100 de trasee de cățărare, cu grade diferite de dificultate.

Schi

Pe lângă pârtiile de schi din stațiunea Vatra Dornei, cu telescaun, teleschi și baby-schi, puteți încerca și schi de tură pe crestele Suhardului, Giumalăului, Bistriței, în Călimani, sau schi fond pe Dealul Runc. Pentru informații: Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, taradornelor.ro

Centrul de vizitare al Parcului Național Călimani

La modernul centru de vizitare din Șaru Dornei aflați, într-o manieră interactivă, caracteristicile reliefului, ale vegetației și ale rețelei hidrografice din zonă. Aflat pe drumul principal de acces în Masivul Călimani, acesta include: magazin cu suvenire locale, sală cu proiecții de filme, o machetă de mari dimensiuni pentru a înțelege așezarea Bazinului Dornelor, galerie cu imagini vechi de la localnici, expoziție interioară, un observator, o potecă tematică în curtea centrului, o potecă tematică în tinovul Șaru Dornei. Tel./Fax: 0230/371104, 0230/374197.

Zbor cu parapanta

Zonele optime de zbor cu parapanta se află în Masivele Suhard (Vârful Ouşorul), Platoul Giumalău, Călimani. Pentru informații: Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, taradornelor.ro

Rafting

Bistrița şi Dorna oferă condiții prielnice pentru acest sport, cu trasee având lungimi cuprinse între 12,5 și 20 km. Sezonul ideal este primăvara. Pentru informații: Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, taradornelor.ro

Echitație

Puteți descoperi frumusețea locurilor și din șaua calului, în ture gândite pentru începători și avansați. Acestea încep de la
45 de minute, pe Dealul Runc, pentru cei neinițiați, dar pot fi și mai lungi, de o zi. Iarna se organizează plimbări cu săniile trase de cai. Traseele presupun abordarea de porţiuni combinate urcare-coborâre, prin pădure, afiniş și locuri cu panoramă asupra zonei. Contact: în vecinătatea Pensiunii „Vânătorul” de pe Dealul Runc din Vatra Dornei, Pindelea Dănuț: 0742248519.

Cicloturism

Bazinul Dornelor are o bogată rețea de trasee. În aprilie-decembrie 2011, Asociaţia de Ecoturism din România (AER) și Asociaţia de Ecoturism Țara Dornelor (AETD) au implementat proiectul „Cu bicicleta în Ţara Dornelor”. Proiectul a avut ca obiective principale identificarea şi cartarea unor trasee cicloturistice.

Poiana Negri – Schitul „12 Apostoli” – Apa Rece – Sărişor – Neagra Şarului.

Coşna – Valea Bancului – Mănăstirea „Sf. Cruce” – Faţa nordică Ouşoru – Culmea Urseni – Dorna Candrenilor.

Şaru Dornei – Pănaci – Coverca – Pârâul Buciniş.

Pentru informații: Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, taradornelor.ro

 

 



1 Trackback / Pingback

  1. „Țara Dornelor, tărâmul naturii pure”, ultimul articol apărut în National Geografic TRAVELER - SuceavaLIVE

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*